CtEDO 29.05.2012 Auto

WASEK v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
29.05.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
WASEK v. POLAND (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 23537/11 Ryszard WSEK împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 29 mai 2012 în calitate de comitet compus din: Päivi Hirvelä, președinte, Ledi Bianku, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 4 aprilie 2011, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 1 februarie 2012 cere Curtea să elimine aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Ryszard Wāsek, este un național polonez, care s-a născut în 1957 și trăiește în Polanica-Zdrój. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La o dată neespecificată în 2004, consilierul juridic al Polinica Zdrój Comunity a depus o factură privată de acuzare împotriva reclamantului la Curtea de District Kłodzko, acuzându-l de difamare. Ea a afirmat că reclamantul a imputat, printre altele, că a făcut declarații false în cadrul procedurii de judecată interpuse de reclamant împotriva municipiului. De asemenea, a susținut că reclamantul a făcut declarații difamatorii cu privire la ea în scrisoarea adresată președintelui Consiliului Municipal. În cele din urmă, ea a acuzat reclamantul de a fi difamat-o pe site-ul său. La 22 iunie 2005, Curtea de District Kłodzko a respins cererea reclamantului de a disqualifica judecătorul R.T. care a examinat cazul său. La 12 iulie 2005, Curtea de District a refuzat să interzică recursul împotriva acestei decizii ca fiind inadmisibilă de lege. La 16 noiembrie 2006, Curtea de District Kłodzko A condamnat reclamantul de difamare în ceea ce privește primele două acuzații și l-a condamnat la o amendă. În ceea ce privește a treia acuzație, aceasta a întrerupt procedura pentru pericol social nesemnificativ. După aceea, el solicită ca trei judecători din instanța regională alocați să audă apelul său să fie discalificați. La 26 martie 2007, Curtea Regională de Widnica și-a respins cererea ca fiind nefondată. La 27 aprilie 2007, Curtea Regională a ordonat pregătirea unui raport psihologic și psihologic cu privire la solicitant. La 28 mai 2007, un raport psiholog a fost prezentat Curtea. Raportul psihiatru a fost depus la 26 iunie 2007. Acesta a concluzionat că reclamantul a suferit de o tulburare mentală. La 23 august 2007, Curtea Regională de Widnica a anulat hotărârea de primă instanță și a remis cazul. La 4 septembrie 2007, Curtea de District Kłodzko a impus o amendă reclamantului pentru disprețuri față de instanță. La 14 noiembrie 207, Curtea Regională de Widnica și-a respins recursul împotriva acestei hotărâri. La 10 martie 2009, Curtea de District Kłodzko, compusă dintr-un evaluator, a hotărât. Acesta a constatat că declarațiile reclamantului în instanță susțin că consilierul juridic a obținut hotărâri favorabile prin mijloace frauduloase și prin judecători înșelătoare și că ea a falsificat documente constituie o difamare. Aceste declarații, care aveau ca scop de a denigra consilierul juridic, au depășit limitele criticilor permise în contextul procedurii judiciare. Curtea a întrerupt procesul împotriva reclamantului din cauza faptului că a suferit de o tulburare mentală și nu a putut fi considerată responsabilă penal. Reclamantul a apelat. La 9 noiembrie 2009, Curtea regională de Widnica a susținut hotărârea de primă instanță. La 24 noiembrie 2010, Curtea Supremă a respins recursul de casare al reclamantului ca fiind evident nepotrivit. Dreptul intern relevant Evaluatorii (judecători judecători judecători) Legea și practicile interne relevante privind statutul evaluatorilor, inclusiv hotărârea istorică a Curții Constituționale Polone din octombrie 2007 (cazul nr. SK 7/06), sunt stabilite în hotărârea Curții în cazul Henryk Urban și Ryszard Urban c. Polonia , nr. 23614/08 16-25, 30 noiembrie 2010. Legea școlii Naționale pentru Judiciare și Serviciul Procuror La 23 ianuarie 2009, Parlamentul a adoptat Legea Școlii Naționale pentru Judiciare și Serviciul Procuror (Ustawa o Krajowej Szkole Sādownictwa i Prokuratury ), care a intrat în vigoare la 4 martie 2009. Legea instituie o instituție cuprinzătoare și centralizată responsabilă pentru formarea judecătorilor și procurorilor. Ca răspuns la hotărârea Curții Constituționale din 24 octombrie 2007 Legea privind școala Națională pentru Judiciare și Serviciul Procuror a abolit instituția de evaluatori, astfel cum prevede Legea de 27 iulie 2001 privind Organizarea Curților (secțiunea 60 (12)). În plus, aceasta prevede în mod specific că, începând cu 5 mai 2009, evaluatorii au încetat să fie autorizați să exercite competențe judiciare (secțiunea 68 alineatul (1)). Reclamantul s-a plâns că hotărârea Curții de District Kłodzko din 10 martie 2009 a fost dată de evaluatorul care nu avea independență. El se bazează pe articolul § 1 din Convenție, care prevede, în măsura în care este relevant: „În determinarea oricărei acuzații penale împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă ... de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege.” Prin scrisoarea din 1 februarie 2012, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere. În plus, au solicitat Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Termenii declarației prevăzute după cum urmează: „... Guvernul dorește prin aceasta să exprime – prin intermediul declarației unilaterale recunoașterea faptului că instanța de primă instanță care a tratat cazul reclamantului, ședința în calitate de evaluator, nu a fost un tribunal independent, conform art. 6 § 1 din Convenție. ... În aceste circumstanțe și având în vedere hotărârea Curții din 30 noiembrie 2010 în cazul Henryk Urban și Ryszard Urban c. Polonia (...) în care a declarat că faptul de a recunoaște încălcarea dreptului reclamanților de a-și auzi cazul de către un tribunal independent, astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenție, constituie în sine o satisfacție suficientă pentru daunele nepecuniare și că acțiunile juridice ale statului (și anume: adoptarea Legii privind școala Națională pentru Judiciare și Serviciul Fiscal (Ustawa o Krajowej Szkole Sādownictwa i Prokuratury ) la 23 ianuarie 2009) pentru a remedia deficiențele bazate pe instituția de evaluatorii prin eliminarea acesteia și prin introducerea unui nou sistem cuprinzător și centralizat pentru formarea judecătorilor au remediat în mod eficient lipsa de independență a evaluatorilor în cadrul sistemului judiciar polonez, guvernul susține că recunoașterea lor necondiționată a faptului că dreptul reclamantului în temeiul articolului 1 din Convenția ar trebui să fie restricționată de Curtea Europeană o soluție suficientă pentru orice prejudiciu suferit de reclamant ca urmare a hotărîrii acestuia de către evaluator în fața instanței de primă instanță. (...) Guvernul ar sugera cu respect că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „alte motive” care justifică izbucnirea din cauza Lista de cazuri, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.” Într-o scrisoare din 12 martie 2012, reclamantul a solicitat Curtea să continue examinarea cererii sale. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere sau o parte din aceasta din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. art. 37 § 1 în amendă include prevederea că: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile în cauză.” Acesta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza declarației unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului (a se vedea Martyna c. Polonia (dec.), nr. 72040/01, 15 ianuarie 2008; Gołubowski și alte 6 cereri v. Polonia) (dec.), nr. 21506/08, 22650/08, 34732/08, 41594/08, 55405/08, 38781/09 și 49198/09, 5 iulie 2011). În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (emisiune preliminară) [GC], nr. 26307/95, § 75-77, CEDO 2003 VI). Curtea reamintește că s-a ocupat deja de instituția de evaluatori polonezi din punctul de vedere al articolului 6 din Convenție. În Henryk Urban și Ryszard Urban c. Polonia (nr. 23614/08, 30 noiembrie) 2010), hotărârea principală privind această chestiune, Curtea a examinat în detaliu problema independenței unui „tribunal” compusă dintr-un evaluator în ceea ce privește conformitatea cu cerințele articolului 6 § 1 și a constatat, printre altele, cum urmează: „48. Curtea Constituțională a luat în considerare statutul de evaluatori în hotărârea sa de conducere din 24 octombrie 2007. Ministrul. Curtea constată că, în analiza problemei de independență a evaluatorilor, Curtea Constituțională a făcut trimitere la jurisprudența de la Strasbourg și a observat că art. 45 din Constituție a fost modelat pe art. 6 § 1 din Convenție (...). 51. (...) Curtea constată că concluziile Curții Constituționale au fost făcute în contextul unei revizuiri abstracte a constituționalității dispozițiilor legale, dar, având în vedere principiul subsidiarității, consideră că acestea pot fi aplicate faptelor prezentului caz, având în vedere asemănarea dintre cerințele constituționale și obligațiile Convenției în ceea ce privește independența judiciară și bazarea Curții Constituționale pe jurisprudența relevantă a Curții. (...) Considerarea importantă pentru această Curte este faptul că Curtea Constituțională a constatat că modul în care Polonia a legiferat statutul de evaluatori era deficient, deoarece nu avea garanțiile de independență prevăzute la art. 45 § 1 din Constituție, garanțiile care sunt substanțial identice cu cele prevăzute la art. 6 1 din Convenție. 52. Curtea subliniază că Curtea Constituțională a îndepărtat cadrul de reglementare care reglementează instituția de evaluatori, astfel cum este prevăzut în Legea din 2001. Subliniază, de asemenea, faptul că Curtea Constituțională nu a exclus posibilitatea ca evaluatorii sau ofițerii similari să exercite competențe judiciare cu condiția ca aceștia să aibă garanțiile necesare de independență (...). Curtea Constituțională, referindu-se la standardele internaționale, subliniate varietatea posibilelor soluții pentru a permite alegerea de persoane în afară de judecători. În acest sens, Curtea constată că sarcina sa în acest caz nu este de a decide abstracto în ceea ce privește compatibilitatea cu Convenția instituției de evaluatori sau a altor ofițeri similari care există în anumite state membre ale Consiliului Europei, dar să examineze modul în care Polonia a reglementat statutul de evaluatori. 53. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că evaluatorul B.R.-G. lipsa independenței impuse de art. 6 § 1 din Convenție, motivul pentru care ea ar fi putut fi eliminată de Ministrul Justiției în orice moment în timpul mandatului său și că nu există garanții adecvate care să o protejeze împotriva exercitării arbitrare a acestui poder de către ministru (...). Nu este necesar să se ia în considerare alte aspecte ale statutului de evaluatori, deoarece removabilitatea lor de către executiv este suficientă pentru a vicia independența Curții de District Lesko care a fost compusă de evaluatorul B.R.-G.” Primul element al testului Curții în hotărârea Henryk Urban și Ryszard Urban se concentrează pe deficitul instituțional în ceea ce privește poziția de evaluatori Cu toate acestea, în analiza sa, Curtea a avut în vedere, de asemenea, al doilea element al testului, și anume dacă circumstanțele unui anumit caz ar putea da naștere unor motive legitime pentru a crede că ministrul justiției – Procurorul general a avut un interes în cadrul procedurii (a se vedea Henryk Urban și Ryszard Urban , citat mai sus § 56). În ceea ce privește problema justului de satisfacție, Curtea a susținut că constatarea unei încălcări constituie în sine suficientă satisfacție pentru orice prejudiciu moral care ar fi putut fi susținute de solicitanți (a se vedea Henryk Urban și Ryszard Urban , citate mai sus § 62). În plus, având în vedere motivele pe care le-a susținut constatarea unei încălcări și principiul certitudinii juridice, Curtea nu a constatat niciun motiv care să o ceară să îndrepte deschiderea cauzei (a se vedea Henryk Urban și Ryszard Urban , citat mai sus §) 56, 63-66). Aceasta este abordarea generală a Curții în cazul evaluatorilor în privința problemei de satisfacție, cu excepția cazului în care existența unor circumstanțe specifice este demonstrată într-un caz specific. În plus, în aceeași hotărâre, Curtea a constatat că: „67. (...) Este remarcabil faptul că deficitul constituțional și al Convenției privind statutul de evaluatori a fost remediat de către autoritățile interne – care au hotărât să elimine total biroul de evaluator – în termenul atribuit de Curtea Constituțională (...). Având în vedere cele de mai sus, se poate remarca faptul că autoritățile statului contestat au luat măsurile corective necesare pentru a aborda și remedia deficitul care substă în acest caz.” În ceea ce privește costurile și cheltuielile, Curtea a constatat că nu există justificare pentru atribuirea costurilor juridice în temeiul articolului 41 (Henrik Urban și Ryszard Urban) În acest caz, Curtea nu poate discerna nici o circumstanță care ar putea da naștere unei presupuneri că ministrul Justiției – Procurorul General ar putea fi interesat de procedurile împotriva reclamantului și, prin urmare, chestiunea în acest caz se limitează la deficitul instituțional în ceea ce privește statutul de evaluatori. Curtea acceptă că Guvernul nu este obligat să ofere nicio compensație reclamantului în funcție de hotărârea Henryk Urban și Ryszard Urban c. Polonia. Curtea a examinat cu atenție termenii declarației guvernamentale și observă că declarația lor conține o recunoaștere clară a încălcării articolului 6 § 1 din Convenție și se referă la adoptarea Legii privind școala Națională pentru Judiciare și Serviciul Procuror care a abolit instituția de evaluatori (a se vedea legislația internă relevantă de mai sus). având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și absența unor factori care ar putea distinge prezentul caz de abordarea Curții în cazul Henryk Urban și Ryszard Urban c. Polonia Tribunalul consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii în măsura în care se referă la plângerea legată de lipsa de independență a evaluatorului [art. 37 § 1 litera (c)]; a se vedea, pentru principiile relevante Tahsin Acar c. Turcia (emisiune preliminară) [GC], citată mai sus). Având în vedere toate considerațiile de mai sus, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în Protocolurile sale, nu impune să continue examinarea plângerii în cauză (art. 37 § 1 în amendă În consecință, este necesar să scoată aplicarea din listă în măsura în care se referă la plângerea legată de lipsa de independență a Reclamantul s-a plângut că acuzarea privată împotriva lui a fost interzisă. El a susținut că judecătorii care au examinat cazul său au fost prejudecați și că instanța a refuzat să numească un consilier de asistență juridică pentru el. El s-a plâns de refuzul de a admite dovezi de martor. De asemenea, el se plângea că decizia Curții Supreme care declară recursul său de casație în mod evident nefondat a fost eronat și că nu a conținut motive. În plus, reclamantul a susținut o încălcare a articolului 10 în sensul că a fost sancționat de către instanțe pentru că și-a exprimat opinia cu privire la consilierul juridic al municipiului. În conformitate cu art. 13, nu a putut apela împotriva deciziei de refuzare a discalificației unui judecător și de numire a unui avocat în materie de asistență juridică. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 3 cu privire la examinarea psihiatrică ordonată de Curtea Regională de Widnica, care, în opinia sa, a fost curușă. Având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea nu constată nicio apariție a încălcării drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale care rezultă din aceste plângeri. În conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenii declarației guvernului contestat; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în ceea ce privește plângerea privind lipsa de independență a evaluatorului în conformitate cu art. 37 litera (c) din Convenție; Restul cererii sunt inadmisibile. Fatoș Aracı Päivi Hirvelä Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă