DIMITRAS ET GILBERT c. GRECE
DIMITRAS ET GILBERT c. GRECE (CtEDO, 2012)
PRIMA SECȚIE
Cererea nr. 36836/09
Panayote DIMITRAS și Andrea GILBERT
împotriva Greciei
introdusă la 4 iulie 2009
EXPUNEREA FAPTELOR
ÎN FAPT
Reclamanții, dl Panayote Dimitras, cetățean grec, și dna Andrea Gilbert, cetățeană a Statelor Unite ale Americii, sunt născuți în 1953, respectiv 1947, și locuiesc la Glyka Nera Attikis. Aceștia sunt reprezentați în fața Curții de o organizație neguvernamentală, Monitorul Grec Helsinki, cu sediul la Glyka Nera.
A. Circumstanțele cauzei
Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează.
Reclamanții sunt reprezentanții legali ai Federației Internaționale Helsinki, o organizație neguvernamentală care își desfășoară activitățile în domeniul apărării drepturilor omului. La 5 august 2007, primul reclamant a alertat procurorul de pe lângă tribunalul corecțional din Atena cu privire la un articol cu conținut pretins antisemit, apărut la 28 iulie 2007 în cotidianul de extremă dreapta „Alpha Ena". După închiderea investigației judiciare, s-au angajat urmăriri penale împotriva directorului ziarului sus-menționat și a redactorului articolului în cauză. Capetele de acuzație priveau, în primul rând, încălcarea articolului 2 din legea nr. 927/79, zisă „legea antirasistă", care condamnă diseminarea de idei constituind o atingere împotriva uneia sau mai multor persoane în considerarea originii sale și a lor rasiale sau etnice. În al doilea rând, persoanele în cauză au fost acuzate de diseminare, prin presă, de informații false.
La 7 ianuarie 2009, la data ședinței, cea de-a doua reclamantă s-a constituit parte civilă pentru suma de 30 de euro. Primul reclamant nu era parte civilă în procedura în cauză, ci a fost audiat ca martor. În special, i s-a cerut în timpul ședinței, în temeiul articolului 217 din codul de procedură penală, să furnizeze tribunalului datele sale personale, inclusiv religia sa. Primul reclamant a informat tribunalul că nu era creștin ortodox, ci ateu, pentru a nu depune jurământul religios prevăzut de articolul 218 din codul de procedură penală. În temeiul articolului 220 din codul de procedură penală, judecătorul competent i-a admis cererea.
La aceeași dată, tribunalul corecțional din Atena i-a achitat pe acuzați. Acesta a constatat că articolul incriminat făcea referire la sioniștii „care folosesc britanici și americani ca agenți pentru a aprinde Balcanii cu un război (...)". Tribunalul corecțional a admis, pe de o parte, că era vorba de exprimarea de idei și nu de comunicare de informații și că, prin urmare, infracțiunea de „diseminare de informații false" nu fusese săvârșită. În al doilea rând, tribunalul corecțional a considerat că legea nr. 927/79 nu fusese încălcată, deoarece articolul incriminat făcea referire la sioniști, respectiv la persoane de origine evreiască care aderaseră la o ideologie de șovinism și de naționalism extrem. Potrivit tribunalului, termenul „sionist" nu făcea referire la toate persoanele de origine evreiască, precum reclamanta, și, prin urmare, infracțiunea prevăzută de articolul 2 din legea nr. 927/79 nu fusese săvârșită (sentința nr. 185/2009). Această sentință a fost publicată la 24 februarie 2009. Procesul-verbal al depoziției primului reclamant în fața tribunalului corecțional din Atena conținea un text standard în care termenul „creștin-ortodox" era tăiat fără a fi înlocuit cu cel de ateu.
La 13 ianuarie 2009, primul reclamant a adresat o scrisoare procurorului de pe lângă tribunalul corecțional din Atena, informându-l despre rezultatul procedurii penale și cerându-i să declare apel împotriva sentinței nr. 185/2009. Potrivit primului reclamant, acesta a fost informat oral ulterior că cererea sa fusese respinsă.
B. Dreptul intern pertinent
Articolele pertinente ale codului de procedură penală prevăd:
Articolul 217
Verificarea identității martorului
„Martorul, înainte de audierea sa, este invitat să furnizeze numele și prenumele, locul nașterii, adresa de reședință, vârsta și religia sa (...)."
Articolul 218 § 1
Depunerea jurământului în timpul ședinței
„Înainte de a fi interogat la ședință, orice martor trebuie să depună jurământ, în mod public și punându-și mâna dreaptă pe Sfânta Evanghelie, în acești termeni: «Jur în fața lui Dumnezeu să spun cu conștiinciozitate tot adevărul, numai adevărul, fără a adăuga sau a ascunde nimic». În caz de nerespectare a acestei dispoziții, procedura este nulă."
Articolul 219 § 1
Depunerea jurământului în timpul instrucției
„În timpul instrucției, martorii depun jurământul prevăzut la articolul 218 (...)."
Articolul 220
Depunerea jurământului de către heterodocși
„1. Dacă martorul crede într-o religie recunoscută sau pur și simplu tolerată de Stat și aceasta are o formă cunoscută de jurământ, această formă este valabilă pentru procedura penală.
Dacă martorul crede într-o religie care nu autorizează jurământul, și dacă cel care interoghează martorul sau tribunalul sunt convinși, în urma unei declarații a martorului în acest sens, că acesta este ateu, jurământul depus se citește astfel: «Declar pe onoare și conștiință că voi spune tot adevărul, numai adevărul, fără a adăuga sau a ascunde nimic».
În hotărârea sa nr. 285/2001, adunarea plenară a Consiliului de Stat a considerat:
„Libertatea de conștiință religioasă, care protejează convingerile individului față de divinitate împotriva oricărei ingerințe statale, cuprinde, printre altele, dreptul individului de a nu-și divulga confesiunea sau convingerile religioase și de a nu fi obligat să facă sau să nu facă astfel încât să se poată trage concluzia că are astfel de convingeri. Nicio autoritate statală și niciun organism nu are dreptul să intervină în domeniul conștiinței individului, care este inviolabil conform Constituției, și să cerceteze convingerile sale religioase, sau să îl oblige să își exteriorizeze convingerile privind divinitatea. Divulgarea voluntară a convingerilor sale făcută de un individ autorităților în scopul exercitării anumitor drepturi specifice recunoscute de ordinea juridică în scopul protejării libertății religioase (de exemplu, cel de a fi scutit de serviciul militar pentru motive de obiecție de conștiință, sau de la cursul de educație religioasă sau de la alte obligații școlare, precum participarea la liturghie sau la rugăciune, sau cel de a crea o casă de rugăciune sau o asociație cu caracter religios) nu trebuie pusă pe același plan. (...)"
CAPETE DE CERERE
Invocând articolul 9 din Convenție, primul reclamant se plânge de faptul că a fost obligat, în timpul audierii sale ca martor în fața tribunalului corecțional, să dezvăluie că nu era creștin ortodox.
Invocând articolul 13 din Convenție, primul reclamant se plânge de absența unui recurs efectiv în dreptul intern, prin intermediul căruia ar fi putut ridica în fața unei instanțe naționale capătul său de cerere întemeiat pe pretinsa încălcare a libertății sale de religie.
Invocând art. 6, §1 din Convenție, reclamanții se plâng de iniquitatea procedurii în fața jurisdicțiilor interne. În special, ei susțin că verdictul tribunalului corecțional a achitat acuzații fără a oferi nicio motivare. Aceștia adaugă că publicarea sentinței nr. 185/2009, conținând motivarea completă a jurisdicției competente, a avut loc cu mai multe zile întârziere, respectiv la 24 februarie 2009.
Invocând articolul 14 coroborat cu articolul 8 din Convenție, reclamanții se plâng că dreptul intern nu prevede o protecție efectivă pentru persoanele care fac parte din minorități rasiale sau etnice și care sunt victime ale unor discursuri care vehiculează ura rasială. În sfârșit, invocând articolul 13 coroborat cu articolele 6, 8 și 14 din Convenție, reclamanții se plâng că dreptul intern nu oferă un recurs efectiv pentru a remedia încălcările Convenției aferente articolelor sus-menționate.
ÎNTREBĂRI CĂTRE PĂRȚI
Faptul că tribunalul competent l-a determinat, din oficiu, pe primul reclamant să depună jurământul religios prevăzut de articolul 218 din codul de procedură penală, ceea ce l-a obligat în mod expres să respingă această invitație și să semnaleze că dorea să depună jurământul prevăzut de articolul 220 din acest cod, a adus atingere libertății sale de gândire, de conștiință și de religie, astfel cum este protejată de articolul 9 din Convenție?
Primul reclamant a avut la dispoziție, după cum impune articolul 13 din Convenție, un recurs intern efectiv prin care ar fi putut formula capătul său de cerere referitor la atingerea libertății sale de gândire, de conștiință și de religie?