STANKOV c. BULGARIE

Plasarea sub curatelă a reclamantului și colplasamentul acestuia într-un centru social pentru persoane cu tulburări mentale La o dată nespecificată în 1999, la cererea mamei reclamantului, procurorul regional din Targovishte a rugat tribunalul regional (Окръжен съд) din același oraș să pronunțe incapacitatea juridică totală a reclamantului. Printr-o sentință din 21 mai 1999, tribunalul a declarat interesatul parțial incapabil datorită faptului că suferea de schizofrenie care a condus la schimbarea personalității și l-a privat de capacitatea de a-și gestiona afacerile și interesele. Au fost constatate remisiuni și aceasta patologie era susceptibilă de corecții medicale. Tribunalul a constatat că starea reclamantului nu era de natură să necesite o declarație de incapacitate totală și a indicat că era în interesul acestuia să fie declarat parțial incapabil. Tribunalul a luat în considerare o expertiză psihiatrică efectuată în cadrul procedurii și l-a ascultat pe reclamant. A indicat de asemenea că sentința definitivă trebuia trimisă organului responsabil cu tutela și curatela (primarul) pentru a numi un curator reclamantului. Sentința din 21 mai 1999, nefiind contestată, a devenit definitivă. Pe 22 iunie 1999, mama reclamantului a cerut serviciilor sociale din Popovo să-l plaseze pe acesta într-un centru social. Ea a indicat că exercita funcțiile de curator. Formularul cererii conținea o mențiune conform căreia, atunci când plasamentul în cauză priveea persoane cu tulburări mentale, cererea trebuia semnată de reprezentanții legali ai acestora. Mama interesatului a semnat spațiul rezervat reprezentantului legal. Acest formular nu a fost semnat de reclamant. Într-un document numit "anchetă socială" întocmit de serviciile sociale pe 23 iunie 1999, a fost consemnat faptul că cererea de plasament în centru social a fost adresată pe 22 iunie 1999 de către reclamant. Acest document indica faptul că interesatul suferea de o maladie psihică constatată de o comisie de medici ai muncii, că primea o pensie de invaliditate în valoare de 12 900 de levi bulgari vechi (adică 12,90 levi bulgari noi (BGN, sau aproximativ șase euro (EUR), că moștenise o șesime dintr-o casă și că mama sa, o văduvă în vârstă, nu era în stare să se ocupe de el. Asistentul social care a întocmit documentul a propus, ținând seama de boala reclamantului și necesitatea de a-l supune unei supravegheri medicale permanente, să-l plaseze într-un centru social. Reclamantul afirmă că la o dată nespecificată, municipalitatea Popovo a decis plasamentul acestuia într-o instituție socială. Pe 30 iunie 1999, a fost dus la centrul pentru bărbați cu tulburări mentale din satul Dragash Voivoda, din regiunea Pleven (centrul Dragash Voivoda), de către un asistent social care l-ar fi amenințat și i-ar fi spus să nu încerc să plece din instituție. Dosarul conține un contract de plasament în instituție socială datat 14 august 2002 încheiat între mama reclamantului și centrul Dragash Voivoda, instituție dependentă de ministerul Muncii și Politicii Sociale. La aceeași dată, directoarea centrului Dragash Voivoda a cerut aprobarea serviciilor sociale pentru a plasa interesatul pentru a-i acorda servicii sociale și a semnat această cerere indicând că era reprezentanta sa legală. Ea a adăugat că interesatul percepe o pensie de invaliditate de 84 BGN (aproximativ 42 EUR). A atașat cererii sale o serie de documente printre care un certificat medical, decizia de invaliditate a reclamantului stabilită de comisia medicilor ai muncii și un formular "anchetă socială" completat de un asistent social și datat în aceeași zi. Acesta din urmă a notat că reclamantul era sociabil și autonom în viața cotidiană, că nu existau informații cu privire la posibilitatea pentru rude apropiate de a se ocupa de el și că nu avea relații cu acestea. Asistentul social a concluzionat că "era de cuvință să continui să-i acord serviciile centrului Dragash Voivoda". Printr-o scrisoare din 20 septembrie 2002, directoarea centrului Dragash Voivoda a informat mama reclamantului cu privire la perspectiva unei reduceri a capacității de găzduire a centrului și a invitat-o să se prezinte, înainte de 27 septembrie 2002, pentru a discuta posibilitățile de reintegrare a acestuia în mediul familial. Neprezentarea mamei în termenul indicat ar constitui un refuz de reintegrare familială a interesatului și acesta ar fi transferat într-un alt centru similar. Se pare că mama reclamantului nu a răspuns acestei cereri. Pe 26 septembrie 2002, interesatul a fost transferat la centrul pentru adulți cu întârziere mentală din satul Rusokastro, municipalitatea Kameno, regiunea Burgas (centrul Rusokastro), instituție dependentă de asemenea de ministerul Muncii și Politicii Sociale. Dosarul reclamantului, precum și lucrurile personale au fost de asemenea transmise în aceeași zi. Printr-un mandat certificat de notarom pe 7 noiembrie 2002, mama interesatului a delegat anumite puteri unei doamne K., asistentă socială la centrul Rusokastro, pentru a dispune de pensia de invaliditate a reclamantului pentru a acoperi cheltuielile în termeni de mâncare, îmbrăcăminte sau alte nevoi ale reclamantului, precum și pentru a-l reprezenta în cadrul acestui mandat. Mandatul indica de asemenea că mama interesatului acționa în calitate de curator, circumstanță pe care ea o certificase printr-un act de constituire a curelei datat 18 iunie 1999 (удостоверение за учредяване на попечителство). Elementele dosarului indică că la o dată nespecificată, după transferul reclamantului, directorul centrului Rusokastro a introdus o propunere la organul responsabil cu tutela și curatela pentru a constitui consiliul curelei interesatului. Printr-o decizie din 18 noiembrie 2002, acest organ l-a desemnat pe mama reclamantului ca curator al reclamantului, precum și pe un anumit G. D. ca adjunct al curatorului. Această decizie a indicat că curatorul avea obligația de a prezenta rapoarte anuale înainte de februarie cu privire la exercitarea funcțiilor sale la organul municipal responsabil cu tutela și curatela. Dosarul conține un contract de plasament al reclamantului în centrul Rusokastro datat 21 aprilie 2004. Pe 3 august 2006, reclamantul a adresat directorului centrului Rusokastro o cerere scrisă de transfer într-o altă instituție. El a indicat în special că dorește să fie mai aproape de rude și de regiunea sa de origine și considera că centrul Rusokastro nu era adaptat nevoilor sale în termeni de îngrijiri. Reclamantul nu ar fi avut un răspuns la cererea sa. Dosarul conține o scrisoare, a cărei dată nu este specificată, din partea mamei reclamantului la infirmiera șefă, dar nu este clar din care dintre cele două centre ar fi vorba. Ea a cerut vești despre fiul ei și a indicat că acesta era ostil către ea.

Șederea reclamantului la centrul Dragash Voivoda a) Condițiile de viață Reclamantul afirmă că centrul Dragash Voivoda nu fusese suficient încălzit și că mâncarea oferită fusese insuficientă și de calitate slabă. Nu primea tratamente terapeutice, ci doar tratament antipsihotic. Nu exercita nici o activitate socială sau culturală. b) Deplasările reclamantului și acuzațiile de violență fizică Dosarul nu conține elemente privind regimul plecărilor din centrul Dragash Voivoda. Reclamantul spune că a încercat de trei ori să plece din centrul Dragash Voivoda din proprie inițiativă, la datorite nespecificate. Ar fi fost căutat și readus la centru de poliție, în circumstanțe care nu sunt detaliate. După fiecare întoarcere la centru, ar fi fost bătut. Prima dată, ar fi fost bătut cu bâte din lemn de către trei sau patru locuitori. El afirmă că aceștia ar fi primit, din partea unui infirmier asistent, ordinul de a-l bate noaptea atunci când personalul de serviciu era redus numeric. La o a doua ocazie, după întoarcerea reclamantului la centrul Dragash Voivoda, ar fi fost legat de glezne la o bancă în curte toată ziua ca exemplu pentru ceilalți locuitori pentru a-i descuraja să plece din centru. În sfârșit, la o a treia ocazie, reclamantul ar fi fost plasat, pentru a fi pedepsit cu fuga, într-o cameră numită "cameră de izolare" cu alți cțiva locuitori din care nu putea ieși, cu puține excepții, pentru aproximativ șase luni.

Șederea reclamantului la centrul Rusokastro a) Dispozițiile contractului de plasament Contractul datat 21 aprilie 2004 indica numele reclamantului ca parte mandantă și beneficiar al serviciilor sociale. Nu a fost semnat de interesant, nici de curatorul acestuia. Singura semnătură apusă a fost cea a directorului centrului. Conform dispozițiilor acestui document, centrul furniza mâncare, îmbrăcăminte, servicii medicale și încălzire, și găzduire, contra plății unei sume determinate de lege. Se pare că întreaga pensie de invaliditate a reclamantului a fost transferată la centru pentru a achita această sumă. Contractul prevedea că 80% din această sumă trebuia alocate pentru plata prestațiilor furnizate. Rezultă din elementele dosarului că resturile de 20% au fost virate pe contul bancar al centrului și au fost rezervate pentru cheltuielile personale. Contractul nu prevedea durata prestațiilor, dar preciza că efectul său trebuia considerat de la 26 septembrie 2002. b) Condițiile de viață la centrul Rusokastro Centrul Rusokastro era gazda principală a locuitori care sufereau de întârziere mentală. Instituția comporta mai multe clădiri. Reclamantul a fost instalat în sectorul III care reprezentau o parte deschisă a centrului. Într-adevăr, rezidenții acesteia aveau acces la curtea exterioară, precum și la anumite zone în interiorul centrului. Interesatul împărțea o cameră de 16 m² cu trei alte persoane și paturile se găseau practic unele lângă altele. Camera nu conținea mobilă și cei patru locuitori ai săi împărțeau două rafturi pentru a-și dispune lucrurile personale. De altfel, hainele locuitori erau schimbabile deoarece cele mai multe nu au fost restituite acelorași persoane după spălare. Reclamantul afirmă că camera era încuiată pe durata zilei pentru a fi ținută în bună stare. El spune de asemenea că existau o toaletă pentru opt persoane care nu era curățată regulat. Produsele de igienă nu erau disponibile. Nu avea acces liber la baie care pe rest nu era dotată cu duș, ci doar cu robinet și chiuvetă. Era insalubră și în dezastru. Interesatul afirmă apoi că mâncarea era insuficientă și de calitate slabă. Reclamantul explică că nici o activitate socială sau terapeutică nu era propusă la centru. Ocupațiile cotidiene se limitau la mese și igienă. Între mese, și-a petrecut timpul fie în curte, fie în sala comună dotată cu o masă, câteva scaune și un televizor. Nu existau cărți, jocuri sau alte materiale care să permită ocuparea locuitori. Conform reclamantului, personalul centrului organiza regulat excursii la plajă situată la aproximativ 30 km de centru. El spune că a participat la o ocazie la această excursie. c) Plecările reclamantului și plasamentul acestuia în blocul închis al instituției Reclamantul spune că a putut merge în orașul situat lângă centru. Nu este clar, conform elementelor dosarului, dacă putea cere o autorizație pentru a pleca din centru. La o dată nespecificată, a făcut o tentativă de a pleca din centrul Rusokastro. La întoarcerea sa, care a avut loc în circumstanțe neexpuse, ar fi fost plasat pentru o săptămână, ca pedeapsă, într-o clădire complet închisă a instituției, o zonă rezervată persoanelor grav afectate în capacitățile intelectuale și complet dependente de asistența altora pentru a se hrăni, îmbrăca sau spăla. Interesatul spune că a văzut aceste persoane complet abandonate de personalul centrului – prost hrănite, îmbrăcate pe jumătate, mergând cu picioarele goale și în stare de igienă desastruoasă. d) Corespondență Reclamantul trebuia să-și dea corespondența sortantă membrilor personalului centrului Rusokastro. Aceștia trebuia s-o frankeze și s-o trimită deducând costurile din pensia sa. El afirmă cu toate acestea că a găsit de mai multe ori scrisorile sale netrimate în sertarele biroului unde-și recupera comandarea pachetelor cu țigarete.

Evaluarea capacităților sociale ale reclamantului în timpul șederii la centrul Rusokastro și concluziile raportului psihiatric întocmit la cererea avocatei sale Pe 7 iulie 2002, a fost consemnat în dosarul reclamantului că avea ca obiectiv pe termen lung dezvoltarea autonomiei personale, cuprinzând igiena personală și aranjarea lucrurilor sale. La acea dată, dosarul indica că interesatul nu avea contact cu rude apropiate, nu primea vizite și nu se dusese niciodată în vizită la rude. La inițiativa avocatei sale, reclamantul a fost examinat pe 26 noiembrie 2005 de psihiatrul G. K., șef de unitate psihiatrică la un centru public de îngrijiri pentru persoane cu tulburări mentale. Raportul întocmit la acea ocazie concluziona că reclamantul era calm la înfățișare. Comunica ușor, înțelegea bine scopul analizei și era cooperativ. Procesul gândirii decurge la o viteză normală, fără deviare de structură sau conținut. Expresia emoțională era adecvată contextului în ciuda capacităților de inițiativă reduse. Medicul a constatat, conform elementelor dosarului medical, că putea fi considerat că interesatul suferea de schizofrenie al cărei ultim acces de criză datează de peste zece ani. Era important să se analizeze cum evoluase starea psihică a interesatului. Pe de o parte, era evident că, în trecut, reclamantul prezentase un comportament instabil. Pe de altă parte, după cum indicau sentința din 21 mai 1999 și alte certificate medicale, această stare nu era permanentă ci sporadică și au fost constatate perioade lungi de remisiune la interesant. De plus, existau mijloace terapeutice pentru a controla boala. Psihiatrul a precizat că la examen reclamantul era indubitabil în stare de remisiune în care, în ciuda diagnosticului constatat la el, era în stare de a-și îngiji singur în mod autonom. El a adăugat că interesatul nu prezenta pericol pentru alții. Pe 14 aprilie 2006, responsabilii centrului Rusokastro au întocmit un raport de evaluare asupra comportamentului și capacităților sociale ale reclamantului. Acest raport indica ca singură rudă apropiată pe mama interesatului fără a preciza care erau relațiile dintre cei doi. Motivurile plasamentului erau de ordin social. Reclamantul era sociabil și avea bun contact cu alte persoane la centru, avea bun comportament și era capabil să se adapteze la mediul lui. Participa la viața la centru și era în buni termeni cu personalul. Interesele personale ale acestuia se axau pe televiziune, muzică, citirea ziarelor. Raportul indica ca obicei rău fumatul. Privind capacitățile interesatului, raportul preciza că acesta era independent în termeni de nevoi personale. Reclamantul nu prezenta aptitudini sau competențe profesionale și tehnice particulare. Era susceptibil de influență psihologică de alții și executa instrucțiunile date. Printr-o scrisoare din 5 septembrie 2007, directorul Agenției regionale de asistență socială a invitat directorul centrului Rusokastro să constituie o comisie responsabilă de a evalua situația fiecărei persoane plasate în instituție pentru a identifica persoanele susceptibile de a fi gazdate în "locuințe protejate" (защитено жилище) sau de a fi reintegrate. Această cerere s-a înscris în cadrul implementării unui plan de acțiune național visant închiderea instituțiilor specializate pentru copii și adulți cu handicap și având ca obiectiv îmbunătățirea stării adulților plasați în centre sociale. Pe 19 septembrie 2007, după un examen al situației tuturor locuitori ai centrului Rusokastro, comisia constituită în acest scop a întocmit o listă de persoane care ar putea beneficia de o "locuință protejată" în care figura numele reclamantului. La data ultimelor elemente versate la dosar de reclamant, și anume în aprilie 2012, acesta se afla în continuare la centrul Rusokastro.

Încercare desfășurate de reclamant pentru a obține încetarea curelei Pe 29 iunie 2006, reclamantul a rugat parchetul regional, prin intermediul avocatei sale, să sesizeze tribunalul regional cu o cerere de restabilire a capacității juridice datorită faptului că starea sa de sănătate îi permitea să-și gestioneze interesele. Pe 11 august 2006, procurorul a refuzat să introducă o acțiune de restabilire a capacității juridice. El a indicat în special că conform legislației aplicabile, reclamantul trebuia mai întâi să se adreseze curatorului său și că era doar în caz de refuz al acestuia de a angaja procedura că putea cere procurorului să o facă. El a relevat că expertiza psihiatrică din 26 noiembrie 2005 nu fusese stabilită conform procedurii legale și nu putea servi ca dovadă în-o procedură privind capacitățile juridice ale interesatului. Avocata reclamantului a contestat acest refuz pe cale ierarhică susținând că art. 277 al codului de procedură civilă (CPC) nu prevedea ordinea în care persoana parțial privată de capacitate juridică trebuia să ceară persoanelor autorizate să inițieze procedura de restabilire a capacității să o facă. De plus, reclamantul nu avea contact cu curatorul. Pe 25 august 2006, procurorul de apel a confirmat refuzul procurorului regional considerând că art. 277 al CPC autoriza de asemenea "orice persoană având un interes legitim" să introducă o cerere de revizuire a statutului juridic. Prin urmare, era posibil pentru avocata reclamantului să sesizeze ea însăși tribunalele cu o asemenea cerere fără ca să fie necesar să aibă intermediul procurorului. Avocata interesatului a contestat acest refuz al procurorului de apel. Pe 17 noiembrie 2006, parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Casație a confirmat refuzurile procurorilor. El a constatat în special că accesul reclamantului la un tribunal pentru a cere revizuirea statutului juridic al acestuia fusese garantat prin intermediul curatorului și rudelor apropiate. Cât privește rolul parchetului, acesta din urmă avea puterea de a decide, pe baza propriei evaluări a unui caz, dacă era necesar să introducă acțiunea în cauză. În speță, conform expertizelei medicale la care se referea avocata, nu putea fi considerat că curatela trebuia ridicată și ținând seama de tulburările reclamantului, interesele acestuia erau mai bine protejate sub curatelă. Reclamantul nu a cerut mamei sale să introducă o acțiune de restabilire a capacității juridice. B. Dreptul și practica interne relevante Dreptul intern aplicabil este rezumat în hotărârea Stanev c. Bulgarie [Marea Cameră] (nr. 36760/06, §§ 42-71, 17 ianuarie 2012). C. Textele internaționale relevante Textele dreptului internațional relevant sunt rezumate în hotărârea Stanev, precitată, §§ 72-87. De altfel, într-un document din 15 mai 2003 intitulat "Unde sunt bărbații lui Dragash Voyvoda", Amnesty International constată că la închiderea centrului Dragash Voivoda, cincisprezece bărbați cu schizofrenie au fost transferați la centrul Rusokastro, în timp ce aceasta era un centru ai cărui locuitori, în cea mai mare parte, sufereau de întârziere mentală însoțită în unele cazuri de handicap fizic sau senzorial. Conform Amnesty International, autoritățile au efectuat acest transfer fără să țină seama de nevoile diferite ale indivizilor suferind de boli diferite, și de aceea nu au asigurat siguranța fizică și bunăstarea mentală a fiecăruia prin intermediul unor îngrijiri adaptate. GRIEFURI 1. Reclamantul se plânge de condițiile de viață la centrul Dragash Voivoda și violența fizică pe care ar fi suferit-o acolo. Se plânge de asemenea de condițiile la centrul Rusokastro, inclusiv din faptul că a fost plasat pentru o săptămână într-un bloc închis al instituției rezervat persoanelor cel mai grav afectate, cu care nu ar fi putut comunica din cauza severității handicapului lor. Adaugă că ar fi suferit din faptul că a fi martor al tratamentelor inumane și degradante infligate acestora. Interesatul invocă art. 3. 2. Invocând art. 5 § 1 din Convenție, se plânge de o privare neregulată și arbitrară de libertate din cauza placements successive ale acestuia în centre Dragash Voivoda și Rusokastro împotriva voinței sale. Pe baza articolului 5 § 4, reclamantul denunță imposibilitatea în dreptul bulgar de a face să se examineze legalitatea acestei măsuri. De asemenea invocă art. 5 § 5 și se plânge de absența unei proceduri judiciare prin care poate obține o reparație a presupusei violări a acestor dispoziții. 3. Invocând art. 6, interesatul se plânge de absența accesului la un tribunal pentru a cere restabilirea capacității juridice. 4. Ținând seama de art. 8, se plânge de regimul curelei, inclusiv absența controlului asupra actelor curatorului, precum și restricțiile la viața privată decurgând din plasamentul în centru împotriva voinței, absența contactului cu lumea exterioară și restricțiile aduse corespondenței. 5. În sfârșit, denunță absența unui recurs eficace în dreptul bulgar pentru a se plânge de violările presupuse ținând seama de dispozițiile susmentionate ale Convenției.

A existat o violare a dreptului reclamantului la respect al vieții private în sensul articolului 8 din Convenție din cauza regimului curelei și restricțiilor suferite în cursul plasamentului, inclusiv a celor pretinse ținând seama de corespondența?

Avea reclamantul la dispoziție, după cum cere art. 13 din Convenție, un recurs intern eficace prin care ar fi putut formula grievurile ridicate ținând seama de articolele 3 și 8 din Convenție?

La mise sous curatelle du requérant et son placement en foyer social pour personnes atteintes de troubles mentaux A une date non précisée en 1999, à la demande de la mère du requérant, le procureur régional de Targovishte pria le tribunal régional ( Окръжен съд ) de cette même ville de prononcer l’incapacité juridique totale du requérant. Par un jugement du 21 mai 1999, le tribunal déclara l’intéressé partiellement incapable au motif qu’il souffrait d’une schizophrénie ayant conduit au changement de personnalité et l’ayant privé de son aptitude de gérer ses affaires et intérêts. Des rémissions avaient été constatées et cette pathologie était susceptible à des corrections médicales. Le tribunal constata que l’état du requérant n’était pas de nature à exiger une déclaration d’incapacité totale et indiqua qu’il était dans l’intérêt de celui-ci d’être déclaré partiellement incapable. Le tribunal tint compte d’une expertise psychiatrique effectuée dans le cadre de la procédure et entendit le requérant. Il indiqua par ailleurs que le jugement définitif était à envoyer à l’organe chargé de la tutelle et de la curatelle (le maire) afin de nommer un curateur au requérant. Le jugement du 21 mai 1999, n’ayant pas été contesté, devint définitif. Le 22 juin 1999, la mère du requérant demanda aux services sociaux de Popovo de placer ce dernier dans un foyer social. Elle indiqua qu’elle exerçait les fonctions de curatrice. Le formulaire de la demande contenait une mention selon laquelle lorsque le placement en cause concernait des personnes atteintes de troubles mentaux, la demande devait être signée par leurs représentants légaux. La mère de l’intéressé signa l’espace réservé au représentant légal. Ce formulaire n’a pas été signé par le requérant. Dans un document dénommé « enquête sociale » établi par les services sociaux le 23 juin 1999, il fut inscrit que la demande de placement en foyer social avait été adressée, le 22 juin 1999, par le requérant. Ce document indiquait que l’intéressé souffrait d’une maladie psychique constatée par une commission de médecins du travail, qu’il recevait une pension d’invalidité à hauteur de 12 900 anciens levs bulgares (soit 12,90 nouveaux levs bulgares (BGN, ou environ six euros (EUR), qu’il avait hérité d’une sixième d’une maison et que sa mère, une retraitée âgée, n’était pas en mesure de s’occuper de lui. L’assistant social ayant établi le document proposa, compte tenu de la maladie du requérant et de la nécessité de le soumettre à une surveillance médicale permanente, de le placer dans un foyer social. Le requérant affirme qu’à une date non précisée, la municipalité de Popovo décida de son placement dans une institution sociale. Le 30 juin 1999, il fut conduit au foyer pour hommes souffrants de troubles mentaux du village de Dragash Voivoda, de la région de Pleven (le « foyer de Dragash Voivoda »), par un assistant social qui l’aurait menacé et lui aurait dit de ne pas tenter de quitter l’institution. Le dossier contient un contrat de placement en institution sociale daté du 14 août 2002 conclu entre la mère du requérant et le foyer de Dragash Voivoda, établissement relevant du ministère du Travail et de la Politique sociale. A la même date, la directrice du foyer de Dragash Voivoda demanda l’autorisation des services sociaux de placer l’intéressé afin de lui accorder des services sociaux et signa cette demande en indiquant qu’elle était sa représentante légale. Elle rajouta que l’intéressé percevait une pension d’invalidité de 84 BGN (environ 42 EUR). Elle joignit à sa demande une série de documents parmi lesquels un certificat médical, la décision d’invalidité du requérant établie par la commission de médecins du travail et un formulaire « enquête sociale » complété par un assistant social et daté du même jour. Ce dernier nota que le requérant était sociable et autonome au quotidien, qu’il n’existait pas d’information sur la possibilité pour les proches parents de s’occuper de lui et qu’il n’avait pas de relations avec ceux-ci. L’assistant social conclut « qu’il convenait de continuer à lui accorder les services du foyer de Dragash Voivoda ». Par une lettre du 20 septembre 2002, la directrice du foyer de Dragash Voivoda informa la mère du requérant d’une perspective de réduction de la capacité d’accueil du foyer et l’invita à se présenter, avant le 27 septembre 2002, pour discuter les possibilités de réintégration de celui-ci en milieu familial. La non-présentation de la mère dans le délai indiqué, vaudrait un refus de réintégration familiale de l’intéressé et celui-ci serait transféré dans un autre foyer similaire. Il apparaît que la mère du requérant ne répondit pas à cette demande. Le 26 septembre 2002, l’intéressé fut transféré au foyer pour adultes atteints de retard mental du village de Rusokastro, municipalité de Kameno, région de Burgas (foyer de Rusokastro), établissement relevant également du ministère du Travail et de la Politique sociale. Le dossier du requérant, ainsi que ses affaires personnelles furent également transmis le même jour. Par un mandat certifié par un notaire le 7 novembre 2002, la mère de l’intéressé donna les pouvoirs à une certaine M. K., assistante sociale au foyer de Rusokastro, de disposer de la pension d’invalidité du requérant pour couvrir les frais en termes de nourriture, de vêtements ou d’autres besoins du requérant, ainsi que de la représenter dans le cadre de ce mandat. Le mandat indiquait aussi que la mère de l’intéressé agissait en qualité de curatrice, circonstance qu’elle avait certifiée par un acte de mise en place de la curatelle en date du 18 juin 1999 ( удостоверение за учредяване на попечителство ). Les éléments du dossier indiquent qu’à une date non précisée, après le transfert du requérant, le directeur du foyer de Rusokastro introduisit une proposition auprès de l’organe chargé de la tutelle et de la curatelle de constituer le conseil de la curatelle de l’intéressé. Par une décision du 18 novembre 2002, cet organe désigna la mère du requérant comme curatrice du requérant, ainsi qu’un certain G. D. comme adjoint à la curatrice. Cette décision indiqua que la curatrice avait une obligation de présenter des rapports annuels avant le mois de février sur l’exercice de ses fonctions auprès de l’organe municipal chargé de la tutelle et de la curatelle. Le dossier contient un contrat de placement du requérant dans le foyer de Rusokastro daté du 21 avril 2004. Le 3 août 2006, le requérant adressa au directeur du foyer de Rusokastro une demande écrite de transfert dans un autre établissement. Il indiqua en particulier qu’il souhaitait être plus près de ses proches et de sa région natale et il considérait que le foyer de Rusokastro n’était pas adapté à ses besoins en termes de soins. Le requérant n’aurait pas eu de réponse à sa demande. Le dossier contient une lettre, dont la date n’est pas précisée, de la part de la mère du requérant à l’infirmière en chef, mais il n’est pas clair de quel des deux foyers s’agissait-il. Elle demanda des nouvelles de son fils et indiqua que celui-ci était hostile envers elle.

Le séjour du requérant au foyer de Dragash Voivoda a) Les conditions de vie Le requérant affirme que le foyer de Dragash Voivoda n’avait pas été suffisamment chauffé et que la nourriture offerte avait été insuffisante et de mauvaise qualité. Il n’y recevait pas de soins thérapeutiques, mais uniquement un traitement antipsychotique. Il n’exerçait aucune activité sociale ou culturelle. b) Les déplacements du requérant et les allégations de violence physique Le dossier ne contient pas d’éléments concernant le régime des sorties du foyer de Dragash Voivoda. Le requérant dit avoir tenté de quitter le foyer de Dragash Voivoda à trois reprises à sa propre initiative, à des dates non précisées. Il aurait été recherché et reconduit au foyer par la police, dans des circonstances qui ne sont pas détaillées. Après chaque retour au foyer, il aurait été battu. La première fois, il aurait été battu avec des bâtons en bois par trois ou quatre pensionnaires. Il affirme que ceux-ci auraient reçu, de la part d’un infirmier assistant, l’ordre de le battre dans la nuit lorsque le personnel en permanence était de nombre réduit. A une deuxième occasion, après le retour du requérant au foyer de Dragash Voivoda, il aurait été attaché par ses chevilles à un banc dans la cour pendant toute une journée à titre d’exemple pour les autres pensionnaires afin de les dissuader à quitter le foyer. Enfin, à une troisième occasion, le requérant aurait été placé, pour être puni de sa fuite, dans une pièce appelée « chambre d’isolement » avec quelques autres pensionnaires d’où il ne pouvait sortir, à peu d’exception près, pendant environ six mois.

Le séjour du requérant au foyer de Rusokastro a) Les dispositions du contrat de placement Le contrat daté du 21 avril 2004 indique le nom du requérant en tant que partie mandataire et bénéficiaire des services sociaux. Il ne fut pas signé par l’intéressé, ni par sa curatrice. La seule signature apposée fut celle du directeur du foyer. D’après les dispositions de ce document, le foyer fournissait la nourriture, les vêtements, les services médicaux et le chauffage, et un hébergement, moyennant le versement d’un montant déterminé par la loi. Il apparaît que l’intégralité de la pension d’invalidité du requérant était transférée au foyer pour régler ce montant. Le contrat prévoyait que 80 % de cette somme devaient être affectés au paiement des prestations fournies. Il ressort des éléments du dossier que les 20 % restants étaient versés sur le compte bancaire du foyer et étaient réservés aux dépenses personnelles. Le contrat ne prévoyait pas la durée des prestations, mais précisait que son effet était à considérer à partir du 26 septembre 2002. b) Conditions de vie au foyer de Rusokastro Le foyer de Rusokastro accueillait principalement des pensionnaires souffrant d’arriération mentale. L’établissement comportait plusieurs bâtiments. Le requérant fut installé dans le secteur III qui représentait une partie ouverte du foyer. En effet, les résidants de celle-ci avaient un accès à la cour extérieure, ainsi qu’à certaines zones au sein du foyer. L’intéressé partageait une chambre de 16 m 2 avec trois autres personnes et les lits se trouvaient pratiquement les uns à côté des autres. La chambre ne contenait pas de meubles et ses quatre occupants partageaient deux étagères pour disposer leurs affaires personnelles. Par ailleurs, les vêtements des pensionnaires étaient interchangeables car la plupart n’étaient pas restitués aux mêmes personnes après lavage. Le requérant affirme que la chambre était fermée à clé pendant la journée afin d’être tenue en bonne état. Il dit par ailleurs qu’il existait un WC pour huit personnes qui n’était pas nettoyé régulièrement. Des produits d’hygiènes n’étaient pas disponibles. Il n’avait pas un accès libre à la salle de bains qui d’ailleurs n’était pas dotée d’une douche, mais d’un robinet et d’un évier uniquement. Elle était insalubre et délabrée. L’intéressé affirme ensuite que la nourriture était insuffisante et de mauvaise qualité. Le requérant explique qu’aucune activité sociale ou thérapeutique n’était proposée au foyer. Les occupations quotidiennes se limitaient aux repas et à l’hygiène. Entre les repas, il passait son temps soit dans la cour, soit dans la salle commune équipée d’une table, quelques chaises et un poste de télévision. Il n’y avait pas de livres, de jeux ou d’autres matériels permettant d’occuper les pensionnaires. Selon le requérant, le personnel du foyer organisait régulièrement des excursions à la plage située à environ 30 km du foyer. Il dit avoir participé à une occasion à cette excursion. c) Les sorties du requérant et son placement dans le bloc fermé de l’établissement Le requérant dit avoir pu se rendre à la ville située à proximité du foyer. Il n’est pas clair, selon les éléments du dossier, s’il pouvait demander une autorisation pour sortir du foyer. A une date non précisée, il fit une tentative de quitter le foyer de Rusokastro. A son retour, qui eut lieu dans des circonstances non exposées, il aurait été placé pendant une semaine, à titre de punition, dans un bâtiment totalement fermé de l’établissement, une zone réservée aux personnes gravement atteintes dans leurs capacités intellectuelles et complètement dépendantes de l’assistance d’autrui pour s’alimenter, s’habiller ou se laver. L’intéressé dit avoir vu ces personnes totalement délaissées par le personnel du foyer – mal nourries, vêtues à moitié, marchant pieds nus et dans un état hygiénique déplorable. d) Correspondance Le requérant devait donner son courrier sortant aux membres du personnel du foyer de Rusokastro. Ceux-ci devaient l’affranchir et le poster en déduisant les frais de sa pension. Il affirme toutefois avoir trouvé à plusieurs reprises ses lettres non postées dans les tiroirs du bureau où il récupérait la commande de ses paquets de cigarettes.

L’évaluation des capacités sociales du requérant pendant son séjour au foyer de Rusokastro et les conclusions du rapport psychiatrique établi à la demande de son avocate Le 7 juillet 2002, il fut inscrit dans le dossier du requérant qu’il avait comme objectif à long terme de développer une autonomie personnelle, comprenant l’hygiène personnelle et le rangement de ses affaires. A cette date, le dossier indiquait que l’intéressé n’avait pas de contact avec ses proches parents, ne recevait pas de visites et ne s’était jamais rendu en séjour chez ses proches. A l’initiative de son avocate, le requérant fut examiné le 26 novembre 2005 par le psychiatre G. K., chef d’unité psychiatrique auprès d’un centre public de soins pour personnes atteintes de troubles mentaux. Le rapport établi à cette occasion concluait que le requérant était calme d’apparence. Il communiquait facilement, comprenait bien l’objet de l’analyse et était coopératif. Le processus du raisonnement se déroulait à un rythme normal, sans déviation de la structure ou du contenu. L’expression émotive était adéquate au contexte malgré les capacités d’initiative réduites. Le médecin constata, selon les éléments du dossier médical, qu’il pouvait être considéré que l’intéressé souffrait d’une schizophrénie dont le dernier accès de crise datait de plus de dix ans. Il importait d’analyser comment l’état psychique de l’intéressé avait évolué. D’une part, il était évident que, par le passé le requérant avait présenté un comportement instable. D’autre part, comme l’indiquait le jugement du 21 mai 1999 et d’autres certificats médicaux, cet état n’était pas permanent mais sporadique et de longues périodes de rémission avaient été constatées chez l’intéressé. De plus, il existait des moyens thérapeutiques pour maitriser la maladie. Le psychiatre précisa que lors de l’examen le requérant était incontestablement en état de rémission dans lequel malgré le diagnostic constaté chez lui, il était en mesure de prendre soins de lui-même de manière autonome. Il rajouta que l’intéressé ne présentait pas un danger pour les autres. Le 14 avril 2006, les responsables du foyer de Rusokastro établirent un rapport d’évaluation sur le comportement et les capacités sociales du requérant. Ce rapport indiquait comme seule proche parente la mère de l’intéressé sans préciser quelles étaient les relations entre les deux. Les raisons du placement relevaient de l’ordre social. Le requérant était sociable et avait un bon contact avec les autres personnes au foyer, il avait un bon comportement et était capable de s’adapter à son entourage. Il participait à la vie au foyer et se trouvait en bons termes avec le personnel. Ses intérêts personnels portaient sur la télévision, la musique, la lecture des journaux. Le rapport indiquait comme mauvaise habitude le fait qu’il fumait. Concernant les capacités de l’intéressé, le rapport précisait que celui-ci était indépendant en termes de besoins personnels. Le requérant ne présentait pas d’aptitudes ou de compétences professionnelles et techniques particulières. Il était susceptible d’influence psychologique d’autrui et exécutait les instructions données. Par une lettre du 5 septembre 2007, le directeur de l’Agence régionale de l’assistance sociale invita le directeur du foyer de Rusokastro à constituer une commission chargée à évaluer la situation de chaque personne placée dans l’institution afin d’identifier les personnes susceptibles d’être accueillies dans des « logements protégés » ( защитено жилище ) ou d’être réintégrées. Cette demande s’inscrivait dans le cadre de la mise en œuvre d’un plan d’action national visant la clôture des institutions spécialisées pour enfants et adultes handicapés et ayant pour objectif l’amélioration de la condition des adultes placés dans des foyers sociaux. Le 19 septembre 2007, suite à un examen de la situation de tous les pensionnaires du foyer de Rusokastro, la commission constituée à cet égard établit une liste de personnes pouvant bénéficier d’un « logement protégé » dans laquelle figurait le nom du requérant. A la date des derniers éléments versés au dossier par le requérant, soit en avril 2012, celui-ci se trouvait toujours au foyer de Rusokastro.

Les tentatives déployées par le requérant pour obtenir la cessation de la curatelle Le 29 juin 2006, le requérant pria le parquet régional, par l’intermédiaire de son avocate, de saisir le tribunal régional d’une demande de rétablissement de capacité juridique au motif que son état de santé lui permettait de gérer ses intérêts. Le 11 août 2006, le procureur refusa d’introduire une action en rétablissement de la capacité juridique. Il indiqua en particulier que selon la législation applicable, le requérant devait d’abord s’adresser à sa curatrice et que c’était seulement en cas de refus de celle-ci d’engager la procédure, qu’il pouvait demander au procureur de le faire. Il releva que l’expertise psychiatrique du 26 novembre 2005 n’avait pas été établie selon la procédure légale et ne pouvait pas servir de preuve dans une procédure sur les capacités juridiques de l’intéressé. L’avocate du requérant contesta ce refus par la voie hiérarchique en faisant valoir que l’article 277 du code de procédure civile (CPC) ne prévoyait pas l’ordre dans lequel la personne partiellement privée de capacité juridique devait demander aux personnes autorisées à initier la procédure de rétablissement de capacité de le faire. De plus, le requérant n’avait pas de contact avec sa curatrice. Le 25 août 2006, le procureur d’appel confirma le refus du procureur régional considérant que l’article 277 du CPC habilitait aussi « toute personne ayant un intérêt légitime » d’introduire une demande en révision du statut juridique. Dès lors, il était possible pour l’avocate du requérant de saisir elle-même les tribunaux d’une telle demande sans qu’il soit nécessaire d’avoir l’intermédiaire du procureur. L’avocate de l’intéressé recourut contre ce refus du procureur d’appel. Le 17 novembre 2006, le parquet auprès de la Cour suprême de cassation confirma les refus des procureurs. Il constata en particulier que l’accès du requérant à un tribunal pour demander la révision de son statut juridique avait été garanti par le biais de sa curatrice et ses proches. Quant au rôle du parquet, ce dernier avait le pouvoir de décider, sur la base de sa propre évaluation d’un cas s’il était nécessaire d’introduire l’action en question. En l’espèce, selon l’expertise médicale à laquelle se référait l’avocate, il ne pouvait être considéré que la curatelle devait être levée et compte tenu des troubles du requérant, ses intérêts étaient mieux protégés sous la curatelle. Le requérant n’a pas demandé à sa mère d’introduire une action en rétablissement de sa capacité juridique. B. Le droit et la pratique internes pertinents Le droit interne applicable est résumé dans l’arrêt Stanev c. Bulgarie [GC] (n o 36760/06, §§ 42-71, 17 janvier 2012). C. Les textes internationaux pertinents Les textes du droit international pertinent sont résumés dans l’arrêt Stanev , précité, §§ 72-87. Par ailleurs, dans un document du 15 mai 2003 intitulé « Où sont les hommes de Dragash Voyvoda », Amnesty International constate qu’à l’occasion de la fermeture du foyer de Dragash Voivoda, quinze hommes atteints de schizophrénie ont été transférés au foyer de Rusokastro, alors qu’il s’agissait d’un centre dont la plupart des pensionnaires souffraient d’une arriération mentale accompagnée dans certains cas d’un handicap physique ou sensoriel. Selon Amnesty International , les autorités ont opéré ce transfert sans tenir compte des besoins différents des individus souffrant de maladies différentes, et elles n’ont donc pas veillé à la sécurité physique et au bien-être mental de chacun grâce à des soins adaptés. GRIEFS 1. Le requérant se plaint des conditions de vie au foyer de Dragash Voivoda et de la violence physique qu’il y aurait subie. Il se plaint également des conditions au foyer de Rusokastro, y compris du fait d’être placé pendant une semaine dans un bloc fermé de l’établissement réservé aux personnes les plus grièvement atteintes, avec lesquelles il n’aurait pu communiquer en raison de la sévérité de leur handicap. Il rajoute qu’il aurait souffert du fait d’être témoin des traitements inhumains et dégradants infligés à leurs égards. L’intéressé invoque l’article 3. 2. Invoquant l’article 5 § 1 de la Convention, il se plaint d’une privation irrégulière et arbitraire de liberté du fait de ses placements successifs dans les foyers de Dragash Voivoda et de Rusokastro contre son gré. Sur le terrain de l’article 5 § 4, le requérant dénonce l’impossibilité en droit bulgare de faire examiner la légalité de cette mesure. Il invoque également l’article 5 § 5 et se plaint de l’absence d’une procédure judiciaire au travers de laquelle il peut obtenir une réparation de la violation prétendue de ces dispositions. 3. Invoquant l’article 6, l’intéressé se plaint de l’absence d’accès à un tribunal pour demander le rétablissement de sa capacité juridique. 4. Au regard de l’article 8, il se plaint du régime de la curatelle, y compris l’absence de contrôle sur les actes de sa curatrice, ainsi que des restrictions à sa vie privée découlant du placement dans le foyer contre sa volonté, de l’absence de contact avec le monde extérieur et les restrictions apportées à correspondance. 5. Enfin, il dénonce l’absence d’un recours efficace en droit bulgare pour se plaindre des violations alléguées au regard des dispositions susmentionnées de la Convention.

Y a-t-il eu violation du droit du requérant au respect de sa vie privée au sens de l’article 8 de la Convention en raison du régime de la curatelle et des restrictions subies au cours de son placement, y compris celles prétendues au regard de sa correspondance ?

Le requérant avait-il à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel il aurait pu formuler ses griefs soulevés au regard des articles 3 et 8 de la Convention ?