Tymoshenko împotriva Ucrainei

CINTIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 49872/11 Yuliya Volodymyrivna TYMOSHENKO împotriva Ucrainei depusă la 10 august 2011 DECLARAȚIEA FACTELOR Faptele și plângerile inițiale în acest caz au fost rezumate în declarația inițială a Curții de fapte și întrebări către părți. Reclamantul a fost condamnat la 11 octombrie 2011 la șapte ani de închisoare pentru presupusul abuz de funcție. Cazul său este în prezent pe calea Curții Supreme. La 30 decembrie 2011, reclamantul a fost trimis la Colonia Kachanivka din Kharkiv pentru a-și îndeplini condamnarea la închisoare. Cazul a fost comunicat guvernului în temeiul articolului 54 din Regulamentul Curții la 14 decembrie 2011. Din octombrie 2011 reclamantul a avut dureri severe în spate și practic a încetat să se mute pe cont propriu.

La 15 martie 2012, Curtea a aplicat o măsură intermediară în temeiul articolului 39 și a solicitat Guvernului „să se asigure că reclamantul primește un tratament corespunzător plângerilor sale într-un set adecvat de instituționalizare”. A pus, de asemenea, întrebări suplimentare în temeiul articolului 54 privind tratamentul reclamantului în închisoarea Kharkiv (a se vedea mai jos sub Întrebări părților nr. 1 și 2). La 16 martie 2012, Guvernul a adus echipamente medicale din spitalele din apropiere la închisoare. În ziua următoare, reclamantul a fost oferit un puncțiunea lombară în sala medicală. A refuzat să facă această procedură medicală pe motivul că este o procedură chirurgicală care trebuie efectuată într-o sală de operare chirurgicală, iar camera nu a avut condiții adecvate de sterilitate și lipsește echipamente medicale adecvate.

La 15, 22, 24 și 25 martie 2012, reclamantul a prezentat cereri scrise de tratament medical și s-a plâns de lipsa acestui tratament administrației coloniei. La 26 și 30 martie 2012, șeful administrației a oferit reclamantului tratamentul în unitatea medicală a coloniei și a permis și ei să aleagă între două instituții medicale pentru a obține un blocaj paravertebral. Reclamantul a cerut să consulte dl Mykola Polischuk, neurolog, care a fost doctorul ei din Kiyv SIZO nr. 13 și al căror diagnostic a fost complet confirmat de medicii germani care au examinat reclamantul în februarie 2012. Șeful administrației a refuzat participarea dlui Polischuk referindu-se la concluziile din 7 martie 2012, care se presupune că reflectă poziția comună a medicilor ucraineni și germani.

La 27 martie 2012, reclamantul a refuzat să fie tratat fie în Spitalul Clinical Regional – Centrul de Tratament Medical Urgent și Medicina de Desastre, fie Institutul de Spină și Patologie Conjunctă numit după Dr. Sitenko să obțină un blocaj paravertebral. La 4 aprilie 2012, reclamantul a fost oferit un transfer la Spitalul Clinical Central al Căilor Ferate de Stat. La 13-15 aprilie 2012 doctorii germani din spitalul Charité din Berlin au examinat reclamantul și au verificat calitatea spitalului sugerat de Guvern. Ei au admis curățarea spitalului și încercările sincere ale medicilor de a fi deschise, prietenoase și respectuoase, în același timp subliniind faptul că în scurtul timp de care le sunt disponibile, nu au putut evalua dacă doctorii au fost capabili să ofere un tratament complex necesar.

La 20 aprilie 2012, Curtea a invitat Guvernul să-l informeze, până la 27 Aprilie 2012, ce măsuri au fost luate de ei pentru a respecta termenii măsurii intermediare. În aceeași zi la ora 11 reclamantul a fost transferat la Spitalul Clinic Central al Railway-ului de Stat. Potrivit ei, ea a opus transferului și forța a fost folosit. Ca urmare, reclamantul a fost presupus vânat și are un hematom pe stomacul ei și numărul de hematoma pe mâinile ei. Ea a refuzat să primească orice tratament medical din cauza, în opinia ei, neapropierea acestui spital pentru nevoile sale, astfel cum se indică în raportul medicului german din 17 aprilie 2012. Reclamantul a anunțat o grevă de foame în protest împotriva violenței de către gardienii închisorii și transferul ei forțat la un spital.

La 22 aprilie 2012 s-a întors la colonie. A doua zi a depus o plângere la Procuratura de la Kharkiv despre transferul ei puternic la spital. Procurorul a confirmat că forța a fost folosită de personalul coloniei, dar a decis să nu mai investigheze cazul. Plaga reclamantului a fost în cele din urmă respinsă. La 25 aprilie 2012, ombudsmanul a făcut o declarație publică cu privire la starea de sănătate a reclamantului după vizita reprezentativă a ombudsmanului la reclamantul din 24 aprilie 2012 confirmarea existenței hematomelor în organismul reclamantului. Reclamantul a fost reluat să acorde permisiunea pentru examinarea medicală de către medicii ucrainieni. Totuși, la 25 aprilie 2012 a prezentat un noua cerere de măsuri intermediare în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură, cerând Guvernului să utilizeze imediat toate mijloacele disponibile și să se asigure că reclamantul are un tratament adecvat în spitalul Charité din Germania.

La 4 mai 2012, ea a informat Curtea că legislația ucraineană nu prevede posibilitatea ca medicii externi ( atât ucrainieni cât și străini) să participe la tratamentul într-un spital în particular dacă nu sunt angajati de ea. În aceeași zi, Guvernul a informat Curtea că va acorda o excepție la reglementarea menționată și va permite medicilor germani să se alăture echipa medicală ucraineană a Spitalului Clinical Central al Railway-ului de Stat din Kharkiv și să participe la tratamentul medical al reclamantului care urma să înceapă la 8 mai 2012. La 9 mai 2012, reclamantul a fost transferat la acest spital unde a început tratamentul medical în cadrul unui neurolog german, profesorul Harms. În aceeași zi a încheiat greva de foame de 20 de zile.

Într-o scrisoare din 12 mai 2012 reprezentantul legal al reclamantului a declarat că reclamantul a fost sub supraveghere în jurul ceasului chiar și în timp ce a supus proceduri medicale. Autoritățile penitenciare nu au găsit nicio încălcare a dreptului național sau a standardelor internaționale de protecție a vieții private în cazul în care prizonierul este sub supraveghere permanentă chiar și în timpul procedurilor medicale. De asemenea, au publicat un raport complet despre istoria medicală a reclamantului, precum și înregistrări video pe care le-au susținut să fie din celula ei de închisoare în mass media ucraineană. Guvernul a fost invitat să facă comentarii cu privire la aceste probleme până la 22 mai 2012. Potrivit presei ucrainene, profesorul Harms a părăsit Ucraina la 21 mai 2012. Dr.

Anette Reisgauer, un alt doctor german, a sosit la 24 mai 2012 și va continua să supravegheze tratamentul medical al reclamantului. Într-o scrisoare din 21 mai 2012 Guvernul a cerut Curții să ridice măsura intermediară. Măsura intermediară aplicată la 15 martie 2012 a fost respinsă la 31 mai 2012. În aceeași zi, a doua cerere a reclamantului de o măsură intermediară, făcută la 20 aprilie 2012, a fost respinsă și guvernul a fost invitat să răspundă la două întrebări suplimentare (n. 3 și 4 de mai jos). Sunt condițiile de detenție a reclamantului în închisoarea Kharkov, inclusiv aranjamentele fizice, sănătoase și de îngrijire a sănătății, compatibile cu art. 3 din standardele Convenției? Mai exact, asistența medicală disponibilă pentru ea este compatibilă cu cerințele articolului 3 din Convenție?

Reclamantul, în timpul transferului la Spitalul Clinical Central al Railului de Stat la 20 aprilie 2012 împotriva voinței ei, a fost supus tratamentului care ar constitui tratament inuman interzis prin art. 3 din Convenție? Având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (a se vedea punctul 131 din Labita v. Italia [GC], nr. 26772/95, ECHR 2000-IV), a fost ancheta din acest caz de către autoritățile interne în încălcarea articolului 3 din Convenție? În acest sens, Guvernul este solicitat să facă observații și cu privire la căutarea biroului Ombudsmanului deținut de serviciul procuror care pare a fi relevant pentru cazul reclamantului. Reclamantul continuă să fie sub supraveghere permanentă în spital, și a fost publicat raportul său medical?

Prin urmare, are dreptul reclamantului să respecte viața ei privată în sensul articolului 8 § 1 din Convenție interferat cu? Dacă este așa, a fost că interferența în conformitate cu legea și este necesară în conformitate cu art. 8 § 2?

FIFTH SECTION

Application no. 49872/11 Yuliya Volodymyrivna TYMOSHENKO against Ukraine lodged on 10 August 2011

STATEMENT OF FACTS

THE FACTS The original facts and complaints in this case have been summarised in the Court’s initial Statement of Facts and Questions to the Parties. The applicant was convicted on 11 October 2011 to seven years’ imprisonment for alleged abuse of office. Her case is currently pending before the Supreme Court. On 30 December 2011 the applicant was sent to the Kachanivka Colony in Kharkiv to serve her prison sentence. The case was communicated to the Government under Rule 54 of the Rules of Court on 14 December 2011. From October 2011 the applicant experienced severe pain in her back and practically stopped moving on her own. On 15 March 2012 the Court applied an interim measure under Rule 39 and requested the Government “to ensure that the applicant receives treatment appropriate to her complaints in an appropriate institutionalized setting”.

It also asked additional questions under Rule 54 concerning the applicant’s treatment in Kharkiv prison (see below under Questions to the Parties nos. 1 and 2). On 16 March 2012 the Government brought medical equipment from nearby hospitals to the prison. On the next day, the applicant was offered a lumbar puncture in the medical ward. She refused to undergo this medical procedure on the ground that it is a surgical procedure which has to be performed in a surgical operating room and the ward had no proper conditions of sterility and lacked appropriate medical equipment. On 15, 22, 24 and 25 March 2012 the applicant submitted written requests for medical treatment and complained about the lack of that treatment to the colony administration.

On 26 and 30 March 2012 the head of the administration offered the applicant treatment in the medical unit of the colony and also allowed her to choose between two medical institutions to get a paravertebral blockade. The applicant asked to consult Mr Mykola Polischuk, neurologist, who had been her doctor in Kiyv SIZO no. 13 and whose diagnoses had been fully confirmed by the German doctors who examined the applicant in February 2012. The head of the administration refused the participation of Mr Polischuk referring to conclusions of 7 March 2012 which allegedly reflect the common position of the Ukrainian and German doctors. On 27 March 2012 the applicant refused to be treated either in the Regional Clinical Hospital – Centre of Urgent Medical Treatment and Disaster medicine or the Institute of Spine and Joint Pathology named after Dr.

Sitenko to get a paravertebral blockade. On 4 April 2012 the applicant was offered a transfer to the Central Clinical Hospital of the State Railway. On 13-15 April 2012 German doctors from the Charité Hospital in Berlin examined the applicant and checked the quality of the hospital suggested by the Government. They admitted the cleanness of the hospital and sincere attempts of doctors to be open, friendly and respectful, at the same time as emphasizing that in the short time available to them, they could not assess whether the doctors were able to offer the complex underlying treatment needed. On 20 April 2012 the Court invited the Government to inform it, by 27 April 2012, what steps had been taken by them to comply with the terms of the interim measure.

On the same day at 11pm the applicant was transferred to the Central Clinical Hospital of the State Railway. According to her, she objected to the transfer and force was used. As a result, the applicant was allegedly bruised and has a hematoma on her stomach and number of hematomas on her hands. She refused to receive any medical treatment due to, in her view, the inappropriateness of that hospital for her needs as indicated in German doctor’s report of 17 April 2012. The applicant announced a hunger strike in protest at the violence by the prison’s guards and her enforced transfer to a hospital. On 22 April 2012 she returned to the colony. On the next day she filed a complaint with the Kharkiv Prosecutor Office about her forceful transfer to the hospital.

The prosecutor apparently confirmed that force had been used by the colony staff but decided not to investigate the case further. The applicant’s complaint was eventually dismissed. On 25 April 2012 the ombudsman made a public statement on the applicant’s health condition after the ombudsman’s representative visit to the applicant of 24 April 2012 confirming the existence of the hematomas on the applicant’s body. The applicant was reluctant to give permission for her medical examination by Ukrainian doctors. Still on 25 April 2012 she submitted a new request for interim measure under Rule 39 of Rules of Court, asking that the Government be ordered to use immediately all available means at their disposal and ensure that the applicant is provided with adequate treatment in the Charité Hospital in Germany.

On 4 May 2012 she informed the Court that the Ukrainian legislation does not provide for a possibility of outside doctors (both Ukrainians and foreigners) to take part in the treatment in a particular hospital if they are not employed by it. On the same day the Government informed the Court that they would grant an exception to the aforesaid rule and allow the German doctors to join the Ukrainian medical team of the Central Clinical Hospital of the State Railway in Kharkiv and participate in the applicant’s medical treatment which was to start on 8 May 2012. On 9 May 2012 the applicant was transferred to this hospital where she started her medical treatment under a German neurologist, Professor Harms.

On the same day she ended her 20-day hunger strike. In a letter of 12 May 2012 the applicant’s legal representative stated that the applicant had been under around the clock surveillance even while undergoing medical procedures. The prison authorities had found no breach of the national law or the international standards of privacy protection if the prisoner is under permanent surveillance even while undergoing medical procedures. They also published a full report on the applicant’s medical history, as well as video recordings which they claimed to be from her prison cell in Ukrainian mass media. The Government were invited to comment on these issues by 22 May 2012. According to Ukrainian press, Professor Harms left Ukraine on 21 May 2012. Dr Anette Reisgauer, another German doctor, arrived on 24 May 2012, and will continue supervising the applicant’s medical treatment.

In a letter of 21 May 2012 the Government asked the Court to lift the interim measure. The interim measure applied on 15 March 2012 was lifted on 31 May 2012. On the same day the second applicant’s request for an interim measure, made on 20 April 2012, was rejected and the Government were invited to reply to two supplementary questions (nos. 3 and 4 below).

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Are the conditions of the applicant’s detention in Kharkov prison, including physical, sanitary and health-care arrangements, compatible with Article 3 of the Convention standards? 2. More specifically, is the medical assistance available to her compatible with the requirements of Article 3 of the Convention? 3. Was the applicant, during her transfer to the Central Clinical Hospital of the State Railway on 20 April 2012 against her will, subjected to treatment which would amount to inhuman treatment prohibited by Article 3 of the Convention? Having regard to the procedural protection from inhuman or degrading treatment or punishment (see paragraph 131 of Labita v. Italy [GC], no. 26772/95, ECHR 2000-IV), was the investigation in the present case by the domestic authorities in breach of Article 3 of the Convention?

In this respect the Government are requested to comment also on the search of the Ombudsman’s office carried by the prosecutor service which seems to be relevant for the applicant’s case. 4. Does the applicant continue to be under permanent surveillance in the hospital, and has her medical report been published? Therefore, has the applicant’s right to respect for her private life within the meaning of Article 8 § 1 of the Convention interfered with? If so, was that interference in accordance with the law and necessary in terms of Article 8 § 2?