AFFAIRE RAVON ET AUTRES ET 3 AUTRES AFFAIRES CONTRE LA FRANCE

Rezoluția CM/ResDH(2012) 28 [1] Executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului Ravon și alții, Kandler și alții, Societatea IFB și Maschino împotriva Franței (Recherche n 184797/03, Hotărârea din 21 februarie 2008, definitivă la 21 mai 2008 Cerere n 18659/05, Hotărârea din 18 octombrie 2008, Recherche n 2058/04, Hotărârea din 20 noiembrie 2008, definitivă la 20 februarie 2009 Cererea nr. 10447/03, Hotărârea din 16 octombrie 2008, definitivă la 16 ianuarie 2009) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede monitorizarea de către Comitet a executării hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "Convenția" și "Curtea") având în vedere hotărârile prezentate de Curte Comitetului după încheierea acestuia, Reamintind că încălcările Convenției constatate de Curte în aceste cauze se referă la lipsa de acces a reclamanților la o instanță pentru a contesta regularitatea vizitelor și a confiscărilor la domiciliu pe care le-au supus în cadrul procedurilor fiscale, în temeiul articolului L. 16 B din Cartea procedurilor fiscale (încălcarea articolului 6 alineatul (1) (a se vedea detaliile în mai multe detalii în .) ; După ce a invitat guvernul din statul membru pârât să ia măsurile pe care le-a luat pentru a se conforma hotărârilor Curții în temeiul obligației care îi revine în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenția care a examinat informațiile transmise de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenție În plus față de plata satisfacției echitabile acordate de Curte în hotărârile sale, Curtea a adoptat, dacă este necesar, de către statul membru în cauză, dacă este cazul, un act de punere în aplicare prin care se confirmă faptul că statul pârât a acordat părților reclamante satisfacția echitabilă prevăzută în hotărâri (a se vedea detaliile din hotărârea pronunțată). - măsuri individuale care să pună capăt încălcării și să șteargă consecințele, dacă este posibil prin restitutio in integrum; și - măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări similare; DECLARIE, după examinarea măsurilor luate de statul pârât (a se vedea anexa), pe care și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în prezentele cauze și DECIDE d.n.n.l. examen. Anexă la Rezoluția CM/ResDH(2012)28 Informare cu privire la măsurile luate pentru a se conforma hotărârilor în cauzele Ravon și altele, Kandler și altele, Société IFB și Maschino împotriva Franței Rezumat introductiv al cauzelor Aceste cauze se referă la vizitele la domiciliu și la confiscări efectuate între 2000 și 2003, la cererea administrației fiscale, la domiciliul profesional și/sau privat al reclamanților. Curtea a statuat că nu au avut acces la o instanță pentru a obține o decizie cu privire la contestațiile acestora împotriva acestor vizite și confiscări (încălcarea articolului 6 alineatul (1)). Curtea a constatat că singura cale de atac pe care o au în temeiul articolului L. 16 B din Cartea procedurilor fiscale (LPF) era acțiunea în casare, acțiunea în drept. Or, această acțiune nu permitea o examinare a elementelor de fapt în cauză, nu prezenta, în sine, garanții suficiente în ceea ce privește echitatea procesului. Circumstanța că autorizația de a efectua vizite la domiciliu era eliberată de un judecător (la momentul faptelor, președintele Tribunalului de Mare Instanță, acum judecătorul libertății și detenției) nu era suficientă pentru a umple această lacună. În mod similar, în timp ce articolul L.16 B din LPF prevedea că operațiunile trebuie să se desfășoare sub controlul acestui judecător, Curtea a constatat că controlul operațiunilor efectuat de judecătorul care a autorizat vizitele și sesizările nu permitea un control independent al regularității autorizării în sine. În cele din urmă, Curtea a constatat că cei interesați nu mai aveau posibilitatea de a sesiza judecătorul care a autorizat operațiunile după încheierea acestora; singura posibilitate de a se plânge în legătură cu operațiunile era, prin urmare, de a reclama instanțelor care acționează pe baza documentelor sesizate, acțiune închisă în lipsa urmăririi penale (ca în cazul reclamanților). Plăți pentru satisfacții echitabile și măsuri individuale Detalii pentru satisfacții echitabile Nume și n cerere Daune materiale Daune morale Costuri și cheltuieli Total Ravon și altele 18497/03 000 EUR 000 EUR Plătit la 25/07/2008 Kandler și altele 18659/05 Societatea IFB 2058/04 Maschino 10447/03 000 EUR 000 EUR Plătit la 27/07/2009 + dobânzi b) Măsuri individuale Nici unul dintre reclamanți nu a făcut obiectul unei urmăriri fiscale în cadrul procedurilor în litigiu (§ 11 Hotărârea Ravon și alții împotriva Franței; § 10 Hotărârea Kandler și alții; § 10 Hotărârea Société IFB; § 13 Hotărârea Maschino). În cauza Maschino, aceasta a alocat 5 000 EUR reclamantului pentru prejudicii morale. În cauzele Kandler și altele și Societatea IFB, Curtea a judecat prejudiciul moral suficient de reparat de constatările de încălcare la care a ajuns. Nu a apărut nicio altă măsură individuală în afară de plata satisfacției echitabile. II. Măsuri generale Curtea Europeană a amintit că art. 6§1 mai prevede că persoanele vizate pot obține un control jurisdicțional efectiv, de fapt și în drept, al regularității deciziei prin care se prescrie vizita și, dacă este cazul, al măsurilor luate pe baza acesteia; recursul sau acțiunile disponibile trebuie să permită, în caz de constatare a culpei, fie să prevină executarea operațiunii, fie, în ipoteza în care o operațiune considerată neregulamentară a avut deja loc, să furnizeze persoanei în cauză o recuperare adecvată (§ 28). Articolul L.16 B din LPF a fost modificat prin art. 164 din Legea nr. 2008-76 din 4 august 2008 ("Legea de modernizare a economiei") pentru a ține seama de cerința de acces la o instanță de deplină instanță în acest tip de procedură. 16 B modificat prevede astfel că ordonanța de autorizare a vizitelor la domiciliu poate face obiectul unui apel la primul președinte al instanței judecătorești, care are competența de a efectua o examinare în fapt și în drept. Acest articol prevede, de asemenea, că primul președinte al instanței de judecată se confruntă cu acțiuni împotriva desfășurării operațiunilor de vizită sau de sechestru. Procesul verbal și bilanțul pe care l-au desfășurat în urma vizitelor la domiciliu și sesizate menționează termenul și calea de atac. Deciziile primului președinte al instanței de judecată sunt ele însele susceptibile de recurs în casație. Curtea Europeană a pronunțat o serie de decizii de declarare sau de eliminare a rolului, având în vedere caracterul efectiv al acțiunii astfel instituite și a considerat în special că, în urma acțiunii întreprinse în fața primului președinte al instanței judecătorești, părțile interesate pot contesta, în drept și în fapt, regularitatea și binele în temeiul ordonanței judecătorului pentru libertăți și detenție care autorizează vizita la domiciliu și confiscarea, precum și desfășurarea operațiunilor, asigurându-le astfel un control jurisdicțional efectiv al regularității ordonanței care îndeplinește cerințele prevăzute la art. 6 alineatul (1) din convenție. Curtea nu acceptă argumentul reclamanților potrivit căruia această nouă acțiune ar fi pur teoretică (Decizia Provitel St Georges și J. Emery, n 29437/08, 9 noiembrie 2010); a se vedea, printre altele, Decizia SAS Arcalia, nr 33088/08, 31 august 2010; Decizia Naco Trading AS, nr 29377/08, 28 septembrie 2010). Guvernul consideră că nu este necesară nicio măsură individuală în aceste cazuri în afara plății satisfacției echitabile acordate reclamanților de către Curte, că măsurile generale luate vor preveni încălcări similare și că Franța și-a îndeplinit, prin urmare, obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție. [1] Adoptată de Comitetul de Miniștri la 8 martie 2012, cu ocazia celei de-a 1136-a reuniuni a delegaților miniștrilor.

Résolution CM/ResDH(2012)28

[1]

Exécution des arrêts de la Cour européenne des droits de l’homme

Ravon et autres, Kandler et autres, Société IFB et Maschino contre France

(Requête n

o

18497/03, arrêt du 21 février 2008, définitif le 21 mai 2008

Requête n

o

18659/05, arrêt du 18 octobre 2008, définitif le 18 décembre 2008,

Requête n

o

2058/04, arrêt du 20 novembre 2008, définitif le 20 février 2009

Requête n

o

10447/03, arrêt du 16 octobre 2008, définitif le 16 janvier 2009)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées «

la Convention

» et «

la Cour

»)

;

Vu les arrêts transmis par la Cour au Comité

une fois définitifs

;

Rappelant que les violations de la Convention constatées par la Cour dans ces affaires concernent le défaut d’accès des requérants à un tribunal pour contester la régularité de visites et saisies domiciliaires dont ils ont fait l’objet dans le cadre de procédures fiscales, sur la base de l’article L. 16 B du Livre des procédures fiscales (violations de l’article 6§1) (voir détails dans l’Annexe) ;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures qu’il a prises pour se conformer aux arrêts de la Cour en vertu de l’obligation qui lui incombe au regard de l’article

46 paragraphe

1 de la Convention

;

Ayant examiné les informations transmises par le gouvernement conformément aux Règles du Comité pour l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention

;

S’étant assuré que l’Etat défendeur a versé aux parties requérantes la satisfaction équitable prévue dans les arrêts (voir détails dans l’Annexe),

Rappelant que les constats de violation par la Cour exigent, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour dans ses arrêts, l’adoption par l’Etat défendeur, si nécessaire

:

- de mesures individuelles mettant fin aux violations et en effaçant les conséquences, si possible par

restitutio in integrum

; et

- de mesures générales, permettant de prévenir des violations semblables ;

DECLARE, après avoir examiné les mesures prises par l’Etat défendeur

(voir Annexe), qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans les présentes affaires et

DECIDE d’en clore l’examen.

Annexe à la Résolution CM/ResDH(2012)28

Information sur les mesures prises afin de se conformer aux arrêts dans les affaires Ravon et autres, Kandler et autres, Société IFB et Maschino contre France

Résumé introductif des affaires

Ces affaires ont trait à des visites domiciliaires et à des saisies menées entre 2000 et 2003, à la demande de l’administration fiscale, aux domiciles professionnels et/ou privés des requérants. La Cour a jugé que les requérants n’avaient pas eu accès à un tribunal pour obtenir une décision sur leurs contestations à l’encontre de ces visites et saisies (violations de l’article 6§1).

La Cour a relevé que la seule voie de recours dont ils disposaient d’après l’article L. 16 B du livre des procédures fiscales (LPF) était le recours en cassation, recours en droit uniquement. Or, ce recours ne permettant pas un examen des éléments de fait en question, il n’apportait pas, à lui seul, des garanties suffisantes au regard de l’équité du procès. La circonstance que l’autorisation de procéder à des visites domiciliaires était délivrée par un juge (à l’époque des faits, le président du tribunal de grande instance, désormais le juge de la liberté et de la détention) ne suffisait pas à combler cette lacune. De même, si l’article L.16 B du LPF prévoyait que les opérations devaient s’effectuer sous le contrôle de ce juge, la Cour a constaté que le contrôle des opérations effectué par le juge ayant autorisé les visites et saisies ne permettait pas un contrôle indépendant de la régularité de l’autorisation elle-même. Enfin, la Cour a constaté que les intéressés n’avaient plus la faculté de saisir le juge ayant autorisé les opérations après l’achèvement de celles-ci ; la seule possibilité pour se plaindre d’irrégularités entachant les opérations était donc de s’en plaindre auprès des juridictions statuant sur les poursuites engagées sur le fondement des documents saisis, recours par conséquent fermé en l’absence de poursuite (comme dans le cas des requérants).

I.

Paiements des satisfactions équitables et mesures individuelles

a)

Détails des satisfactions équitables

Nom et n

o

requête

Dommage matériel

Dommage moral

Frais & dépens

Total

Ravon et autres

n

o

18497/03

-

5

000 EUR

-

5

000 EUR

Payé le 25/07/2008

Kandler et autres

n

o

18659/05

-

-

-

-

-

Société IFB

n

o

2058/04

-

-

-

-

-

Maschino

n

o

10447/03

-

5

000 EUR

5

000 EUR

10

000 EUR

Payé le 27/07/2009 + intérêts

b) Mesures individuelles

Aucun des requérants ne fit l’objet de poursuites fiscales à l’issue des procédures litigieuses (§ 11 arrêt Ravon et autres contre France ; § 10 arrêt Kandler et autres ; § 10 arrêt Société IFB ; § 13 arrêt Maschino). Dans l’affaire Maschino, elle a alloué 5 000 euros au requérant pour préjudice moral. Dans les affaires Kandler et autres et Société IFB, la Cour a jugé le dommage moral suffisamment réparé par les constats de violation auxquels elle est parvenue. Aucune mesure individuelle autre que le paiement de la satisfaction équitable n’est apparue nécessaire.

II.

Mesures générales

La Cour européenne a rappelé que l’article 6§1 « implique en matière de visite domiciliaire que les personnes concernées puissent obtenir un contrôle juridictionnel effectif, en fait comme en droit, de la régularité de la décision prescrivant la visite ainsi que, le cas échéant, des mesures prises sur son fondement ; le ou les recours disponibles doivent permettre, en cas de constat d’irrégularité, soit de prévenir la survenance de l’opération, soit, dans l’hypothèse où une opération jugée irrégulière a déjà eu lieu, de fournir à l’intéressé un redressement approprié » (§ 28).

L’article L. 16 B du LPF a été modifié par l’article 164 de la loi n

o

2008-776 du 4 août 2008 (« loi de modernisation de l’économie »), afin de tenir compte de l’exigence d’accès à un tribunal de pleine juridiction dans ce type de procédure. L’article L. 16 B modifié prévoit ainsi que l’ordonnance autorisant les visites domiciliaires peut faire l’objet d’un appel devant le premier président de la cour d’appel, qui a compétence pour procéder à un examen en fait et en droit. L’ordonnance mentionne notamment le délai et la voie de recours. Cet article prévoit également que le premier président de la cour d’appel connaît des recours contre le déroulement des opérations de visite ou de saisie. Le procès-verbal et l’inventaire dressés à l’issue des visites domiciliaires et saisies mentionnent le délai et la voie de recours. Les décisions du premier président de la cour d’appel sont elles-mêmes susceptibles de pourvoi en cassation.

La Cour européenne a rendu plusieurs décisions d’irrecevabilité ou de radiation du rôle, au vu du caractère effectif du recours ainsi institué. Elle a notamment jugé que « que le recours exercé devant le premier président de la cour d’appel permet aux intéressés de contester, en droit et en fait, la régularité et le bien

‑

fondé de l’ordonnance du juge des libertés et de la détention autorisant la visite domiciliaire et la saisie, ainsi que le déroulement des opérations, leur garantissant ainsi un contrôle juridictionnel effectif de la régularité de l’ordonnance répondant aux exigences de l’article 6 § 1 de la Convention. La Cour n’accepte pas l’argument des requérants selon lequel ce nouveau recours serait purement théorique » (décision Société Provitel St

‑

Georges et J. Emery, n

o

29437/08, 9 novembre 2010 ; voir également, entre autres, décision SAS Arcalia, n

o

33088/08, 31 août 2010 ; décision Naco Trading AS, n

o

29377/08, 28 septembre 2010).

Conclusions de l’Etat défendeur

Le gouvernement estime qu’aucune mesure individuelle n’est requise dans ces affaires en dehors du paiement de la satisfaction équitable octroyée aux requérants par la Cour, que les mesures générales prises vont prévenir des violations semblables et que la France a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention.

[1]

Adoptée par le Comité des Ministres le 8 mars 2012 lors de la 1136e réunion des Délégués des Ministres.