Madah și alții împotriva Bulgariei

Primul, al doilea și al treilea reclamant s-au născut în 1965, 1973 și, respectiv, 2006. În perioada între 1990 și 2001 primul reclamant a vizitat Bulgaria în mai multe ocazii. Se pare că în 1992 a obținut un permis de ședere temporar pe baza activității sale de afaceri. În 2001 a primit un permis de ședere permanent. În 2004 s-a întâlnit cu al doilea reclamant și de la începutul anului 2005 au trăit împreună. După o sarcină complicată, la 10 aprilie 2006, fiul lor, al treilea reclamant, s-a născut. Sănătatea copilului a fost fragilă de atunci, cu episoade frecvente de boală pulmonară. La 27 decembrie 2005, șeful Serviciului de Securitate Națională la Ministerul Afacerilor Interne a pronunțat un ordin pentru expulzarea primului reclamant, din cauza faptului că a prezentat o amenințare pentru securitatea națională.

El a, de asemenea, privat reclamantul de dreptul de a locui în Bulgaria și l-a exclus de la intrarea pe teritoriul bulgar pentru o perioadă de zece ani. Nu au fost furnizate motive de fapt. Ordinea se bazează pe un document intern clasificat din 15 decembrie 2005, care nu a fost notificat reclamantului. Se pare că reclamantul a putut să o consulte în timpul procedurii judiciare care au urmat (a se vedea punctele 12-16 de mai jos). Documentul intern a declarat că primul reclamant a fost implicat în traficul de droguri în scopul finanțării grupului separatist militant kurdo Kongra-Gel (fostul PKK). Ordinea a declarat că primul reclamant ar trebui reținut în așteptarea expulzării și că acesta a fost supus apelului la ministrul Afacerilor Interne, dar nu la revizuirea judiciară, și că aceaceasta a fost imediat executabilă.

10. Primul reclamant a fost îndemnat la 21 februarie 2006. În aceeași zi, șeful unei alte agenții guvernamentale, Hotărârea de Migrație a poliției naționale, a pronunțat o altă ordine de detenție a primului reclamant în așteptarea expulzării. Reclamantul a fost arestat și plasat într-o instituție de detenție din Sofia. În conformitate cu un ordin din 18 iulie 2006 el a fost transferat într-o altă instituție specială de detenție din afara orașului. 11. Primul reclamant a fost lansat la 28 octombrie 2006. Se constată din argumentele sale că, la o dată neespecificată după eliberarea sa, a fost intervievat la ambasada iraniană cu privire la presupusele sale conexiuni cu o organizație separatistă kurdă.

12. La 9 martie 2006, prima reclamantă a solicitat o revizuire judiciară a ordinului de expulzare de către Curtea Municipală de la Sofia, susținând că aceaceasta a fost ilegală și se referă la situația familiei sale dificilă datorită sarcinii complicate ale partenerului său, al doilea reclamant. 13. La 13 martie 2006, prima reclamantă a apelat, de asemenea, împotriva ordinului de expulzare la ministrul afacerilor interne. La 30 martie 2006, recursul a fost remis reclamantului din cauza faptului că a fost depus din timp și că procedurile judiciare pentru revizuirea ordinului erau în așteptare. 14. În cursul procedurii de judecată, primul reclamant a furnizat instanței un document, emis de Serviciul Național de Investigații, care a certificat că în acel moment nici o procedură penală nu era în așteptare împotriva lui.

El a prezentat, de asemenea, observații scrise în care a susținut că nu a fost implicat niciodată în activitățile menționate în documentul intern clasificat. De asemenea, el s-a referit la situația sa de familie, la Convenția și la cazul Al-Nashif v. Bulgaria (nr. 50963/99, 20 iunie 2002). 15. Acuzatul, Serviciul Național de Securitate, a prezentat o copie a documentului intern din 15 decembrie 2005 care a servit de bază pentru expulzare. În ciuda cererii inițiale a reclamantului în acest sens, instanța nu a ordonat șefului Serviciului de Securitate Națională să prezinte informații suplimentare sau dovezi referitoare la motivele expulzării reclamantului. 16. Prin hotărârea din 26 iulie 2007, Curtea din orașul Sofia a respins recursul.

Curtea a constatat, printre altele, că documentul din 15 decembrie 2005 trebuie considerat o certificare oficială că primul reclamant reprezintă o amenințare pentru securitatea națională și că, în acest sens, este obligatoriu pentru instanță. 17. La primul recurs al reclamantului, prin o hotărâre finală din 28 mai 2008, Curtea Administrativă Supremă a susținut hotărârea instanței de judecată inferioară, susținând pe deplin concluziile sale și nu participând la examinarea dovezilor susținând punctul de vedere al autorităților că primul reclamant a constituit o amenințare pentru securitatea națională. Curtea a susținut că ordonanța de deportare a fost legală și justificată pe deplin de documentul intern atașat și nu a fost contrar convenției, deoarece reclamantul a fost în măsură să o pună în judecată.

Curtea a afirmat, de asemenea, că drepturile primului reclamant au fost restricționate în conformitate cu legea și pentru protecția interesului public. De asemenea, Comisia a remarcat că, având în vedere existența informațiilor privind implicarea primului reclamant în traficul de droguri în scopul finanțării unei organizații teroriste, autoritatea executivă a decis în mod corect că reclamantul constituie o amenințare pentru securitatea națională. 18. La o dată neespecificată în 2006 primul reclamant a contestat ordinul din 21 februarie 2006 pentru plasarea într-o instituție specială de detenție în fața Tribunalului Sofia City. La 23 iunie 2006, el a solicitat suspendarea executării ordinului de detenție.

19. În hotărârea din 16 octombrie 2006, instanța a acordat cererea și a suspendat efectul ordinului de detenție pentru cursul procedurii. Curtea a declarat, în special, că autoritățile nu furnizase dovezi pentru necesitatea unei astfel de măsuri. Acesta a subliniat durata detenției (în acel moment opt luni) și situația familială a primului reclamant. Hotărârea a devenit finală la o dată neespecificată, deoarece părțile nu au depus un recurs și reclamantul a fost lansat la 28 octombrie 2006. 20. În hotărârea finală din 23 februarie 2009, Curtea Supremă de Administrație a întrerupt procedura fără să examineze recursul cu privire la fond. Acesta a susținut că ordonanța de plasare a reclamantului într-o instituție de detenție a fost subordonată de ordinul de expulzare și eliberată în cursul procedurii de expulsie, prin urmare, nu a fost subordonată de singură viziune judiciară.

21. Legea și practicile interne relevante au fost rezumate în hotărârile recente ale Curții în cazul Raza v. Bulgaria (nr. 31465/08, § 30-42, 11 februarie 2010) și M. și alții c. Bulgaria (n. 41416/08, §§ 45-53, 26 iulie 2011).

5. The first, second and third applicants were born in 1965, 1973 and 2006 respectively. 6. In the period between 1990 and 2001 the first applicant visited Bulgaria on a number of occasions. It appears that in 1992 he obtained a temporary residence permit on the strength of his business activity. In 2001 he was granted a permanent residence permit. 7. In 2004 he met the second applicant and from the beginning of 2005 they lived together. Following a complicated pregnancy, on 10 April 2006 their son, the third applicant, was born. The child’s health has been fragile ever since, with frequent episodes of pulmonary disease. 8. On 27 December 2005 the head of the National Security Service at the Ministry of Internal Affairs made an order for the first applicant’s expulsion on the ground that he presented a threat to national security.

He also deprived the applicant of the right to reside in Bulgaria and excluded him from entering Bulgarian territory for a period of ten years. No factual grounds were given. The order relied on a classified internal document of 15 December 2005, which was not served on the applicant. It appears that the applicant was able to consult it during the ensuing court proceedings (see paragraphs 12-16 below). 9. The internal document stated that the first applicant was involved in drug trafficking for the purposes of financing the militant Kurdish separatist group Kongra-Gel (the former PKK). The order stated that the first applicant should be detained pending expulsion and that it was subject to appeal to the Minister of Internal Affairs, but not to judicial review, and that it was immediately enforceable.

10. The first applicant was served with the order on 21 February 2006. On the same day the head of another government agency, the Migration Directorate of the national police, made another order for the first applicant’s detention pending expulsion. The applicant was arrested and placed in a detention facility in Sofia. Pursuant to an order of 18 July 2006 he was transferred to another special detention facility outside the city. 11. The first applicant was released on 28 October 2006. It appears from his submissions that on an unspecified date after his release he was interviewed at the Iranian embassy about his alleged connections with a Kurdish separatist organisation. 12. On 9 March 2006 the first applicant sought judicial review of the expulsion order by the Sofia City Court, claiming that the order was unlawful and referring to his difficult family situation due to the complicated pregnancy of his partner, the second applicant.

13. On 13 March 2006 the first applicant also appealed against the order for his expulsion to the Minister of Internal Affairs. On 30 March 2006 the appeal was returned to the applicant on the ground that it had been submitted out of time and that judicial proceedings for the order’s review were pending. 14. In the course of the court proceedings the first applicant provided the court with a document, issued by the National Investigation Service, certifying that at that time no criminal proceedings were pending against him. He also submitted written observations in which he claimed that he had never been involved in the activities mentioned in the classified internal document. He also referred to his family situation, the Convention and the case of Al-Nashif v. Bulgaria (no. 50963/99, 20 June 2002). 15. The defendant, the National Security Service, submitted a copy of the internal document of 15 December 2005 which had served as the basis for the expulsion.

Despite the first applicant’s request to this effect, the court did not order the head of the National Security Service to produce further information or evidence regarding the reasons for the applicant’s expulsion. 16. By a judgment of 26 July 2007 the Sofia City Court dismissed the appeal. The court found, inter alia, that the document of 15 December 2005 had to be regarded as an official certification that the first applicant was a threat to national security and that as such it was binding on the court. 17. Upon the first applicant’s appeal, by a final judgment of 28 May 2008 the Supreme Administrative Court upheld the lower court’s judgment, fully endorsing its conclusions and not engaging in examination of the evidence allegedly supporting the view of the authorities that the first applicant posed a threat to the national security.

The court held that the deportation order was lawful and fully justified by the attached internal document and did not run counter to the Convention because the applicant had been able to challenge it before a court. The court further stated that the first applicant’s rights had been restricted in accordance with the law and for the protection of the public interest. It also noted that given the existence of information about the first applicant’s involvement in drug trafficking for the purpose of financing a terrorist organisation, the executive authority had rightly decided that the applicant constituted a threat to national security. 18. On an unspecified date in 2006 the first applicant challenged the order of 21 February 2006 for his placement in a special detention facility before the Sofia City Court.

On 23 June 2006 he requested suspension of the execution of the detention order. 19. In a decision of 16 October 2006 the court granted the request and suspended the effect of the detention order for the course of the proceedings. The court stated, in particular, that the authorities had failed to provide evidence for the necessity of such a measure. It pointed to the duration of the detention (at that time eight months) and to the family situation of the first applicant. The decision became final on an unspecified date as the parties had not lodged an appeal and the applicant was released on 28 October 2006. 20. In a final judgment of 23 February 2009 the Supreme Administrative Court discontinued the proceedings without examining the appeal on the merits.

It held that the order for the applicant’s placement in a detention facility was subordinate to the order for his expulsion and issued within the course of expulsion proceedings. It was not therefore subject to judicial review by itself. 21. The relevant domestic law and practice has been summarized in the Court’s recent judgments in the cases of Raza v. Bulgaria (no. 31465/08, §§ 30-42, 11 February 2010) and M. and Others v. Bulgaria (no. 41416/08, §§ 45-53, 26 July 2011).