CASE OF GRANOS ORGANICOS NACIONALES S.A. v. GERMANY

Societatea reclamantă este înregistrată în temeiul Legii Peruane și se află în Lima. Societatea reclamantă a exportat banane organice în Europa. În 2001/2002 a încheiat un contract de comisii cu două societăți germane, de acord că toate litigiile juridice vor fi aduse în fața instanțelor din Hamburg. Contractul a inclus, de asemenea, o clauză în care litigiile juridice vor fi soluționate de către un tribunal arbitral din Hamburg. La 31 decembrie 2005, societatea reclamantă a solicitat asistență juridică pentru a aduce o acțiune civilă în fața Tribunalului Regional din Hamburg (Landgericht) împotriva celor două societăți germane pentru încălcarea contractului de comisie, declarând că societatea reclamantă și acționarul său au fost insolvenți și nu au putut permite o plată anticipată a taxelor judiciare.

La 4 ianuarie 2006, Curtea Regională de la Hamburg a respins cererea de asistență juridică și a susținut că, în conformitate cu art. 116 alineatul (2) din Codul de Procedură Civilă Germană (Zivilprozessordnung, a se vedea dreptul intern relevant, mai jos), numai persoanele juridice fondate sau bazate în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau în Spațiul Economic European au dreptul la asistență juridică. 10. La 17 ianuarie 2006, Curtea Regională a respins o obiecție a societății reclamante și a susținut că art. 116 din Codul German al Procedinței Civile stabilește în mod exhaustiv ce persoane juridice au dreptul să beneficieze de asistență juridică și nu este obligată instanței să prelungească această dispoziție pentru a include companii care se află în afara Europei.

Germania nu a fost obligată să permită tuturor persoanelor juridice din lume să beneficieze de asistență juridică. 11. La 23 ianuarie 2006, Curtea Hanseatică de Apel (Oberlandesgericht) a confirmat hotărârile Curții regionale și a adăugat că ingerința în dreptul de acces al societății reclamante la o instanță a fost justificată. Restricția impusă dreptului reclamantului de acces la o instanță a fost justificată de principiul reciprocității: în cazul în care tratamentul egal este codificat în temeiul legislației constituționale, statele străine nu ar fi incitate să ofere persoanelor juridice germane același standard juridic. De asemenea, instanța a susținut că, chiar dacă societatea reclamantă ar trebui să fie pusă în comparație cu o persoană juridică internă, neligerea cazului societății solicitantă nu a fost contrar interesului general.

Considerând o hotărâre a Curții Constituționale Federale din 3 iulie 1973 (nr. 1 BvR 153/69, raport BVerfGE 35, 356), a considerat în acest sens că chiar și o entitate juridică internă și-a păstrat dreptul de a exista în temeiul ordinului juridic numai dacă a fost în măsură să își îndeplinească obiectivele prin propriile sale forțe și mijloace. 12. La 25 octombrie 2006, Curtea Constituțională Federală a refuzat să admită plângerea constituțională a societății reclamante.

Această decizie a fost acordată societății reclamante la 2 noiembrie 2006. 13. Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Civilă Germană se citesc după cum urmează: „(1) Plaintificii care nu locuiesc într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un alt stat parte la Hotărârea privind Spațiul Economic European au, la cererea cealaltă parte, să furnizeze o garanție pentru costurile procedurii.” „Partiile care, din cauza circumstanțelor lor personale și economice, nu pot plăti costurile litigiilor sau care pot plăti numai aceste costuri în parte sau în tranșe, vor fi acordate asistență juridică, la cererea acestora, dacă litigiul prevăzut al cazului oferă suficiente perspective de succes și nu par a fi defavorizate…

” „La cererea lor, se acordă asistență juridică ... (2) persoane juridice sau asociații capabile de a fi o parte fondată sau bazată într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau într-un alt stat parte la Hotărârea privind Spațiul Economic European, în cazul în care costurile nu pot fi plătite nici de acestea, nici de cei implicați financiar în obiectul litigiului juridic și în cazul în care neligerea cazului ar fi contrar interesului general.

Secțiunea 114, ultima parte a primei propoziții, se aplică.” 14. Dispozițiile relevante ale Legii privind taxele Curții (Gerichtskostengesetz) se citesc după cum urmează: „În litigiile juridice civile, acțiunea nu se plătește până când nu au fost plătite taxele pentru procedura generală ...” „Secțiunea 12 ... nu se aplică în cazul în care 1. reclamantul a fost acordat asistență juridică, 2. reclamantul este scutit de taxele de plată, sau 3. litigiul preconizat al cazului nu lipsește perspectivele de succes și nu pare a fi intenționat și în cazul în care poate fi justificat faptul că (a) având în vedere situația financiară sau alte motive ale reclamantului, plata imediată a costurilor ar cauza dificultăți sau (b) întârzierea litigiului ar cauza daune pentru reclamant care nu ar putea fi compensate sau numai cu dificultăți; declarația avocatului autorizat este considerată suficientă.” „Un recurs poate fi interzis împotriva deciziei de a face acțiunea judecătorească condiționată cu plata anticipată a costurilor și cu cuantumul taxelor ...” 15. art. 179 din Codul de Procedură Civilă Peruviană se citește după cum urmează: „Ajutorul legal este acordat persoanelor fizice care ar risca, la plata sau garantarea costurilor procedurii,

să nu mai poată să se mențină singure sau dependentele lor.” 16. art. 20 § 1 din Convenția de la Haga privind procedura civilă (conclusă la 1 martie 1954) se citește după cum urmează: „În materie civilă și comercială, resortisanții statelor contractante li se acordă o asistență juridică gratuită în toate celelalte state contractante, pe aceeași bază ca resortisanții acestor state, în conformitate cu legislația statului în care se solicită ajutorul juridic gratuit.” art. 31 din Convenția de la Haga prevede că orice stat poate adera la convenție, cu excepția cazului în care un stat sau mai multe state care au ratificat convenția. Republica Federală a Germaniei a ratificat Convenția de la Haga la 2 noiembrie 1959. Republica Peru nu este un stat parte la convenția respectivă.

17. Un sondaj comparativ realizat în 2008 cu privire la legislația și practică în treizeci și două de state părți la Convenție a distins trei abordări diferite în ceea ce privește posibilitatea persoanelor juridice de a obține asistență juridică (compara VP DIFFUSION SARL v. Franța (dec.), nr. 14555/04, 26 august 2008, și C.M.M.C. O’LIMO c. Spania (dec.), nr. 33732/05, 24 noiembrie 2009, §§ 11–14). 18. În majoritatea statelor intervievate (Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Anglia și Gale, Irlanda, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Moldova, România și Serbia) legislația exclude orice formă de asistență juridică acordată persoanelor juridice. În o serie de alte state (Franța, Grecia, Portugalia, Spania și Turcia), numai persoanele juridice cu scop necomercial (dar nelucrativ) au fost eligibile pentru asistență juridică.

În al treilea grup de state (Austria, Belgia, Estonia, Finlanda, Germania, Țările de Jos, Polonia, Rusia, Elveția și Ucraina) persoanele juridice, inclusiv societățile comerciale, au fost eligibile pentru forme specifice de asistență juridică în anumite circumstanțe.

6. The applicant company is registered under Peruvian Law and is based in Lima. 7. The applicant company exported organic bananas to Europe. In 2001/2002 it concluded a commission contract with two German companies, agreeing that all legal disputes would be brought before the courts in Hamburg. The contract also included a clause that legal disputes be settled by an arbitration tribunal in Hamburg. 8. On 31 December 2005 the applicant company requested legal aid to bring a civil action before the Hamburg Regional Court (Landgericht) against the two German companies for breach of the commission contract, submitting that the applicant company and its shareholder were insolvent and could thus not afford an advance payment of the court fees.

9. On 4 January 2006 the Hamburg Regional Court dismissed the request for legal aid. It held that, according to section 116 (2) of the German Code of Civil Procedure (Zivilprozessordnung, see Relevant domestic law, below), only legal persons founded or based in one of the member States of the European Union or the European Economic Area were entitled to legal aid. 10. On 17 January 2006 the Regional Court rejected an objection by the applicant company. It held that section 116 of the German Code of Civil Procedure exhaustively determined which legal persons were entitled to receive legal aid, and it was not for the court to extend this provision to include companies based outside Europe. Germany was not obliged to enable all legal persons in the world to benefit from legal aid.

11. On 23 January 2006 the Hanseatic Court of Appeal (Oberlandesgericht) confirmed the Regional Court’s decisions. It added that the interference with the applicant company’s right of access to a court was justified. The restriction imposed on the applicant’s right of access to a court was justified by the principle of reciprocity: if equal treatment was codified under constitutional law, there would be no incentive for foreign States to provide German legal persons with the same legal standard. The court also held that, even if the applicant company were to be put on a par with a domestic legal person, the non-litigation of the applicant company’s case did not run counter to the general interest.

Relying on a ruling of the Federal Constitutional Court of 3 July 1973 (no. 1 BvR 153/69, report BVerfGE 35, 356), it considered in this regard that even a domestic legal entity retained its right to exist under the legal order only if it was able to pursue its objectives by virtue of its own strength and means. 12. On 25 October 2006 the Federal Constitutional Court refused to admit the applicant company’s constitutional complaint.

This decision was served on the applicant company on 2 November 2006. 13. The relevant provisions of the German Code of Civil Procedure read as follows: “(1) Plaintiffs who do not reside in a Member State of the European Union or in another State party to the Agreement on the European Economic Area have, at the other party’s request, to provide a security for the costs of the proceedings.” “Parties who on account of their personal and economic circumstances are unable to pay the costs of litigation, or who can only pay these costs in part or in instalments shall, upon their application, be granted legal aid if the intended litigation of the case offers sufficient prospects of success and does not appear wanton…

” “Upon their application, legal aid shall be granted to ... (2) legal persons or associations capable of being a party founded or based in another Member State of the European Union or in another State party to the Agreement on the European Economic Area if the costs can be paid neither by them nor by those financially involved in the object of the legal dispute and if non-litigation of the case would run counter to the general interest.

Section 114, last part of first sentence, shall apply.” 14. The relevant provisions of the Court Fees Act (Gerichtskostengesetz) read as follows: “In civil legal disputes the action shall not be served until the fees for the general proceedings have been paid ...” “Section 12 ... shall not apply where 1. the plaintiff has been granted legal aid, 2. the plaintiff is exempt from paying fees, or 3. the intended litigation of the case does not lack prospects of success and does not appear wanton, and where it can be substantiated that (a) in view of the plaintiff’s financial situation or other reasons, immediate payment of the costs would cause difficulties or (b) delaying litigation would cause damage to the plaintiff that could not be compensated, or only with difficulty; the declaration of the authorised counsel is deemed to be sufficient substantiation.” “An appeal can be lodged against the decision to make the court action contingent upon the advance payment of costs and against the amount of the fees ...” 15. Article 179 of the Peruvian Code of Civil Procedure reads as follows: “Legal aid is granted to natural persons who would risk, upon payment or guarantee of the costs of the proceedings,

to no longer be able to maintain themselves or their dependents.” 16. Article 20 § 1 of the Hague Convention on Civil Procedure (concluded on 1 March 1954) reads as follows: “In civil and commercial matters, nationals of the Contracting States shall be granted free legal aid in all the other Contracting States, on the same basis as nationals of these States, upon compliance with the legislation of the State where the free legal aid is sought.“ Article 31 of the Hague Convention provides that any State may accede to the convention, unless a State or several States which have ratified the convention object. The Federal Republic of Germany ratified the Hague Convention on 2 November 1959. The Republic of Peru is not a State party to that convention.

17. A comparative survey conducted in 2008 on legislation and practice in thirty-two State Parties to the Convention distinguished three different approaches as to the possibility for legal persons to obtain legal aid (compare VP DIFFUSION SARL v. France (dec.), no. 14565/04, 26 August 2008, and C.M.V.M.C. O’LIMO v. Spain (dec.), no. 33732/05, 24 November 2009, §§ 11–14). 18. In the majority of States surveyed (Albania, Armenia, Azerbaijan, Bosnia and Herzegovina, Bulgaria, England and Wales, Ireland, Italy, Latvia, Luxembourg, Malta, Moldova, Romania and Serbia) legislation excluded any form of legal aid to legal persons. In a number of other States (France, Greece, Portugal, Slovenia, Spain and Turkey) only legal persons with a non-commercial purpose (but non-lucratif) were eligible for legal aid.

In the third group of States (Austria, Belgium, Estonia, Finland, Germany, the Netherlands, Poland, Russia, Switzerland and Ukraine) legal persons including commercial companies were eligible for specific forms of legal aid in certain circumstances.