Secțiunea a doua Cerere nr. 29217/12 Golajan TARAKHEL și altele împotriva Elveției introduse la 10 mai 2012 EXPOSAT DE FAPTE Reclamanții sunt șapte resortisanți afgani, rezidenți în Lausanne, domnul Golajan Tarakhel, născut în 1971, soția sa, Maryam Habibi, născută în 1981 și cei cinci copii minori ai acestora, Arezoo, născută în 1999, Mohammad, născută în 2001, Nazanin, născută în 2003, Shiba, născută în 2005 și Zeynab, născută în 2008 în fața Curții, reclamanții sunt reprezentați de Serviciul de asistență juridică pentru exilați (SAJE), în numele căruia acționează M Karine Povlakic, jurist. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează: la o dată nedeterminată, primul reclamant care a părăsit Afganistanul pentru Pakistan. El a întâlnit-o pe a doua reclamantă pe care a primit-o și s-au dus apoi în Iran unde au trăit 15 ani. La o dată necunoscută, au părăsit Iranul pentru Turcia, și de acolo s-au dus în Italia cu barca. Au fost arestați de poliție pe mare. La 16 iulie 2011, primii doi solicitanți au fost înregistrați în sistemul EURODAC. Ei au fost apoi conduși împreună cu copiii lor într-un centru de primire din Bari. Ei au arătat că condițiile lor de cazare erau rele, în special în absența unor instalații sanitare, și că erau expuși în mod regulat la violență din cauza bătăilor care izbucneau în fiecare zi. La o dată nedeterminată, reclamanții s-au dus în Austria, unde cei doi solicitanți au fost din nou înregistrați în sistemul EURODAC la 30 iulie 2011. Ei au depus o cerere de azil care a fost respinsă. Râzând că au fost exmatriculați din nou în Italia, s-au dus în Elveția. La 3 noiembrie 2011, reclamanții au solicitat azilul în Elveția. Prin decizia din 24 ianuarie 2012, Oficiul Federal pentru Migrație a respins cererea și a retras reclamanții către Italia. nu era de competența autorităților elvețiene să se substituie Italiei; aceasta a concluzionat că niciun element concret care ar putea pune în pericol viața reclamanților în cazul în care se întorcea în Italia nu apărea din dosar. Prin actul din 2 februarie 2012, reclamanții au sesizat Tribunalul Administrativ Federal. În sprijinul recursului lor, aceștia au susținut că condițiile de adăpostire a persoanelor care dețin azil în Italia violau art. 3 din convenție și că autoritățile federale nu au examinat acest aspect cu suficientă atenție. În februarie 2012, Tribunalul Administrativ Federal a respins recursul, confirmând în totalitate decizia Oficiului Federal pentru Migrație. Instanța a considerat că Cu toate acestea, autoritățile italiene nu au oferit autorităților italiene posibilitatea de a-și asuma obligațiile în raport cu situația lor. Prin cererea din 13 martie 2012, reclamanții au solicitat Oficiului Federal pentru Migrație să redeschidă procedura și să le acorde azil politic în Elveția și au considerat că situația lor individuală nu a făcut obiectul unei examinări aprofundate. Această cerere a fost transmisă Tribunalului Administrativ Federal, care a respins-o prin hotărârea din 21 martie 2012, pe motiv că instanțele na invocând nici un mijloc nou pe care le-ar fi putut invoca anterior. Prin scrisoarea din 10 mai 2012, primită de către reclamant la data de 15 a aceleiași luni, la data de 15 a anului 2012, aceștia au sesizat Curtea de Ceans și i-au cerut, ca măsură provizorie, să invite guvernul elvețian să nu procedeze la expulzarea lor în Italia pe durata procedurii. Prin faxul din 18 aprilie 2012, modulul Indiqua agentului guvernului elvețian pe care judecătorul funcționând ca președinte al secțiunii căreia i s-a atribuit cauza a decis să indice guvernului elvețian, în conformitate cu art. 39 din Regulamentul Curții, să nu deporteze declarațiile către Italia pe durata procedurii în fața Curții. Invocând articolele 3 și 8 din convenție, reclamanții susțin că condițiile de cazare la care ar fi expuse în Italia nu respectă Convenția și sunt incompatibile cu prezența copiilor de vârstă mică. Pe teritoriul articolelor 3 și 13 din convenție, reclamanții se plâng că autoritățile elvețiene nu au examinat suficient de bine situația lor personală și că nu au luat în considerare statutul lor familial. Având în vedere obiecțiile reclamanților și condițiile de adăpostire a persoanelor care au dreptul la azil în Italia, ar trebui să ne temem că cei interesați ar putea fi supuși unor tratamente contrare art. 3 din Convenție dacă ordinul de transfer către Italia ar fi pus în aplicare Înainte de a decide cu privire la expulzarea lor, autoritățile elvețiene au examinat în mod corespunzător cauzele reclamanților conform cărora ar putea fi expuși riscului de a fi supuse unor tratamente inumane dacă ar fi retrimise către Italia ? În special, situația familială a reclamanților, vârsta unora dintre ei, și condițiile de cazare în Italia au fost luate suficient în considerare în aprecierea situației de către autoritățile elvețiene
Requête n
o
29217/12
Golajan TARAKHEL et autres
contre la Suisse
introduite le 10 mai 2012
Les requérants sont sept ressortissants afghans, résidant à Lausanne, M.
Golajan Tarakhel, né en 1971, son épouse, M
me
Maryam Habibi, née en
1981, et leurs cinq enfants mineurs, Arezoo, née en 1999, Mohammad, né en 2001, Nazanin, née en 2003, Shiba, née en 2005 ainsi que Zeynab, née
en 2008.
Devant la Cour, les requérants sont représentés par le Service d’Aide Juridique aux Exilés (SAJE), pour le compte duquel agit M
me
Karine
Povlakic, juriste.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
A une date indéterminée, le premier requérant quitta l’Afghanistan pour le Pakistan. Il y rencontra la deuxième requérante qu’il épousa. Ils se rendirent alors en Iran où ils vécurent pendant quinze ans.
A une date indéterminée, ils quittèrent l’Iran pour la Turquie, et de là se rendirent en Italie par bateau. Ils furent arrêtés par la police en mer.
Le 16 juillet 2011, les deux premiers requérants furent enregistrés dans le système EURODAC. Ils furent ensuite conduits avec leurs enfants dans un centre d’accueil à Bari. Ils exposent que leurs conditions d’hébergement étaient mauvaises, notamment en l’absence d’installations sanitaires, et qu’ils étaient régulièrement exposés à la violence en raison des bagarres qui éclataient tous les jours.
A une date indéterminée, les requérants se rendirent en Autriche où les deux requérants furent à nouveau enregistrés dans le système EURODAC le 30 juillet 2011. Ils déposèrent une demande d’asile qui fut rejetée. Risquant d’être à nouveau expulsés vers l’Italie, ils se rendirent en Suisse.
Le 3 novembre 2011, les requérants demandèrent l’asile en Suisse.
Par décision du 24 janvier 2012, l’office fédéral de la migration rejeta la demande et ordonna l’expulsion des requérants vers l’Italie. L’autorité administrative considéra que «
les conditions de vie difficiles en Italie ne sont pas un motif d’inexigibilité de l’exécution du renvoi
», qu’ «
il appart[enait] donc à l’Italie de soutenir les requérants
» et qu’«
il n’[était] pas du ressort des autorités suisses de se substituer à l’Italie.
»
Elle déduisit de ces considérations qu’«
aucun élément concret susceptible de mettre en danger la vie des requérants en cas de retour en Italie ne ressort[ait] du dossier.
»
Par acte du 2 février 2012, les requérants saisirent le tribunal administratif fédéral. A l’appui de leur recours, ils faisaient valoir que les conditions d’hébergement des requérants d’asile en Italie violaient l’article
3 de la Convention et que les autorités fédérales n’avaient pas examiné ce grief avec suffisamment d’attention.
Par un arrêt du 9
février 2012, le tribunal administratif fédéral rejeta le recours, confirmant intégralement la décision de l’office fédéral de la migration. La juridiction considéra que «
même si le dispositif d’accueil et d’assistance sociale souffr[ait] de carences et que les requérants d’asile ne [pouvaient] pas toujours être pris en charge par les autorités ou les institutions caritatives privées
», aucun élément du dossier ne permettait «
d’écarter la présomption selon laquelle l’Italie respecte ses obligations tirées du droit international public.
» S’agissant plus particulièrement du comportement des requérants, elle estima «
qu’en décidant de gagner la Suisse, ils n’ont pas donné aux autorités italiennes l’occasion d’assumer leurs obligations eu égard à leur situation.
»
Par demande du 13 mars 2012, les requérants prièrent l’office fédéral de la migration de rouvrir la procédure et de leur octroyer l’asile politique en Suisse. Ils estimaient que leur situation individuelle n’avait pas fait l’objet d’un examen approfondi. Cette demande fut transmise au tribunal administratif fédéral qui la rejeta par arrêt du 21 mars 2012, au motif que les requérants n’invoquaient aucun moyen nouveau qu’ils n’auraient pas été en mesure de faire valoir auparavant.
Par lettre du 10 mai 2012, parvenue au Greffe le 15 du même mois, les requérants saisirent la Cour de céans. Ils lui demandèrent, à titre de mesure provisoire, d’inviter le Gouvernement suisse à ne pas procéder à leur expulsion vers l’Italie pour la durée de la procédure.
Par télécopie du 18 avril 2012, le Greffe indiqua à l’agent du Gouvernement suisse que le juge faisant fonction de président de la section à laquelle l’affaire avait été attribuée avait décidé d’indiquer au Gouvernement suisse, en application de l’article 39 du règlement de la Cour, de ne pas expulser les requérants vers l’Italie pour la durée de la procédure devant la Cour.
Invoquant les articles 3 et 8 de la Convention, les requérants soutiennent que les conditions d’hébergement auxquelles ils seraient exposés en Italie ne respectent pas la Convention et sont incompatibles avec la présence d’enfants en bas âge.
Sur le terrain des articles 3 et 13 de la Convention, les requérants se plaignent que les autorités suisses n’ont pas examiné avec suffisamment d’attention leur situation personnelle et qu’elles n’ont pas tenu compte de leur statut familial.
1.
Eu égard aux griefs des requérants et aux conditions d’hébergement des requérants d’asile en Italie, y a t-il lieu de craindre que les intéressés encourent un risque d’être soumis à des traitements contraires à l’article 3 de la Convention si l’ordre d’expulsion vers l’Italie était mis à exécution
?
2.
Avant de décider de leur expulsion, les autorités suisses ont-elles dûment examiné le grief des requérants selon lesquels on les exposerait au risque d’être soumis à des traitements inhumains si on les renvoyait vers l’Italie
? En particulier, la situation familiale des requérants, l’âge de certains d’entre eux, et les conditions d’hébergement en Italie ont-ils été suffisamment pris en compte dans l’appréciation de la situation par les autorités suisses
?