CASE OF DIAZ OCHOA AGAINST SPAIN

Rezoluția CM/ResDH(2011)267 [1] Execuția hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Diaz Ochoa împotriva Spaniei Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că Comitetul supraveghează executarea hotărârilor finale ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Convenția” și „Curtea”) [2] Având în vedere hotărârea transmisă de Curte Comitetului după ce a devenit finală; Denumirea cauzei (apel nr.) Hotărârea finală privind Diaz Ochoa nr. 423/03 22/06/2006 22/09/2006 reamintind că constatarea încălcării de către Curte impune, mai mult și mai mult decât plata satisfacției juste acordate în hotărârile, adoptarea de către Statul pârât, după caz, a măsurilor individuale pentru a pune capăt încălcărilor și, în măsura posibil, pentru a remedia consecințele acestora pentru reclamantul și măsurile generale de prevenire a încălcărilor noi și similare; Având invitat autoritățile statului contestat să prezinte un plan de acțiune privind măsurile propuse pentru executarea hotărârii; având în vedere, în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție, examinat raportul de acțiune furnizat de guvern (a se vedea apendicele); Având în vedere faptul că Statul pârât a plătit reclamantului satisfacția echitabilă, astfel cum se prevede în hotărâre; DECLARE, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în aceste cazuri și DECIDE să închidă examinarea acesteia. Apendicele la Rezoluția CM/ResDH(2011)267 Informații privind măsurile de conformitate cu hotărârea în cazul Diaz Ochoa împotriva Spaniei ORIGINAL ACTION Raport CAUZA: DÍAZ OCHOA împotriva cererii nr. 423/03 DATA DE JUGARE: 22/06/2006 DATA TRANSMISIEI PENTRU EXECUȚIE: 22/09/2006 CIRCUMSTĂȚII CAUZEI Acest caz se referă la o încălcare a dreptului de acces al reclamantului la o instanță (violație la art. 6§1). În special, reclamantul nu a fost informat cu privire la procedurile întâmpinate împotriva lui în 1991 ca co-apărător în fața Tribunalului Muncii nr. 7 din Valencia, ceea ce a determinat că în 1992 a fost ordonat să plătească anumite sume. Reclamantul nu a devenit conștient de procedura până în octombrie 1998, când salariile sale au fost primele confiscate în plata sumelor datorate asigurării sociale (un total de 17,183 EUR). El a solicitat o pronunțare a hotărârii împotriva lui din cauza faptului că nu a fost notificat de procedură, dar cererea sa a fost respinsă ca fiind fără timp. Reclamantul a solicitat, de asemenea, o reexaminare și a depus un recurs amparo, ambele fără succes. Curtea Europeană a atras atenția asupra combinației extrem de neobișnuite de evenimente în acest caz, în măsura în care reclamantul nu a avut niciun motiv să suspecteze că a fost introdusă o procedură împotriva lui, deoarece adresa sa se referă la dosarul care a fost în fața judecătorului cu privire la fond. În plus, instanțele care au reușit să anuleze ordinul inițial sau de recurs nu au reușit să remedieze situația cauzată de absența reclamantului de la procedura principală din cauza construcției lor îndeaproape înguste a legii (§ 50 din hotărâre). (1) Măsuri individuale și situația reclamantului just satisfăcătoare - 24/10/2006: doar o lună după ce hotărârea Curții Europene a devenit finală și, ca urmare, Curtea Afacerilor Sociale nr. 7 din Valencia a suspendat provizorial această criză. Până la această dată, sumele confiscate au fost de 7036,39 EUR (5661,20 EUR plus 1375,19 EUR dobânda). - 11/04/2008: Autoritățile de securitate socială au hotărât să ceară încetarea executării ordinului împotriva reclamantului. - 29/05/2008: Curtea Afacerilor Sociale nr. 7 din Valencia a pronunțat pe cererea de încetare a executării și a încheiat-o oficial. - 25/11/2008: Autoritățile de securitate socială au efectuat o plată în favoarea reclamantului pentru suma de 7036,39 EUR. În cadrul procedurii administrative și judiciare în urma hotărârilor Curții Europene, reclamantul și-a exercitat dreptul de a face apel împotriva deciziilor adoptate de autoritățile administrative și judiciare spaniole. Această posibilitate a fost realizată în cele din urmă cu recursul, introdus la 21/01/2009 în fața Curții Constituționale (CC) împotriva hotărârii Curții de Afaceri Sociale nr. 7 din Valencia din 1992. Acest recurs a fost declarat inadmisibil de către CC la 09/09/2009 pentru lipsa de relevanță constituțională a afirmațiilor reclamantului. Hotărârea a fost difuzată cât mai larg posibil și publicată ca un mijloc suplimentar de remediere morală pentru daunele suportate. Curtea Europeană a acordat suma de 6000 EUR în ceea ce privește „pierderea oportunității și a prejudiciilor morale”, precum și 5700 EUR costuri și cheltuieli. Aceste sume au fost plătite reclamantului la 08/10/2006. Spania consideră că nu este necesară adoptarea unor măsuri individuale suplimentare. (2) MEDICĂRI GENERALE Legea spaniolă recunoaște fără restricții nevoia unei convocare adecvată și respectarea condițiilor adecvate pentru livrarea acestora, care garantează protecția judiciară efectivă și dreptul de recurs prevăzut la art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Un astfel de drept este, de asemenea, recunoscut în mod repetat în jurisprudența CC. În acest sens, ar trebui să se menționeze hotărârea TC 135/1997 din 21 iulie (subsecunt faptelor din acest caz). În această hotărâre se stabilește că: „art. 24 CE impune ca părțile să fie convocate în mod corespunzător prin intermediul unui act de comunicare stabilit de lege. Prezența la proceduri face posibilă apărarea: acest precept constituțional în termeni generale împiedică deciziile judiciare de fond inaudita parte [...]. Această Curte a insistat de la prima sa hotărâre cu privire la necesitatea ca organele judiciare să exercite cea mai mare îngrijire și respect pentru normele procedurale în îndeplinirea actelor lor de comunicare cu părți.” Această declarație este consolidată printr-o trimitere la art. 6§1 din Convenție și la recomandarea Comitetului miniștrilor (75) 11 din 21 mai 1975 privind cerințele suplimentare în cadrul procedurilor penale. Aceeași poziție a fost adoptată în hotărârile ulterioare. În acest sens, este suficient să se reamintească hotărârea TC 255/2006 din 11 septembrie 2006, în care se stabilește că: „În ceea ce privește diligența cu care ar trebui să se ocupe organele judiciare în ceea ce privește convocațiile, se subliniază faptul că acestea trebuie să fie efectuate în conformitate cu legea prin îndeplinirea condițiilor procedurale, pentru ca actul sau decizia astfel notificată să fie adusă cunoștinței părții reclamante și că, în același sens, instanța poate avea certitudinea că condițiile juridice necesare au fost îndeplinite și că, într-adevăr, comunicarea a fost primită de către destinatariul său.” Starea afacerilor constatată de Curtea Europeană în hotărârea sa nu solicită măsuri generale suplimentare, deoarece a constituit o deviație în aplicarea statutului și jurisprudenței în acest caz. În ceea ce privește problema formalismului excesiv al instanțelor spaniole în aplicarea normelor procedurale (care să conducă în acest caz la demiterea cererii de nulitate și a recursului amparo prin intermediul unei interpretări excesiv de restrictive a legii de către instanțele naționale), acest lucru este tratat în contextul grupului de cauze al Curții de Pietre (55524/00). Având în vedere cele de mai sus, Spania consideră că nu sunt necesare măsuri generale suplimentare [1] Adoptate de Comitetul de Miniștri la 2 decembrie 2011 la a 1128-a reuniune a deputaților miniștri [2] A se vedea, de asemenea, recomandările adoptate de Comitetul de miniștri în contextul supravegherii hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului și, în special, Recomandarea Rec(2004)6 a Comitetului de Miniștri statelor membre cu privire la îmbunătățirea remediilor interne.

Resolution CM/ResDH(2011)267

[1]

Execution of the judgment of the European Court of Human Rights

Diaz Ochoa against Spain

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, which provides that the Committee supervises the execution of final judgments of the European Court of Human Rights (hereinafter “the Convention” and “the Court”)

[2]

,

Having regard to the judgment transmitted by the Court to the Committee once it became final;

Case name (App. No.)

Judgment of

Final on

Diaz Ochoa No 423/03

22/06/2006

22/09/2006

Recalling that a finding of violations by the Court requires, over and above the payment of just satisfaction awarded in the judgments, the adoption by the respondent state, where appropriate, of individual measures to put an end to the violations and as far as possible to remedy their consequences for the applicant and general measures to prevent new, similar violations;

Having invited the authorities of the respondent state to provide an action plan concerning the measures proposed to execute the judgment;

Having, in accordance with the Committee’s Rules for the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention, examined the action report provided by the government (see appendix);

Having noted that the respondent state paid the applicant the just satisfaction, as provided in the judgment;

DECLARES, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in these cases and

DECIDES to close the examination thereof.

Appendix to Resolution CM/ResDH(2011)267

Information about the measures to comply with the judgment in the case of

Diaz Ochoa against Spain

ORIGINAL FRENCH

ACTION REPORT

CASE: DÍAZ OCHOA against SPAIN

APPLICATION No.: 423/03

JUDGMENT DATE: 22/06/2006

DATE OF TRANSMISSION FOR EXECUTION: 22/09/2006

CIRCUMSTANCES OF THE CASE

This case concerns a violation of the applicant’s right of access to a court (violation of Article

6§1).

In particular, the applicant was not informed of proceedings brought against him in 1991 as co-defendant before Labour Tribunal No. 7 of Valencia, which resulted in his being ordered in 1992 to pay certain sums. The applicant did not become aware of the proceedings until October 1998, when his wages were first seized in payment of the sums owed to the social security (a total of 17.183 EUR). He applied for an order setting aside the judgment against him on the ground that he had not been notified of the proceedings but his application was dismissed as being out of time. The applicant also applied for a review and lodged an

amparo

appeal, both without success.

The European Court drew attention to the highly unusual combination of events in this case insofar as the applicant had had no reason to suspect that proceedings had been brought against him, as his address was on the case file that had been before the judge on the merits. In addition, the courts seized to set aside the original order or at appeal had failed to remedy the situation caused by the applicant’s absence from the main proceedings because of their unduly narrow construction of the law (§ 50 of the judgment).

(1) INDIVIDUAL MEASURES AND JUST SATISFACTION

Applicant’s situation

- 24/10/2006: only a month after the judgment of the European Court became final, and as a result, Social Affairs Court No. 7 of Valencia provisionally suspended the seizure. Up to that date, the sums seized amounted to 7036,39 EUR (5661,20 EUR plus 1375,19 EUR interest).

- 11/04/2008: The social security authorities decided to ask for the execution of the order against the applicant to be stopped.

- 29/05/2008: The Social Affairs Court No. 7 of Valencia pronounced on the request to cease execution and officially ended it.

- 25/11/2008: The social security authorities made a payment in the applicant’s favour for the sum of 7036,39 EUR.

Throughout the administrative and judicial proceedings following the European Court’s judgments, the applicant retained and exercised his right to appeal against decisions adopted by the Spanish administrative and judicial authorities.

This possibility was ultimately realised with the appeal, introduced on 21/01/2009 before the Constitutional Court (CC) against the decision by the Social Affairs Court No. 7 of Valencia of 1992.

This appeal was declared inadmissible by the CC on 9/09/2009 for lack of constitutional relevance of the applicant’s claims.

The judgment was disseminated as widely as possible and published as an additional means of moral redress for the damage sustained.

The European Court granted the sum of 6000 EUR in respect of “loss of opportunity and non

‑

pecuniary damages” as well as 5700 EUR costs and expenses. These sums were paid to the applicant on 08/10/2006.

Spain considers that there is no need to adopt further individual measures.

(2) GENERAL MEASURES

Spanish law recognises without restriction the need for a proper summons and the respect of the appropriate conditions for the delivery thereof, which guarantee effective judicial protection and the right to appeal provided by Article 6 of the European Convention on Human Rights. Such a right is moreover repeatedly recognised in the case-law of the CC. In this connection, mention should be made of Judgment TC 135/1997 of 21 July (subsequent to the facts in the present case). In this judgment it is established that: “Article 24 CE requires that parties should be duly summonsed by means of an act of communication established by law. Presence at proceedings makes it possible to defend oneself: this constitutional precept in general terms prevents substantive judicial decisions

inaudita parte

[...]. This Court has insisted since its earliest decisions on the need for judicial organs to exercise the greatest care and respect for procedural norms in carrying out their acts of communication with parties.” This declaration is reinforced by a reference to Article 6§1 of the Convention and to Committee of Ministers’ Recommendation (75) 11 of 21 May 1975 on additional requirements in criminal proceedings.

The same position was taken in subsequent judgments. In this connection it suffices to recall Judgment TC 255/2006 of 11 September 2006, in which it is established that:

“Having regard to the diligence with which judicial bodies should deal with summonses, it is emphasised that they must be carried out in conformity with the law by satisfying the procedural conditions, in order that the act or decision thus notified is brought to the knowledge of the applicant party and that, by the same token, the court may have the certainty that the required legal conditions have been fulfilled and the communication has indeed been received by its addressee.”

The state of affairs found by the European Court in its judgment does not call for further general measures, as it constituted a deviation in the application of the statute and case-law in the present case. It was an isolated occurrence.

As regards the question of the excessive formalism of Spanish courts in applying procedural rules (leading in this case to the dismissal of the applicant’s plea of nullity and

amparo

appeal through an excessively restrictive interpretation of the law by national courts), this is being dealt with in the context of the Stone Court Shipping (55524/00) group of cases.

In the light of the above, Spain considers that no further general measures are required.

[1]

Adopted by the Committee of Ministers on 2 December 2011 at the 1128th Meeting of the Ministers’ Deputies

[2]

See also the Recommendations adopted by the Committee of Ministers in the context of the supervision of judgments of the European Court of Human Rights and in particular Recommendation Rec(2004)6 of the Committee of Ministers to member states on the improvement of domestic remedies.