Secțiunea a doua Cerere nr. 2626/10 Safi ONAT împotriva Turciei introdusă la 20 aprilie 2010 EXPOSAT DE FAPT, recurentul, domnul Șafi Onat, este un resortisant turc, născut în 1988 și rezident la Istanbul. Este reprezentat în fața Curții de către domnul I. Akmeșe, avocat la Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 31 octombrie 2009, reclamantul a fost arestat și reținut pentru ajutor acordat organizației armate ilegale PKK/KONGRA GEL. La 2 noiembrie 2009, după audierea declarațiilor reclamantului, instanța de judecată l-a pus în custodia provizorie, având în vedere natura și calificarea drept infracțiune reprobabilă, existența unor suspiciuni puternice cu privire la comisia acesteia și persistența condițiilor prevăzute la art. 100 din Legea privind procedura penală. La 10 noiembrie 2009, instanța de judecată a respins recursul în opoziție împotriva deciziei de restricționare a accesului la dosarul pronunțat de instanță la 12 mai 2009. La 4 noiembrie 2009, avocatul reclamantului s-a opus deciziei de punere în detenție a instanței de judecată. La 12 noiembrie 2009, după obținerea avizului scris al procurorului republicii, instanța de judecată, hotărând la dosar, a respins recursul în opoziție, având în vedere natura și calificarea dreptului de proprietate intelectuală reprobabilă și existența unor suspiciuni puternice cu privire la comisia acesteia, precum și durata detenției provizorii. La 25 noiembrie 2009, procurorul a acuzat reclamantul și a solicitat condamnarea acestuia pentru ajutor pentru organizarea ilegală a armatei PKK/KONGRA GEL și furt cu violență. La 4 decembrie 2009, instanța de judecată a dispus prelungirea detenției provizorii a reclamantului având în vedere faptul că aceasta se referă la o infracțiune menționată în art. 100 alin. (3) din Legea privind procedurile penale, existența unor suspiciuni puternice și persistența condițiilor enunțate în art. 100 din legea menționată anterior. La 12 mai 2010, reclamantul a fost eliberat. În conformitate cu art. 100 din Legea privind procedurile penale, detenția provizorie a unei persoane nu este posibilă dacă există suspiciuni puternice cu privire la comiterea de către persoana în cauză a infracțiunii și dacă există un motiv de detenție, și anume riscul de evadare sau de decădere a probei. Cu toate acestea, pentru anumite infracțiuni deosebit de grave, printre care se numără și infracțiunea reprobabilă reclamantului, art. 100 alineatul (3) din lege indică faptul că lanurile pot include existența motivelor de deținere (riscul de evadare și/sau de decădere a probelor) atunci când există motive plauzibile de a fi comis o infracțiune. La art. 153 din Legea privind procedurile penale se aplică competența avocatului de a examina dosarul de anchetă. Părțile relevante ale acestei dispoziții se citesc după cum urmează În stadiul anchetei, avocat are dreptul să ia cunoștință de conținutul dosarului și să obțină fără întârziere o copie a documentelor pe care le dorește. În cazul în care examinarea conținutului dosarului de către avocat sau de către acesta din urmă a unei copii riscă să compromită obiectivul anchetei, această competență [a avocatului] poate fi limitată prin decizia instanței de jurisdicție penală, la cererea procurorului Republicii. Dispoziția din alin. (2) nu se aplică în ceea ce privește procesul-verbal de depoziție al persoanei arestate sau al suspectului și rapoartele de competență, precum și procesele-verbale referitoare la alte acte judiciare pentru care persoanele indicate au dreptul să fie prezente. Începând de la data acceptării de către instanță a actului de judecată, avocatul are dreptul de a lua cunoștință de conținutul dosarului și de dovezile plasate sub protecție; are dreptul de a obține fără taxe copii ale tuturor proceselor-verbale și documentelor. (...) GRIFS Invocând art. 5 alin. (4), reclamantul reproșează instanței de judecată că a examinat opoziția sa la dosar, fără a fi ținut de cuvânt, și că a solicitat avizul procurorului fără a-l informa nici pe el, nici pe avocatul său. În plus, nici pe reclamant, nici pe avocatul său nu ar fi avut posibilitatea de a-și prezenta argumentele și observațiile în cursul acestei proceduri. Aceste circumstanțe au adus atingere principiului egalității armelor și, în plus, adaugă că instanța de judecată a folosit formule stereotipate pentru a justifica decizia sa de respingere a opoziției și decizia sa din 4 decembrie 2009 privind prelungirea detenției provizorii. Invocând art. 5 alin. (4) și art. 6 alin. (3) lit. (b) din Convenție, reclamantul se plânge că nici el, nici avocatul său nu au reușit să examineze sau să ia un exemplar al dosarului din cauza deciziei de restricție de acces la dosar, care a rămas valabil până la data inculpării sale. El indică faptul că nu au avut acces la declarațiile altor inculpați și la procesele-verbale referitoare la fapte. În plus, a declarat că a fost interogat fără să fi avut posibilitatea de a analiza dosarul în timpul anchetei. Invocând art. 5 alineatul (5), reclamantul se plânge, de asemenea, că nu dispune de o acțiune în despăgubire împotriva încălcării articolului 5 alineatul (4) din Convenție. În cele din urmă, invocând art. 13, se plânge că nu dispune de o cale de atac eficientă pentru a contesta încălcarea articolului 5 alineatul (4) din Convenție. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Procedura prin care reclamantul a încercat să conteste legalitatea detenției sale provizorii a fost conformă cu cerințele art. 5 alin. (4) din Convenție În special, întotdeauna în la unghi de la art. 5 .4, la locul de muncă pentru reclamant și avocatul său de a avea acces la dosarul de anchetă a privat de posibilitatea de a contesta în mod eficient plasarea sa și menținerea sa în detenție provizorie În conformitate cu art. 5 alineatul (5) din Convenție, reclamantul avea dreptul efectiv și sancționat în justiție de a obține despăgubiri pentru detenția sa, pe care o consideră contrară articolului 5 alineatul (4)?
Requête n
o
26826/10
Safi ONAT
contre la Turquie
introduite le 20 avril 2010
Le requérant, M. Șafi Onat, est un ressortissant turc, né en 1988 et résidant à Istanbul. Il est représenté devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 31 octobre 2009, le requérant fut arrêté et mis en garde à vue pour aide à l’organisation illégale armée PKK/KONGRA GEL. Auparavant, une décision de restriction d’accès au dossier d’enquête avait été prise par la cour d’assises en application de l’article 153 de la loi sur la procédure pénale.
Le 2 novembre 2009, après avoir entendu les dépositions du requérant, la cour d’assises le mit en détention provisoire au vu de la nature et de la qualification de l’infraction reprochée, de l’existence de forts soupçons quant à la commission de celle-ci et de la persistance des conditions énoncées à l’article 100 de la loi sur la procédure pénale.
Le 10 novembre 2009, la cour d’assises rejeta le recours en opposition contre la décision de restriction d’accès au dossier rendue par la cour d’assises le 12 mai 2009.
Le 4 novembre 2009, l’avocat du requérant fit opposition à la décision de mise en détention de la cour d’assises.
Le 12 novembre 2009, après avoir obtenu l’avis écrit du procureur de la République, la cour d’assises, statuant sur dossier, rejeta le recours en opposition au vu de la nature et qualification de l’infraction reprochée et de l’existence de forts soupçons quant à la commission de celle-ci, ainsi que de la durée écoulée en détention provisoire.
Le 25 novembre 2009, le procureur de la République inculpa le requérant et demanda sa condamnation pour aide à l’organisation illégale armée PKK/KONGRA GEL et vol avec violence.
Le 4 décembre 2009, la cour d’assises ordonna la prolongation de la détention provisoire du requérant au vu du fait qu’il s’agissait d’une infraction visée par l’article 100 § 3 de la loi sur la procédure pénale, de l’existence de forts soupçons et de la persistance des conditions énoncées à l’article 100 de la loi précitée.
Le 12 mai 2010, le requérant fut mis en liberté.
B.
Le droit interne pertinent
Selon l’article 100 de la loi sur la procédure pénale, la mise en détention provisoire d’une personne n’est possible que s’il existe de forts soupçons quant à la commission par la personne concernée de l’infraction reprochée et s’il existe un motif de détention, à savoir le risque de fuite ou d’altération des preuves. Cela étant, pour certains délits particulièrement graves parmi lesquels figure celui reproché au requérant, l’article 100 § 3 de la loi indique que l’on peut présumer l’existence des motifs de détention (risque de fuite et/ou d’altération des preuves) lorsqu’il existe des raisons plausibles de soupçonner l’intéressé d’avoir commis l’infraction.
L’article 153 de la loi sur la procédure pénale régit le pouvoir de l’avocat d’examiner le dossier d’enquête. Les parties pertinentes de cette disposition se lisent comme suit
:
«
Au stade de l’enquête, l’avocat a le droit de prendre connaissance du contenu du dossier et d’obtenir sans frais une copie des documents qu’il souhaite.
Si l’examen du contenu du dossier par l’avocat ou l’obtention par celui-ci d’une copie risque de compromettre l’objectif de l’enquête, ce pouvoir [de l’avocat] peut être limité par décision du juge d’instance pénal, sur demande du procureur de la République.
La disposition de l’alinéa 2 ne s’applique pas en ce qui concerne le procès-verbal de déposition de la personne arrêtée ou du suspect et les rapports d’expertise ainsi que les procès-verbaux relatifs aux autres actes judiciaires pour lesquels les personnes indiquées ont le droit d’être présentes.
A partir de la date d’acceptation de l’acte d’accusation par le tribunal, l’avocat a le droit de prendre connaissance du contenu du dossier et des preuves placées sous protection
; il a le droit d’obtenir sans frais copie de tous les procès-verbaux et documents. (...)
»
Invoquant l’article 5 § 4, le requérant reproche à la cour d’assises d’avoir examiné son opposition sur dossier, sans avoir tenu d’audience, et d’avoir demandé l’avis du procureur sans le notifier ni à lui ni à son avocat. De plus, ni le requérant ni son avocat n’auraient eu la possibilité de présenter leurs arguments et observations durant cette procédure. Ces circonstances ont, selon l’intéressé, porté atteinte au principe de l’égalité des armes. En outre, il ajoute que la cour d’assises a fait usage de formules stéréotypées pour motiver sa décision de rejet de l’opposition et celle du 4 décembre 2009 relative à la prolongation de sa détention provisoire.
Invoquant les articles 5 § 4 et 6 § 3 b) de la Convention, le requérant se plaint que ni lui ni son avocat n’ont pu examiner ou prendre un exemplaire du dossier en raison de la décision de restriction d’accès au dossier, restée valide jusqu’à la date de son inculpation. Il indique qu’ils n’ont pas eu accès aux déclarations d’autres accusés et aux procès-verbaux relatifs aux faits. En outre, il allègue qu’il a été interrogé sans avoir eu l’opportunité d’analyser le dossier pendant l’enquête.
Invoquant l’article 5 § 5, le requérant se plaint en outre de ne pas disposer d’un recours en indemnisation contre la violation de l’article 5 § 4 de la Convention.
Enfin, invoquant l’article 13, il se plaint de ne pas disposer d’un recours effectif pour contester la violation de l’article 5 § 4 de la Convention.
1.
La procédure au travers de laquelle le requérant a cherché à contester la légalité de sa détention provisoire était-elle conforme aux exigences de l’article 5 § 4 de la Convention
?
2.
Plus particulièrement, toujours sous l’angle de l’article 5 § 4, l’impossibilité pour le requérant et son avocat d’accéder au dossier d’enquête a-t-elle privé l’intéressé de la possibilité de contester efficacement son placement et son maintien en détention provisoire
?
3.
Le requérant avait-il, comme l’exige l’article 5 § 5 de la Convention, un droit effectif et sanctionnable en justice à obtenir réparation pour sa détention, qu’il estime contraire à l’article 5 § 4?