CASE OF GRANOS ORGANICOS NACIONALES S.A. v. GERMANY

Societatea reclamantă este înregistrată în temeiul Legii Peruane și se află în Lima. Societatea reclamantă a exportat banane organice în Europa. În 2001/2002 a încheiat un contract de comisii cu două societăți germane, de acord că toate litigiile juridice vor fi aduse în fața instanțelor din Hamburg. Contractul a inclus, de asemenea, o clauză în care litigiile juridice vor fi soluționate de către un tribunal arbitral din Hamburg. La 31 decembrie 2005, societatea reclamantă a solicitat asistență juridică pentru a aduce o acțiune civilă în fața Tribunalului Regional din Hamburg (Landgericht) împotriva celor două societăți germane pentru încălcarea contractului de comisie, declarând că societatea reclamantă și acționarul său au fost insolvenți și nu au putut permite o plată anticipată a taxelor judiciare. La 4 ianuarie 2006, Curtea Regională de la Hamburg a respins cererea de asistență juridică și a susținut că, în conformitate cu art. 116 alineatul (2) din Codul de Procedură Civilă Germană (Zivilprozessordnung, a se vedea dreptul intern relevant, mai jos), numai persoanele juridice fondate sau bazate în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau în Spațiul Economic European au dreptul la asistență juridică. 10. La 17 ianuarie 2006, Curtea Regională a respins o obiecție a societății reclamante și a susținut că art. 116 din Codul German al Procedinței Civile stabilește în mod exhaustiv ce persoane juridice au dreptul să beneficieze de asistență juridică și nu este obligată instanței să prelungească această dispoziție pentru a include companii care se află în afara Europei. Germania nu a fost obligată să permită tuturor persoanelor juridice din lume să beneficieze de asistență juridică. 11. La 23 ianuarie 2006, Curtea Hanseatică de Apel (Oberlandesgericht) a confirmat hotărârile Curții regionale și a adăugat că ingerința în dreptul de acces al societății reclamante la o instanță a fost justificată. Restricția impusă dreptului reclamantului de acces la o instanță a fost justificată de principiul reciprocității: în cazul în care tratamentul egal este codificat în temeiul legislației constituționale, statele străine nu ar fi incitate să ofere persoanelor juridice germane același standard juridic. De asemenea, instanța a susținut că, chiar dacă societatea reclamantă ar trebui să fie pusă în comparație cu o persoană juridică internă, neligerea cazului societății solicitantă nu a fost contrar interesului general. Considerând o hotărâre a Curții Constituționale Federale din 3 iulie 1973 (nr. 1 BvR 153/69, raport BVerfGE 35, 356), a considerat în acest sens că chiar și o entitate juridică internă și-a păstrat dreptul de a exista în temeiul ordinului juridic numai dacă a fost în măsură să își îndeplinească obiectivele prin propriile sale forțe și mijloace. 12. La 25 octombrie 2006, Curtea Constituțională Federală a refuzat să admită plângerea constituțională a societății reclamante. Această decizie a fost acordată societății reclamante la 2 noiembrie 2006. 13. Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Civilă Germană se citesc după cum urmează: „(1) Plaintificii care nu locuiesc într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un alt stat parte la Hotărârea privind Spațiul Economic European au, la cererea cealaltă parte, să furnizeze o garanție pentru costurile procedurii.” „Partiile care, din cauza circumstanțelor lor personale și economice, nu pot plăti costurile litigiilor sau care pot plăti numai aceste costuri în parte sau în tranșe, vor fi acordate asistență juridică, la cererea acestora, dacă litigiul prevăzut al cazului oferă suficiente perspective de succes și nu par a fi defavorizate. ...” „La cererea lor, se acordă asistență juridică ... (2) persoane juridice sau asociații capabile de a fi o parte fondată sau bazată într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau într-un alt stat parte la Hotărârea privind Spațiul Economic European, în cazul în care costurile nu pot fi plătite nici de acestea, nici de cei implicați financiar în obiectul litigiului juridic și în cazul în care neligerea cazului ar fi contrar interesului general. Secțiunea 114, ultima parte a primei propoziții, se aplică.” 14. Dispozițiile relevante ale Legii privind taxele Curții (Gerichtskostengesetz) se citesc după cum urmează: „În litigiile juridice civile, acțiunea nu se plătește până când nu au fost plătite taxele pentru procedura generală ...” „Secțiunea 12 ... nu se aplică în cazul în care 1. reclamantul a fost acordat asistență juridică, 2. reclamantul este scutit de taxele de plată, sau 3. litigiul preconizat al cazului nu lipsește perspectivele de succes și nu pare a fi intenționat și în cazul în care poate fi justificat faptul că (a) având în vedere situația financiară sau alte motive ale reclamantului, plata imediată a costurilor ar cauza dificultăți sau (b) întârzierea litigiului ar cauza daune pentru reclamant care nu ar putea fi compensate sau numai cu dificultăți; declarația avocatului autorizat este considerată suficientă.” „Un recurs poate fi interzis împotriva deciziei de a face acțiunea judecătorească condiționată cu plata anticipată a costurilor și cu cuantumul taxelor ...” 15. art. 179 din Codul de Procedură Civilă Peruviană se citește după cum urmează: „Ajutorul legal este acordat persoanelor fizice care ar risca, la plata sau garantarea costurilor procedurii, să nu mai poată să se mențină singure sau dependentele lor.” 16. art. 20 § 1 din Convenția de la Haga privind procedura civilă (conclusă la 1 martie 1954) se citește după cum urmează: „În materie civilă și comercială, resortisanții statelor contractante li se acordă o asistență juridică gratuită în toate celelalte state contractante, pe aceeași bază ca resortisanții acestor state, în conformitate cu legislația statului în care se solicită ajutorul juridic gratuit.” art. 31 din Convenția de la Haga prevede că orice stat poate adera la convenție, cu excepția cazului în care un stat sau mai multe state care au ratificat convenția. Republica Federală a Germaniei a ratificat Convenția de la Haga la 2 noiembrie 1959. Republica Peru nu este un stat parte la convenția respectivă. 17. Un sondaj comparativ realizat în 2008 cu privire la legislația și practică în treizeci și două de state părți la Convenție a distins trei abordări diferite în ceea ce privește posibilitatea persoanelor juridice de a obține asistență juridică (compara VP DIFFUSION SARL v. Franța (dec.), nr. 14555/04, 26 august 2008, și C.M.M.C. O’LIMO c. Spania (dec.), nr. 33732/05, 24 noiembrie 2009, §§ 11–14). 18. În majoritatea statelor intervievate (Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Anglia și Gale, Irlanda, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Moldova, România și Serbia) legislația exclude orice formă de asistență juridică acordată persoanelor juridice. În o serie de alte state (Franța, Grecia, Portugalia, Spania și Turcia), numai persoanele juridice cu scop necomercial (dar nelucrativ) au fost eligibile pentru asistență juridică. În al treilea grup de state (Austria, Belgia, Estonia, Finlanda, Germania, Țările de Jos, Polonia, Rusia, Elveția și Ucraina) persoanele juridice, inclusiv societățile comerciale, au fost eligibile pentru forme specifice de asistență juridică în anumite circumstanțe.