CtEDO 22.11.2011 Auto

TOTOLICI c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
22.11.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
TOTOLICI c. ROUMANIE (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cererea nr. 265676/10 Mihai TOTOLICI împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 22 noiembrie 2011 într-o Cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, Kristina Pardalos, judecători, și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 19 aprilie 2010, După ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând trimitere la reclamant, domnul Mihai Totolici, este un resortisant român, născut în 1967 și rezident la Brasov. El este în prezent deținut la închisoarea Codlea. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Detenția provizorie și condamnarea reclamantului la 16 decembrie 2008, reclamantul, ofițer de poliție din Brașov, a fost convocat de Hotărârea Națională Anticorupție ( La 17 decembrie 2008, reclamantul a fost prezentat în fața Tribunalului de apel din Brasov, care a considerat că faptele care stau la baza dosarului penal nu par a fi o corupție pasivă și, prin urmare, nu erau în sfera de competență a DNA. Prin urmare, instana de apel a considerat că plasarea reclamantului în detenție provizorie nu este sigură. Parchetul a formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri. Prin hotărârea din 29 decembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat arestarea instanței judecătorești și a dispus plasarea reclamantului în detenție provizorie pentru o perioadă de 29 de zile. În opinia Înaltei Curți, propunerea Parchetului se baza pe fapte care țin de corupție pasivă și de motive de ordine publică. La 23 ianuarie 2009, Curtea de Apel din Brașov a decis să înlocuiască detenția provizorie cu obligația de a nu părăsi orașul. Această hotărâre a fost ruptă la 25 ianuarie 2009, de către Înalta Curte, care a dispus prelungirea detenției provizorii a reclamantului. La 16 februarie 2009, Curtea de Apel din Brașov a primit o cerere de eliberare provizorie pe cauțiune formulată de solicitant. Această hotărâre a fost ruptă la 2 martie 2009, de către Înalta Curte, care a prelungit detenția provizorie a reclamantului. Începând cu ultima dată și până la 14 decembrie 2009, reclamantul susține că a contestat prelungirea detenției sale provizorii, dar fără a avea posibilitatea de a participa la dezbaterile din 24 martie, 21 aprilie, 25 Mai, 12 iunie, 13 iulie și 4 septembrie 2009 ale Înaltei Curți. El susține că, înainte de fiecare dintre aceste audieri, autoritățile penitenciare au comunicat judecătorilor, prin fax, că reclamantul trebuie să se prezinte la dezbateri. Ofițer de poliție, gravitatea faptelor imputate și pericolul pentru ordinea publică au justificat privarea sa de libertate înainte de condamnare. 10. La 22 octombrie 2009, acționând pe fondul cauzei, instanța de apel a lui Brașov l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de trei ani și șase luni de închisoare fermă pentru corupție pasivă și instigare la falsificare. Prin aceeași hotărâre, instanța de apel a impus confiscarea unei sume de 1 000 EUR. Tribunalul a considerat că reclamantul, în calitate de ofițer de poliție judiciară însărcinat cu executarea unui dosar penal, a primit de la o persoană terță 1 000 EUR pentru a convinge victima unui furt să renunțe la plângerea sa. Reclamantul și procurorul au formulat recurs împotriva acestei hotărâri. 11. Printr-o hotărâre din 18 ianuarie 2010, Înalta Curte a respins recursul reclamantului, a primit parțial dreptul la recursul la Parchet, în sensul că suma de 1 000 EUR era plătită de reclamant în contul de denunțător și a confirmat, în recurs, temeinicia hotărârii din 22 octombrie 2009 a instanței judecătorești din Brasov. Condiiile materiale de detenție 12. Reclamantul a fost reținut în închisorile Jilava, Miercurea Ciuc și Codlea. În ceea ce privește închisoarea Jilava, reclamantul a declarat că a fost obligat, între februarie și martie 2010, să împartă o celulă nesănătoasă, infestată cu purici și ploșnițe. În aceeași închisoare, plimbările zilnice erau dificile din cauza prezenței multor șobolani. El susține că a depus mai multe plângeri în acest sens, dar niciuna nu a fost înregistrată de administrația închisorii. 13. În cele trei închisori, reclamantul pretinde că a fost obligat să împartă celule cu deținuți clasificați drept periculoși, ceea ce, ținând cont de calitatea sa de ofițer de poliție, reprezenta un pericol și o amenințare constantă pentru siguranța sa. Dreptul și practica interne și internaționale relevante în ceea ce privește condițiile de detenție 14. În decizia sa din 5 martie 2005, Tribunalul de Primă Instanță din Baia Mare a respins plângerea unui deținut privind condițiile proaste de detenție (suprapopulare, alimentație, igienă), judecând după condițiile caracteristice ale tuturor închisorilor din România, datorate unui buget insuficient și unei rate foarte ridicate de ocupare a forței de muncă (Marian Stoicescu c. România, n 12934/02, § 17, 16 iulie 2009 15. Concluziile Comitetului european pentru prevenirea torturii (CPT) pronunțate în urma vizitelor efectuate în închisorile din România, precum și observațiile cu caracter general ale CPT, sunt rezumate în Hotărârile Bragadireanu c. România 22088/04, §§ 73-76, 6 decembrie 2007) și Brandușe c. România 6586/03, § 33, CEDO 2009 ... (extrași)). 16. Standardele CPT privind violența între deținuți (a se vedea standardele CPT, documentul n CPT/Inf/E (2002) 1, Rev. 2010, p. 23) se citesc după cum urmează 27. În cazul în care un membru al personalului aflat în arest la domiciliu are dreptul de a-i proteja împotriva altor deținuți care le-ar putea aduce prejudicii, acesta este obligat să se ocupe de deținuți. De fapt, incidentele violente dintre deținuți sunt comune în toate sistemele penitenciare. ; ele includ o mare varietate de fenomene, de la forme subtile de hărțuire la intimidare patentă și agresiune fizică gravă. O strategie eficientă împotriva actelor de violență între deținuți necesită ca personalul penitenciar să fie în măsură, inclusiv în termeni de ăstora, să își exercite în mod corespunzător autoritatea și funcția de supraveghere. Personalul penitenciar trebuie să fie atent la semnele de tulburare și să fie atât determinat și format în mod corespunzător pentru a interveni atunci când acest lucru este necesar. L. Relațiile pozitive dintre personal și deținuți, bazate pe noțiunile de securitate a detenției și de îngrijire a deținuților, constituie un factor crucial în acest context Acest lucru va depinde în mare măsură de faptul că personalul dispune de calificări corespunzătoare în domeniul comunicării interpersonale. În plus, conducerea trebuie să fie pregătită să sprijine pe deplin personalul în exercitarea autorității sale. Măsurile de securitate specifice, adaptate caracteristicilor specifice ale situației (inclusiv procedurile eficiente de percheziție) ar putea fi, într-adevăr, obligatorii Cu toate acestea, astfel de măsuri nu pot constitui decât o completare a cerințelor fundamentale de securitate menționate anterior. În plus, sistemul penitenciar trebuie să abordeze problema clasificării și distribuției corespunzătoare a deținuților. (...). În ceea ce privește detenția provizorie 17. În ceea ce privește art. 148 litera (h) din CPP și noțiunea de pericol pentru ordinea publică În hotărârea din 9 iunie, Curtea de Apel din București a judecat În aprilie 2004, simpla reproducere a dispozițiilor articolului 148 litera (h) la punerea în detenție provizorie a unui inculpat, fără a fi motivați în mod concret, după cum impune art. 137 din același cod, faptele sau motivele pentru care menținerea în libertate a persoanei respective ar constitui un pericol pentru ordinea publică, sunt susceptibile de a lăsa loc arbitrarului. Curtea de apel a Bucureștiului a judecat în această hotărâre, precum și în hotărârile sale din 18 februarie și 2 aprilie 2002 și 18 februarie 2003, că pericolul pentru ordinea publică în cauză nu se presupune, ci trebuie dovedit, în special în ceea ce privește un risc de rejudecare sau de reacția publică declanșată de faptele comise. Reflectarea în mod public, o anumită stare de nesiguranță generată de faptele comise sau de aspectele legate de persoana acuzatului au fost evidențiate ca elemente constitutive ale pericolului pentru ordinea publică, noțiune care ar trebui să fie diferită de cea a pericolului social față de fapte (hotărârile din 28 februarie 1997 și 16 noiembrie 2005 ale cursurilor de apel din Brașov și, respectiv, din Oradea și Hotărârea din 16 august 1990 a Curții Supreme de Justiție). 18. Într-o oarecare măsură diferită, într-o hotărâre din 15 martie 2002 privind faptele de înșelăciune, Curtea Supremă de Justiție a considerat că existența unui pericol pentru ordinea publică trebuie examinată nu numai în lumina profilului personal al persoanei acuzate, ci și a pericolului social al persoanei acuzate pentru care este acuzată, de la reacția publică la comisia pentru încălcarea dreptului comunitar și de la posibilitatea ca alte persoane să fi comis fapte similare în absența unei motive ferme împotriva persoanelor acuzate de astfel de fapte. 19. În mai multe hotărâri în care instanțele interne au constatat lipsa unor motive concrete și a unor dovezi care să indice că menținerea în libertate a unui inculpat ar constitui un pericol pentru ordinea publică, acestea au decis să pună în libertate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . GRIFS 20. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de plasarea sa în celule cu deținuți care sunt periculoși, ceea ce reprezenta, având în vedere calitatea sa de ofițer de poliție, un pericol și o amenințare constantă pentru siguranța sa. 21. Pe marginea aceluiași articol, reclamantul se plânge de condițiile materiale de detenție din închisoarea Jilava, în special de faptul că a trebuit să împartă, între 27 februarie și 30 martie 2010, o celulă nesănătoasă, infestată cu purici și ploșnițe și că a trebuit să facă plimbări, de fiecare dată cu dificultate, din cauza prezenței multor șobolani. 22. Reclamantul consideră că a fost plasat, în mod arbitrar, în detenție provizorie înainte de condamnare, cu încălcarea articolului 5 alineatul (c) din convenție. El contestă motivarea hotărârii din 29 decembrie 2008 a Înaltei Curii de Casație și Justiție. 23. Recurentul se plânge de prelungirea abuzivă și de durata excesivă a detenției provizorii a acesteia, iar la art. 5 alin. (3) din Convenție. 24. Se plânge, sub aspectul art. 5 alin. (4) din Convenție, de posibilitatea de a se prezenta la audierile care au avut loc în 24 de state membre. martie, 21 aprilie, 25 mai, 12 iunie, 13 iulie și 4 septembrie 2009, în recurs, la Curtea Supremă de Casație și Justiție, din cauza refuzului autorităților penitenciare. Fără a-și susține cauza, reclamantul invocă, de asemenea, art. 5 alineatul (5) din convenție. 25. Tribunalul consideră că faptul că, în cazul Înaltei Curți, a luat în considerare menținerea sa în detenție provizorie și ulterior pe baza temeiniciei acuzației sale constituie o încălcare a garanțiilor unui proces echitabil. 26. În cele din urmă, recurentul: art. 14 din Convenție, fără a susține acest aspect. ÎN CU privire la obiecțiile întemeiate pe art. 3 din Convenție 27. Reclamantul se plânge de condițiile materiale de detenție din închisoarea Jilava, în special de faptul că a trebuit să împartă o celulă nesănătoasă, infestată cu purici și ploșnițe și că a trebuit să facă plimbări, cu dificultate, printre mulți șobolani. De asemenea, el se plânge de plasarea sa în celule cu deținuți care sunt considerați periculoși, ceea ce constituia, având în vedere calitatea sa de ofițer de poliție, un pericol sporit și o amenințare permanentă pentru siguranța sa. 28. În acest sens, el invocă art. 3 din Convenție, care se citește astfel, nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. 29. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Cu privire la dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau de a fi eliberat în cursul procedurii 30. Reclamantul se plânge de presupusa prelungire abuzivă și de durata excesivă a detenției sale provizorii și: art. 5 alineatul (3) din convenție. Această dispoziție se citește după cum urmează în partea sa relevantă Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alineatul (c) prezentului articol (...) are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, sau eliberat în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care asigură încuviințarea celui care a făcut-o. 31. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Reclamantul se plânge de absența unor motive pentru a fi reținut provizoriu și contestă motivarea hotărârii din 29 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. El se plânge, de asemenea, de faptul că a asistat la șase audieri în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. În cele din urmă, acesta se referă la art. 14 din Convenție. 33. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiilor reclamantului întemeiate pe art. 3 din Convenție (privind condițiile materiale de detenție în închisoarea Jilava și coabitarea cu deținuții pe care reclamantul o considera periculoasă) și pe art. 5 alineatul (3) din Convenție (ca urmare a duratei detenției provizorii) Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Marialena Tsirli Josep Casadevall Grefier adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă