CASE OF ȚEHANCIUC v. ROMANIA

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

22.11.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Inadmissible

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF ȚEHANCIUC v. ROMANIA (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

Reclamantul, dl Marcel Țehanciuc, este un cetățen român care s-a născut în 1966 și trăiește în Suceava. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 8 decembrie 2003, reclamantul, care a fost ofițer vamal în serviciul vamal al Siretului, a fost inculpat și trimis în fața instanțelor penale, acuzat de a fi acceptat mită, de a comite falsificare și de abuz de poziția sa oficială, infracțiuni sanctionate de art. 254 § 2, art. 248 și art. 289 din Codul penal român și articolele 7 alineatul (1) și 17 literele (c) și d) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sanctionarea actelor de corupție. Acuzarea conține trimiteri detaliate la ancheta penală începută în 2002 și efectuată în ceea ce privește un anumit dl. E a fost importul ilegal de mărfuri în România fără a plăti taxele datorate, presupus cu ajutorul unor ofițeri vamal și a unor polițiști de frontieră la care se presupune că a dat diverse sume de bani. Mărfurile, care au fost declarate destinate utilizării private, au fost, de fapt, plasate ulterior pe piață și vândute, și ca acestea nu au fost scutite de taxe vamale. În afară de dl. opt ofițeri vamal au fost trimiși la judecată în fața Curții de judecată Suceava. Ofițerii vamali, inclusiv reclamantul, au fost acuzați de a lua mită, dar și de a avea o conduită necorespunzătoare în exercitarea sarcinilor lor profesionale, și anume în aplicarea reglementărilor vamale privind importul în țara mărfurilor în cauză. Unii ofițeri vamali și membrii poliției de frontieră nu au fost inculpați pe motiv că actele comise de ei nu au avut intenție sau că au comis numai defecte profesionale, în timp ce unii dintre ei au primit o amendă administrativă. Dovezile aprobate de acuzație au inclus declarațiile domnului. acuzarea ofițerilor vamali de a lua mită, declarații pe care a retras-o parțial mai târziu în fața instanțelor, a declarat martori în sensul că E. a declarat marfă privată a bunurilor aparținând companiei sale, un notebook aparținând E. care conține inscripții cu date în care a intrat în țară, inițiale ale persoanelor (se presupune că sunt cele ale ofițerilor vamali), cifrele plasate în referință la aceste inițiale (se presupune că reprezintă sume de bani acordate acestor ofițeri vamal), formularele vamale semnate de ofițerii vamal la fiecare intrare în România din E., precum și o listă de apeluri telefonice livrate de companiile telefonice la urmărirea și care indică numerele numite de E. Reclamantul a fost suspendat de la sarcinile sale publice în așteptarea rezultatului procedurii penale. Autoritatea Vamală Națională, angajatorul reclamantului, și-a emis decizia în conformitate cu dispozițiile art. 79 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Regulamentele care reglementează funcționarii publici. La 9, 10 și 11 decembrie 2003 mai multe ziare locale au publicat articole despre cazul reclamantului. Articolele au inclus lista tuturor ofițerilor vamal trimiși pentru proces. Ziarele nu au dezvăluit sursa informațiilor lor și nici o autoritate publică nu a fost citată în articole; nu a fost făcută nicio referință directă la documentele din dosarul urmăririi judiciare. În cursul procedurii dinainte de aceasta, Curtea județului Suceava a permis să se aducă dovezi suplimentare, și anume documente și alte declarații. Reclamantul a susținut nevinovăția sa, declarând că nu a primit nici o sumă de bani, că a elaborat formularele vamale în conformitate cu regulamentul vamal adecvat și că normele interne aplicate în activitatea sa, cu condiția ca, pentru a evita erorile comise de un ofițer vamal, verificările aleatoare să fie efectuate pe vehiculele care intrău în țară de către un superior sau de către poliția de frontieră, care au fost efectuate în cazul E. În plus, el a susținut că nu a putut fi condamnat pentru că a luat mită în absența dovezii că a primit sume nejustificate de bani și că a făcut acest lucru în mod intenționat. În apărarea sa, el a solicitat, printre altele, ca un raport contabil și vamal să fie elaborat pentru a dovedi că operațiunile vamale au fost efectuate de el în conformitate cu reglementările vamale. Curtea a respins cererea ca fiind nu relevantă, în măsura în care dosarul conține documente elaborate în cadrul anchetei preliminare de stabilire a cuantumului prejudiciului. La 1 iulie 2005, Curtea județului Suceava a declarat reclamantul vinovat de toate infracțiunile pe care le-a fost acuzat și condamnat la un an de închisoare. Pedeapsa a fost suspendată și a primit eliberare condiționată de trei ani. Puncturile civile prezentate de Departamentul General al Finanțelor Publice de la Suceava și Departamentul Vamal Iași în ceea ce privește presupusele prejudiciu material au fost respinse pentru întârziere. El a susținut că instanța de primă instanță se bazase pe dovezi care erau incoherente și care nu erau suficiente pentru a dovedi acuzațiile formulate împotriva lui, având în vedere în special faptul că dl E. și-a retras declarațiile în conformitate cu care a mituit ofițerii vamali. Reclamantul a susținut, de asemenea, că clasificarea legală a presupuselor acte penale este incorectă. Părțile care au prezentat creanțe civile, și anume Departamentul General al Finanțelor Publice de la Suceava și Departamentul Vamal Iași au contestat, de asemenea, hotărârea cu privire la cererile lor privind presupusele prejudiciu material. La 13 februarie 2006, Curtea de Apel Suceava a susținut hotărârea de primă instanță cu privire la condamnarea reclamantului și, de asemenea, cu privire la cererile civile ale instituțiilor publice. În urma recursului reclamantului asupra punctelor de drept, la 9 noiembrie 2007, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a susținut că faptele și legea aplicabile cauzei au fost stabilite corect atât de instanțe de primă instanță, cât și de instanțe de apel și că condamnarea reclamantului a fost bazată pe suficiente dovezi și a fost în conformitate cu legea. În ceea ce privește cererile civile din dosar și luarea în considerare recursul privind punctele de drept depus exclusiv de Departamentul General al Finanțelor Publice de Suceava, Curtea Înaltă a anulat hotărârile anterioare și a hotărât să se reîntoarcă la instanța de primă instanță pentru o nouă evaluare, în măsura în care nu au fost legale licențiate în ceea ce privește reclamantul. Aceste proceduri s-au încheiat la 21 mai 2008, când Curtea județului Suceava și-a pronunțat hotărârea, susținând că cazul a rămas fără obiect în măsura în care dl a plătit toate sumele datorate bugetului statului. Această hotărâre nu a fost contestată și la 16 iunie 2008 a devenit finală. 10. Secțiunea 79 din Legea nr. 188/1999 privind regulamentele care reglementează funcționarii publici, astfel cum este în vigoare la 11 decembrie 2003, prevede următoarele: „(1) Responsabilitatea unui funcționar public pentru infracțiunile comise în funcția sa sau în ceea ce privește atribuirea lucrărilor sale se stabilește în conformitate cu dreptul penal. (2) În cazul în care procedurile penale au fost inițiate în persoana (punerea în mișcarea a acțiunii penale) privind actele penale, cum ar fi cele prevăzute la art. 49 lit. (h) [crime împotriva statului, împotriva unei autorități publice, relații de muncă... care implică corupție sau altfel... care ar disqualifica persoana de a exercita oficiul public], directorul autorității publice sau al instituției ordonă suspendarea funcționarului public de la oficiul public pe care îl deține. (3) În cazul în care procedurile penale sunt încheiate sau în cazul în care instanța pronunță un achiziționament sau încetarea cazului, suspendarea încetează și funcționarul public se reintegrează în biroul public deținut anterior și se acordă tuturor drepturilor salariale corespunzătoare perioadei de suspendare.” 11. Dispozițiile relevante ale Codului Penal român în vigoare la momentul faptelor relevante se citesc după cum urmează: „(1) Actul unui funcționar public care, fie direct, fie indirect, pentru el, fie pentru altul, solicită sau primește bani sau alte beneficii nejustificate, sau acceptă promisiunea unor astfel de beneficii sau nu îl respinge, pentru a îndeplini, să nu îndeplinească sau să întârzie îndeplinirea unui act în ceea ce privește datoriile sale de serviciu sau pentru a-și îndeplini un act care este contrar acestor datorii, este pedepsit de închisoare de la 3 la 12 ani și de privarea anumitor drepturi. (2) Actul de la alin. (1), în cazul în care a fost comis de un funcționar sau o persoană care exercită un serviciu de interes public, este pedepsit prin impunere strictă de la 3 la 15 ani și prin privarea anumitor drepturi. “Actul unui funcționar public, care, în exercitarea prerogativelor de serviciu, nu îndeplinește un act sau nu o îndeplinește în mod eronat și, prin aceasta, cauzează perturbații semnificative ale funcționării unei autorități publice sau a unei instituții sau a unei entități juridice, sau cauzează daune asupra proprietății sale, este pedepsit prin închisoare de la 6 luni la 5 ani.” (1) Actul de forjare a unui document oficial atunci când este eliberat, comis de un angajat în exercitarea sarcinilor sale de muncă, prin certificarea de acte sau circumstanțe false sau prin omiterea, cu conștiință, de a introduce anumite date sau circumstanțe, este pedepsit cu închisoarea de la 6 luni până la 5 ani. (2) Orice încercare de a comite un astfel de act este, de asemenea, pedepsită.” 12. În 2004, Curtea Constituțională din România a fost confiscată cu un motiv de neconstituționalitate în ceea ce privește dispozițiile art. 65 alin. (3) din Ordinul de urgență al Guvernului nr. 360/2002 care reglementează statutul ofițerilor de poliție; dispozițiile, astfel cum se prevede la momentul respectiv, prevedeau că, în cazul în care un ofițer de poliție a fost acuzat de acte criminale presupuse în legătură cu slujba sa, el/ea a fost suspendat din biroul său, până când a fost dată o hotărâre finală în cadrul procedurii penale. În decizia depusă la 27 mai 2004, Curtea Constituțională română a susținut că suspendarea unui ofițer de poliție, astfel cum a fost prescris la momentul respectiv, nu a încălcat presunția de inocence în ceea ce privește: deși suspendarea de la birou determină limitarea anumitor drepturi și libertăți, nu poate fi considerată încălcarea presunției de inocence. Această măsură este necesară pentru protecția ordinului public și pentru administrarea corectă a justiției. Suspensarea de la birou a unui polițist este ordonată atunci când a comis intenționat un act penal care l-ar face incompatibil cu biroul său; este o măsură luată pentru protecția intereselor angajatorului în a face față pericolului că activitatea ilicită ar putea continua și consecințele actelor ilicite ar putea extinde, protecția fiind realizată prin prevenirea unor acte similare care să fie perpetrate și prin menținerea prestigiului instituției. Mai multe informații privind legislația internă privind Statutul Ofițerilor de Poliție și decizia Curții Constituționale sunt prezentate în cazul Calmanovici c. România (nr. 42250/02, §§ 50-51, 1 iulie 2008), în care problema suspendării unui ofițer de poliție din cauza arestării și trimiterii înaintea procesului pentru actele presupuse infracțiunilor a fost evaluată de Curte în temeiul articolului 8 din Convenție (§ 134 – 139).

The applicant, Mr Marcel Țehanciuc, is a Romanian national who was born in 1966 and lives in Suceava. 2. The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. 3. On 8 December 2003 the applicant, who was a customs officer in the Siret customs service, was indicted and sent before the criminal courts, accused of having accepted bribes, of committing forgery and of abuse of his official position, offences sanctioned by Article 254 § 2, Article 248 and Article 289 of the Romanian Criminal Code and sections 7(1) and 17(c) and (d) of Law no. 78/2000 on the prevention, discovery and sanctioning of acts of corruption. The indictment contained detailed references to the criminal investigation started in 2002 and conducted with respect to a certain Mr. E. It stated that in 2002 the police had found that Mr. E had been illegally importing goods into Romania without paying the taxes due, allegedly with the help of some customs officers and some border policemen to whom he had allegedly given various amounts of money. The goods, which had been declared as destined for private use, had in fact been subsequently placed on the market and sold, and as such were not exempted from customs duties. Besides Mr. E. and the applicant, eight customs officers were sent for trial before the Suceava County Court. The customs officers, including the applicant, were charged with taking bribes, but also with improper conduct in the exercise of their professional duties, namely in the application of the customs regulations concerning the importing into the country of the goods in question. Some customs officers and the members of the border police were not indicted on the ground that the acts committed by them lacked intention or that they had only committed professional faults, while some of them received an administrative fine. The evidence adduced by the prosecution included the statements of Mr. E. accusing the customs officers of taking bribes, statements which he partially withdrew later before the courts, testimonials of witnesses to the effect that E. had declared as private goods merchandise belonging to his company, a notebook belonging to E. containing inscriptions with dates when he entered the country, initials of persons (presumed to be those of the customs officers), figures placed in reference to those initials (presumed to represent amounts of money given to those customs officers), the customs forms signed by the customs officers upon each entry into Romania of E., as well as a list of telephone calls delivered by the telephone companies to the prosecution and indicating numbers called by E. and the duration of the calls during the relevant period. 4. As a result of his being sent for trial, the applicant was suspended from his public duties pending the outcome of the criminal proceedings. The National Customs Authority, the applicant’s employer, issued its decision in accordance with the provisions of section 79(2) of Law no. 188/1999 on the Regulations governing Public Servants. 5. On 9, 10 and 11 December 2003 several local newspapers published articles about the applicant’s case. The articles included the list of all the customs officers sent for trial. The newspapers did not disclose the source of their information and no public authority was cited in the articles; no direct reference to documents in the prosecution file was made. 6. During the proceedings before it, the Suceava County Court allowed further evidence to be adduced, namely documents and other testimonials. The applicant claimed his innocence, stating that he had not received any amount of money, that he had drawn up the customs forms according to the appropriate Customs Regulations and that the internal rules applied in his work provided that in order to avoid errors committed by a customs officer, random checks were to be made upon vehicles entering the country by a superior or by the border police, which had been done in the case of E. He further claimed that he could not be convicted for taking bribes in the absence of evidence that he had received undue amounts of money and that he had done so intentionally. In his defence, he requested, among other things, that an accounting and customs report be produced to prove that the customs operations had been conducted by him in accordance with the customs regulations. The prosecution objected to the production of an expert’s report. The court rejected the request as not relevant, in so far as the file contained documents drawn up in the preliminary investigation establishing the amount of the damage. On 1 July 2005 the Suceava County Court found the applicant guilty of all the crimes he had been charged with and sentenced him to one year of imprisonment. The sentence was suspended and he was given three years’ parole. The civil claims submitted by the Suceava General Department of Public Finance and the Iași Customs Department concerning alleged pecuniary damage were dismissed for belatedness. 7. The applicant appealed against this judgment. He claimed that the first-instance court had relied on evidence that was inconsistent and not sufficient to prove the charges brought against him, especially considering that Mr E. had withdrawn his statements according to which he had bribed the customs officers. The applicant also submitted that the legal classification of the alleged criminal acts was incorrect. The parties that had submitted civil claims, namely the Suceava General Department of Public Finance and the Iași Customs Department also challenged the judgment with respect to their requests concerning the alleged pecuniary damage. On 13 February 2006 the Suceava Court of Appeal upheld the first-instance judgment with regard to the applicant’s conviction and also concerning the civil claims of the public institutions. 8. Following the applicant’s appeal on points of law, on 9 November 2007 the High Court of Cassation and Justice held that the facts and the law applicable to the case had been established correctly by both the first-instance and appellate courts and that the applicant’s conviction was based on sufficient evidence and was in accordance with the law. With reference to the civil claims in the file and considering the appeal on points of law lodged exclusively by the Suceava General Department of Public Finance, the High Court quashed the previous judgments and decided to refer the case back to the first-instance court for a new assessment, in so far as their dismissal for belatedness with respect to the appellant had not been lawful. 9. These proceedings ended on 21 May 2008, when the Suceava County Court gave its judgment, holding that the case remained without object in so far as Mr. E. had paid all the amounts owed to the State’s budget. This judgment was not challenged and on 16 June 2008 it became final. 10. Section 79 of Law no. 188/1999 concerning Regulations governing Public Servants, as in force on 11 December 2003, provides as follows: “(1) The liability of a civil servant for offences committed in the course of his duties or in relation to his work attributions shall be established in accordance with the criminal law. (2) In the event of criminal proceedings being initiated in personam (punerea în mișcare a acțiunii penale) concerning criminal acts such as those provided for in section 49 (h) [crimes against the State, against a public authority, concerning work relations... involving corruption or otherwise... that would disqualify the person from exercising public office], the director of the public authority or institution shall order the suspension of the civil servant from the public office he/she holds. (3) If the criminal proceedings are terminated or if the court pronounces an acquittal or the termination of the case, the suspension ceases, and the public servant shall be reinstated to the previously held public office and all the salary rights corresponding to the suspension period shall be granted to him/her.” 11. The relevant provisions of the Romanian Criminal Code in force at the time of the relevant facts read as follows: “(1) The act of a public servant who, either directly or indirectly, for himself or for another, claims or receives money or other undue benefits, or accepts the promise of such benefits or does not reject it, in order to perform, not to perform or to delay the accomplishment of an act with regard to his/her service duties or in order to perform an act that is contrary to these duties, shall be punished by imprisonment from 3 to 12 years and the deprivation of certain rights. (2) The act in paragraph (1), if it has been committed by a civil servant or a person exercising a service of public interest, shall be punished by strict imprisonment from 3 to 15 years and the deprivation of certain rights.” “The act of a public servant, who, in the exercise of service prerogatives, knowingly fails to perform an act or performs it erroneously and by so doing causes significant disturbance to the proper operation of a public authority or institution or of a legal entity, or causes damage to its property, shall be punished by imprisonment from 6 months to 5 years.” “(1) The act of forging an official document when it is drawn up, committed by an employee in the exercise of his/her working duties, by certifying untrue acts or circumstances or by omitting, knowingly, to insert certain data or circumstances, shall be punished by imprisonment from 6 months to 5 years. (2) Any attempt to commit such an act shall also be punished.” 12. In 2004 the Romanian Constitutional Court was seized with a plea of unconstitutionality regarding Section 65 (3) provisions of the Government Emergency Ordinance no. 360/2002 regulating the Police Officers’ Statute; the provisions, as laid out at the time, stipulated that in the event when a police officer was charged with criminal acts allegedly committed in relation with his/her job, he/she was to be suspended from his/her office, until a final judgment in the criminal proceedings was given. In its decision delivered on 27 May 2004, the Romanian Constitutional Court held that the suspension of a police officer, as it was prescribed at the time, did not breach the presumption of innocence in so far as: Even though the suspension from office does determine the limitation of certain rights and liberties, it cannot be considered to be in breach of the presumption of innocence. This measure is necessary for the protection of public order and for the proper administration of justice. The suspension from office of a policeman is ordered when he/she has intentionally committed a criminal act that would make him/she incompatible with his office; it is a measure taken for the protection of the employer’s interests in its facing the danger that the illicit activity could continue and the consequences of the criminal acts could expand, the protection being accomplished by preventing similar acts to be perpetrated and by upholding the prestige of the institution. More particulars of the domestic legislation on the Police Officers’ Statute and of the Constitutional Court’s decision are presented in the case of Calmanovici v. Romania (no. 42250/02, §§ 50-51, 1 July 2008), in which the issue of the suspension of a police officer on account of his being arrested and sent before trial for allegedly committed criminal acts was assessed by the Court under Article 8 of the Convention (§§ 134 – 139).

§ Cauze similare