Țehanciuc împotriva României

Reclamantul, dl Marcel Țehanciuc, este un cetățen român care s-a născut în 1966 și trăiește în Suceava. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 8 decembrie 2003, reclamantul, care a fost ofițer vamal în serviciul vamal al Siretului, a fost inculpat și trimis în fața instanțelor penale, acuzat de a fi acceptat mită, de a comite falsificare și de abuz de poziția sa oficială, infracțiuni sanctionate de art. 254 § 2, art. 248 și art. 289 din Codul penal român și articolele 7 alineatul (1) și 17 literele (c) și d) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sanctionarea actelor de corupție. Acuzarea conține trimiteri detaliate la ancheta penală începută în 2002 și efectuată în ceea ce privește un anumit dl. E a fost importul ilegal de mărfuri în România fără a plăti taxele datorate, presupus cu ajutorul unor ofițeri vamal și a unor polițiști de frontieră la care se presupune că a dat diverse sume de bani.

Mărfurile, care au fost declarate destinate utilizării private, au fost, de fapt, plasate ulterior pe piață și vândute, și ca acestea nu au fost scutite de taxe vamale. În afară de dl. opt ofițeri vamal au fost trimiși la judecată în fața Curții de judecată Suceava. Ofițerii vamali, inclusiv reclamantul, au fost acuzați de a lua mită, dar și de a avea o conduită necorespunzătoare în exercitarea sarcinilor lor profesionale, și anume în aplicarea reglementărilor vamale privind importul în țara mărfurilor în cauză. Unii ofițeri vamali și membrii poliției de frontieră nu au fost inculpați pe motiv că actele comise de ei nu au avut intenție sau că au comis numai defecte profesionale, în timp ce unii dintre ei au primit o amendă administrativă.

Dovezile aprobate de acuzație au inclus declarațiile domnului. acuzarea ofițerilor vamali de a lua mită, declarații pe care a retras-o parțial mai târziu în fața instanțelor, a declarat martori în sensul că E. a declarat marfă privată a bunurilor aparținând companiei sale, un notebook aparținând E. care conține inscripții cu date în care a intrat în țară, inițiale ale persoanelor (se presupune că sunt cele ale ofițerilor vamali), cifrele plasate în referință la aceste inițiale (se presupune că reprezintă sume de bani acordate acestor ofițeri vamal), formularele vamale semnate de ofițerii vamal la fiecare intrare în România din E., precum și o listă de apeluri telefonice livrate de companiile telefonice la urmărirea și care indică numerele numite de E. Reclamantul a fost suspendat de la sarcinile sale publice în așteptarea rezultatului procedurii penale.

Autoritatea Vamală Națională, angajatorul reclamantului, și-a emis decizia în conformitate cu dispozițiile art. 79 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Regulamentele care reglementează funcționarii publici. La 9, 10 și 11 decembrie 2003 mai multe ziare locale au publicat articole despre cazul reclamantului. Articolele au inclus lista tuturor ofițerilor vamal trimiși pentru proces. Ziarele nu au dezvăluit sursa informațiilor lor și nici o autoritate publică nu a fost citată în articole; nu a fost făcută nicio referință directă la documentele din dosarul urmăririi judiciare. În cursul procedurii dinainte de aceasta, Curtea județului Suceava a permis să se aducă dovezi suplimentare, și anume documente și alte declarații.

Reclamantul a susținut nevinovăția sa, declarând că nu a primit nici o sumă de bani, că a elaborat formularele vamale în conformitate cu regulamentul vamal adecvat și că normele interne aplicate în activitatea sa, cu condiția ca, pentru a evita erorile comise de un ofițer vamal, verificările aleatoare să fie efectuate pe vehiculele care intrău în țară de către un superior sau de către poliția de frontieră, care au fost efectuate în cazul E. În plus, el a susținut că nu a putut fi condamnat pentru că a luat mită în absența dovezii că a primit sume nejustificate de bani și că a făcut acest lucru în mod intenționat. În apărarea sa, el a solicitat, printre altele, ca un raport contabil și vamal să fie elaborat pentru a dovedi că operațiunile vamale au fost efectuate de el în conformitate cu reglementările vamale.

Curtea a respins cererea ca fiind nu relevantă, în măsura în care dosarul conține documente elaborate în cadrul anchetei preliminare de stabilire a cuantumului prejudiciului. La 1 iulie 2005, Curtea județului Suceava a declarat reclamantul vinovat de toate infracțiunile pe care le-a fost acuzat și condamnat la un an de închisoare. Pedeapsa a fost suspendată și a primit eliberare condiționată de trei ani. Puncturile civile prezentate de Departamentul General al Finanțelor Publice de la Suceava și Departamentul Vamal Iași în ceea ce privește presupusele prejudiciu material au fost respinse pentru întârziere. El a susținut că instanța de primă instanță se bazase pe dovezi care erau incoherente și care nu erau suficiente pentru a dovedi acuzațiile formulate împotriva lui, având în vedere în special faptul că dl E. și-a retras declarațiile în conformitate cu care a mituit ofițerii vamali.

Reclamantul a susținut, de asemenea, că clasificarea legală a presupuselor acte penale este incorectă. Părțile care au prezentat creanțe civile, și anume Departamentul General al Finanțelor Publice de la Suceava și Departamentul Vamal Iași au contestat, de asemenea, hotărârea cu privire la cererile lor privind presupusele prejudiciu material. La 13 februarie 2006, Curtea de Apel Suceava a susținut hotărârea de primă instanță cu privire la condamnarea reclamantului și, de asemenea, cu privire la cererile civile ale instituțiilor publice. În urma recursului reclamantului asupra punctelor de drept, la 9 noiembrie 2007, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a susținut că faptele și legea aplicabile cauzei au fost stabilite corect atât de instanțe de primă instanță, cât și de instanțe de apel și că condamnarea reclamantului a fost bazată pe suficiente dovezi și a fost în conformitate cu legea.

În ceea ce privește cererile civile din dosar și luarea în considerare recursul privind punctele de drept depus exclusiv de Departamentul General al Finanțelor Publice de Suceava, Curtea Înaltă a anulat hotărârile anterioare și a hotărât să se reîntoarcă la instanța de primă instanță pentru o nouă evaluare, în măsura în care nu au fost legale licențiate în ceea ce privește reclamantul. Aceste proceduri s-au încheiat la 21 mai 2008, când Curtea județului Suceava și-a pronunțat hotărârea, susținând că cazul a rămas fără obiect în măsura în care dl a plătit toate sumele datorate bugetului statului. Această hotărâre nu a fost contestată și la 16 iunie 2008 a devenit finală.

10. Secțiunea 79 din Legea nr. 188/1999 privind regulamentele care reglementează funcționarii publici, astfel cum este în vigoare la 11 decembrie 2003, prevede următoarele: „(1) Responsabilitatea unui funcționar public pentru infracțiunile comise în funcția sa sau în ceea ce privește atribuirea lucrărilor sale se stabilește în conformitate cu dreptul penal. (2) În cazul în care procedurile penale au fost inițiate în persoana (punerea în mișcarea a acțiunii penale) privind actele penale, cum ar fi cele prevăzute la art. 49 lit. (h) [crime împotriva statului, împotriva unei autorități publice, relații de muncă... care implică corupție sau altfel... care ar disqualifica persoana de a exercita oficiul public], directorul autorității publice sau al instituției ordonă suspendarea funcționarului public de la oficiul public pe care îl deține.

(3) În cazul în care procedurile penale sunt încheiate sau în cazul în care instanța pronunță un achiziționament sau încetarea cazului, suspendarea încetează și funcționarul public se reintegrează în biroul public deținut anterior și se acordă tuturor drepturilor salariale corespunzătoare perioadei de suspendare.” 11. Dispozițiile relevante ale Codului Penal român în vigoare la momentul faptelor relevante se citesc după cum urmează: „(1) Actul unui funcționar public care, fie direct, fie indirect, pentru el, fie pentru altul, solicită sau primește bani sau alte beneficii nejustificate, sau acceptă promisiunea unor astfel de beneficii sau nu îl respinge, pentru a îndeplini, să nu îndeplinească sau să întârzie îndeplinirea unui act în ceea ce privește datoriile sale de serviciu sau pentru a-și îndeplini un act care este contrar acestor datorii, este pedepsit de închisoare de la 3 la 12 ani și de privarea anumitor drepturi.

(2) Actul de la alin. (1), în cazul în care a fost comis de un funcționar sau o persoană care exercită un serviciu de interes public, este pedepsit prin impunere strictă de la 3 la 15 ani și prin privarea anumitor drepturi. “Actul unui funcționar public, care, în exercitarea prerogativelor de serviciu, nu îndeplinește un act sau nu o îndeplinește în mod eronat și, prin aceasta, cauzează perturbații semnificative ale funcționării unei autorități publice sau a unei instituții sau a unei entități juridice, sau cauzează daune asupra proprietății sale, este pedepsit prin închisoare de la 6 luni la 5 ani.” (1) Actul de forjare a unui document oficial atunci când este eliberat, comis de un angajat în exercitarea sarcinilor sale de muncă, prin certificarea de acte sau circumstanțe false sau prin omiterea, cu conștiință, de a introduce anumite date sau circumstanțe, este pedepsit cu închisoarea de la 6 luni până la 5 ani.

(2) Orice încercare de a comite un astfel de act este, de asemenea, pedepsită.” 12. În 2004, Curtea Constituțională din România a fost confiscată cu un motiv de neconstituționalitate în ceea ce privește dispozițiile art. 65 alin. (3) din Ordinul de urgență al Guvernului nr. 360/2002 care reglementează statutul ofițerilor de poliție; dispozițiile, astfel cum se prevede la momentul respectiv, prevedeau că, în cazul în care un ofițer de poliție a fost acuzat de acte criminale presupuse în legătură cu slujba sa, el/ea a fost suspendat din biroul său, până când a fost dată o hotărâre finală în cadrul procedurii penale.

În decizia depusă la 27 mai 2004, Curtea Constituțională română a susținut că suspendarea unui ofițer de poliție, astfel cum a fost prescris la momentul respectiv, nu a încălcat presunția de inocence în ceea ce privește: deși suspendarea de la birou determină limitarea anumitor drepturi și libertăți, nu poate fi considerată încălcarea presunției de inocence. Această măsură este necesară pentru protecția ordinului public și pentru administrarea corectă a justiției. Suspensarea de la birou a unui polițist este ordonată atunci când a comis intenționat un act penal care l-ar face incompatibil cu biroul său; este o măsură luată pentru protecția intereselor angajatorului în a face față pericolului că activitatea ilicită ar putea continua și consecințele actelor ilicite ar putea extinde, protecția fiind realizată prin prevenirea unor acte similare care să fie perpetrate și prin menținerea prestigiului instituției.

Mai multe informații privind legislația internă privind Statutul Ofițerilor de Poliție și decizia Curții Constituționale sunt prezentate în cazul Calmanovici c. România (nr. 42250/02, §§ 50-51, 1 iulie 2008), în care problema suspendării unui ofițer de poliție din cauza arestării și trimiterii înaintea procesului pentru actele presupuse infracțiunilor a fost evaluată de Curte în temeiul articolului 8 din Convenție (§ 134 – 139).

1. The applicant, Mr Marcel Țehanciuc, is a Romanian national who was born in 1966 and lives in Suceava.