Secțiunea a treia Cerere nr. 560/05 Mircea BRONȚ și Lenuța Sanda BRONȚ împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află la 19 iunie 2012 într-un comitet compus din Egbert Myjer, președinte, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, judecători, și Marialena Tsirli, adjunctă secțiunii, având în vedere cererea formulată la 2 februarie 2005, Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 14 februarie 2011 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentelor, a dlui Mircea Bronts și a dlui M. Lenuța Sanda Bronț, sunt resortisanți români născuți în 1960 și, respectiv, 1963 și reședința în Oșorhei, în departamentul Bihor. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Ștefan Herchi, avocat în Oradea. Guvernul român ( În 2001, reclamanții, militari pensionați, au sesizat tribunalul județean din Bihor (inclusiv tribunalul departamental) O acțiune pentru a beneficia de alocații de pensionare. Prin două hotărâri definitive din 21 august 2002, instanța de apel din Oradea a dat dreptul la acțiunea lor și a obligat administrația să le plătească alocațiile solicitate, cu o sumă de 40 și respectiv 38 de ori salariile nete ale reclamanților. În 2003, procurorul general al României a introdus două acțiuni în anulare (recurs extraordinar) în fața Curții Supreme de Justiție, pe motiv că instanțele menționate anterior nu au interpretat corect dreptul aplicabil în speță. Prin două hotărâri din 21 septembrie 2004, Curtea Supremă a dat dreptul la acțiuni în anulare. Dreptul intern relevant este descris în Hotărârea Stere și în alte cauze. România 25632/02, §§ 19-24, 23 februarie 2006). GRIEF Invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor lor privind creanțele recunoscute prin hotărâri definitive, rupte ca urmare a introducerii unei acțiuni în anulare de către procurorul general. Reclamanții se plâng de o necunoaștere a dreptului lor de a-și respecta bunurile, dreptul garantat prin art. 1 din Protocolul nr 1 la convenție, astfel de formulare Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Prin scrisoarea din 14 februarie 2011, guvernul a informat Curtea că a luat în considerare formularea unei declarații unilaterale pentru a soluționa problema ridicată de cerere. În plus, guvernul a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din Convenție. Prin prezenta declarație unilaterală, guvernul declară că recunoaște încălcarea dreptului reclamanților la respectarea bunurilor garantate prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, prin Deciziile nr. 5203 și 5204 din 21 septembrie 2004 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Guvernul declară că este pregătit să plătească fiecărui reclamant cu titlu de satisfacție echitabilă sumele de 5 735 EUR (cinci mii șapte sute treizeci și cinci de euro) către reclamantă și de 6 220 EUR (șase mii două sute douăzeci de euro) reclamantului care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată. Aceste sume vor acoperi în același timp suma de 38, care valorează 40, solduri lunare brute, menționate în Hotărârile n 890 și, respectiv, 891 din 21 august 2002 ale Curții a Uniunii Europene în cauza Oranea. Aceste sume nu vor fi supuse niciunui impozit. Acestea vor fi plătite în lei românești la rata aplicabilă la data plății în conturile bancare indicate de părțile solicitante, în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se poate soluționa în termenul menționat, Ö Õ s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Guvernul invită cu respect Curtea să afirme că continuarea procesului de examinare a cererii este mai justificată și să o șteargă din rolul său în conformitate cu art. (1) lit. (c) din Convenție. Prin scrisoarea din 13 aprilie 2011, reclamanții și-au exprimat punctul de vedere conform căruia sumele indicate în declarația guvernului erau prea mici, având în vedere în special timpul scurs de la anularea deciziilor lor. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația pe baza principiilor consacrate de jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 77, CEDH 2003 WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.) n 28953/03. Curtea constată că prezenta cauză se referă la Comisia a concluzionat deja, în cauza Stere și alții, în cauza Stere și alții, că dreptul la respectarea bunurilor reclamanților din cauza anulării prin intermediul unei căi de atac extraordinare a două hotărâri judecătorești care le-au fost favorabile. Mai sus, că intervenția procurorului general, după încheierea unei proceduri la care nu era parte și care ducea la anularea integrală a creanțelor asupra statului, rupea echilibrul corect dintre protecția dreptului la respectarea bunurilor și cerințele de interes general. Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și suma propusă a despăgubirii, care este conformă cu sumele alocate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii (articolul c)). În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă cu privire la acest subiect, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu se aplice în ceea ce privește examinarea cererii [articolul § 1 in fine Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Prend act termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel luate decid să șteargă cererea de rol în aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. Marialena Tsirli Egbert Myjer Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
5604/05
Mircea BRONȚ et Lenuța Sanda BRONȚ
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 19 juin 2012 en un comité composé de
:
Egbert Myjer,
président,
Luis López Guerra,
Kristina Pardalos,
juges,
et de Marialena Tsirli,
greffière adjointe de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 2 février 2005,
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 14
février
2011 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante à cette déclaration
;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérants, M. Mircea Bronț et M
me
Lenuța Sanda Bronț, sont des ressortissants roumains nés respectivement en 1960 et 1963 et résidant à Oșorhei, dans le département de Bihor. Ils sont représentés devant la Cour par M
e
Ștefan Herchi, avocat à Oradea.
Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.
A.
Les circonstances de l’espèce
En 2001, les requérants, militaires à la retraite, saisirent le tribunal départemental de Bihor («
le tribunal départemental
») d’une action afin de se voir octroyer des allocations de départ à la retraite. Par deux arrêts définitifs du 21 août 2002, la cour d’appel d’Oradea fit droit à leur action et condamna l’administration à leur verser les allocations demandées, d’un montant correspondant à 40 et 38 fois respectivement les salaires nets d’impôts des requérants.
En 2003, le procureur général de la Roumanie introduisit deux recours en annulation (pourvoi extraordinaire) devant la Cour suprême de justice, au motif que les juridictions susmentionnées n’avaient pas interprété correctement le droit applicable en l’espèce. Par deux arrêts du 21
septembre 2004, la Cour suprême fit droit aux recours en annulation.
B.
Le droit interne pertinent
Le droit interne pertinent est décrit dans l’arrêt
Stere et autres c.
Roumanie
(n
o
25632/02, §§ 19-24, 23 février 2006).
GRIEF
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, les requérants se plaignent d’une atteinte au droit au respect de leurs biens portant sur les créances reconnues par des arrêts définitifs, cassés à la suite de l’introduction de recours en annulation par le procureur général.
Les requérants se plaignent d’une méconnaissance de leur droit au respect de leurs biens, droit garanti par l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les États de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
Par une lettre du 14 février 2011 le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
La déclaration était ainsi libellée
:
«
1.
Le Gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale – qu’il reconnait la violation du droit des requérants au respect des biens garanti par l’article 1 du Protocole n
o
1 la Convention, par les décisions n
os
5203 et 5204 du 21
septembre 2004 de la Haute Cour de Cassation et de justice.
2.
Le Gouvernement déclare être prêt à verser à chaque requérant à titre de satisfaction équitable les sommes de 5
735 EUR (cinq mille sept cent trente-cinq euros) vers la requérante et de 6
220 EUR (six mille deux cent vingt euros) au requérant qui couvriront tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens. Ces sommes couvriront en même temps l’équivalant des 38, respectivement 40, soldes mensuelles brutes, mentionnées dans les arrêts n
os
890 et 891 du 21 août 2002 de la Cour d’Appel d’Oradea. Ces sommes ne seront soumises à aucun impôt. Elles seront versées en lei roumains au taux applicable à la date du paiement sur les comptes bancaires indiqués par les parties requérantes, dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme.
3.
A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
4.
Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire que la poursuite de l’examen de la requête n’est plus justifiée et à la rayer du rôle en vertu de l’article
37
»
Par une lettre du 13 avril 2011, les requérants ont exprimé l’avis que les sommes indiquées dans la déclaration du Gouvernement étaient d’un montant trop faible, compte tenu notamment du temps passé depuis l’annulation de leurs décisions.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur, même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
A cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
26307/95, §§
75
‑
‑
VI
;
WAZA Spółka z o.o. c. Pologne
(déc.) n
o
11602/02, 26
juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.) n
o
28953/03).
La Cour note que la présente affaire porte sur
l’atteinte au droit au respect des biens des requérants en raison de l’annulation par voie de recours extraordinaire de deux décisions de justice qui leur étaient favorables. Elle a déjà conclu, dans l’affaire
Stere et autres
précitée, que l’intervention du procureur général, après la fin d’une procédure à laquelle il n’était pas partie et conduisant à l’annulation intégrale des créances sur l’État, rompait le juste équilibre à ménager entre la protection du droit au respect des biens et les exigences de l’intérêt général.
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires – la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article
37
§
1
c)).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article
37
in fine
).
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention.
Marialena Tsirli
Egbert Myjer
Greffière adjointe
Président