TYMOSHENKO v. UKRAINE
TYMOSHENKO v. UKRAINE (CtEDO, 2012)
CINTIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 49872/11 Yuliya Volodymyrivna TYMOSHENKO împotriva Ucrainei depusă la 10 august 2011 DECLARAȚIEA FACTELOR Faptele și plângerile inițiale în acest caz au fost rezumate în declarația inițială a Curții de fapte și întrebări către părți. Reclamantul a fost condamnat la 11 octombrie 2011 la șapte ani de închisoare pentru presupusul abuz de funcție. Cazul său este în prezent pe calea Curții Supreme. La 30 decembrie 2011, reclamantul a fost trimis la Colonia Kachanivka din Kharkiv pentru a-și îndeplini condamnarea la închisoare. Cazul a fost comunicat guvernului în temeiul articolului 54 din Regulamentul Curții la 14 decembrie 2011. Din octombrie 2011 reclamantul a avut dureri severe în spate și practic a încetat să se mute pe cont propriu. La 15 martie 2012, Curtea a aplicat o măsură intermediară în temeiul articolului 39 și a solicitat Guvernului „să se asigure că reclamantul primește un tratament corespunzător plângerilor sale într-un set adecvat de instituționalizare”. A pus, de asemenea, întrebări suplimentare în temeiul articolului 54 privind tratamentul reclamantului în închisoarea Kharkiv (a se vedea mai jos sub Întrebări părților nr. 1 și 2). La 16 martie 2012, Guvernul a adus echipamente medicale din spitalele din apropiere la închisoare. În ziua următoare, reclamantul a fost oferit un puncțiunea lombară în sala medicală. A refuzat să facă această procedură medicală pe motivul că este o procedură chirurgicală care trebuie efectuată într-o sală de operare chirurgicală, iar camera nu a avut condiții adecvate de sterilitate și lipsește echipamente medicale adecvate. La 15, 22, 24 și 25 martie 2012, reclamantul a prezentat cereri scrise de tratament medical și s-a plâns de lipsa acestui tratament administrației coloniei. La 26 și 30 martie 2012, șeful administrației a oferit reclamantului tratamentul în unitatea medicală a coloniei și a permis și ei să aleagă între două instituții medicale pentru a obține un blocaj paravertebral. Reclamantul a cerut să consulte dl Mykola Polischuk, neurolog, care a fost doctorul ei din Kiyv SIZO nr. 13 și al căror diagnostic a fost complet confirmat de medicii germani care au examinat reclamantul în februarie 2012. Șeful administrației a refuzat participarea dlui Polischuk referindu-se la concluziile din 7 martie 2012, care se presupune că reflectă poziția comună a medicilor ucraineni și germani. La 27 martie 2012, reclamantul a refuzat să fie tratat fie în Spitalul Clinical Regional – Centrul de Tratament Medical Urgent și Medicina de Desastre, fie Institutul de Spină și Patologie Conjunctă numit după Dr. Sitenko să obțină un blocaj paravertebral. La 4 aprilie 2012, reclamantul a fost oferit un transfer la Spitalul Clinical Central al Căilor Ferate de Stat. La 13-15 aprilie 2012 doctorii germani din spitalul Charité din Berlin au examinat reclamantul și au verificat calitatea spitalului sugerat de Guvern. Ei au admis curățarea spitalului și încercările sincere ale medicilor de a fi deschise, prietenoase și respectuoase, în același timp subliniind faptul că în scurtul timp de care le sunt disponibile, nu au putut evalua dacă doctorii au fost capabili să ofere un tratament complex necesar. La 20 aprilie 2012, Curtea a invitat Guvernul să-l informeze, până la 27 Aprilie 2012, ce măsuri au fost luate de ei pentru a respecta termenii măsurii intermediare. În aceeași zi la ora 11 reclamantul a fost transferat la Spitalul Clinic Central al Railway-ului de Stat. Potrivit ei, ea a opus transferului și forța a fost folosit. Ca urmare, reclamantul a fost presupus vânat și are un hematom pe stomacul ei și numărul de hematoma pe mâinile ei. Ea a refuzat să primească orice tratament medical din cauza, în opinia ei, neapropierea acestui spital pentru nevoile sale, astfel cum se indică în raportul medicului german din 17 aprilie 2012. Reclamantul a anunțat o grevă de foame în protest împotriva violenței de către gardienii închisorii și transferul ei forțat la un spital. La 22 aprilie 2012 s-a întors la colonie. A doua zi a depus o plângere la Procuratura de la Kharkiv despre transferul ei puternic la spital. Procurorul a confirmat că forța a fost folosită de personalul coloniei, dar a decis să nu mai investigheze cazul. Plaga reclamantului a fost în cele din urmă respinsă. La 25 aprilie 2012, ombudsmanul a făcut o declarație publică cu privire la starea de sănătate a reclamantului după vizita reprezentativă a ombudsmanului la reclamantul din 24 aprilie 2012 confirmarea existenței hematomelor în organismul reclamantului. Reclamantul a fost reluat să acorde permisiunea pentru examinarea medicală de către medicii ucrainieni. Totuși, la 25 aprilie 2012 a prezentat un noua cerere de măsuri intermediare în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură, cerând Guvernului să utilizeze imediat toate mijloacele disponibile și să se asigure că reclamantul are un tratament adecvat în spitalul Charité din Germania. La 4 mai 2012, ea a informat Curtea că legislația ucraineană nu prevede posibilitatea ca medicii externi ( atât ucrainieni cât și străini) să participe la tratamentul într-un spital în particular dacă nu sunt angajati de ea. În aceeași zi, Guvernul a informat Curtea că va acorda o excepție la reglementarea menționată și va permite medicilor germani să se alăture echipa medicală ucraineană a Spitalului Clinical Central al Railway-ului de Stat din Kharkiv și să participe la tratamentul medical al reclamantului care urma să înceapă la 8 mai 2012. La 9 mai 2012, reclamantul a fost transferat la acest spital unde a început tratamentul medical în cadrul unui neurolog german, profesorul Harms. În aceeași zi a încheiat greva de foame de 20 de zile. Într-o scrisoare din 12 mai 2012 reprezentantul legal al reclamantului a declarat că reclamantul a fost sub supraveghere în jurul ceasului chiar și în timp ce a supus proceduri medicale. Autoritățile penitenciare nu au găsit nicio încălcare a dreptului național sau a standardelor internaționale de protecție a vieții private în cazul în care prizonierul este sub supraveghere permanentă chiar și în timpul procedurilor medicale. De asemenea, au publicat un raport complet despre istoria medicală a reclamantului, precum și înregistrări video pe care le-au susținut să fie din celula ei de închisoare în mass media ucraineană. Guvernul a fost invitat să facă comentarii cu privire la aceste probleme până la 22 mai 2012. Potrivit presei ucrainene, profesorul Harms a părăsit Ucraina la 21 mai 2012. Dr. Anette Reisgauer, un alt doctor german, a sosit la 24 mai 2012 și va continua să supravegheze tratamentul medical al reclamantului. Într-o scrisoare din 21 mai 2012 Guvernul a cerut Curții să ridice măsura intermediară. Măsura intermediară aplicată la 15 martie 2012 a fost respinsă la 31 mai 2012. În aceeași zi, a doua cerere a reclamantului de o măsură intermediară, făcută la 20 aprilie 2012, a fost respinsă și guvernul a fost invitat să răspundă la două întrebări suplimentare (n. 3 și 4 de mai jos). Sunt condițiile de detenție a reclamantului în închisoarea Kharkov, inclusiv aranjamentele fizice, sănătoase și de îngrijire a sănătății, compatibile cu art. 3 din standardele Convenției? Mai exact, asistența medicală disponibilă pentru ea este compatibilă cu cerințele articolului 3 din Convenție? Reclamantul, în timpul transferului la Spitalul Clinical Central al Railului de Stat la 20 aprilie 2012 împotriva voinței ei, a fost supus tratamentului care ar constitui tratament inuman interzis prin art. 3 din Convenție? Având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (a se vedea punctul 131 din Labita v. Italia [GC], nr. 26772/95, ECHR 2000-IV), a fost ancheta din acest caz de către autoritățile interne în încălcarea articolului 3 din Convenție? În acest sens, Guvernul este solicitat să facă observații și cu privire la căutarea biroului Ombudsmanului deținut de serviciul procuror care pare a fi relevant pentru cazul reclamantului. Reclamantul continuă să fie sub supraveghere permanentă în spital, și a fost publicat raportul său medical? Prin urmare, are dreptul reclamantului să respecte viața ei privată în sensul articolului 8 § 1 din Convenție interferat cu? Dacă este așa, a fost că interferența în conformitate cu legea și este necesară în conformitate cu art. 8 § 2?