SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr 26997/10 Fernando ALEXENDRE împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 10 mai 2012 într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, András Sajó, Paulo Pinto de Albuquerque, judecători, și Françoise Elens-Passos, graffière de secțiune, având în vedere cererea sus-menționată formulată la 28 aprilie 2010, După ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ pe reclamant, dl Fernando Alexandre, este un cetățean portughez născut în 1970 și rezident în Marinha Grande. Circumstanțele cazului Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 22 mai 2006, reclamantul sesizează Parchetul la Tribunalul din Marinha Mare cu privire la o plângere de calomnie împotriva D. și J (cauza internă nr. 490/06.8TMGR), acuzându-i pe aceștia din urmă că au declarat, în cadrul unei proceduri civile, că le-a pus în pericol. (adjutant al procuraturii publice) și-a prezentat, de asemenea, acuzațiile private (acusação particularar și cererea sa de despăgubire. În cererea sa, reclamantul a solicitat să fie ascultat cu privire la toate faptele expuse în cererea sa de despăgubire. Printr-o ordonanță din 4 octombrie 2007, adusă la cunoștința reclamantului la 11 decembrie 2007, instanța a primit acuzația reclamantului și cererea sa de despăgubire. Cu toate acestea, a respins cererea de depoziție a reclamantului, susținând că a fost audiat numai cu privire la faptele cunoașterii sale personale, în conformitate cu art. 552 din Codul de procedură civilă. La 24 aprilie 2008, avocatul reclamantului a informat tribunalul că renunța la mandatul său. La data de 28 aprilie 2008, tribunalul l-a informat pe reclamant cu privire la revocarea mandatului avocatului său. Tribunalul a reportat la tribunal la 7 mai 2008, solicitând reclamantului să constituie un nou avocat înainte de această dată. La 7 mai 2008, reclamantul a prezentat în instanță, fără avocat, o ordonanță de radiere a cauzei (extinção da instancia). De asemenea, acesta a declarat că nu se soluționează cazul în legătură cu despăgubirile solicitate de solicitant. La 26 mai 2008, reprezentat de un avocat, reclamantul a făcut apel la această ordonanță în fața instanței de apel a lui Coimbra susținând că instanța ar fi trebuit, în momentul în care l-a informat cu privire la revocarea mandatului avocatului său, să-i acorde o perioadă de 20 de zile pentru a constitui un nou reprezentant în conformitate cu art. 39 alin. (3) din Codul de procedură civilă. 10. Printr-o hotărâre din 11 martie 2009, adusă la cunoștința reclamantului la 18 martie 2009, Tribunalul de apel a confirmat hotărârea Tribunalului din Marinha Grande. Aceasta a susținut că termenul de 20 de zile menționat la art. 39 din Codul de procedură civilă avea drept obiectiv să revocată avocatul care și-a retras mandatul de a-și menține angajamentele pentru o perioadă de 20 de zile de la data revocării. În ceea ce privește hotărârea, avocatul reclamantului ar fi trebuit, prin urmare, să fie prezent la ședințele din 28 aprilie 2008 și 7 mai 2008. Întrucât nu a fost, pentru instanța de apel, nu a fost necesar să se șteargă cauza. 11. În hotărârea sa, instanța de apel a lui Coimbra a declarat, de asemenea, că nu a fost necesar să se pronunțe cu privire la prima acțiune a reclamantului (privind refuzul instanței de a-l auzi în legătură cu toate faptele cererii sale de despăgubire). 12. La 7 aprilie 2009, reclamantul a formulat un recurs în nulitate din cauza hotărârii judecătorești a lui Coimbra. 13. Printr-o hotărâre din 17 iunie 2009, adusă la cunoștința reclamantului la 22 iunie 2009, recursul în nulitate a fost declarat inadmisibil pentru întârziere. Instanța de apel a susținut că a fost introdusă în termen de 10 zile de la 18 martie 2009, în conformitate cu art. 105 alineatul (1) din Codul de procedură penală. 14. La 30 iunie 2009, reclamantul a ridicat nulitatea hotărârii din 17 iunie 2009, iunie 2009 în fața comitetului a trei judecători (conferencia) ai instanței judecătorești din Coimbra. Prin hotărârea din 4 noiembrie 2009, care i-a fost adusă la cunoștință la 9 noiembrie 2009, reclamantul a fost demis din pretenția sa. Dreptul intern relevant 15. Dispozițiile relevante în materie de procedură civilă sunt formulate după cum urmează: art. 39 Retragerea și revocarea mandatului (...) În cazul în care constituirea unui avocat este obligatorie, în cazul în care, după ce a fost informată cu privire la revocare, partea nu constituie avocat în termen de 20 de zile, instanța este suspendată, în cazul în care greșeala este a reclamantului; (...) 16. Dispozițiile relevante în materie de procedură penală sunt formulate după cum urmează: art. 70 Reprezentarea asistenților Asistenți sunt întotdeauna reprezentate de un avocat. (...) art. 105 Termene Cu excepția cazului în care se prevede altfel, termenul pentru efectuarea oricărui act de procedură este de 10 zile. (...). GRIEFS 17. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul consideră că radierea cauzei de către tribunalul din Marinha Grande a adus atingere dreptului său la un proces echitabil. Acesta susține că instanța ar fi trebuit să-i acorde un termen de 20 de zile pentru a constitui un nou avocat și contestă, de asemenea, refuzul instanței de a admite mărturia sa cu privire la toate faptele expuse în cererea sa de despăgubire. 18. În plus, reclamantul consideră că nu a beneficiat de o cale de atac eficientă în fața Tribunalului din Coimbra din 4 noiembrie 2009 în privința articolului 13 din convenție. În acest sens, reclamantul susține că hotărârea comitetului celor trei judecători ai Curții din Coimbra din 4 noiembrie 2009 constituie decizia internă definitivă în sensul articolului 20. Curtea constată totuși că această hotărâre a venit să confirme o hotărâre a instanței judecătorești din Coimbra din 17 iunie 2009 care considerase inadmisibil recursul în nulitate formulat de reclamant pe motiv că acesta din urmă nu respectase termenul de introducere a unei astfel de acțiuni prevăzut la art. 105 alineatul (1) din Codul de procedură penală. Curtea reamintește că, în termenii articolului 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne, așa cum este înțeles în conformitate cu principiile de drept internațional general recunoscute, și în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive. Aceasta reamintește jurisprudența sa constantă conform căreia nu a existat nici o epuizare atunci când a fost declarat inadmisibil un recurs ca urmare a nerespectării unei formalități (a se vedea, printre multe altele, Ben Salah, Adraqui și Dhaime c. Spania (dec.), nr 45023/98, CEDH 2000-IV; Mark c. Germania (dec.), nr 45989/99 ; Salman c. Turcia [GC], nr 2998/93, § 81, CEDH 2000-VII). 23. Curtea subliniază că nu are ca sarcină să se substituie instanțelor interne. C Edificaciones March Gallego S.A. c. Spania, 19 februarie 1998, § 33, Rec., 1998 Pérez de Rada Cavanilles c. Spania, 28 octombrie 1998, § 43, Rec., 1998 VIII). Rolul Curții se limitează la verificarea compatibilității cu Convenția privind efectele unei astfel de interpretări. Acest lucru este deosebit de real în ceea ce privește interpretarea de către instanțe a normelor de natură procedurală, cum ar fi termenele care reglementează depunerea documentelor sau introducerea căii de atac (a se vedea mutatis mutandis Tejedor García c. Spania, 16 decembrie 1997, § 31, Pe de altă parte, Curtea amintește că reglementarea privind formalitățile și termenele care trebuie respectate pentru introducerea unei căi de atac vizează asigurarea unei bune administrări a justiției și respectarea, în special, a principiului securității juridice; persoanele interesate trebuie să se aștepte ca aceste norme să fie aplicate (a se vedea Agbovi c. Germania (dec.), 71759/01, 25 septembrie 2006). 24. În acest caz, instanța de apel a lui Coimbra a declarat recursul în nulitate al reclamantului inadmisibil pentru întârzierea motivului pe care l-a încălcat în termenul de zece zile prevăzut la art. 105 1 din Codul de procedură penală. Aplicarea acestei norme nu este controversată, întrucât legea internă este clară în ceea ce privește termenul de introducere a recursului în nulitate și, prin urmare, reclamantul este pe deplin responsabil de nerespectarea termenului care i-a fost acordat. Prin urmare, se concluzionează că decizia internă definitivă este, în speță, hotărârea pronunțată de instanța judecătorească a lui Coimbra la 11 martie 2009, adusă la cunoștința reclamantului la 18 martie 2009. Cererea a fost depusă la 28 aprilie 2010, adică la mai mult de șase luni de la decizia internă definitivă. Prin urmare, termenul prevăzut la art. 6 din convenție este întârziat și trebuie respins în conformitate cu art. 1 și art. 4 din convenție. 26. În acest sens, Curtea reamintește că art. 13 din Convenție garantează existența în dreptul intern a unei căi de atac care să permită utilizarea drepturilor și libertăților convenției, astfel cum pot fi consacrate. Prin urmare, această dispoziție are drept consecință obligația de a solicita o acțiune internă care să permită examinarea conținutului unui conținut de o persoană care poate fi apărată pe baza convenției și de a oferi redresarea corespunzătoare. Domeniul de aplicare al obligației pe care art. 13 o impune statelor contractante diferă în funcție de natura persoanei reclamante. Cu toate acestea, acțiunea impusă de art. 13 trebuie să fie efectivă. În practică și în drept. Curtea amintește că, în sensul articolului 13 din Regulamentul (CE) nr. II). Având în vedere circumstanțele din speță, această cauză este vădit nefondată și, prin urmare, trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Françoise Elens-Passos Dragoljub Popović Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
26997/10
Fernando ALEXANDRE
contre le Portugal
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 10 mai 2012 en un Comité composé de
:
Dragoljub Popović,
président,
András Sajó,
Paulo Pinto de Albuquerque,
juges,
et de Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 28 avril 2010,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Fernando Alexandre, est un ressortissant portugais né en 1970 et résidant à Marinha Grande.
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
3.
Le 22 mai 2006, le requérant saisit le parquet près le tribunal de Marinha Grande d’une plainte en diffamation contre D. et J (affaire interne n
o
490/06.8TAMGR), accusant ces derniers d’avoir affirmé, dans le cadre d’une procédure civile, qu’il les avait « menacés » alors qu’ils effectuaient une expertise à son domicile.
4.
Le 8 mars 2007, le requérant se constitua
assistente
(auxiliaire du ministère public). Il présenta également son accusation privée (
acusação particular
)
et sa demande de dommages et intérêts. Dans sa requête, le requérant demanda à être entendu concernant l’ensemble des faits exposés dans sa demande de dommages et intérêts.
5.
Par une ordonnance du 4 octobre 2007, portée à la connaissance du requérant le 11 décembre 2007, le tribunal accueillit l’accusation du requérant et sa demande de dommages et intérêts. Il rejeta toutefois la demande de déposition du requérant en faisant valoir qu’il serait seulement entendu au sujet des faits de sa connaissance personnelle conformément à l’article 552 du code de procédure civile. Le requérant fit appel de cette ordonnance devant la cour d’appel de Coimbra.
6.
Le 24 avril 2008, l’avocat du requérant informa le tribunal qu’il renonçait à son mandat.
7.
Le jour de l’audience, le 28 avril 2008, le tribunal informa le requérant de la révocation du mandat de son avocat. Le tribunal reporta l’audience au 7 mai 2008, demandant au requérant de constituer un nouvel avocat avant cette date.
8.
Le 7 mai 2008, le requérant comparut à l’audience sans avocat. Le tribunal prononça alors une ordonnance de radiation de l’affaire (
extinção da instância
). Il déclara également le non-lieu à statuer s’agissant des dommages et intérêts réclamés par le requérant.
9.
Le 26 mai 2008, représenté par un avocat, le requérant fit appel de cette ordonnance devant la cour d’appel de Coimbra en soutenant que le tribunal aurait dû, au moment où il l’informa de la révocation du mandat de son avocat, lui accorder une délai de 20 jours pour constituer un nouveau représentant conformément à l’article 39 § 3 du code de procédure civile.
10.
Par un arrêt du 11 mars 2009, porté à la connaissance du requérant le 18 mars 2009, la cour d’appel confirma le jugement du tribunal de Marinha Grande. Elle fit valoir que le délai de 20 jours indiqué à l’article 39 du code de procédure civile avait pour objectif de contraindre l’avocat ayant révoqué son mandat à maintenir ses engagements pendant une période de 20 jours à partir de la date de révocation. Pour la cour d’appel, l’avocat du requérant aurait donc dû être présent aux audiences du 28 avril 2008 et du 7 mai 2008. Ne l’ayant pas été, pour la cour d’appel, il y avait lieu de radier l’affaire.
11.
Dans son arrêt, la cour d’appel de Coimbra déclara également qu’il n’y avait pas lieu de se prononcer quant au premier recours du requérant (concernant le refus du tribunal de l’entendre s’agissant de l’ensemble des faits de sa demande de dommages et intérêts).
12.
Le 7 avril 2009, le requérant déposa un pourvoi en nullité de l’arrêt de la cour d’appel de Coimbra.
13.
Par un arrêt du 17 juin 2009, porté à la connaissance du requérant le 22 juin 2009, le pourvoi en nullité fut déclaré irrecevable pour tardiveté. La cour d’appel fit valoir qu’il aurait dû être introduit dans un délai de 10 jours à compter du 18 mars 2009, conformément à l’article 105 § 1 du code de procédure pénale.
14.
Le 30 juin 2009, le requérant souleva la nullité de l’arrêt du 17
juin 2009 devant le comité de trois juges (
conferência
) de la cour d’appel de Coimbra. Par un arrêt du 4 novembre 2009, porté à sa connaissance le 9
novembre 2009, le requérant fut débouté de sa prétention.
B.
Le droit interne pertinent
15.
Les dispositions pertinentes en matière de procédure civile sont libellées comme suit :
Article 39
Retrait et révocation de mandat
«
(...)
3.
Dans les cas où la constitution d’un avocat est obligatoire, si, après avoir été informée de la révocation, la partie ne constitue pas avocat dans un délai de 20 jours, l’instance est suspendue, si la faute est du demandeur
; (...)
»
16.
Les dispositions pertinentes en matière de procédure pénale sont libellées comme suit :
Article 70
Représentation des
assistentes
«
1.
Les
assistentes
sont toujours représentés par un avocat. (...)
»
Article 105
Délai
«
1.
Sauf disposition contraire, le délai pour effectuer tout acte de procédure est de 10 jours.
(...).
»
17.
En invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant estime que la radiation de l’affaire par le tribunal de Marinha Grande a porté atteinte à son droit à un procès équitable. Il soutient que le tribunal aurait dû lui attribuer un délai de 20 jours pour constituer un nouvel avocat. Il conteste également le refus du tribunal d’admettre son témoignage concernant l’ensemble des faits exposés dans sa demande de dommages et intérêts.
18.
Sous l’angle de l’article 13 de la Convention, le requérant estime, en outre, n’avoir pas bénéficié d’un recours efficace devant la cour d’appel de Coimbra.
19.
Le requérant soulève l’iniquité de la procédure, faisant valoir que l’arrêt du comité des trois juges de la cour d’appel de Coimbra du 4
novembre 2009 constitue la décision interne définitive au sens de l’article
35 § 1 de la Convention.
20.
La Cour constate toutefois que cet arrêt est venu confirmer un arrêt de la cour d’appel de Coimbra du 17 juin 2009 qui avait considéré irrecevable le pourvoi en nullité formé par le requérant au motif que ce dernier n’avait pas respecté le délai d’introduction d’un tel recours indiqué à l’article 105 § 1 du code de procédure pénale.
21.
La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 35 § 1 de la Convention elle « ne peut être saisie qu’après l’épuisement des voies de recours internes, tel qu’il est entendu selon les principes de droit international généralement reconnus, et dans un délai de six mois à partir de la date de la décision interne définitive ».
22.
Elle rappelle sa jurisprudence constante selon laquelle il n’y a pas d’épuisement lorsqu’un recours a été déclaré irrecevable à la suite du non
‑
respect d’une formalité (voir, parmi beaucoup d’autres,
Ben Salah, Adraqui et Dhaime c. Espagne
(déc.), n
o
Mark c.
Allemagne
(déc.), n
o
45989/99 ;
Salman c. Turquie
[GC], n
o
21986/93, §
23.
La Cour souligne qu’elle n’a pas pour tâche de se substituer aux juridictions internes. C’est au premier chef aux autorités nationales et, notamment, aux cours et tribunaux, qu’il incombe d’interpréter la législation interne (voir, parmi beaucoup d’autres,
Brualla Gómez de la Torre c.
Espagne
, 19 décembre 1997, § 31,
Recueil des arrêts et décisions
1997
‑
VIII
;
Edificaciones March Gallego S.A. c. Espagne
, 19 février 1998, § 33,
Recueil
1998
‑
I
;
Pérez de Rada Cavanilles c.
Espagne
, 28
octobre
1998, § 43,
Recueil
1998
‑
VIII). Le rôle de la Cour se limite à vérifier la compatibilité avec la Convention des effets de pareille interprétation. Ceci est particulièrement vrai s’agissant de l’interprétation par les tribunaux des règles de nature procédurale telles que les délais régissant le dépôt des documents ou l’introduction de recours (voir,
mutatis
mutandis
,
Tejedor García c.
Espagne
, 16 décembre 1997, §
31,
Recueil
1997
‑
VIII). La Cour rappelle, par ailleurs, que la réglementation relative aux formalités et aux délais à respecter pour former un recours vise à assurer une bonne administration de la justice et le respect, en particulier, du principe de la sécurité juridique. Les intéressés doivent s’attendre à ce que ces règles soient appliquées (voir
Agbovi c. Allemagne
(déc.), n
o
71759/01, 25 septembre 2006).
24.
En l’espèce, la cour d’appel de Coimbra a déclaré le pourvoi en nullité du requérant irrecevable pour tardiveté au motif qu’il n’avait pas respecté le délai de dix jours stipulé à l’article
105
§
1 du code de procédure pénale. L’application de cette règle ne prête pas à controverse, la loi interne étant claire s’agissant du délai d’introduction du pourvoi en nullité. Le requérant est dès lors entièrement responsable du non-respect du délai qui lui était imparti. Force est donc d’en conclure que la décision interne définitive est, en l’occurrence, l’arrêt rendu par la cour d’appel de Coimbra le 11 mars 2009, porté à la connaissance du requérant le 18 mars 2009.
25.
La requête a été introduite le 28 avril 2010, soit plus de six mois après la décision interne définitive. Le grief tiré de l’article 6 de la Convention est donc tardif et doit être rejeté conformément à l’article
35
§§
1 et 4 de la Convention.
26.
S’agissant du grief tiré de l’inefficacité du recours devant la cour d’appel de Coimbra, la Cour rappelle que l’article 13 de la Convention garantit l’existence en droit interne d’un recours permettant de s’y prévaloir des droits et libertés de la Convention tels qu’ils peuvent s’y trouver consacrés. Cette disposition a donc pour conséquence d’exiger un recours interne habilitant à examiner le contenu d’un «
grief défendable
» fondé sur la Convention et à offrir le redressement approprié. La portée de l’obligation que l’article 13 fait peser sur les Etats contractants varie en fonction de la nature du grief du requérant. Toutefois, le recours exigé par l’article 13 doit être «
effectif
» en pratique comme en droit. La Cour rappelle que l’«
effectivité
» d’un «
recours
» au sens de l’article 13 ne dépend pas de la certitude d’une issue favorable pour le requérant (
Gebremedhin [Gaberamadhien] c. France
, n
o
‑
II). Vu les circonstances de l’espèce, ce grief est manifestement mal fondé et doit donc être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Françoise Elens-Passos
Dragoljub Popović
Greffière adjointe
Président