SECȚIUNEA A DOUA RĂSPUNSURI NR 36675/10 Sedat Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, se pot rezuma după cum urmează: la 3 decembrie 2009, în cadrul unei anchete desfășurate împotriva organizației teroriste PKK/KONGRA GEL, la 8 Curtea a Uniunii Europene a autorizat percheziția apartamentelor a 16 persoane, inclusiv a celor ale reclamantului, care au fost suspectate de a fi deținute de această organizație. De asemenea, aceasta a decis să limiteze, în temeiul articolului 10 Õ d) din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului , accesul suspecților și al avocaților acestora la dosarul anchetei. Potrivit reclamantului, nici el, nici avocatul său nu au avut acces la dosarul de investigație până la deschiderea procedurii în fața instanței de judecată, la 15 martie 2010. La 4 decembrie 2009, reclamantul, suspectat de a face propagandă în favoarea PKK, a fost arestat și reținut. La 5 decembrie 2009, a fost audiat de către forțele de securitate. La 6 decembrie 2009, procurorul Republicii lângă tribunalul special, abilitat prin art. 250 din Codul de procedură penală, a solicitat plasarea sa în detenție. Curțile de asediu au dispus plasarea sa în detenție provizorie, ținând cont de natura de delincvență, de existența unor fapte care să motiveze suspiciunile puternice care cântăreau asupra celui din urmă, în ceea ce privește comisia de decădere reprobabilă, de quantumul pedepsei cu moartea, și de riscul de evadare și de desfacere a probelor. La 8 decembrie 2009, reprezentantul reclamantului a solicitat o copie a procesului-verbal al audierii clientului său și al deciziei de detenție. La 10 decembrie 2009, 8 instant dassises d azmir, referindu-se la restricțiile prevăzute la art. 10 alineatul (d) din Legea privind combaterea terorismului, a respins această cerere. La 14 decembrie 2009, reprezentantul reclamantului și reclamantul însuși au formulat o opoziție împotriva deciziei de plasare în detenție a reclamantului. Instanța de judecată, hotărând la dosar după primirea avizului scris al procurorului, a respins opoziția formulată de reprezentant și cea formulată de reclamant la 17 decembrie 2009 și, respectiv, la 15 decembrie 2009. La 28 ianuarie 2010, reprezentantul reclamantului a solicitat o copie completă a dosarului pentru a putea pregăti apărarea clientului său. În aceeași zi, 10 instanțe de judecată au respins această cerere din motive de restricție enumerate la art. 10 alineatul (d) din Legea privind combaterea terorismului. La 23 februarie 2010, reprezentantul reclamantului s-a opus acestei decizii. A doua zi, instanța de judecată a respins cererea de ridicare a restricției reclamantului printr-un act de acuzare din 4 martie 2010, procurorul Republicii D La 12 martie 2010, reprezentantul reclamantului a raportat că nu a avut, și după aceasta, necunoașterea dreptului intern, accesul la alte documente decât cele vizate de decizia de restricționare și a solicitat încă o dată ridicarea deciziei și eliberarea reclamantului. La 16 martie 2010, Curtea a decis să accepte actul de acuzare al procurorului republicii și a înscris cauza sub numărul 2010/83 în registrul Curții. Ordinând menținerea în detenție a reclamantului, având în vedere natura și calificarea de a fi acuzată de încălcarea dreptului comunitar, de quantumul pedepsei cu moartea, de riscul de deviere și de dracu a probelor și de existența unor suspiciuni puternice cu privire la comisia pentru infracțiuni reprovocate, aceasta a reportat ședința la 8 iulie 2010. La data de 7 mai 2010, procedura era încă în curs de desfășurare în fața celei de a 8-a În conformitate cu art. 100 din Codul de procedură penală, detenția provizorie a unei persoane nu este posibilă dacă există suspiciuni puternice cu privire la comisia de către persoana vizată a dreptului de a fi acuzată și dacă există un motiv de detenție, și anume un risc de evadare sau de decădere a probelor. Cu toate acestea, în cazul anumitor infracțiuni deosebit de grave, printre care se numără și cazul în speță al reclamantului, art. 100 alineatul (3) din Codul de procedură penală indică faptul că lanțul poate fi legat de existența motivelor de detenție (riscul de detenie și/sau de decădere a probelor) în cazul în care există motive plauzibile de a fi comis încălcarea dreptului comunitar. , care reglementează puterea avocatului de a examina dosarul de anchetă, se citește astfel În stadiul anchetei, avocat poate examina conținutul dosarului și obține fără costuri o copie a documentelor pe care le dorește. În cazul în care fapta pentru avocat să examineze conținutul dosarului sau să obțină o copie riscă să pună în pericol obiectivul anchetei, această putere [a avocatului] poate, la cererea procurorului Republicii, să fie limitată printr-o decizie a instanței judecătorești judecătorești din statul de drept penal. Dispoziția din alin. (2) nu se aplică în ceea ce privește procesul-verbal care conține depoziția persoanei arestate sau a suspectului, precum și rapoartele de competență și procesele-verbale referitoare la alte acte juridice pentru care persoanele indicate au dreptul să fie prezente. Începând de la data acceptării de către instanță a actului de acuzare, avocatul poate examina conținutul dosarului și probele plasate sub protecție; acesta poate obține fără costuri copii ale tuturor proceselor- . La art. 10 § d) din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului se citește astfel În cazul în care examinarea conținutului dosarului sau luarea unei copii de către avocat este de natură să pună în pericol obiectivul anchetei, ca urmare a cererii procurorului, aceste drepturi ale avocatului pot fi limitate prin decizia unui judecător. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a avut posibilitatea de a se prezenta în fața unui judecător și de a contesta menținerea detenției sale pe o perioadă excesivă, în funcție de aceasta, între 6 decembrie 2009 și 8 iulie 2010, data primei audieri. Invocând apoi art. 5 alin. (4) din Convenție, reclamantul se plânge de neajunsuri procedurale în cadrul acțiunii în opoziție împotriva menținerii sale în detenție. El reproșează instanței de judecată că a examinat opoziția sa la dosar, fără a fi ținut de cuvânt și fără ca nici el, nici reprezentantul său să fi avut posibilitatea de a participa la procedură. De asemenea, acesta se plânge de faptul că decizia a avut ca efect limitarea accesului său la dosarul de anchetă în timpul fazei anchetei, decizie care l-ar fi împiedicat să cunoască motivele detenției sale și să constituie o opoziție eficientă. Invocând, de asemenea, art. 6 alineatul (1) și art. 3 litera (a) din Convenție, acesta susține că nu a fost informat în scurt timp cu privire la natura și la cauza acuzației aduse împotriva sa. El se plânge mai mult de faptul că a fost acuzat de infracțiune numai pe motiv că a cântat în limba kurdă în timpul unei reuniuni. 10, el denunță în această privință o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare și, pe terenul articolului 14 coroborat cu art. 10 din Convenție, se plânge că a făcut obiectul unei discriminări pe motive de limbă. Invocând în cele din urmă art. 13 din Convenție, se plânge de absența unei acțiuni efective în dreptul intern, care i-ar fi permis să ridice obiecțiile întemeiate pe art. 6 și art. 10 din Convenție. În sensul art. 5 alin. (3) din Convenție Procedura de opoziție prin care reclamantul a încercat să conteste legalitatea detenției sale provizorii a fost conformă cu cerințele art. 5 din Convenție În special, necomunicarea cu reclamantul sau cu avocatul său a avizului scris al procurorului republicii la examinarea opozițiilor a adus atingere respectării principiilor contradicției și egalității armelor Restricționarea dreptului de acces al reclamantului sau al avocatului său la dosarul de anchetă a privat de posibilitatea de a contesta în mod eficient plasarea și menținerea în detenție provizorie, în sensul art. 5 alin. (4) din Convenție? Care sunt documentele de anchetă care nu pot face obiectul restricției prevăzute la art. 153 din Codul de procedură penală
Requête n
o
36675/10
Sedat İPEKİȘEN
contre la Turquie
introduite le 7 mai 2010
Le requérant, M. Sedat İpekișen, est un ressortissant turc né en 1978 et résidant à İzmir. Il a été représenté devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 3 décembre 2009, dans le cadre d’une investigation menée contre l’organisation terroriste PKK/KONGRA GEL, la 8
e
cour d’assises d’İzmir autorisa la perquisition des appartements de seize personnes, y compris celui du requérant, soupçonnées d’appartenance à cette organisation. Elle décida également de limiter, en vertu de l’article
10 § d) de la loi n
o
3713 relative à la lutte contre le terrorisme
, l’accès des suspects et de leurs avocats au dossier de l’enquête. Selon le requérant, ni lui-même ni son avocat n’ont eu accès au dossier d’enquête jusqu’à l’ouverture de la procédure devant la cour d’assises, le 15 mars 2010.
Le 4 décembre 2009, le requérant, soupçonné de faire de la propagande en faveur du PKK, fut arrêté et placé en garde à vue.
Le 5 décembre 2009, il fut entendu par les forces de sécurité. Le 6
décembre 2009,
le procureur de la République près la cour d’assises spéciale, habilité par l’article 250 du code de procédure pénale
, demanda son placement en détention. Le même jour, la 8
e
cour d’assises d’İzmir ordonna son placement en détention provisoire compte tenu de la nature de l’infraction reprochée, de l’existence de faits motivant les forts soupçons qui pesaient sur l’intéressé quant à la commission de l’infraction reprochée, du quantum de la peine encourue, et du risque de fuite et d’altération des preuves.
Le 8 décembre 2009, la représentante du requérant demanda une copie du procès-verbal de l’audition de son client et de la décision de détention.
Le 10 décembre 2009, la 8
e
cour d’assisses d’İzmir, se référant aux restrictions prévues à l’article10 § d) de la loi relative à la lutte contre le terrorisme, rejeta cette demande.
Le 14 décembre 2009, la représentante du requérant et le requérant lui-même formèrent chacun opposition contre la décision de placement en détention du requérant. La cour d’assises, statuant sur dossier après avoir recueilli l’avis écrit du procureur, rejeta l’opposition formée par la représentante et celle formée par le requérant, respectivement le 17
décembre 2009 et le 15 décembre 2009.
Le 28 janvier 2010, la représentante du requérant demanda une copie intégrale du dossier pour pouvoir préparer la défense de son client. Le même jour, la 10
e
cour d’assises d’İzmir rejeta cette demande pour subsistance des motifs de restriction énumérés à l’article 10 § d) de la loi relative à la lutte contre le terrorisme.
Le 23 février 2010, la représentante du requérant forma opposition contre cette décision.
Le lendemain, la cour d’assises rejeta la demande de levée de la restriction du requérant
Par un acte d’accusation du 4 mars 2010, le procureur de la République d’İzmir inculpa le requérant et dix-sept autres personnes pour propagande en faveur d’une organisation terroriste et
apologie du crime et du criminel à des fins terroristes.
Le 12 mars 2010, la représentante du requérant signala qu’elle n’avait pas eu, et ce d’après elle en méconnaissance du droit interne, accès aux documents autres que ceux concernés par la décision de restriction. Par ailleurs, elle demanda une nouvelle fois la levée de ladite décision et la remise en liberté du requérant.
Le 16 mars 2010, la 8
e
cour d’assises d’İzmir accepta l’acte d’accusation du procureur de la République et inscrivit l’affaire sous le numéro 2010/83 au registre de la cour. Ordonnant le maintien en détention du requérant compte tenu de la nature et de la qualification de l’infraction reprochée, du quantum de la peine encourue, du risque de fuite et d’altération des preuves et de l’existence de forts soupçons quant à la commission du crime reproché, elle reporta l’audience au 8 juillet 2010.
A la date du 7 mai 2010, la procédure était toujours pendante devant la 8
e
cour d’assises d’İzmir.
B.
Le droit interne pertinent
Selon l’article 100 du code de procédure pénale, le placement en détention provisoire d’une personne n’est possible que s’il existe de forts soupçons quant à la commission par la personne concernée de l’infraction reprochée et s’il existe un motif de détention, à savoir un risque de fuite ou d’altération des preuves. Cela étant, pour certains délits particulièrement graves parmi lesquels figure celui reproché en l’espèce au requérant, l’article 100 § 3 du code de procédure pénale indique que l’on peut présumer l’existence des motifs de détention (risque de fuite et/ou d’altération des preuves) lorsqu’il existe des raisons plausibles de soupçonner l’intéressé d’avoir commis l’infraction.
L’article 153 du code
, qui régit le pouvoir de l’avocat d’examiner le dossier d’enquête, se lit ainsi
:
«
Au stade de l’enquête, l’avocat peut examiner le contenu du dossier et obtenir sans frais une copie des documents qu’il souhaite.
Si le fait pour l’avocat d’examiner le contenu du dossier ou d’obtenir une copie risque de mettre en péril l’objectif de l’enquête, ce pouvoir [de l’avocat] peut, sur demande du procureur de la République, être limité par une décision du juge d’instance pénal.
La disposition de l’alinéa 2 ne s’applique pas en ce qui concerne le procès-verbal contenant la déposition de la personne arrêtée ou du suspect ainsi que les rapports d’expertise et les procès-verbaux relatifs aux autres actes juridiques pour lesquels les personnes indiquées ont le droit d’être présentes.
A partir de la date d’acceptation de l’acte d’accusation par le tribunal, l’avocat peut examiner le contenu du dossier et les preuves placées sous protection
; il peut obtenir sans frais copie de tous les procès-verbaux et documents.
»
L’article 10 § d) de la loi n
o
3713 relative à la lutte contre le terrorisme se lit ainsi
: ‘Si l’examen du contenu du dossier ou la prise d’une copie par l’avocat est de nature à mettre en péril l’objectif de l’enquête, suite à a la demande du procureur, ces droits de l’avocat peuvent être restreints par la décision d’un juge.’
Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas avoir eu la possibilité de comparaître devant un juge et de contester le maintien de sa détention – pendant une durée excessive selon lui – entre le 6
décembre 2009 et le 8
juillet 2010, date de la première audience.
Invoquant ensuite l’article 5 § 4 de la Convention, le requérant se plaint de manquements procéduraux dans le cadre du recours en opposition contre son maintien en détention. Il reproche à la cour d’assises d’avoir examiné son opposition sur dossier, sans avoir tenu d’audience et sans que ni lui ni son représentant n’aient eu la possibilité de participer à la procédure. Sous l’angle du même article, il se plaint de la décision ayant eu pour effet la limitation de son accès au dossier d’enquête pendant la phase de l’instruction, décision qui l’aurait empêché de connaître les motifs de sa détention et de former une opposition efficace.
Invoquant en outre l’article 6 §§ 1 et 3 a) de la Convention, il allègue ne pas avoir été informé à bref délai de la nature et de la cause de l’accusation portée contre lui.
Il se plaint de surcroît d’avoir été accusé au pénal au seul motif qu’il avait chanté en langue kurde pendant une réunion. Sur le terrain de l’article
10, il dénonce à cet égard une atteinte à son droit à la liberté d’expression et, sur le terrain de l’article 14 combiné avec l’article 10 de la Convention, il se plaint d’avoir fait l’objet d’une discrimination fondée sur la langue.
Invoquant enfin l’article 13 de la Convention, il se plaint de l’absence d’un recours effectif en droit interne qui lui aurait permis de soulever ses griefs tirés de l’article 6 et 10 de la Convention.
1.
La durée de la détention provisoire subie par le requérant est-elle compatible avec l’obligation de jugement dans un «
délai raisonnable
», au sens de l’article 5 § 3 de la Convention
?
2.
La procédure d’opposition au travers de laquelle le requérant a cherché à contester la légalité de sa détention provisoire était-elle conforme aux exigences de l’article 5
§
4 de la Convention
?
En particulier, la non-communication au requérant ou à son avocat de l’avis écrit du procureur de la République lors de l’examen des oppositions a-t-elle porté atteinte au respect des principes du contradictoire et de l’égalité des armes
?
3.
La restriction du droit d’accès du requérant ou de son avocat au dossier d’enquête a-t-elle privé l’intéressé de la possibilité de contester efficacement son placement et son maintien en détention provisoire, au sens de l’article 5 § 4 de la Convention
? Quels sont les documents d’enquête qui ne peuvent pas faire l’objet de la restriction prévue par l’article 153 du code de procédure pénale
?