NIKOLITSAS c. GRECE
NIKOLITSAS c. GRECE (CtEDO, 2012)
SECȚIUNEA I Cererea nr. 63117/09 Christos NIKOLITSAS împotriva Greciei introdusă la 4 noiembrie 2009 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Christos Nikolitsas, este un resortisant grec, născut în 1941 și rezident în Larissa. Este reprezentat în fața Curții de către domnul Alfantakis, avocat la Atena. Circumstanțele speculei Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 2 octombrie 1999, reclamantul a fost arestat la Istanbul, împreună cu alte două persoane, F.B. și S.D., de către poliția turcă responsabilă de reprimarea traficului de droguri, în cadrul unei operațiuni de dezmembrare a unei rețele de traficanți. La 19 noiembrie 2001, tribunalul pentru securitate națională l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de 10 ani și la o pedeapsă pecuniară de 170 500 000 de lire turcești, a șefului de deținere a substanțelor narcotice. La 7 iunie 2000, procurorul districtual din Larissa l-a invitat pe judecător să deschidă o anchetă împotriva reclamantului pentru posesie de narcotice. La 13 decembrie 2000, instanța de judecată a solicitat autorităților judiciare din statul de executare să procedeze la audierea reclamantului în această privință. Cu toate acestea, nu a fost posibil să se dea imediat curs acestei cereri, deoarece, potrivit autorităților turce, nu exista nicio înregistrare a deținuților sub numele reclamantului. Instanța de judecată și-a reînnoit cererea care a fost primită în cele din urmă. La 13 iulie 2001, camera Consiliului Curții Corecționale din Larissa a ordonat prelungirea cu șase luni a termenului în care trebuia să aibă loc judecata (din 13 iunie până în 13 decembrie 2001). La acea dată, reclamantul a fost trimis în judecată în fața instanței de apel criminală a Larissei. Data la care a fost stabilită data la care data la care a avut loc judecata a fost data de 25 februarie 2003. La 24 septembrie 2002 și în timp ce reclamantul era deținut în Turcia, procurorul a emis un mandat de arestare împotriva sa astfel de formulare. Indicii serioase privind vinovăția reclamantului pentru a-și îndeplini responsabilitatea sunt extrase din dovezile obținute până în prezent. În cazul în care acesta rămâne în libertate, este foarte probabil că acesta va comite alte infracțiuni, așa cum sugerează caracteristicile specifice ale actelor sale (deșeuri de o mare cantitate de substanțe narcotice în străinătate) (...) Mandatul a precizat, de asemenea, că reclamantul a fost acuzat de comiterea în mod deliberat a unei infracțiuni, sancționată printr-o pedeapsă privativă de libertate, și că a fost arestat de către poliția turcă responsabilă de reprimarea traficului de stupefiante în posesia a 2,3 kg de heroină și 70 de grame de cocaină de care dispunea în mod liber. Întrucât reclamantul a fost reținut în Turcia, el a fost declarat contumax, iar în fața instanței de apel penal a fost reținut până când acesta a putut asista la acesta. Reclamantul a fost eliberat din Turcia la 7 octombrie 2003 și arestat la Larissa la 27 octombrie 2003. La 18 noiembrie 2003, reclamantul a solicitat eliberarea sa provizorie, dar, la 10 decembrie 2003, camera de acuzare a instanței de apel a respins cererea sa. Ea a subliniat că există indicii serioase cu privire la vinovăția sa și un risc pe care îl comitea pentru a comite noi infracțiuni sil a fost pus în libertate. La 15 martie 2004, instanța penală a Larissei, care a stat la dispoziția a trei judecători și ca instanță de primă instanță, l-a declarat pe reclamantul vinovat de posesie de substanțe uluitoare și l-a condamnat la o pedeapsă de 18 ani și la o pedeapsă pecuniară de 15 000 de euro. În observațiile sale din 13 mai 2004 și printr-o cerere din 21 septembrie 2004, reclamantul a solicitat tratamentul prioritar al cauzei. La 27 februarie 2008, tribunalul a confirmat hotărârea de primă instanță, dar și-a redus sentința la 12 ani de rechiziție. Reclamantul a susținut că urmărirea penală împotriva Greciei ar trebui să fie considerată inadmisibilă, deoarece a fost condamnat în Turcia pentru aceeași infracțiune, la o pedeapsă de 10 ani de reculegere pe care a efectuat-o în întregime, astfel încât nu a fost permisă o nouă procedură pentru aceleași fapte în fața instanțelor elene. Instanța de apel a considerat că art. 57 din Codul de procedură penală nu era de acord să se aplice în speță. Pe baza articolelor 8, 9 și 10 din Codul penal, precum și a articolului 57 din Codul de procedură penală, Tribunalul de apel a considerat că o hotărâre judecătorească, culpabilă sau de condamnare, pronunțată de o instanță străină, împiedica deschiderea unor noi proceduri în Grecia, cu excepția cazului în care pedeapsa nu ar fi fost executată în străinătate în întregime sau în cazul în care aceasta s-ar fi aflat în legătură cu traficul de stupefiante. În mod similar, art. 14 alineatul (7) din Pactul ONU privind drepturile civile și politice și art. 4 din Protocolul 7 la convenție, care garantează principiul ne bis in idem, trebuiau citite în sensul că nimeni nu putea fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceleași fapte de către instanțele din același stat. În cele din urmă, prin ratificarea Convenției Schengen, Grecia a declarat în mod expres că nu este obligată de autoritatea de lucru judecat de hotărârile judecătorești străine pentru anumite infracțiuni, inclusiv traficul ilegal de substanțe narcotice și psihotrope. Instanța de apel s-a bazat pe mărturia unui co-acuzat al reclamantului, S.D., efectuată în cadrul procedurii în fața autorităților turce și potrivit căreia reclamantul era clientul său regulat și cumpărase narcotice pentru a le aduce înapoi în Grecia. De asemenea, celălalt co-acuzat, F.B., a declarat că reclamantul cumpărase droguri de două ori la S.D. La 14 octombrie 2008, reclamantul a luat în considerare și călătoriile reclamantului în Albania și Bulgaria, precum și numeroasele sale vizite la S.D. pentru a se întâlni cu traficanți de droguri. La 14 octombrie 2008, reclamantul s-a ocupat de casare. La 28 ianuarie 2009, Curtea de Casație a respins recursul. În ceea ce privește motivul întemeiat pe principiul ne bis in idem , Curtea de Casație a considerat că instanța de apel a interpretat corect dispozițiile legislației relevante, în special art. 57 din Codul de procedură penală. Comisia a respins motivul referitor la lipsa unei motivații suficiente a hotărârii instanței de apel, ignorând că aceasta luase în considerare declarațiile și documentele care au fost citite la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În plus, Curtea de Casație a respins motivele pe care le-a luat în urma lecturii în fața celor doi co-acuzați, în pofida opoziției avocatului reclamantului. Comisia a subliniat că art. 364 alineatul (2) din Codul de procedură penală prevedea această citire a documentelor referitoare la o altă procedură penală și în care se pronunțase o hotărâre definitivă, în cazul în care tribunalul o considera utilă și a respins, de asemenea, motivele întemeiate pe luarea în considerare a depoziiei F.B. făcută fără interpret și neinclusă în depoziția soției reclamantului, considerând că aceste afirmații nu corespundeau realității. În sfârșit, Curtea de Casație a refuzat să recunoască reclamantului beneficiul circumstanțelor atenuante. Ea a considerat că acesta nu aducea nicio dovadă convingătoare că viața sa privată, familială, profesională și socială a fost cinstită. Singurul cazier judiciar curat, fără alte dovezi, nu era suficient să dovedească o viață cinstită înainte de comisia pentru încălcarea dreptului comunitar, cu atât mai mult cu cât co-acuzatul F.B. a declarat că reclamantul a fost eliberat de două ori în trecut, importând narcotice în Grecia. Prin decizia din 15 iunie 2009 a Camerei Consiliului Corecțional din Patras, reclamantul a fost eliberat sub rezerva îndeplinirii condiției. Dreptul și practica internă relevante Articolele relevante din Codul Penal, în vigoare la momentul respectiv, dispuneau de art. 8 (a) înaltă trădare și trădare împotriva statului membru; (b) infracțiuni legate de serviciul militar și obligația de a servi sub steaguri (c) infracțiuni comise de funcționari din statul membru în cauză, (d) infracțiuni împotriva unui funcționar din Grecia în timpul exercitării funcțiilor sau în legătură cu aceste funcții; (e) mărturie falsă într-o procedură pendinte în fața autorităților din Grecia; (f) acte de piraterie; (g) infracțiuni împotriva monedei; (h) trafic de carne de vită și mânzat în scopul destrămării ; (i) comerțul ilegal cu medicamente narcotice; (j) traficul ilegal și comerțul cu publicații indecente; (k) orice altă infracțiune, pentru care dispozițiile specifice sau convențiile internaționale (...) prevăd aplicarea legilor penale grecești. art. 9 1. : (a) atunci când acuzatul a fost judecat pentru această infracțiune în străinătate și a fost achitat sau, în cazul în care a fost condamnat, și-a achitat integral pedeapsa; (...) (2) Aceste dispoziții nu se aplică infracțiunilor menționate în art. 10 Pedeapsa impusă, în întregime sau parțial, în străinătate se deduce din pedeapsa pronunțată de instanțele elene, în cazul în care condamnă o persoană în Grecia pentru aceeași infracțiune. Articolele relevante din Codul de procedură penală sunt astfel formulate art. 57 (1) În cazul în care o persoană a fost condamnată definitiv sau achitată sau acuzată împotriva sa, aceasta nu poate fi acuzată din nou pentru aceeași infracțiune, chiar dacă aceasta este calificată în mod diferit. (2) Sunt excluse cazurile prevăzute în art. 28, 81 alin. (2), 525 și 526. (3) În cazul în care, în pofida interdicției respective, se efectuează urmăriri penale, acestea sunt considerate inadmisibile deoarece se confruntă cu autoritatea de lucru judecat. art. 58 Decizia, chiar dacă a devenit definitivă, care declară inadmisibile urmăririle penale pentru o deficiență sau o eroare a plângerii (...) nu împiedică redeschiderea urmăririi penale împotriva aceleiași persoane, în cazul în care plângerea (...) este comunicată în mod regulat ulterior. art. 211A Singura mărturie sau singura apărare a unui co-inculpat pentru aceeași infracțiune nu sunt suficiente pentru a-l condamna pe acuzat. art. 364 1. Sunt citite în lanț rapoartele anchetatorilor care au fost scrise în conformitate cu căile legale, precum și celelalte documente depuse în cadrul procedurii de administrare a probelor și a căror autenticitate nu este contestată. (...) (2) De asemenea, se citesc (...) documentele unei alte proceduri penale (...) în care s-a pronunțat o hotărâre definitivă, dacă instanța consideră că această lectură este utilă. art. 365 (1) În cazul în care prezența unui martor la .n . este imposibilă deoarece acesta (...) își are reședința în străinătate sau din cauza oricărui alt obstacol excepțional de serios, (...), declarația sa sub jurământ făcută, în cursul anchetei preliminare, este citită în instanță sub pedeapsa de nulitate a procedurii. La art. 14 alineatul (7) din Pactul internațional privind drepturile civile și politice adoptat de Organizația Națiunilor Unite, nimeni nu poate fi acuzat sau pedepsit din cauza unei infracțiuni pentru care a fost deja achitat sau condamnat prin hotărâre definitivă în conformitate cu legea și procedurile penale ale fiecărei țări. art. 54 din Convenția de punere în aplicare a Hotărâreaui Schengen din 14 iunie 1985 ( O persoană care a fost judecată definitiv de către o parte contractantă nu poate, pentru aceleași fapte, să fie urmărită de o altă parte contractantă cu condiția ca: în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost supusă sau să fie în curs de executare sau să nu mai poată fi executată în conformitate cu legile părții Contractante de condamnare. Într-o cauză privind aplicarea principiului non- bis in idem Norma Kraaijenbrink, C-367/05, 18 iulie 2007), Curtea a Comunităților Europene (CJCE) este pronunțată astfel: (...) trebuie amintit că Curtea a considerat deja că singurul criteriu relevant pentru aplicarea articolului 54 din CAAS este cel al identității faptelor materiale, înțeles ca existența unui ansamblu de circumstanțe concrete legate indisolubil între ele (a se vedea Hotărârea Van Esbroeck , citată anterior, punctul 36; Hotărârea din 28 septembrie 2006, Gasparini și alții, C-467/04, Rec., p. 9199, punctul 54, și Van Straaten, C-150/05, Rec., p. I-9327, punctul 48. Pentru a determina dacă există un astfel de set de circumstanțe concrete, organismele naționale competente trebuie să determine dacă faptele materiale ale celor două proceduri constituie un set de fapte legate în mod indisolubil în timp, în spațiu, precum și de obiectul acestora (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Van Esbroeck , punctul Gasparini și alții, punctul 56, precum și Van Straaten, punctul 52. Prin urmare, punctul de plecare al lacunei a noțiunii de "aceleași fapte" în sensul articolului 54 din CAAS este o luare în considerare generală a comportamentelor ilicite concrete care au dus la urmărirea penală în fața instanțelor din cele două state contractante. Astfel, art. 54 din CAAS nu poate deveni aplicabil decât atunci când instanța sesizată cu cea de-a doua procedură penală constată că faptele materiale, prin legăturile lor în timp, în spațiu și prin obiectul lor formează un ansamblu indisolubil. În schimb, în cazul în care faptele materiale nu formează un astfel de ansamblu, singura împrejurare pe care instanța sesizată cu cea de-a doua procedură constată că presupusul autor al acestor fapte a acționat cu aceeași intenție criminală nu ar putea fi suficientă pentru a asigura existența unui ansamblu de circumstanțe concrete legate indisolubil între ele, care intră sub incidența noțiunii de fapte identice În sensul articolului 54 din CAAS. Așa cum a subliniat Comisia Comunităților Europene în special, o legătură subiectivă între fapte care au dus la urmărirea penală în două state contractante diferite nu asigură neapărat existența unei legături obiective între faptele materiale în cauză care, prin urmare, s-ar putea distinge din punct de vedere temporal și spațial, precum și prin natura lor. (...) (...) este de competența autorităților naționale competente să aprecieze dacă gradul de identitate și de connexitate între toate circumstanțele faptice care au condus la aceste proceduri penale împotriva aceleiași persoane în cele două state contractante în cauză este de așa natură încât este posibil să se constate că Având în vedere aceste considerații, este necesar, prin urmare, să se răspundă la prima întrebare că art. 54 din CAAS trebuie interpretat în sensul că În sensul prezentului articol, criteriul relevant se referă la identitatea faptelor materiale, inclusiv la existența unui set de fapte legate în mod indisolubil între ele, indiferent de calificarea juridică a acestor fapte sau de interesul juridic protejat; mai ales că, pe de o parte, se dețin într-un stat contractant sume de bani provenite dintr-un trafic de narcotice și, pe de altă parte, se vinde în birouri de schimb situate într-un alt stat contractant sume de argint provenite și din un astfel de trafic nu trebuie considerate aceleași fapte În sensul articolului 54 din CAAS, singurul motiv pentru care instanța națională competentă constată că aceste fapte sunt legate prin aceeași intenție infracțională; În cazul în care o persoană fizică sau juridică este o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau o persoană fizică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau o persoană sau o persoană fizică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană sau o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană fizică sau juridică, o persoană sau un organism sau un organism care face obiectul unei activități economice, o persoană sau o persoană fizică sau o face sau o persoană, o persoană sau o face sau o face sau o face sau o face, o face, o face, o face sau o face sau o face sau o face, o face ori o face ori o face, o face, o face ori o face, o face, o face, o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face, o face, o face, o face, o face sau o face sau o face sau o face sau o face ori o face, o face ori o face ori o face ori o face ori o face ori o face ori o face ori o face ori o face ori o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face art. 36 alineatul (2) din Convenția unică privind stupefiantele, încheiată în cadrul Organizației Națiunilor Unite la 30 martie 1961, prevede 2. Sub rezerva dispozițiilor constituționale ale fiecărei părți, ale sistemului său juridic și ale legislației naționale, a) (i) fiecare dintre infracțiunile enumerate la alineatul (1) va fi considerată o infracțiune distinctă, în cazul în care sunt comise în țări diferite; (...) (iv) Infracțiunile grave menționate anterior, indiferent dacă sunt comise de naționali sau de străini, vor fi urmărite în justiție de către partea pe teritoriul căreia a fost comisă infracțiunea sau de către partea pe teritoriul căreia infractorul se va afla dacă extrădarea sa nu este acceptabilă în conformitate cu legislația părții căreia i s-a adresat cererea și dacă infractorul respectiv nu a fost deja urmărit și judecat. art. 22 alineatul (2) din Convenția privind substanțele psihotrope a Organizației Națiunilor Unite din 21 februarie 1971 prevede 2. Sub rezerva dispozițiilor constituționale, a sistemului juridic și a legislației naționale a fiecărei părți: (...) (iv) Infracțiunile grave menționate anterior, indiferent dacă sunt comise de naționali sau de străini, vor fi urmărite în justiție de către partea pe teritoriul căreia a fost comisă infracțiunea sau de către partea pe teritoriul căreia delincventul se află dacă extrădarea nu este compatibilă cu legislația părții căreia i se adresează cererea și dacă delincvenții nu au fost deja urmăriți și judecați. art. 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene este astfel formulat. Nimeni nu poate fi acuzat sau pedepsit penal din cauza unei infracțiuni pentru care a fost deja achitat sau condamnat în Uniune printr-o hotărâre penală definitivă în conformitate cu legea. 7, reclamantul se plânge că a fost judecat și condamnat de două ori pentru aceleași fapte. Invocând art. 6 alin. (2) din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a principiului prezumției de nevinovăție. Invocând art. 6 alineatul (3) litera (d) din Convenție, reclamantul se plânge că a fost condamnat fără a fi putut, în nici un stadiu al procedurii din Grecia, să interogheze sau să pună sub semnul întrebării martorii ale căror declarații au servit drept bază pentru condamnarea sa. Invocând art. 6 alin. (3) lit. (d) din Convenție, reclamantul se plânge că instanța de apel a respins opoziția pe care a formulat-o la citirea declarațiilor colegilor săi acuzați în cadrul unui alt proces. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa unei motivații suficiente și adecvate a instanței de apel criminală care se află la cinci membri. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a fost judecat de o instanță independentă și imparțială. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata detenției sale provizorii. A putut reclamantul, după cum se prevede la art. 6 alineatul (3) litera (d) din Convenție, să interogheze sau să pună la îndoială martorii acuzați pe baza cărora s-a întemeiat condamnarea sa?