MATEESCU v. ROMANIA
MATEESCU v. ROMANIA (CtEDO, 2012)
Cererea nr. 1944/10 Mircea MATEESCU împotriva României depusă la 11 decembrie 2009 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Mircea Matescu, este un național român care s-a născut în 1953 și trăiește în București. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este un medic cu experiență substanțială, fiind un practicant general de peste 18 ani. În această capacitate, el are în prezent propria sa practică privată, cu doi angajați. El pregătește, de asemenea, la Facultatea de Medicina din București și a scris mai multe lucrări în domeniul medicinei generale. În 2006 a absolvit școala de drept; un an mai târziu, a înregistrat să devină avocat, după ce a trecut examinarea anuală organizată de Barul București în acest sens. La 18 decembrie 2007, Barul București a emis o decizie de validare a rezultatelor examinării și declarând că reclamantul a fost admis în Barul. Barul București a hotărât, în continuare, la 14 februarie 2008, să înregistreze reclamantul ca avocat (avocat stagiar ) începând cu 15 februarie 2008. O perioadă de stagiu de doi ani constituie o condiție obligatorie pentru obținerea unei licențe de exercitare în calitate de avocat, reclamantul a semnat un acord de stagiu ( contract de colaborare ) cu firma de avocatură privată B.P. La 15 februarie 2008, Barul a aprobat stagiarul reclamantului în cadrul firmei. La 13 martie 2008, reclamantul a depus o cerere Deanului Barului București, cerând să fie autorizat să-și continue stagiarul de doi ani ( stagiu ) în conformitate cu art. 17 din Legea nr. 51/1995 de reglementare a profesiei juridice, în ciuda faptului că el a avut simultan propria practică medicală privată. El a prezentat cererea sa având în vedere faptul că el a considerat că „profesia medicală nu este incompatibilă cu demnitatea profesiei juridice și cu normele de conduită ale avocaților, astfel cum prevede art. 30 din Regulile care reglementează Profezia Legal”. La 20 martie 2008, Baroul București a respins cererea reclamantului, aplicand art. 14 litera (b) și art. 53 alineatul (2) litera (e) din Legea nr. 51/1995. În decizia sa, Barotul a depus: „Solicitația reclamantului de a practica simultan ca avocat și ca medic este respinsă și, prin urmare, reclamantul trebuie să opteze pentru una dintre cele două profesii.” La 21 aprilie 2008, reclamantul a contestat această decizie în fața Asociației Naționale a Avocaților. El a contestat motivul concedierii cererii sale, care, citand art. 14 litera (b), se referă la ineligibilitate de a practica ca avocat pentru oricine care a urmărit deja o „profesiune care încălca demnitatea și independența profesiei juridice sau este contrar unei bune morale”. El a susținut că CV-ul său profesionist, inclusiv un doctor în medicină, o carieră de predare la universitate și autoritatea mai multe cărți despre medicină, nu ar putea încălca demnitatea profesiei juridice. În același timp, el a subliniat faptul că el nu este nici un angajat, nici un comerciant, astfel cum este proscris de legislația care reglementează activitățile avocaților. La 18 iunie 2008, Asociația Națională a susținut decizia Barului de la București, de această dată pe baza art. 15 din Legea nr. 51/1995, care a enumerat „exhaustiv” profesiile care erau compatibile cu profesiile de avocat (a se vedea mai jos „Legea internă relevantă”). Întrucât practica medicinei nu a fost specificată în aceste profesii, cererea reclamantului a fost respinsă. Această decizie a fost contestată în fața Curții de Apel de la București. În răspunsul său la argumentele reclamantei, acuzatul a susținut, în primul rând, că interpretarea combinată a articolelor 14 și 15 din Lege a condus la concluzia că nici o altă profesie nu poate fi practicată în paralel cu cea a unui avocat, cu excepția celor enumerate restrictiv în secțiunea 15; În plus, practica a două profesii liberale în același timp nu a fost permisă de lege, nici nu a fost de dorit, având în vedere faptul că fiecare profesie liberală a solicitat dedicare 100% în numele persoanei care o practică. La 20 ianuarie 2009, instanța a permis afirmațiile reclamanților, declarând că art. 14 litera (b) nu era aplicabilă, în măsura în care „profesiunea de doctor nu impune independența profesiei de avocat”. Curtea a susținut, de asemenea, că orice restricție privind practicarea unei profesii trebuie să fie prevăzută în mod expres și inequívoc prin lege, care nu a fost cazul în acest caz. În plus, Constituția română a protejat dreptul la muncă, care nu ar putea fi supusă nici unei limite, cu câteva excepții enumerate în mod expres la art. 53, cum ar fi motivele de securitate națională, protecția ordinului public, a sănătății și a moralității publice sau protecția drepturilor și libertăților individuale, niciuna dintre acestea nu se aplică în cazul reclamantului. În plus, interdicția de a practica ca avocat, în timp ce, de asemenea, de a practica ca medic, nu a fost inclusă în textul articolului 14 litera (b) din Legea nr. 51/1995, care se referă numai la profesii care au încălcat demnitatea și independența profesiei juridice sau au fost contra bonos mores Pe de altă parte, instanța a susținut că art. 15 din Lege nu conține o listă exhaustivă a profesiilor compatibile cu profesiile de avocat, în ciuda interpretării acestei dispoziții a Asociației Naționale a Avocaților, în sensul că în cazul în care profesiile medicale nu au fost incluse în textul dintre profesiile compatibile, acest lucru a însemnat prin conversație implicarea că nu a fost compatibilă cu profesia de avocat. Profesiunile incompatibile au fost enumerate în mod exhaustiv în secțiunea 14, iar profesia de doctor nu a fost printre ele. Afirmarea că practicarea unei profesii liberale necesită o dedicare totală și implicit mult timp din partea practicantului nu a putut fi luată în considerare pentru evaluarea licenței deciziilor luate de Barurile locale și naționale; nu avea suficient timp pentru a face față cererilor clienților nu a avut nimic de-a face cu independența profesiei juridice. Prin urmare, instanța a confirmat dreptul reclamantului de a practica ambele profesii simultan, anulând hotărârile judecătorilor. Asociația Națională a avocatului a apelat împotriva acestei hotărâri la Curtea Înaltă de Casare și Justiție. Acesta a susținut că, în timp ce art. 14 din Lege prevedea profesiile care erau incompatibile cu profesiile de avocat într-un mod generic, oferind exemple, secțiunea 15 reglementate, strict și restrictive, excepțiile care au fost permise, printre care nu au fost menționate profesiile de doctor. În același timp, practica simultană a ambelor profesii a încălcat principiul independenței avocaților. Prin încercarea de a practica ambele profesii, reclamantul a demonstrat doar mercantilismul său extrem, în timp ce el „a minimizat importanța acestor profesii, tratand-le ca fiind simple surse de venit”. La 24 iunie 2009, Curtea Înaltă a permis recursul și a respins cererea reclamantului, susținând că interpretarea combinată a ambelor secțiuni 14 și 15 au condus la concluzia că lista situațiilor compatibile este exhaustivă și, prin urmare, art. 15 se referă la singurele profesii care, prin lege, sunt compatibile cu cele ale unui avocat; această concluzie a fost tradusă în ciuda dispozițiilor articolului 30 din normele care reglementează Profezia Legii, invocate de reclamant în apărarea sa, o dispoziție care a enumerat și alte situații de incompatibilitate; instanța a considerat că normele sunt de rang inferior la o lege și că, prin urmare, dispozițiile lor nu ar putea contrazice legea în sine. Legea internă relevantă Constituția română Dispozițiile relevante ale Constituției românești se citesc după cum urmează: art. 41 „(1) Dreptul la muncă nu este restricționat. Fiecare are libertatea de alegere a profesiei sale, a comerțului sau a ocupației și a locului de muncă.” art. 53 „(1) Exercitarea anumitor drepturi sau libertăți nu poate fi limitată decât prin lege și numai dacă este necesar, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinului public, a sănătății sau a moralității sau a drepturilor și libertăților cetățenilor; efectuarea unei anchete penale; sau prevenirea consecințelor calamității naturale, dezastrelor sau catastrofelor extrem de severe (2). Această restricție este ordonată numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a cauzat-o, se aplică fără discriminare și nu poate afecta existența unui astfel de drept sau libertate.” Legea nr. 51/1995 care reglementează profesia juridică Dispozițiile relevante ale Legii nr. 51/1995 se citesc după cum urmează: Secțiunea 11 „(1) O persoană care respectă următoarele condiții poate fi membru al unui Bar din România: (a) este cetățean român și titular de drepturi civile și politice; (b) este absolvent de facultate de drept sau doctor de drept (PhD); (c) nu se află într-una dintre categoriile de ineligibilitate specificate în prezenta Lege; (d) este apt medical să practice ca avocat. (2) Conformitatea cu condiția de la subsecțiunea (1) litera (d) de mai sus se dovedește prin intermediul unui certificat medical care atestă că persoana este în bună sănătate, eliberată pe baza constatărilor de către un consiliu medical constituit în conformitate cu condițiile prevăzute în normele care reglementează profesia.” Secțiunea 14 „Practicizarea profesiei de avocat este incompatibilă cu: (a) o activitate plătită în cadrul unei alte profesii decât profesiile juridice; (b) ocupațiile care afectează demnitatea și independența profesiei juridice sau a bunei morale; (c) implicarea directă în activitățile comerciale.” Secțiunea 15 „Practicizarea profesiei de avocat este compatibilă cu: (a) poziția de membru al parlamentului sau a senatorului sau a unui consiliu local sau al județului; (b) Activitățile de predare și birourile de învățământ juridic superior; (c) activități literare și de publicare; (d) funcția de arbitru, mediator, conciliator sau negociator, consilier fiscal, consilier de proprietate intelectuală, consilier de proprietate industrială, traducător, administrator sau lichidator autorizat în cadrul procedurilor de reorganizare sau lichidare judiciară, în conformitate cu legea.” Secțiunea 16 „(1) Admisia la profesie se obține pe baza unei examinări organizate de Bar, în conformitate cu dispozițiile prezentei Legi și cu normele care reglementează profesia...” Secțiunea 17 „(1) La începutul practicii sale, avocații trebuie să completeze un stagiu profesional de doi ani, în timpul căruia au statutul de avocat sau avocat stagiar la condiție. (2) Condițiile de completare a stagiuului și a drepturilor și obligațiilor avocaților în perioada de probă, de supraveghere a avocaților și a Barei în favoarea lor sunt reglementate de normele care reglementează profesia (3). Termenul de formare se suspendă în cazul în care avocatul efectuează serviciu militar sau este conscris, în cazul în care este absent din profesie din motive valabile, sau în cazul în care îndrumarea profesională nu este încheiată din greșeala avocatului în perioada de probă. Formarea deja finalizată se ia în considerare la calcularea finalizării termenului (4). După finalizarea termenului de formare, avocatul în curs de probă ia examinarea pentru a deveni un avocat permanent.” Secțiunea 53 „(1) Un Consiliu de Bar este compus din cinci până la 15 membri, ales pentru un mandat de patru ani. Președintele și vicepreședintele Barului sunt incluse în acest număr. (2) Atribuțiile Consiliului de Bară sunt următoarele: ... (e) să verifice și să stabilească că cerințele legale au fost îndeplinite în ceea ce privește cererile de admitere la profesie și să aprobe admiterea la profesie pe baza unei examinări sau a unei scutiri de la examinare;...” Secțiunea 63 „Consiliul Asociațiilor Naționale de Asociații Bariere are următoarele competențe: ... (o) se verifică că deciziile privind admiterea la profesie, luate de consilii de bar, sunt legale și pe motive bune, la cererea persoanelor în cauză; (p) de anulare a deciziilor de către judecător din motive de ilegalitate și de soluționare a plângerilor și a litigiilor juridice formulate împotriva deciziilor adoptate de consilii de judecător, în circumstanțele prevăzute de lege și de normele de reglementare a profesiei; ...” Regulile de reglementare a profesiei juridice Partele relevante ale regulamentului de reglementare a Profeției juridice se citesc după cum urmează: „Pentru a fi înregistrat și pentru a practica această profesie, avocatul nu trebuie să fie într-una dintre situațiile de incompatibilitate menționate în lege.” art. 30 „(4) Următoarele sunt incompatibile cu practica profesiei de avocat, cu excepția cazului în care nu se declară altfel de o lex specialis (a) activități de tranzacționare personală, efectuate cu sau fără o licență; (b) statutul asociat în întreprinderile comerciale ... (c) statutul de administrator într-o firmă privată care se ocupă de comerț; (d) statutul de CEO, administrator unic sau membru al consiliului de administrație într-o societate privată. (5) Nerespectarea dispozițiilor menționate anterior constituie o infracțiune disciplinară gravă.” COMPLAINTS Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1, luat singur și coroborat cu art. 14 din Convenție, că el nu a avut o audiere echitabilă în determinarea drepturilor sale civile, și anume dreptul său de a lucra ca avocat; el afirmă că interpretarea înalților Tribunali asupra dovezilor și a legii aplicabile a fost arbitrară și discriminatorie, încălcând, de asemenea, dispozițiile articolului 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție. El se plânge în fond că decizia autorităților naționale de a nu permite să practice simultan ca avocat și ca medic este incorect și contrazice principiile dreptului internațional care confirmă dreptul individual la muncă, violând astfel drepturile sale în temeiul articolului 8 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Întrebarea părților a existat o ingerință în dreptul reclamantului de a respecta viața sa privată, în sensul articolului 8 § 1 din Convenție, din cauza deciziei autorităților interne de a nu permite să practice simultan ca avocat și ca medic privat, având în vedere că acestea au fost profesii presupuse incompatibile? În afirmativ, a fost această interferență în conformitate cu legea și necesară în sensul articolului 8 § 2 din Convenție?