CASE OF JOMIRU AND CRETU v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

CASE OF JOMIRU AND CRETU v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (CtEDO, 2012)

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

justice.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

justice.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

justice.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIA A TREIA

CAUZA JOMIRU ȘI CREȚU c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 28430/06)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

17 aprilie 2012

Această hotărâre este definitivă. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza

Jomiru și Crețu

c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Ján Šikuta,

președinte,

Nona Tsotsoria,

Mihai Poalelungi,

judecători,

și Marialena Tsirli,

grefier adjunct al Secției

,

Deliberând la 27 martie 2012 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr.

28430/06

) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”), de către patru cetățeni ai Republicii Moldova, dna

Ana Jomiru

,

dl Corneliu Crețu, dl Iulian Crețu și dna

Liliana Jomiru

(„reclamanții”), la 28 iunie 2006.

2.

Reclamanții au fost reprezentați de către dl

V. Zama

, avocat care își desfășoară activitatea în Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.

3.

Reclamanții au pretins că drepturile lor garantate de articolul 6

§

1 din Convenție și articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, au fost încălcate ca urmare a casării deciziilor judecătorești definitive pronunțate în favoarea lor.

4.

La 26 aprilie 2010 Curtea Europeană a decis să comunice Guvernului cererea și l-a informat despre faptul că această cauză face parte din jurisprudența bine definită a Curții.

În conformitate cu dispozițiile articol 29 § 3 al Convenției, Curtea a informat Guvernul că urmează să examineze

fondul cererii concomitent cu admisibilitatea acesteia

.

5.

La

8 decembrie 2011 Curtea a informat Guvernul că cererea a fost distribuită unui complet din trei judecători.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

6.

Reclamanții s-au născut

în anii 1949, 1975, 1983 și, respectiv în 1987

și locuiesc în Chișinău. Primul reclamant este mama celorlalți trei reclamanți

.

A.

Contextul cauzei

7.

La 3 martie 1992 cooperativa A., care a dobândit dreptul de folosință asupra a două locuințe care aparțineau statului, a decis transmiterea în folosință familiei primului reclamant a unuia dintre ele (apartament).

8.

Prin decizia din 27 decembrie 1994, Pretura sect. Centru a mun. Chișinău a eliberat un bon de repartiție pe numele lui G.M. privind instalarea sa și a familiei sale în apartamentul nominalizat. La 18 mai 1995 Primăria mun. Chișinău a anulat decizia în cauză iar la 3 iulie 1995, a înaintat o acțiune privind anularea bonului de repartiție eliberat lui G.M.

9.

Între timp, la 9 iunie 1995 Ministerul privatizării și administrării proprietății de stat și G.M. au încheiat un contract de vânzare-cumpărare a

apartamentului aflat în litigiu. Potrivit condițiilor contractului, statul a transmis dreptul de proprietate asupra apartamentului în cauză lui G.M. contra unei sume de 2,107,06

lei

moldovenești (aproximativ 400

euro (EUR) la acea dată).

10

.

Printr-o decizie definitivă a Curții Supreme de Justiție din 2 februarie 1996 acțiunea înaintată de Primăria Chișinău privind anularea bonului de repartiție eliberat lui G.M. a fost declarată inadmisibilă.

11

.

La 22 octombrie 1997 Curtea Supremă a admis recursul în anulare înaintat de Procurorul General,

a casat decizia menționată mai sus

și a dispus reexaminarea cauzei.

B.

Prima decizie definitivă adoptată în favoarea reclamanților

12

.

La o dată necunoscută, primul reclamant a intervenit în procedurile respective în numele familiei sale. El a înaintat o acțiune suplimentară împotriva anulării contractului încheiat între Minister și G.M., împotriva evacuării lui G.M. și a familiei sale din apartamentul litigios, și a cerut recunoașterea dreptului familiei sale la spațiu locativ.

13.

La 4 mai 1999 Judecătoria sect. Centru a admis acțiunea Primăriei privind anularea bonului de repartiție eliberat lui G. M. și

acțiunea primului reclamant. Instanța a dispus evacuarea lui G.M. și a familiei sale fără acordarea unui alt spațiu locativ și instalarea reclamanților spațiul locativ litigios.

14.

La 11 mai 2000 Tribunalul Chișinău a declarat cererea de apelul depusă de către G. M. Ca fiind nefondată.

15.

Potrivit unei decizii definitive din 12

septembrie

2000 Curtea de Apel Chișinău a menținut deciziile instanțelor inferioare.

C.

A doua decizie definitivă pronunțată în favoarea reclamanților

16.

La 3 decembrie 2001 Curtea Supremă de Justiție a admis parțial recursul în anulare depus de Procurorul General și a dispus reexaminarea cauzei în partea ce ține de evacuarea lui G.M. și a familiei sale fără acordarea unui alt spațiu locativ.

17

.

Potrivit hotărîrii din 18 decembrie 2003 Judecătoria sect. Centru a dispus evacuarea lui G.M. și a familiei sale din apartament, și a obligat compania administratoare a imobilului să asigure reclamanții cu alt spațiu locativ. Hotărârea respectivă a fost menținută la 12 mai 2004 de către Curtea de Apel Chișinău și de către Curtea Supremă de Justiție la 22

decembrie 2004, devenind definitivă.

D.

Revizuirea deciziilor definitive

18.

La 27 mai 2005 membrii familie lui G.M. au depus o cerere de revizuire a hotărârilor judecătorești definitive pronunțate împotriva lor. În special, ei au cerut casarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 22 octombrie 1997, deciziei din 3 decembrie 2001 și a deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 septembrie 2000.

19

.

La

12 decembrie 2005 Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de revizuire, a casat deciziile pronunțate în această cauză și a menținut decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție din 2 februarie 1996, prin care a fost recunoscut dreptul lui G.M. de a se instala împreună cu familia sa în apartamentul litigios (paragraful

10

de mai-sus). Pe de o parte, ea și-a motivat decizia prin faptul că, după pronunțarea deciziilor judecătorești în cauză au apărut circumstanțe noi și au fost făcute publice investițiile efectuate de către familia lui G.M. în spațiul locativ litigios. Pe de altă parte, instanța a precizat că familia lui G.M. a fost extinsă prin faptul instalării în apartament a fiului lui G.M. și a soției acestuia, și că prin deciziile adoptate, au fost lezate drepturile noilor membri ai familiei, deoarece ei nu au participat în proces. Curtea Supremă și-a întemeiat decizia pe prevederile articolului 449 c) și g) ale Codului cu privire la procedura civilă (paragraful 26 de mai jos). Prin urmare, instanța a menționat că prin menținerea în vigoare a deciziei definitive a Curții Supreme de Justiție din 2 februarie 1996 și prin casarea deciziilor adoptate ulterior, a fost receptivă în ceea ce constă respectarea principiului securității raporturilor juridice.

20.

La 4 octombrie 2006 membrii familiei lui G.M. au depus o cerere de revizuire a deciziei definitive a Curții Supreme de Justiție din 22 decembrie 2004 pentru a preveni evacuarea lor din apartament (a se vedea paragraful 17 de mai sus). Ei și-au întemeiat cererea pe decizia din 12 decembrie 2005 (paragraful 19 de mai sus). Astfel, această cerere a fost depusă după expirarea a trei luni după pronunțarea deciziei în cauză. În răspunsul său, primul reclamant a susținut, între altele, că cererea de revizuire a fost depusă cu depășirea termenului limită. El a invocat prevederile articolului 450 al Codului cu privire la procedura civilă (paragraful 26 de mai jos).

21

.

La 24 ianuarie 2007 Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de revizuire și a casat decizia din 22 decembrie 2004. Ea a făcut referință la decizia din 12 decembrie 2005. Curtea Supremă de Justiție nu s-a pronunțat asupra observației privind dispozițiile articolului 450 al Codului cu privire la procedura civilă.

La 3 mai 2007 examinînd fondului cererii, Curtea Supremă de Justiție a casat deciziile Judecătoriei Centru din 18 decembrie 2003 și a Curții de Apel Chișinău din 12 mai 2004, și a respins acțiunea reclamanților privind evacuarea din apartament a familiei lui G.M. (a se vedea paragraful 12 de mai jos).

E.

Examinarea cauzei la nivel național, după comunicarea cererii la CEDO

22.

La 26 aprilie 2010 prezenta cauză a fost comunicată Guvernului.

23.

La 23 noiembrie 2010 referindu-se la prevederile articolului

449

g) (în redacția nouă) al Codului cu privire la procedura civilă care permite reexaminarea la nivel național a unei cauze care se află spre examinare în fața Curții Europene (a se vedea paragraful 26 de mai jos), Procurorul General al Republicii Moldova a depus o cerere de revizuire a ultimelor decizii pronunțate împotriva reclamanților (a se vedea în special paragrafele 19 și 21). Procurorul General al Republicii Moldova a menționat că principiul securității raporturilor juridice a fost încălcat în privința reclamanților.

24.

La 18 aprilie 2011 Curtea Supremă de Justiție a declarat cererea Procurorului General ca fiind inadmisibilă. Instanța a menționat că prevederile legale pe care acesta și-a întemeiat cererea putea fi aplicabil în cazul în care în fața Curții Europene era inițiată o procedură de reglementare amiabilă a cauzei. Curtea Supremă de Justiție a precizat că în această cauză nu au fost prezentate dovezi că o asemenea procedură ar fi fost inițiată.

25.

Potrivit opiniilor separate a trei judecători din cadrul Curții Supreme de Justiție, la hotărîrea din 18 aprilie 2011, cererea de revizuire depusă de Procurorul General ar fi trebuit să fie admisă de către Curtea Supremă de Justiție pentru a evita condamnarea statului de către Curtea Europeană.

Totuși, ținînd cont de circumstanțele specifice ale prezentei spețe, s-a constatat că evacuarea familiei lui G.M. din apartamentul nominalizat nu mai era posibilă și că era oportun ca statul să achite în beneficiul reclamanților valoarea apartamentului.

II.

DREPTUL INTERN RELEVANT

26.

Prevederile relevante ale articolului 449 al Codului de procedură civilă din 12 iunie 2003 sunt următoarele:

Articolul 449.

Temeiurile declarării revizuirii (redacția înainte de 16 decembrie 2005)

Revizuirea se declară în cazul în care: (...)

c)

au

devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute petiționarului anterior; (...)

g)

instanța a emis o decizie în privința drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; (...)

”

„

Articolul 449.

Temeiurile declarării revizuirii

(în redacția de după 21 iulie 2006)

Revizuirea se declară în cazul în care: (...)

e)

s-a anulat ori s-a modificat hotărârea, sentința sau decizia instanței judecătorești sau

hotărârea ori decizia unui alt organ care au servit drept temei pentru emiterea hotărârii sau deciziei a căror revizuire se cere; (...)

g) Guvernul Republicii Moldova, reprezentat de Agentul guvernamental, sau Curtea Europeană a Drepturilor Omului a inițiat o procedură amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova (...)

.”

27.

În condițiile articolului 450 al Codului cu privire la procedura civilă, termenul pentru depunerea cererii de revizuire este de trei luni din

ziua când persoana interesată a luat cunoștință de circumstanțele sau faptele esențiale ale pricinii.

ÎN DREPT

I.

PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE ȘI A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 LA CONVENȚIE

28.

Reclamanții s-au plîns că în urma casării deciziilor definitive adoptării în favoarea lor de către Curtea de Apel a Chișinău la 12

septembrie 2000 și de către Curtea Supremă de Justiție la 22 decembrie 2004 a fost încălcat principiul securității raporturilor juridice, precum și dreptul lor la protecția proprietății. Prin urmare, ei au pretins că a avut loc o violare a articolului

6 § 1 din Convenție și a articolului

1 din Protocolul nr.

1 la Convenție. Prevederile relevante ale acestor articole sunt următoarele:

Articolul 6 § 1

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... a cauzei sale, de către o instanță ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. ...

Articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. ... „

A.

Cu privire la admisibilitate

29.

Curtea observă că cererea nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 (a) din Convenție. De asemenea, Curtea constată că nu există nici un alt temei pentru a declara această cerere inadmisibilă. Prin urmare, Curtea o declară admisibilă.

B.

Cu privire la fond

30.

În primul rând, reclamanții afirmă că temeiurile reținute de Curtea Supremă de Justiție în decizia sa din 12

decembrie 2005 nu justifică revizuirea deciziei definitive din 12

septembrie 2000 pronunțate în favoarea lor. De asemenea, ei au invocat faptul că Curtea Supremă de Justiție nu s-a pronunțat asupra omiterii de către cealaltă parte în proces a termenului de prescripție pentru depunerea cererii de revizuire.

În al doilea rând, reclamanții pretind că, la 24 ianuarie 2007 Curtea Supremă de Justiție a admis neîntemeiat cererea depusă tardiv de către cealaltă parte în proces privind revizuirea deciziei definitive din 22 decembrie 2004.

În cele din urmă, ei au pretins că în temeiul celor două decizii casate a fost recunoscut dreptul lor la proprietate în conformitate cu articolul 1 din Protocolului nr. 1 la Convenție, și anume dreptul de a se instala în apartamentul litigios. Ei au pretins că ingerința în drepturile lor garantate de acest articol nu a fost justificată.

31.

Guvernul a contestat aceste argumente.

32.

Curtea reiterează că respectarea dreptului la un proces echitabil și a principiului securității raporturilor juridice cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile și obligatorii doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă determinare a cauzei. În special, revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existență a două opinii diferite cu privire la aceeași chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor circumstanțe esențiale și convingătoare (

Ryabykh v. Russia

, nr. 52854/99, § 52, ECHR 2003-IX;

Roșca v.

Moldova

, nr. 6267/02, § 25, 22 martie 2005).

33.

De asemenea, Curtea observă că deciziile

privind revizuirea deciziilor judecătorești irevocabile trebuie să fie în conformitate cu criteriile legale relevante, iar aplicarea necorespunzătoare a unei astfel de proceduri poate fi contrară prevederilor Convenției. Principiul securității raporturilor juridice și preeminenței dreptului cer Curții să fie vigilentă în acest domeniu (

Eugenia and Doina

Duca v. Moldova

, nr. 75/07, §

33, 3 martie 2009). Sarcina Curții este de a determina dacă procedura de revizuire a fost aplicată într-o manieră compatibilă cu articolul 6 din Convenție, pentru a asigura de asemenea respectarea principiului securității raporturilor juridice. Prin urmare, Curtea t

rebuie să țină cont de faptul că interpretarea legislației interne

ține în primul rînd de competența autorităților naționale, și anume a instanțelor judecătorești

(

Waite and Kennedy v. Germany

[GC], nr. 26083/94, § 54, ECHR 1999

‑

I).

34.

În prezenta speță, Curtea menționează că au existat două revizuiri, ca urmare a cărora deciziile judecătorești definitive adoptate în favoarea reclamanților au fost casate. În primul rând, prin decizia sa din 12 decembrie 2005 Curtea Supremă de Justiție a casat, decizia Curții de Apel Chișinău din 12 septembrie 2000 prin care a fost recunoscut dreptul reclamanților de a se instala în apartamentul litigios. În al doilea rând, la 24 ianuarie 2007 Curtea Supremă de Justiție a casat decizia din 22 decembrie 2004 prin care a fost dispusă evacuarea familiei lui G.M. din apartamentul litigios. Curtea constată că deciziile casate au generat unu interes economic considerabil din partea reclamanților care a reprezentat

un „bun”, în contextul primei fraze a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

35.

Curtea constată că, unul din motivele care au justificat prima revizuire a fost întocmirea unui raport de evaluare privind investiția familiei G.M. în apartamentul litigios.

Totuși, nu există nici un indiciu care ar demonstra că raportul menționat nu a fost prezentat în timpul examinării cauzei în fond.

Astfel, partea adversă în proces putea prezenta un astfel de raport sau alte probe la etapa dezbaterilor în fond. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că procedura de revizuire în această cauză a reprezentat „un apel camuflat”, scopul căruia a fost mai degrabă să obțină o nouă examinare a cauzei, decât o procedură de revizuire, așa cum prevăd dispozițiile Codului cu privire la procedura civilă (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Popov v. Moldova (nr. 2)

, nr. 19960/04, §§ 49-52, 6

decembrie 2005).

36.

În privința primei revizuiri, Curtea de asemenea declară că Curtea Supremă de Justiție nu a oferit un răspuns explicit în privința faptului dacă noii membri ai familiei lui G.M. au observat faptul că a fost depășit termenul de trei luni pentru depunerea cererii de revizuire. Curtea subliniază faptul că cealaltă parte în proces a cerut revizuirea deciziei definitive din 12 septembrie 2000 aproape după cinci ani după adoptarea acesteia.

37.

În privința celei de-a doua revizuiri, ca urmare a căreia a fost adoptată decizia din 24

ianuarie 2007, Curtea observă că aceasta era o continuare logică a primei revizuiri. Cu toate acestea, ea observă că Curtea Supremă de Justiție nu s-a pronunțat asupra depunerii cu întârziere

de către reclamanți

a

cererii de revizuire,

chiar dacă cealaltă parte în proces a solicitat

respingerea acesteia

și a reiterat că

neprezentarea de către instanțele naționale a motivelor pentru repunerea pîrîților în termenul de prescripție pentru depunerea

unui act procedural nu este compatibilă cu cerințele articolului

6 § 1 al Convenției (a se vedea, printre altele,

Popov v. Moldova (nr. 2)

, citată mai sus, §

53;

Melnic v. Moldova

, nr. 6923/03, § 42, 14 noiembrie 2006; etc.).

38.

Curtea susține că ea a examinat în mod repetat chestiuni similare celei din această cauză și a constatat violarea articolului 6 § 1 al Convenției și a articolului 1 din Protocolul nr.

1 la Convenție (a se vedea

Popov v. Moldova (nr. 2)

, citată mai sus, §§

52-58;

Oferta Plus SRL v. Moldova

, nr. 14385/04, §§

104-107 și 112

‑

115, 19 decembrie 2006;

Eugenia and Doina

Duca v. Moldova

, citată mai sus, §§

35-45;

Melnic v. Moldova

, citată mai sus, §§ 38-44;

Istrate v. Moldova

, nr.

53773/00, §§ 46-61, 13 iunie 2006).

39.

În lumina circumstanțelor prezentei cauze și având în vedere argumentele prezentate de către părți, Curtea nu vede nici un motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită decît cea adoptată în această cauză. Curtea nu contestă faptul că unul din obiectivele urmărite de către Curtea Supremă de Justiție a fost restabilirea drepturilor celeilalte părți în proces care au fost încălcate (a se vedea paragraful 19

in fine

de mai sus). Totuși, acest fapt nu poate justifica o utilizare abuzivă a procedurii de revizuire (a se vedea

Eugenia and Doina

Duca v. Moldova

, citată mai sus, §§ 13, 33 și 34).

Având în vedere jurisprudența sa

în acest domeniu, Curtea susține că în această cauză procedura de revizuire a fost utilizată de către Curtea Supremă de Justiție într-un mod incompatibil cu principiul securității raporturilor juridice. În plus, omisiunea Curții Supreme de Justiție de a se pronunța în privința observației formulate de cealaltă parte în proces asupra

duratei procedurilor referitoare la depunerea cererilor de revizuire, a încălcat dreptul reclamanților la un proces echitabil

(a se vedea,

mutatis mutandis

,

Ruiz Torija v. Spain

, 9 decembrie 1994, § 30, Series A nr. 303

‑

A).

40.

Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție ca urmare a casării deciziei judecătorești definitive din 12 septembrie 2000 și a deciziei din 22 decembrie 2004.

II.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”

A. Prejudiciul material

42.

Reclamanții au solicitat 61,271 EUR cu titlu de prejudiciu material. Această sumă reprezintă valoarea de piață a apartamentului în care ei s-au instalat în baza hotărîrilor judecătorești casate de către Curtea Supremă de Justiție. Reclamanții au susținut că această cauză este diferită de cauza

Panov v. Moldova

(nr. 37811/04, §§

26-28, 13

iulie 2010), în care Curtea a condamnat Republica Moldova pentru neexecutarea unei hotărâri irevocabile prin care autoritățile statului au fost obligate să asigure reclamantul cu spațiu locativ. În această cauză, Curtea a respins pretențiile reclamantului privind achitarea valorii unui apartament pe care statul era obligat să îl ofere în beneficiul reclamantului.

43.

Guvernul a susținut că reclamanții nu au dreptul la o despăgubire cu acest titlu.

44.

Curtea susține că, în mod similar cu situația reclamantului din cauza

Panov,

citată mai sus, potrivit hotărârii din 12

septembrie 2000, reclamanților în această cauză urma să le fie repartizat un apartament în chirie. Curtea a respins pretențiile dnei Panov din motiv că pretenția acesteia de ai fi achitată valoarea unui apartament nu avea nici-un temei juridic în baza dreptului național (

Panov v. Moldova

, citată mai sus, § 28). În prezenta speță, Curtea nu vede nici un motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită. Prin urmare, Curtea respinge pretențiile reclamanților formulate cu titlu de prejudiciu material.

45.

Curtea precizează că, este în sarcina Comitetului de Miniștri de a asigura ca Guvernul Republicii Moldova, să se conformeze obligațiilor sale în temeiul Convenției, privind adoptarea măsurilor necesare în conformitate cu concluziile Curții adoptate în această hotărâre (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Panov v.

Moldova

, citată mai sus, § 29).

B.

Prejudiciul moral

46.

R

eclamanții au pretins

4,000 EUR

cu titlu de prejudiciu moral.

47.

Guvernul a menționat că suma pretinsă este

excesivă

.

48.

Curtea consideră că reclamanților le-a fost cauzat un prejudiciu moral ca urmare a casării deciziilor judecătorești definitive adoptate în favoarea lor, și că simpla constatare a violării Convenției nu constituie o reparație suficientă în această privință. Hotărând în mod echitabil, Curtea acordă reclamanților

1,500 EUR

cu titlu de prejudiciu moral.

C. Costuri și cheltuieli

49.

Reclamanții au pretins în mod egal cîte 1,150 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli angajate în fața Curții.

excesivă

, precum și faptul că reclamanții nu au prezentat nici o justificare pertinentă a acesteia.

D. Dobânda de întârziere

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

Declară

cererea admisibilă;

2.

Hotărăște

că a avut loc o violare a articolului 6 din Convenției și a articolului 1 din Protocolul nr.

1 la Convenție ca urmare a casării hotărîrilor judecătorești definitive pronunțate în favoarea reclamanților;

3.

Hotărăște

(a) că statul pîrît trebuie să achite în beneficiul reclamanților, în termen de trei luni, suma de 1,500 EUR (o mie cinci sute euro) cu titlu de prejudiciu moral, care să fie convertite în lei moldovenești conform ratei aplicabile la data executării hotărÎrii, plus orice taxă care poate fi percepută;

(b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobÎnzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întÎrziere, plus trei procente;

Redactată în limba franceză și comunicată în scris la 17 aprilie 2012, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții.

Marialena Tsirli

Ján Šikuta

Grefier adjunct

Președinte