SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 25907/10 Rabah MAHIOUT împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 7 februarie 2012 într-o cameră compusă din: Dean Spielmann, președinte, Karel Jungwiert, Boštjan M. Zupančič, Mark Villiger, Ann Power-Forde, Angelika Nußberger, André Potocki, judecători, și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune; Având în vedere cererea menționată anterior depusă la 29 aprilie 2010, având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 10 noiembrie 2011 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație; După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie: Reclamantul, dl Rabah Mahiout, este un resortisant francez, născut în 1936 și rezident la Paris. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Thomas Lyon-Caen, avocat în Consiliul de Stat și în Curtea de Casație. Guvernul francez ( Invocând art. 14 din Convenția combinată cu art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, reclamantul se plânge de refuzul autorităților de a revaloriza pensiile plătite părinților săi în condițiile de drept comun aplicabile resortisanților francezi, în conformitate cu art. 68 din Legea din 30 decembrie 2002, ceea ce ar fi constituit o diferență de tratament bazată pe naționalitate, fără o justificare obiectivă și rezonabilă. Reclamantul a invocat o diferență de tratament discriminatoriu și a invocat art. 14 din Convenția combinată cu art. 1 din Protocolul nr. 1, care se citesc după cum urmează: Drepturile și libertățile recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurate, fără deosebire, pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau de orice altă natură, originii naționale sau sociale, a unei minorități naționale, averii, nașterii sau oricărei alte situații. art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Printr-o scrisoare din 10 noiembrie 2011, guvernul a informat Curtea că a luat în considerare formularea unei declarații unilaterale pentru a soluționa problema ridicată de cerere și a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din Convenție. Subsemnata, Anne-Françoise Tisier, agent al guvernului francez, declară că guvernul francez oferă domnului Mahiout Rabah, cu titlu gratuit, suma globală de 25 200 (25 000 două sute) EUR pentru cererea înregistrată la nr 25907/10. Această sumă nu va fi supusă nici unui impozit și va fi plătită în contul bancar indicat de reclamant în termen de trei luni de la data la care hotărârea de radiere pronunțată de Curte în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. Plata va face obiectul unei soluionări definitive a cauzei. Guvernul recunoaște, în speță, că aplicarea dispozițiilor articolului 68 din Legea nr. 2002-1576 din 30 decembrie 2002, care avea ca scop garantarea faptului că titularii de pensii civile sau militare de pensionare, în funcție de locul lor de reședință în străinătate în momentul deschiderii drepturilor lor, condiții de viață în raport cu demnitatea funcțiilor desfășurate în serviciul de stat, dar care prevedea condiții de revalorizare a pensiilor diferite de cele prevăzute în Codul pensiilor civile și militare, creând astfel o diferență de tratament în funcție de naționalitatea titularului pensiei, a încălcat art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 1 Protocolul nr. 1 în prezenta cauză. Prin scrisoarea din 13 decembrie 2011, reclamantul și-a exprimat punctul de vedere că suma indicată în declarația guvernului era de o sumă a cărei echitate nu era demonstrată. Curtea amintește că, în temeiul articolului 37 din convenție, în orice moment al procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Curtea amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere a rolului în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În astfel de cazuri, pentru a stabili dacă aceasta trebuie să șteargă cererea de rol, Curtea examinează cu atenție declarația în lumina principiilor care se desprind din jurisprudența sa, în special din hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003 VI și WAZA Spółka z o.o.c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007). Având în vedere natura concesiilor pe care le cuprinde declarația guvernului, precum și valoarea despăgubirii propuse, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune că: aceasta din urmă nu privește examinarea cererii [art. 37 alineatul (1) în fine Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide de a elimina cererea de rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Claudia Westerdiek Dean Spielmann Modulul Președinte
Requête n
o
25907/10
Rabah MAHIOUT
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 7 février 2012 en une chambre composée de :
Dean Spielmann,
président,
Karel Jungwiert,
Boštjan M. Zupančič,
Mark Villiger,
Ann Power-Forde,
Angelika Nußberger,
André Potocki,
juges,
et de Claudia Westerdiek,
greffière
de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 29 avril 2010,
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 10
novembre 2011 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante à cette déclaration ;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante :
Le requérant, M. Rabah Mahiout, est un ressortissant français, né en 1936 et résidant à Paris. Il a été représenté devant la Cour par M
e
Thomas Lyon-Caen, avocat au Conseil d’Etat et à la Cour de cassation. Le gouvernement français («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M
me
Invoquant l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 1 du Protocole n
o
1 de la Convention, le requérant se plaint du refus des autorités de revaloriser les pensions versées à ses parents dans les conditions de droit commun applicables aux ressortissants français, en application de l’article 68 de la loi du 30 décembre 2002, ce qui aurait constitué une différence de traitement fondée sur la nationalité, dénuée de justification objective et raisonnable.
Le requérant alléguait une différence de traitement discriminatoire. Il invoquait l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 1 du Protocole n
o
1, qui se lisent comme suit
:
Article 14
«
La jouissance des droits et libertés reconnus dans la (...) Convention doit être assurée, sans distinction aucune, fondée notamment sur le sexe, la race, la couleur, la langue, la religion, les opinions politiques ou toutes autres opinions, l’origine nationale ou sociale, l’appartenance à une minorité nationale, la fortune, la naissance ou toute autre situation.
»
Article 1 du Protocole n
o
1
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
Par une lettre du 10 novembre 2011, le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
La déclaration était ainsi libellée
:
«
Je soussignée, Anne-Françoise Tissier, agent du gouvernement français, déclare que le gouvernement français offre de verser à M. Mahiout Rabah, à titre gracieux, la somme globale de 25
200 (vingt-cinq mille deux cents) euros au titre de la requête enregistrée sous le n
o
25907/10.
Cette somme ne sera soumise à aucun impôt et sera versée sur le compte bancaire indiqué par le requérant dans les trois mois à compter de la date de l’arrêt de radiation rendu par la Cour sur le fondement de l’article 37 § 1 c) de la Convention. Le paiement vaudra règlement définitif de la cause.
Le Gouvernement reconnaît, en l’espèce, que l’application des dispositions de l’article 68 de la loi n
o
2002-1576 du 30 décembre 2002, qui avait pour objet de garantir aux titulaires de pensions civiles ou militaires de retraite, selon leur lieu de résidence à l’étranger au moment de l’ouverture de leurs droits, des conditions de vie en rapport avec la dignité des fonctions exercées au service de l’Etat mais qui prévoyait des conditions de revalorisation des pensions de retraite différentes de celles prévues par le code des pensions civiles et militaires de retraite et créait ainsi une différence de traitement selon la nationalité du titulaire de la pension, a emporté violation de l’article 14 de la Convention, combiné à l’article 1
er
du Protocole n
o
1 dans la présente affaire.
»
Par une lettre du 13 décembre 2011, le requérant a exprimé l’avis que la somme indiquée dans la déclaration du Gouvernement était d’un montant dont le caractère équitable n’était pas démontré.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si :
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur, et ce même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
En pareil cas, pour déterminer si elle doit rayer la requête du rôle, la Cour examine attentivement la déclaration à la lumière des principes se dégageant de sa jurisprudence, en particulier de l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
2003
‑
VI, et
WAZA Spółka z o.o. c. Pologne
(déc.) n
o
11602/02, 26
juin 2007).
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article 37
in fine
).
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention.
Claudia Westerdiek
Dean Spielmann
Greffière
Président