CtEDO 17.01.2012 Auto

BACZA v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
17.01.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
BACZA v. POLAND (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

Cea decizia nr. 10056/09 Maciej BACZA împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 17 ianuarie 2012 în calitate de cameră compusă de: David Thór Björgvinsson, președinte, Lech Garlicki, Päivi Hirvelä, George Nicolaou, Ledi Bianku, Zdravka Kalaydjieva, Vincent A. De Gaetano, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 26 ianuarie 2009, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 17 octombrie 2011 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Maciej Bazza, este un național polonez care s-a născut în 1964 și trăiește în Przemyśl. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Wiśniewski și ulterior de dna A. Čyp, avocați care practică în Rzeszów. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost un judecător la Curtea de district Krosno. El a fost, de asemenea, angajat în biroul judecător condus de tatăl său din Przemyśl. La 30 iunie 2006, acuzarea a depus o declarație de inculpare împotriva reclamantului la Curtea de district Przemyśl. El a fost acuzat de câteva conturi de fraudă în detrimentul consiliului de securitate socială și de falsificare a documentelor de securitate socială. Reclamantul a solicitat instanța de judecată ca cazul să fie examinat de o altă instanță de district din cauza prejudecății împotriva lui. El a susținut că a efectuat proceduri de executare în ceea ce privește persoanele legate de judecători și procurorii din Przemyśl sau cunoașterea acesteia. Reclamantul a susținut că Curtea de District din Przemyśl și-a respins cererea. Cu toate acestea, el nu a prezentat o copie a deciziei respective. La 13 noiembrie 2006, reclamantul a solicitat ca judecătorii Curții de District Przemyśl să nu fie calificați în cazul său. El a susținut că judecătorii instanței respective au arătat prejudecăți împotriva lui în ceea ce privește o serie de alte cazuri penale și civile referitoare la el. Cu toate acestea, el nu a produs o copie a acestei decizii. La 14 septembrie 2007, Curtea de district Przemyśl, compusă de evaluatorul E.K. și doi judecători laici, a condamnat reclamantul ca fiind acuzat. Acesta l-a condamnat la treizeci de luni de închisoare și a impus o amendă de 6000 PLN. La 8 aprilie 2008, Curtea Regională Przemyśl a respins recursul reclamantului și a susținut hotărârea de primă instanță. La 13 noiembrie 2008, Curtea Supremă a respins recursul de casare al reclamantului ca fiind evident nefondat. În scrisoarea sa din 24 februarie 2011, reclamantul a depus o copie a hotărârii Curții de Apel Rzeszów din 30 noiembrie 2010, în care această instanță a discalificat toate judecătorii Curții Regionale Przemyśl de la a face față unui caz penal al anumitor P.B. și alții din cauza faptului că judecătorii cunoșteau personal rude apropiate ale acuzaților în acest caz. Reclamantul a susținut că decizia de mai sus a fost dată într-un caz neasociat, dar a susținut acuzațiile sale privind lipsa de imparțialitate a Curții de District Przemyśl. Octombrie 2007 (cazul nr. SK 7/06), este stabilit în hotărârea Curții în cazul Henryk Urban și Ryszard Urban c. Polonia , nr. 23614/08 16-25, 30 noiembrie 2010. Legea privind școala națională pentru justiție și serviciul de procuror La 23 ianuarie 2009, Parlamentul a adoptat Legea privind școala națională pentru justiție și serviciul de procuror ( Ustawa o Krajowej Szkole Sādownictwa i Prokuratury ), care a intrat în vigoare la 4 martie 2009. Legea instituie o instituție cuprinzătoare și centralizată responsabilă pentru formarea judecătorilor și procurorilor. Ca răspuns la hotărârea Curții Constituționale din 24 octombrie 2007, Legea privind școala națională pentru justiție și Serviciul de procuror a abolit instituția de evaluatori, astfel cum este prevăzută în Legea din 27 iulie 2001 privind organizarea curților (secțiunea 60 (12)). În plus, aceasta prevede în mod specific că, începând de la 5 Mai 2009 evaluatorii au încetat să fie autorizați să exercite competențele judiciare (art. 68 alin. (1)). DREPTUL Lipsa de independență a evaluatorului Reclamantul s-a plâns de lipsa de independență a evaluatorului care și-a examinat cazul la nivelul primei instanții. El s-a bazat pe art. § 1 din Convenție, care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: "În decizia de a ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă ... de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege." Prin scrisoarea din 17 octombrie 2011, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Termenii declarației prevăzute după cum urmează: „Guvernul dorește să exprese, prin intermediul declarației unilaterale, recunoașterea faptului că instanța de primă instanță care a tratat cazul reclamantului, ședința în calitate de evaluator, nu a fost un tribunal independent, conform articolului 6 § 1 din Convenție. În aceste circumstanțe și având în vedere hotărârea Curții din 30 noiembrie 2010 în cazul Henryk Urban și Ryszard Urban c. Polonia în care a declarat că faptul de a recunoaște încălcarea dreptului reclamanților de a-și auzi cazul de către un tribunal independent, astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenție, constituie în sine o satisfacție suficientă pentru daunele nepecuniare și că acțiunile juridice ale statului (de exemplu. adoptarea Legii privind școala Națională pentru Judiciare și Serviciul Fiscal (Ustawa o Krajowej Szkole Sādownictwa i Prokuratury ) la 23 ianuarie 2009) pentru a remedia deficiențele bazate pe instituția de evaluatorii prin eliminarea acesteia și prin introducerea unui nou sistem cuprinzător și centralizat pentru formarea judecătorilor au remediat în mod eficient lipsa de independență a evaluatorilor în cadrul sistemului judiciar polonez, Guvernul susține că recunoașterea lor necondiționată a faptului că dreptul reclamantului în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție a fost restricționat de Curtea Europeană ar trebui constatat o soluție suficientă pentru orice daune suferite de reclamant ca urmare a deciziei sale de către Guvernul ar sugera în mod respectuos că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice apariția cazului din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.” În scrisorile din 5 și 19 decembrie 2011, reclamantul s-a opușit la o încălcare a cazului său pe baza declarației unilaterale ale Guvernului și a solicitat Curții să continue examinarea cererii sale. El solicită Curții să constate o încălcare a articolului 6 § 1 și să pronunțe un proces de judecată de către tribunalul independent. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere sau o parte din aceasta din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. art. 37 § 1 în amendă include prevederea că: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile în cauză.” Acesta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza declarației unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului (a se vedea Martyna c. Polonia (dec.), nr. 72040/01, 15 ianuarie 2008; Gołubowski și alte 6 cereri v. Polonia) (dec.), nr. 21506/08, 22650/08, 34732/08, 41594/08, 55405/08, 38781/09 și 49198/09, 5 iulie 2011). În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (emisiune preliminară) [GC], nr. 26307/95, § 75-77, CEDO 2003 VI). Curtea reamintește că s-a ocupat deja de instituția de evaluatori polonezi din punctul de vedere al articolului 6 din Convenție. În Henryk Urban și Ryszard Urban c. Polonia (n. 23614/08, 30 noiembrie 2010), hotărârea sa principală privind această chestiune, Curtea a examinat în detaliu problema independenței unui „tribunal” compus dintr-un evaluator în ceea ce privește conformitatea cu cerințele de la art. 6 § 1 și constatată, printre altele , după cum urmează: „48. Curtea Constituțională a luat în considerare statutul de evaluatori în hotărârea sa de conducere din 24 octombrie 2007. Ministrul. Curtea constată că, în analiza problemei de independență a evaluatorilor, Curtea Constituțională a făcut trimitere la jurisprudența de la Strasbourg și a observat că art. 45 din Constituție a fost modelat pe art. 6 § 1 din Convenție (...). 51. (...) Curtea constată că concluziile Curții Constituționale au fost făcute în contextul unei revizuiri abstracte a constituționalității dispozițiilor legale, dar, având în vedere principiul subsidiarității, consideră că acestea pot fi aplicate faptelor prezentului caz, având în vedere asemănarea dintre cerințele constituționale și obligațiile Convenției în ceea ce privește independența judiciară și bazarea Curții Constituționale pe jurisprudența relevantă a Curții. (...) Considerarea importantă pentru această Curte este faptul că Curtea Constituțională a constatat că modul în care Polonia a legiferat statutul de evaluatori era deficient, deoarece nu avea garanțiile de independență prevăzute la art. 45 § 1 din Constituție, garanțiile care sunt substanțial identice cu cele prevăzute la art. 6 § 1 din Convenție. 52. Curtea subliniază că Curtea Constituțională a îndepărtat cadrul de reglementare care reglementează instituția de evaluatori, astfel cum este prevăzut în Legea din 2001. Subliniază, de asemenea, faptul că Curtea Constituțională nu a exclus posibilitatea ca evaluatorii sau ofițerii similari să exercite competențe judiciare cu condiția ca aceștia să aibă garanțiile necesare de independență (...). Curtea Constituțională, referindu-se la standardele internaționale, subliniate varietatea posibilelor soluții pentru a permite alegerea de persoane în afară de judecători. În acest sens, Curtea constată că sarcina sa în acest caz nu este de a decide abstracto în ceea ce privește compatibilitatea cu Convenția instituției de evaluatori sau a altor ofițeri similari care există în anumite state membre ale Consiliului Europei, dar să examineze modul în care Polonia a reglementat statutul de evaluatori. 53. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că evaluatorul B.R.-G. lipsa independenței impuse de art. 6 § 1 din Convenție, motivul pentru care ea ar fi putut fi eliminată de Ministrul Justiției în orice moment în timpul mandatului său și că nu există garanții adecvate care să o protejeze împotriva exercitării arbitrare a acestui poder de către ministru (...). Nu este necesar să se ia în considerare alte aspecte ale statutului de evaluatori, deoarece removabilitatea lor de către executiv este suficientă pentru a vicia independența Curții de District Lesko care a fost compusă de evaluatorul B.R.-G.” Primul element al testului Curții în hotărârea Henryk Urban și Ryszard Urban se concentrează pe deficitul instituțional în ceea ce privește poziția de evaluatori Cu toate acestea, în analiza sa, Curtea a avut în vedere, de asemenea, al doilea element al testului, și anume dacă circumstanțele unui anumit caz ar putea da naștere unor motive legitime pentru a crede că ministrul justiției – Procurorul general a avut un interes în cadrul procedurii (a se vedea Henryk Urban și Ryszard Urban , citat mai sus § 56). În ceea ce privește problema justului de satisfacție, Curtea a susținut că constatarea unei încălcări constituie în sine suficientă satisfacție pentru orice prejudiciu moral care ar fi putut fi susținute de solicitanți (a se vedea Henryk Urban și Ryszard Urban , citate mai sus § 62). În plus, având în vedere motivele pe care le-a susținut constatarea unei încălcări și principiul certitudinii juridice, Curtea nu a constatat niciun motiv care să o ceară să îndrepte deschiderea cauzei (a se vedea Henryk Urban și Ryszard Urban , citat mai sus §) 56, 63-66). Aceasta este abordarea generală a Curții în cazul evaluatorilor în privința problemei de satisfacție, cu excepția cazului în care existența unor circumstanțe specifice este demonstrată într-un caz specific. În plus, în aceeași hotărâre, Curtea a constatat că: „67. (...) Este remarcabil faptul că deficitul constituțional și al Convenției privind statutul de evaluatori a fost remediat de către autoritățile interne – care au hotărât să elimine total biroul de evaluator – în termenul atribuit de Curtea Constituțională (...). Având în vedere cele de mai sus, se poate remarca faptul că autoritățile statului contestat au luat măsurile corective necesare pentru a aborda și remedia deficitul care substă în acest caz.” În ceea ce privește costurile și cheltuielile, Curtea a constatat că nu există justificare pentru atribuirea costurilor juridice în temeiul articolului 41 (Henrik Urban și Ryszard Urban) În acest caz, Curtea nu poate discerna nici o circumstanță care ar putea da naștere unei presupuneri că ministrul Justiției – Procurorul General ar putea fi interesat de procedurile împotriva reclamantului și, prin urmare, chestiunea în acest caz se limitează la deficitul instituțional în ceea ce privește statutul de evaluatori. Curtea acceptă că Guvernul nu este obligat să ofere nicio compensație reclamantului în funcție de hotărârea Henryk Urban și Ryszard Urban c. Polonia. Curtea a examinat cu atenție termenii declarației guvernamentale și observă că declarația lor conține o recunoaștere clară a încălcării articolului 6 § 1 din Convenție și se referă la adoptarea Legii privind școala Națională pentru Judiciare și Serviciul Procuror care a abolit instituția de evaluatori (a se vedea legislația internă relevantă de mai sus). având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și absența unor factori care ar putea distinge prezentul caz de abordarea Curții în cazul Henryk Urban și Ryszard Urban c. Polonia Tribunalul consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii în măsura în care se referă la plângerea legată de lipsa de independență a evaluatorilor [art. 37 § 1 litera (c)]; a se vedea, pentru principiile relevante Tahsin Acar c. Turcia (emisiune preliminară) [GC], citată mai sus). Având în vedere toate considerațiile de mai sus, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în Protocolurile sale, nu impune să continue examinarea plângerii în cauză (art. 37 § 1 în amendă În consecință, este necesar să scoată aplicarea din listă în măsura în care se referă la plângerea legată de lipsa de independență a Retragerea reclamației a susținut încă încă o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție în sensul că evaluatorul E.K. al Curții de District Przemyśl nu a fost imparțial. Curtea remarcă că reclamantul nu a furnizat copii ale deciziilor relevante ale Curții de district Przemyśl privind cererile sale de transfer al cazului său la o altă instanță de district și de dezqualificare a judecătorilor Tribunalului de district Przemyśl și, în consecință, această plângere nu este susținută. În plus, reclamantul nu a susținut problema presupusei lipsă de imparțialitate a evaluatorului în recursul său împotriva hotărârii de primă instanță. Rezultă că această parte a cererii este în mod evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 lit. (a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate în ceea ce privește plângerea privind lipsa de independență a evaluatorului în conformitate cu art. 37 litera (c) din Convenție; declară restul cererii inadmisibil. Lawrence Early David Thór Björgvinsson Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă