CASE OF NORMA S.R.L. v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6;Violation of P1-1
CASE OF NORMA S.R.L. v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (CtEDO, 2011)
Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (
justice.gov.md
). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (
justice.gov.md
). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (
justice.gov.md
). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECȚIA A TREIA
NORMA S.R.L. c. MOLDOVEI
(Cererea n
o
38503/08)
HOTĂRÎRE
(
fond
)
STRASBOURG
3 noiembrie 2011
Această hotărîre este definitivă. Ea poate fi supusă unei revizuiri editoriale.
În cauza Norma S.R.L. c. Moldovei,
Curtea europeană a drepturilor omului (Secția a treia), statuînd la 11 octombrie 2011 într-o Cameră compusă din:
Egbert Myjer,
președinte,
Luis López Guerra,
Mihai Poalelungi,
judecători,
și Marialena Tsirli,
grefier adjunct al secției,
Deliberînd la 11 octombrie 2011,
Pronunță următoarea hotărîre, adoptată la aceeași dată
:
PROCEDURA
1.
Cauza a fost inițiată prin cererea (n
o
38503/08) depusă împotriva Republicii Moldova de către o companie, Norma S.R.L. («compania reclamantă») înregistrată în Republica Moldova. Compania reclamantă a depus cererea la Curte la 6 august 2008 în temeiul articolului 34 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (“Convenția”).
2.
Compania reclamantă este reprezentată de dna V. Berlinschi, avocat care își desfășoară activitatea în Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu.
3.
La 15 martie 2010, Curtea a decis să comunice cererea Guvernului.
ÎN FAPT
I.
CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
4.
Compania reclamantă este o societate cu răspundere limitată cu sediul la Chișinău.
5.
La 18 martie 2005 compania reclamantă a încheiat un contract cu întreprinderea de stat de căi ferate «
Calea Ferată din Moldova
» («
CFM
») avînd ca obiect proiectarea, edificarea și exploatarea liniilor de telecomunicații cu fibre optice pe teritoriul adiacent căii ferate Chișinău-Ungheni-Frontiera de Stat. Unicul fondator al CFM este Guvernul. În termenii contractului menționat, compania reclamantă urma să furnizeze către CFM în urma lucrărilor, un cablu cu opt fibre optice și să continue să dețină dreptul de proprietate a unui alt cablu cu 16 fibre.
Printr-o scrisoare din 26 mai 2006, CFM a solicitat companiei reclamante să suspende lucrările inițiate în baza contractului respectiv. Prin scrisoarea din 22 iunie 2006 CFM a argumentat decizia referindu-se la convocarea din 12 iunie 2006 a Ministerului transporturilor și gospodăriei drumurilor («MTGD») și a Ministerului dezvoltării informaționale. În procesul-verbal al convocării, autoritățile în cauză au recomandat CFM întreruperea executării contractului din lipsă de reglementări în acest domeniu și din cauza unei eventuale lezări a intereselor economice ale SA Moldtelecom, operatorul național de telecomunicații deținut de stat.
Compania reclamantă a contestat în instanța de judecată
procesul-verbal din 12 iunie 2006. Prin hotărîrea din 18 ianuarie 2008 Curtea de Apel Chișinău a admis acțiunea și a anulat procesul-verbal în cauză, obligînd MTGD și CFM reluarea executării contractului din 18 martie 2005, prin decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție din 5 martie 2008 hotărîrea instanței de apel a fost menținută.
La 19 martie 2008 compania reclamantă a prezentat titlul executoriu emis în temeiul hotărîrii judecătorești din 18 ianuarie 2008 la Oficiul de executare Centru. La 21 martie, 21 aprilie și 8 mai 2008, oficiul de executare a solicitat MTGD și CFM să execute benevol titlul în cauză.
În această perioadă, MTGD și CFM au depus la Curtea Supremă de Justiție o cerere de revizuire. La 14 aprilie 2008 directorul CFM a adresat o scrisoare către Prim-ministrul din acea perioadă solicitînd suport juridic în examinarea cererii de revizuire. La 15 aprilie 2008, Prim-ministrul a solicitat ministrului economiei și justiției, Procurorului General al Republicii Moldova să acorde suportul juridic solicitat. La 16 aprilie 2008 Curtea Supremă de Justiție a respins cererea de revizuire, ca fiind inadmisibilă.
La 17 aprilie 2008 Procurorul General al Republicii Moldova acționînd în interesele statului a inițiat o acțiune în judecată solicitînd anularea contractului din 18 martie 2005.
Printr-o încheiere din 22 mai 2008 Curtea de Apel Economică a dispus suspendarea lucrărilor prevăzute de contractul în cauză. La 12 iunie 2008 această decizie a menținută de către Curtea Supremă de Justiție.
Examinînd fondul cauzei, la 29 ianuarie 2009 Curtea de Apel Economică a declarat nul contractul din 18 martie 2005, pronunțîndu-se astfel în defavoarea companiei reclamante. Ulterior, la 29 octombrie 2009, Curtea Supremă de Justiție a casat hotărîrea instanței inferioare și a confirmat valabilitatea contractului, anulînd totodată măsurile de asigurare impuse prin încheierea instanței de judecată din 22 mai 2008. Curtea Supremă de Justiție a menționat printre altele, că legalitatea contractului din 18 martie 2005 a fost deja verificată în primul proces de judecată (§ 7
supra
). Instanța Supremă a subliniat că introducerea acțiunii de către Procurorul General și admiterea ei de către Curtea de Apel Economică a fost în contradicție cu principiul autorității lucrului judecat. Ea a menționat că acțiunea Procurorului General a fost neîntemeiată din motivul expirării termenului de prescripție extinctiv de trei ani pentru adresarea în instanța de judecată. Curtea Supremă a menționat că, în aceste condiții, hotărîrea instanței inferioare era incompatibilă cu principiul securității raporturilor juridice și a constituit o ingerință nejustificată în dreptul de proprietate al companiei reclamante.
13.
La 19 noiembrie 2009 compania reclamantă și CFM au organizat o convocare. Aceștia au decis reluarea executării contractului din 18 martie 2005.
II.
DREPT INTERN PERTINENT
În termenii articolului 70 § 1 al Codului de executare din 24 decembrie 2004, titlul executoriu trebuie să fie executat în termenul indicat în el, sau în cazul în care nu este indicat, într-un termen rezonabil. În temeiul articolului 70 § 2 al aceluiași Cod, executorul judecătoresc urmează să întreprindă imediat toate acțiunile necesare în vederea executării hotărîrii judecătorești; curgerea acestui termen se suspendă pe durata suspendării sau amînării executării.
ÎN DREPT
I.
CU PRIVIRE LA PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE ȘI A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL 1 LA CONVENȚIE
15.
Compania reclamantă
a pretins că prin neexecutarea hotărîrilor judecătorești din 18 ianuarie și 5 martie 2008 i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil garantat de Articolul 6 § 1 din Convenție, de asemenea a dreptului la protecția proprietății garantat de Articolul 1 din Protocolul 1 la Convenție. articolele respective în partea lor pertinentă prevăd:
Articolul 6 § 1
«
Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) de către o instanță (...) care va hotărî, fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil (...)
»
Articolul 1 din Protocolul 1 la Convenție
«
Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale (...)
»
A.
Cu privire la admisibilitate
1.
Cu privire la statutul de victimă
Guvernul a invocat lipsa statutului de victimă al companiei reclamante. S-a menționat că la momentul depunerii cererii la Curte, procedura de executare a hotărîrii judecătorești din 18 ianuarie 2008 era suspendată din motivul inițierii acțiunii civile de către Procurorul General (§10-11
supra
). În opinia Guvernului, compania reclamantă nu dispunea la momentul depunerii cererii de o hotărîre judecătorească definitivă pronunțată în favoarea sa, ținînd cont de faptul că acțiunea înaintată de Procurorul General era pe rolul instanțelor.
Curtea menționează că prin hotărîrea din 18 ianuarie 2008 Curtea de Apel Chișinău s-a pronunțat
în favoarea companiei reclamante și a dispus reluarea executării contractului din 18 martie 2005. Această decizie a fost menținută prin decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție din 5 martie 2008. Urmează, astfel, să se constate dacă compania reclamantă a dispus de o hotărîre judecătorească definitivă pronunțată în favoarea sa și dacă la momentul depunerii prezentei cereri, hotărîrea n-a fost executată. Prin urmare nu se poate afirma că drepturile companiei reclamante nu ar fi fost lezate la momentul sesizării Curții. Compania reclamantă poate pretinde, astfel că este victima unei violări în sensul articolului 34 din Convenție. În ceea ce privește argumentul referitor la suspendarea executării hotărîrii judecătorești din 18 ianuarie 2008 urmare a inițierii unei acțiuni de către Procurorul General, Curtea constată că acest aspect este strîns legat cu fondul cauzei și urmează să fie examinat împreună.
Curtea respinge, astfel, excepția preliminară a Guvernului.
2.
Cu privire la pretinsul abuz de a depune cererea
18.
Guvernul a invocat o excepție de inadmisibilitate în ceea ce privește dreptul companiei reclamante de a depune cererea în sensul Articolul 35 § 3 din Convenție. În acest sens, Guvernul a afirmat că caracterul abuziv se manifestă din cauza lipsei calității de victimă a companiei reclamante.
Curtea reiterează că în anumite cazuri excepționale, o cerere poate fi respinsă ca abuzivă cînd reclamantul nu se poate pronunța (lipsa informației) sau încearcă să inducă în eroare (a se vedea
Akdivar și alții c. Turciei
, 16 septembrie 1996, §§
53-54,
Culegere de hotărîri și decizii
1996
‑
IV
;
Varbanov c. Bulgariei
, n
o
31365/96, § 36, CEDO 2000
‑
X
; și
I.S. c. Bulgariei
, n
o
32438/96, 6 aprilie 2000). Cu titlu excepțional, utilizarea repetată de către un reclamant a unui limbaj ofensator, amenințător sau provocator în adresa guvernului pîrît, a Curții sau Grefei sale poate fi calificat drept «
abuz de a depune o cerere» și poate conduce la respingerea cererii (
Stamoulakatos c. Greciei
, n
o
32857/96, decizia Comisiei din 3 decembrie 1997;
Rehak c. Cehia
, (dec.) n
o
67208/01, 18 mai 2004
;
L.R. c. Austria
, n
o
2424/65, decizia Comisiei din 24 mai 1966). Sau, Curtea a constatat că abuzul de dreptul de a depune o cerere poate rezulta urmare a utilizării frivole a dreptului de recurs (a se vedea
Bock c. Germania
(dec.), n
o
22051/07, 19 ianuarie 2010
;
X. c. RFA
(dec.), n
o
3141/67, 30 septembrie 1968).
Avînd în vedere jurisprudența menționată, Curtea nu observă în prezenta cauză niciun element care ar putea conduce la constatarea unui abuz din partea companiei reclamante la o cerere individuală.
În consecință, această excepție a Guvernului urmează să fie respinsă.
21.
Suplimentar, Curtea
constată că cererea nu este vădit nefondată în sensul Articolul 35 § 3 din Convenție. Curtea relevă astfel, că nu există niciun alt motiv pentru declararea cererii inadmisibile. Prin urmare, Curtea declară cererea admisibilă.
B.
Cu privire la fondul cauzei
22.
Compania reclamantă se plînge de neexecutarea hotărîrilor judecătorești din 18 ianuarie și 5 martie 2008 pronunțate în favoarea ei.
23.
Guvernul s-a referit la hotărîrea definitivă pronunțată în favoarea companiei reclamante, și anume decizia Curții Supreme de Justiție din 20 octombrie 2009 care a fost executată la 19 noiembrie 2009 (§ 12 și 13
supra
). În orice caz, Guvernul consideră că perioada în care executarea hotărîrilor judecătorești din 18 ianuarie și 5 martie 2008 a fost suspendată, începînd cu 22 mai 2008 pînă la 29 octombrie 2009 (§ 11 și 12
supra
) nu urmează să fie luată în considerație la calcularea perioadei de neexecutare. Indiferent de data la care ar fi consideră decizia ca fiind definitiv pronunțată în favoarea companiei reclamante, Guvernul a menționat că perioada de executare a fost una rezonabilă.
24.
Curtea reiterează poziția sa, exprimată în diferite cauze cu privire la executarea sau neexecutarea hotărîrilor judecătorești, în conformitate cu care, imposibilitatea pentru un creditor să obțină executarea integrală și într-un termen rezonabil a unei decizii pronunțate în favoarea sa constituie o violare a «dreptului la un proces echitabil» garantat de art. 6 § 1 din Convenție, precum și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție (
Prodan c. Moldovei
, n
o
49806/99, §§ 56 și 62, CEDO 2004
‑
III (extrase)
;
Sîrbu și alții c. Moldovei
, n
os
73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 și 73973/01, § 40, 15 iunie 2004
;
Bourdov c. Rusiei
, n
o
59498/00, § 34, CEDO 2002-III
;
Lupacescu și alții c. Moldovei
, n
os
3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03, și 32759/03, § 24, 21 martie 2006
; etc).
25.
Pentru a putea examina exigența respectării termenului rezonabil în materia executării, Curtea ia în considerație complexitatea procedurii, comportamentul părților, precum și obiectul deciziei care urmează a fi executată (
Raylyan c. Rusiei,
n
o
22000/03, § 31, 15 februarie 2007).
26.
Curtea a menționat că nu este oportun de a solicita de la un individ, care a obținut
o creanță împotriva Statului să inițieze o procedură judiciară care ar fi avea în consecință o procedură forțată de executare pentru a obține compensații (
Metaxas c. Greciei
, n
o
8415/02, § 19, 27 mai 2004
;
Akashev c. Rusia
, n
o
30616/05, § 21, 12 iunie 2008).
27.
În prezenta cauză, Curtea menționează că prin hotărîrile din 18 ianuarie și 5 martie 2008 instanțele de judecată naționale au obligat MTGD și CFM să reia executarea contractului din 18 martie 2005. În opinia Curții, Statul este responsabil pentru acțiunile și omisiunile acestor două entități, deoarece una dintre ele este un minister, iar cealaltă o întreprindere de stat. Cu privire la ultima, Curtea, menționează că Guvernul nu a demonstrat că aceasta beneficiază de o independență instituțională și operațională suficientă față de Stat, proprietar al acesteia, motiv pentru care Statul ar putea fi exonerat de responsabilitatea în sensul Convenției față de acțiunile și omisiunile acesteia (a se vedea
Cooperativa Agricola Slobozia
‑
Hanesei c. Moldova
, n
o
39745/02, § 19, 3 aprilie 2007
;
Grigoryev și Kakaurova c. Rusiei
, n
o
13820/04, § 35, 12 aprilie 2007
;
Moldavanu c.
României
, n
o
13386/02, § 34, 29 iulie 2008).
28.
Curtea constată că hotărîrea din 18 ianuarie 2008 a devenit definitivă la 5 martie 2008 și a fost executată la 19 noiembrie 2009. Astfel, perioada de neexecutare constituie 1 an, 8 luni și 15 zile.
Curtea nu poate admite argumentul Guvernului în conformitate cu care perioada de 1 an, 5 luni și 8 zile în care executarea hotărîrii judecătorești din 18 ianuarie 2008 a fost suspendată (§ 23
supra)
nu urmează a fi luată în considerație. În consecință, suspendarea respectivă a avut loc urmare a inițierii de către Procurorul General a unei acțiuni cu privire la nulitatea contractului din 18 martie 2005. Cu toate acestea, Curtea Supremă de Justiție, în decizia sa din 29 octombrie 2009 a constatat că această acțiune era împotriva principiului autorității lucrului judecat și a respins-o (§ 12
supra
). Curtea constată că acțiunea Procurorului General era sortită unui eșec. Un efect al acestei acțiuni a fost suspendarea executării hotărîrii judecătorești din 18 ianuarie 2008. Ținînd cont de cele expuse, Curtea constată că Guvernul nu se poate baza pe suspendarea executării hotărîrii judecătorești pentru ași exonera responsabilitatea sa urmare a neexecutării îndelungate a hotărîrii judecătorești din 18 ianuarie 2008 (a se vedea,
mutatis mutandis
,
Abramiuc c. României
, n
o
37411/02, § 88, 24
februarie 2009). În acest sens, Curtea ia act de constatarea Curții Supreme în decizia sa din 29 octombrie 2009 (§ 12
supra
) în conformitate cu care admiterea de către Curtea de Apel a acțiunii Procurorului General a constituit o încălcare a principiului securității raporturilor juridice și a constituit o ingerință în dreptul de proprietate al companiei reclamante.
29.
Referitor la comportamentul companiei reclamante, Curtea menționează că aceasta a cooperat cu autoritățile competente, a inițiat procedura de executare forțată și nu a contribuit la executarea tardivă a hotărîrii judecătorești.
30.
Aceste elemente sunt suficiente pentru Curte în vederea constatării faptului că neexecutarea îndelungată a deciziilor judecătorești definitive pronunțate în favoarea companiei reclamante a încălcat dreptul său la un proces echitabil, garantat de Articolul 6
§
1 din Convenție, precum și a dreptului la respectarea bunurilor garantat de art. 1 la Protocolul 1 la Convenție.
II.
CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE
31.
În termenii Articolul 41 din Convenție,
“Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă”.
32.
Compania reclamantă a solicitat 6
071
857 euro (EUR)
cu titlu de prejudiciu material. Compania reclamantă s-a referit la un raport financiar efectuat de o companie privată. Suma constă din estimarea venitului ratat pentru perioada între 12 iunie 2006 pînă la 29 octombrie 2009, plus dobînda calculată începînd cu 30 octombrie 2009 pînă la 1 septembrie 2010. Compania reclamantă a solicitat și 10
000 EUR cu titlu de prejudiciu moral suportat urmare a stopării activității sale pentru o perioadă de mai mult de 4 ani. În cea ce privește costurile și cheltuielile, compania reclamantă a solicitat 4000 EUR, sumă care reprezintă costurile suportate în legătură cu efectuarea raportului financiar.
33.
Guvernul a invocat lipsa legăturii cauzale între pretinsele violări ale Convenției și prejudiciul material suportat. S-a menționat că evaluarea prezentată de către compania reclamantă este eronată și poartă un caracter speculativ. Guvernul a contestat, de asemenea, și perioada care urmează a fi luată în considerație. În ceea ce privește prejudiciul moral solicitat, Guvernul a menționat că suma este nefondată și excesivă. De asemenea, Guvernul a considerat că costurile pretinse sunt excesive.
34.
Avînd în vedere circumstanțele cauzei, Curtea constată că chestiunea cu privire la aplicarea Articolului 41 nu este încă pasibilă soluționării. Curtea decide, astfel, să rezerve și să stabilească procedura ulterioară ținînd cont de un eventual acord între Guvern și compania reclamantă.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA ÎN UNANIMITATE,
1.
Declară
cererea admisibilă;
2.
Hotărăște
că a existat o violarea a art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție;
3.
Hotărăște
că aspectul cu privire la aplicarea Articolului 41 din Convenție nu este finalizat întru adoptarea unei soluții și respectiv,
(a)
rezervă
acest aspect;
(c)
invită
Guvernul și compania reclamantă să prezinte, în decursul a trei luni, observațiile sale scrise asupra acestui aspect și, în special, să informeze Curtea despre orice înțelegere la care pot ajunge părțile;
Redactată în limba franceză și comunicată în scris la 3 noiembrie 2011 în conformitate cu articolul 77 §§2 și 3 al Regulamentului Curții.
Marialena Tsirli
Egbert Myjer
Grefier adjunct
Președinte