AFFAIRE ARMA CONTRE LA FRANCE

Rezoluția CM/ResDH(2012) 78 [1] Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Arma împotriva Franței (Recherche n 23241/04, Hotărârea din 8 martie 2007, definitivă la 9 iulie 2007) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că el supraveghează executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "menționate mai jos " Convenția" și "Curtea"), Având în vedere hotărârea definitivă, care a fost transmisă de Curte Comitetului în cauza de mai sus și încălcarea constatată (a se vedea documentul DH-DD(2012)491F) ; reamintind obligația statului pârât în temeiul articolului 46 alineatul (1) (1) din Convenție, să se conformeze hotărârilor definitive în litigiile la care este parte și că această obligație implică, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte, adoptarea de către autoritățile din statul membru în cauză, dacă este necesar de măsuri individuale pentru a pune capăt încălcărilor constatate și pentru a elimina consecințele acestora, în măsura posibilului de către Restitutio in intergrom ; și măsuri generale pentru prevenirea unor încălcări similare ; invitând guvernul de la național pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a se conforma obligațiilor menționate anterior După examinarea bilanțului de acțiune furnizat de guvern care indică măsurile adoptate în vederea executării hotărârii judecătorești, inclusiv informațiile furnizate în ceea ce privește plata satisfacției echitabile acordate de Curte (a se vedea documentul DH-DD(2012)491F) ; cu asigurarea faptului că au fost adoptate toate măsurile impuse prin art. 46§1 DECLAMENTUL CHILLULUI și-a îndeplinit funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția în această cauză și DECIDE d . Arma împotriva Franței (n 23241/04), Hotărârea din 8 martie 2007 devenită definitivă la 9 iulie 2007 Bilanțul de acțiune al guvernului francez Această cauză privește o încălcare a dreptului de acces al reclamantei la o instanță în 2003 (violarea articolului 6§1). Gestionar și asociat unic al unei societăți a cărei lichidare judiciară a fost pronunțată de o instanță de comerț în primă instanță, recurenta și-a pierdut capacitatea de a acționa în numele acestei societăți. În special, conform normelor de drept intern aplicabile la momentul faptelor (înainte de reforma din 2005), aceasta nu avea dreptul de a apela ea însăși la această decizie, pe care a încercat fără succes; ea dispunea de posibilitatea de a solicita desemnarea unui mandatar ad hoc pentru a exercita această acțiune, însă Curtea Europeană a declarat că se îndoiește de posibilitatea concretă pentru acesta din urmă de a acționa în cadrul termenului de recurs (10 zile, în acest sens). Or, potrivit Curii, intervenia recurentei în cauză din acțiunea în cauză ar fi fost, pe de o parte, în interesul societăii (în special, dispune de elemente de natură să-și acrediteze afirmaia potrivit căreia era în măsură să propună o închidere a datoriei) și, pe de altă parte, în interesul său personal, având în vedere acuzaiile grave pe care le-a făcut în numele său. Măsuri cu caracter individual Plata satisfacției echitabile Curtea a acordat recurentei o satisfacție echitabilă în ceea ce privește prejudiciul moral (3 000 EUR) și cheltuielile de judecată (5 023,20 EUR). Această satisfacție echitabilă, cu o sumă totală de 8 023,20 EUR, a fost plătită recurentei la 26 decembrie 2007. Celelalte măsuri posibile În hotărârea sa, Curtea a indicat că " nu ar putea specula asupra rezultatului la care ar fi dus procedura incriminată dacă încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție nu ar fi avut loc." Prin urmare, aceasta a respins cererea de despăgubire pentru prejudiciul material formulat de reclamantă. Guvernul francez consideră că, în conformitate cu Convenția și în special art. 6, redeschiderea procedurii. În acest caz, nu se poate considera că, având în vedere efectele juridice ale hotărârilor judecătorești naționale și necesitatea respectării principiului securității juridice a celorlalte părți la proces. În ceea ce privește problema unei eventuale pierderi de șanse a recurentei, consideră că, având în vedere raționamentul Curții cu privire la fond și în sprijinul decizia sa privind satisfacția echitabilă, precum și circumstanțele specifice ale cauzei, recurenta nu pare să fi suferit consecințe ale încălcărilor constatate care nu ar fi fost compensate prin acordarea unei satisfacții echitabile. Prin urmare, nici o măsură individuală nu pare necesară. Măsuri cu caracter general privind difuzarea Ar trebui remarcat faptul că autoritățile franceze publică în mod sistematic hotărârile Curții Europene și le difuzează autorităților în cauză. 2005-855 din 26/07/2005 a abrogat dispoziția legislativă (fostul articol L 622-9 din Codul comercial) care împiedica un director al unei întreprinderi într-o situație similară celei a reclamantei care a introdus căile de atac, și la a înlocuit-o cu o nouă dispoziție (articolul L 641-9 din Codul comercial) care permite de acum înainte acest exercițiu. Astfel, acest articol prevede că: debitorul îndeplinește [...] actele și exercită drepturile și acțiunile care nu sunt incluse în misiunea lichidatorului sau a administratorului atunci când a fost desemnat în hotărârea sa, Curtea a remarcat, de altfel (§ 34) că lucrările legislative lasă să se evidențieze în mod clar dorința legiuitorului de a pune capăt dificultăților practice care limitează exercitarea căii de atac de către societatea debitoare, acordându-i fostului său conducător dreptul de a face apel la judecata pronunțând lichidarea judiciară, în scopul de a consolida respectul datorat drepturilor de apărare Această reformă a dus la o reechilibrare în beneficiul societății debitoare și al conducerii acesteia, punând astfel capăt unei limitări care prejudiciază dreptul lor de a avea acces la un tribunal [1] adoptat de Comitetul de Miniștri la 6 iunie 2012 cu ocazia celei de a 1144-a reuniuni a Deținătorii de Miniștri.

Résolution CM/ResDH(2012)78

[1]

Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme

Arma contre France

(Requête n

o

23241/04, arrêt du 8 mars 2007, définitif le 9 juillet 2007)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit qu’il surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées «

la Convention

» et «

la Cour

»),

Vu l’arrêt définitif, qui a été transmis par la Cour au Comité dans l’affaire ci-dessus et la violation constatée (voir document

DH-DD(2012)491F

) ;

Rappelant l’obligation de l’Etat défendeur, en vertu de l’article 46, paragraphe

1, de la Convention, de se conformer aux arrêts définitifs dans les litiges auxquels il est partie et que cette obligation implique, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour, l’adoption par les autorités de l’Etat défendeur, si nécessaire

:

-

de mesures individuelles pour mettre fin aux violations constatées et en effacer les conséquences,

dans la mesure du possible par

restitutio in intergrum

; et

-

de mesures générales permettant de prévenir des violations semblables ;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à informer le Comité des mesures prises pour se conformer aux obligations susmentionnés

;

Ayant examiné le bilan d’action fourni par le Gouvernement indiquant les mesures adoptées afin d’exécuter l’arrêt y compris les informations fournies en ce qui concerne le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour (voir document

DH-DD(2012)491F

) ;

S’étant assuré que toutes les mesures requises par l’article 46§1 ont été adoptées

;

DECLARE qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans cette affaire et

DECIDE d’en clore l’examen.

Arma contre France (n

o

23241/04), arrêt du 8 mars 2007 devenu définitif le 9 juillet 2007

Bilan d’action du gouvernement français

Cette affaire concerne une violation du droit d’accès de la requérante à un tribunal en 2003 (violation de l’article 6§1).

Gérante et associée unique d’une société dont la liquidation judiciaire a été prononcée par un tribunal de commerce en première instance, la requérante a perdu la capacité d’agir au nom de cette société. En particulier, selon les règles de droit interne applicables à l’époque des faits (avant une réforme de 2005), elle n’avait pas le droit d’interjeter appel elle-même de cette décision, ce qu’elle a néanmoins tenté sans succès

; elle disposait bien de la possibilité de demander la désignation d’un mandataire

ad hoc

pour exercer ce recours, mais la Cour européenne a dit douter de la possibilité concrète pour ce dernier d’intervenir dans le cadre du délai d’appel (10 jours, en la matière). Or, selon la Cour, l’intervention de la requérante en cause d’appel aurait été, d’une part, dans l’intérêt de la société (elle disposait notamment d’éléments de nature à accréditer son affirmation selon laquelle elle était en mesure de proposer un apurement du passif) et, d’autre part, dans son intérêt personnel compte tenu des sévères accusations dont elle faisait l’objet en son nom propre.

Mesures de caractère individuel

1.

Le paiement de la satisfaction équitable

La Cour a alloué à la requérante une satisfaction équitable au titre du dommage moral (3

000 €) et des dépens (5

023,20 €). Cette satisfaction équitable, d’un montant total de 8

023,20 €, a été versée à la requérante le 26 décembre 2007.

2.

Les autres mesures éventuelles

Dans son arrêt, la Cour a indiqué qu’elle "

ne saurait spéculer sur le résultat auquel la procédure incriminée aurait abouti si la violation de l’article 6§1 de la convention n’avait pas eu lieu

." Elle a par conséquent rejeté la demande d’indemnisation au titre du préjudice matériel formulée par la requérante. Le gouvernement français estime que, conformément à la Convention et notamment son article 6, la réouverture

de la procédure «

civile

» n’est pas envisageable

dans cette affaire compte tenu des effets juridiques produits par les décisions juridictionnelles nationales et du nécessaire respect du principe de la sécurité juridique des autres parties au procès.

Concernant la question d’une éventuelle perte de chance pour la requérante, il considère que, vu le raisonnement de la Cour sur le fond et à l’appui de

sa décision sur la satisfaction équitable, ainsi que les circonstances spécifiques de la cause, la requérante ne semble

pas avoir

subi de conséquences

des violations constatées qui n’auraient pas été compensées par l’octroi d’une satisfaction équitable. Par conséquent, aucune mesure individuelle additionnelle n’apparaît nécessaire.

Mesures de caractère général

1.

Sur la diffusion

Il convient de noter que les autorités françaises publient systématiquement les arrêts de la Cour européenne et les diffusent aux autorités concernées.

2.

Sur les autres mesures générales

La loi n

o

2005-845 du 26/07/2005 a abrogé la disposition législative (ancien article L 622-9 du code de commerce) qui empêchait un dirigeant d’une entreprise dans une situation similaire à celle de la requérante d’exercer des voies de recours, et l’a remplacée par une nouvelle disposition (article L 641-9 du code de commerce) qui permet dorénavant cet exercice. Ainsi, cet article dispose que «

le débiteur accomplit [...] les actes et exerce les droits et actions qui ne sont pas compris dans la mission du liquidateur ou de l’administrateur lorsqu’il en a été désigné

».

Dans son arrêt, la Cour avait d’ailleurs noté (§ 34) que les travaux législatifs «

laissent clairement apparaître la volonté du législateur de mettre un terme aux difficultés pratiques limitant l’exercice du recours en appel par la société débitrice, en accordant à son ancien dirigeant le droit d’interjeter appel du jugement prononçant la liquidation judiciaire et ce, dans l’optique de renforcer le respect dû aux «

droits de la défense

». Cette réforme a procédé à un rééquilibrage au bénéfice de la société débitrice et de son dirigeant, mettant ainsi un terme à une limitation préjudiciable à leur droit d’accès à un tribunal

».

[1]

Adoptée par le Comité des Ministres le 6 juin 2012 lors de la 1144e réunion des Délégués des Ministres.