K.M.C. împotriva Ungariei

Reclamantul s-a născut în 1973 și trăiește în Pécel. Reclamantul a fost un funcționar public care lucrează în serviciul unui inspectorat administrativ. Aplicarea Legei nr. LVIII din 2010 privind statutul juridic al funcționarilor guvernamentali (a se vedea mai jos), angajatorul ei a respins-o din serviciu la 27 septembrie 2010 fără a da motive pentru această concediere. Reclamantul nu a contestat această măsură în instanță, având în vedere că, în absența motivelor de concediere, ea nu a putut da în judecată fostului angajator cu nici o perspectiva de succes. Termenul statutar în acest sens a expirat la 26 octombrie 2010. La 18 februarie 2011, Curtea Constituțională a anulat ca neconstituțională art. 8 alineatul (1) din Legea nr. LVIII din 2010, începând cu 31 mai 2011 (a se vedea punctul 16 de mai jos).

La 6 mai 2011, Curtea Constituțională a dat o hotărâre (a se vedea punctul 17 de mai jos) privind neaplicabilitatea legislației, declarată neconstituțională, în cazurile încă în așteptare în fața unei instanțe obișnuite.

10. XX din 1949 (Constituția în vigoare la momentul material) prevăzută după cum urmează: „(1) În Republica Ungaria, toată lumea va fi egală înaintea legii și va avea dreptul de a avea orice acuzație împotriva lui, precum și drepturile și obligațiile civile determinate într-un proces echitabil și public de către o instanță independentă și imparțială stabilită prin lege.”(6) Toți cetățenii maghiari au dreptul de a deține o funcție publică în conformitate cu competența, calificările și cunoștințele profesionale.” 11. Secțiunea 8 alineatul (1) din Legea nr. LVIII din 2010 privind statutul juridic al funcționarilor guvernamentali, în vigoare între 6 iulie 2010 și 31 mai 2011, cu condiția ca un funcționar să poată fi respins din serviciu, cu o perioadă prealabilă de două luni, fără angajatorul să dea motive specifice pentru concediere.

CXXV din 2003 privind egalitatea de tratament și promovarea egalității de oportunități prevede următoarele: „Provizii care rezultă într-o situație în care o persoană sau un grup este tratat mai puțin favorabil decât altul, au fost sau vor fi tratate într-o situație comparabilă din cauza lor reală sau presupusă a) sex, b) origine rasială, c) culoare, d) naționalitate, e) aparținând unei minorități naționale sau etnice, f) limbă maternă, g) starea de sănătate, h) condamnarea religioasa sau ideologică, j) starea politică sau de altă opinie, k) starea de familie, l) maternitatea (pregnanță) sau paternitatea, m) orientarea sexuală, n) identitate sexuală, o) vârstă, p) origine socială, q) starea financiară, r) natura unui loc de muncă sau alt grup de muncă, s) a aderat la o reprezentarealtă reprezentare, t) alt statut sau caracteristii (denumită (denumite caracteristicii: caracteristici) a discriminală (denumite) se ridică directă, de discriminație, de fapt, în cazul) (2) În cazul descris în subsecțiunea (1) a fost justificat, cealaltă parte suportă sarcina de a demonstra că: a) circumstanțele justificate de partea vătămată sau de partea care are dreptul să afirme că nu existau cereri de interes public sau b) partea respectă obligația de egalitate de tratament sau, în ceea ce privește relația dată,

nu a fost obligată să respecte cerința de egalitate de tratament.” (1) Următoarele nu constituie o încălcare a cerinței de egalitate de tratament: a) discriminare proporțională justificată de natura sau caracteristica lucrării și bazată pe toate condițiile relevante și legale care trebuie luate în considerare pentru ocuparea forței de muncă, b) discriminare pe baza convingerii religioase sau alte ideologice sau origine națională și etnică care rezultă direct din spiritu determinarea naturii organizației, justificată având în vedere conținutul sau natura activității ocupaționale în cauză, și care se ridică la o exigență profesională autentică.” 13. Actul nr. XXII din 1992 privind Codul muncii prevede: „(2) Exercitarea dreptului se interpretează în mod necorespunzător, în special dacă este destinată sau duce la deficiența intereselor de drept ale altor persoane, limitarea potențialului altor persoane de afirmare a interesului, hărțuirea sau suprimarea expresiei lor de opinie.” (2) Cu excepțiile specificate în subsecțiunea (6), angajatorii sunt obligați să dea motive de concediere.

Motivele furnizate indică în mod clar cauza concedierii. În caz de litigiu, autenticitatea și adecvarea motivelor date pentru concediere sunt dovedite de către angajator.

(6) Angajatorul nu este obligat să dea motive pentru concedierea ordinară a unui angajat în cazul în care angajatul este considerat pensionar în sensul articolului 87/A alineatul (1) a)-g).” (1) Angajatorii nu trebuie să pună capăt unei locuri de muncă prin concediere ordinară în timpul perioadelor specificate mai jos: a) incapacitatea de muncă din cauza bolii ..., b) pentru perioada de concediu de boală acordată pentru îngrijirea unui copil bolnav, c) concediu nerambursit luat pentru asistență medicală sau îngrijire pentru copii (secțiunea 139), d) în timpul unui tratament legat de o procedură de reproducere umană specificată în cadrul unui Act separat, în timpul sarcinii, pentru trei luni de la data nașterii, și a concediului de maternitate [secțiunea (1) din secțiunea 138], e) în timpul concediului nerambursat luat în scopul înfirmirii sau a îngrijirii copiilor [secțiunea (5) din secțiunea 138], până când copilul ajunge la vârsta de trei ani, în perioada de eligianță pentru îngrijire a copil, indiferente, indiferent de orice concediere, în timpul unui serviciu neramit, în timpul serviciu neramit sau în timpul serviciu regular, în timpul unui serviciu sau al armate de reabilitate de reabilitate, încheiat, în timpul unui serviciu al unei persoanelor.

Legea nr. XXXII din 1989 privind Curtea Constituțională (în vigoare la momentul material) prevede: „(1) Observarea neconstituționalității unei legi aplicabile într-un caz dinaintea lui ... judecătorul depune o propunere Curții Constituționale. (2) Oricine care susține că o lege aplicabilă în cazul său în care este în funcție de instanță este neconstituțională poate depune o cerere de inițiere a acțiunii judecătorului specificate în subsecțiunea (1).” (1) Oricine care a suferit o încălcare a legii din cauza aplicării unei legi neconstituționale și a epuizat toate celelalte măsuri legale disponibile sau nu este prevăzută nici un alt remediu legal, poate, din cauza încălcării drepturilor sale consacrate în Constituție, depune la Curtea Constituțională o plângere constituțională.

(2) Plaga constituțională se depune în scris în termen de șaizeci de zile de la serviciul deciziei finale.” 15. III din 1952 privind Codul de Procedură Civilă prevede următoarele: „În conformitate cu hotărârea Curții Supreme, o hotărâre finală este supusă redeschiderii unei plângeri constituționale în cazul în care Curții Constituționale susțin o plângere cu excluziune retroactivă, în acest caz, privind aplicabilitatea legii declarate neconstituționale.” 16. Hotărârea Curții Constituționale nr. 8/2011. (II.18.) AB conține următoarele pasaje: „IV… În limitele Constituției, legislatorul se bucură de o mare libertate în reglementarea relațiilor de serviciu public… În 1992 în sectorul public – în cazul în care pozițiile juridice ale angajatorilor și angajaților sunt determinate de dependența lor de bugetul statului – au fost introduse reglementări de drept public, care corespund practic caracteristicilor sistemului de serviciu public închis.

Statutul juridic al persoanelor care desfășoară lucrări în serviciul statului a fost – în conformitate cu caracteristicile specifice ale activităților desfășurate – guvernate de legislatură în Actele separate ale Parlamentului… Caracteristica de bază a sistemului de serviciu public închis este faptul că conținutul relației de serviciu public și drepturile și obligațiile subiectului relației juridice sunt reglementate nu de acordul părților, ci de statut, de lege… Conținutul relației de serviciu public este reglementat în temeiul legii, având în vedere faptul că funcționarii publici îndeplinesc sarcinile statului și, în îndeplinirea sarcinilor lor, exercită competențe publice, în consecință – în comparație cu alți angajați – trebuie impuse acestora cerințe legale suplimentare.

Activitatea funcționarilor publici trebuie să servească interesul publicului, trebuie să fie profesional, imparțial, fără influență și fără prejudecăți, prin urmare, funcționarii publici trebuie să îndeplinească cerințele profesionale actualizate și înalte, trebuie să aibă o responsabilitate deosebită pentru activitatea lor și să fie supuse normelor stricte privind conflictul de interese; totuși, veniturile obținute în serviciul public rămân sub salariile care pot fi obținute în sectorul privat, deoarece sursa de remunerare a funcționarilor publici este bugetul de stat. Punctul de pornire pentru sistemul de serviciu public închis ... este că „cerințe suplimentare – respectarea cu care pot și trebuie solicitate persoanelor implicate în serviciul public – pot fi impuse numai în schimbul drepturilor suplimentare”.

Astfel de drepturi suplimentare includ sistemul de carieră reglementat și salariul garantat într-o lege a Parlamentului, sistemul previzibil și sigur „cariera de viață a serviciului public” și acordurile suplimentare. O caracteristică de bază a sistemului de serviciu public închis este stabilitatea relațiilor de serviciu public, și anume faptul că un funcționar public poate fi eliminat din birou numai în cazul în care sunt îndeplinite condițiile specificate într-un act al Parlamentului. În timp ce până în anii '80 sistemele de servicii publice ale diferitelor state au fost caracterizate de extinderea progresivă a sistemului de servicii publice închis, de atunci o abordare puternic critică a sistemelor închise a devenit tot mai dominantă.

În consecință, în aproape toate statele europene, s-au lansat procese de reformă a serviciului public pentru a spori eficiența, performanța și standardele administrației publice. Hotărârea reformelor este de a slăbi rigiditatea sistemului închis și de a-l apropia de reglementarea relațiilor cu sectorul privat al forței de muncă. Metoda aplicată în general pentru dezlănțuirea rigidității sistemului închis este dezlănțuirea conceptului de „nediscribilitate” interpretat anterior în mod strict și extinderea motivelor de concediere.

Actul maghiar privind statutul juridic al funcționarilor publici („Ktv.”) nu s-a bazat niciodată pe principiul „non-dismisibilitate”, deoarece a recunoscut pe scară largă posibilitatea de a respinge funcționarilor publici din birou și motivele și condițiile de concediere au fost chiar extinse în perioada care a trecut din 1992… Actul privind statutul juridic al funcționarilor guvernamentali („Ktjt.”) – cu normele sale privind încheierea relațiilor juridice oficiale guvernamentale – a introdus modificări esențiale în sistemul de serviciu public, astfel cum a fost creat în cadrul Ktv. și a încheiat stabilitatea relativă a relației de serviciu public garantată în cadrul Ktv… Ktv. normele privind terminarea relației juridice prin concedierea de la oficiu care nu este aplicabilă ... relația juridică a funcționarilor guvernamentali poate fi încheiată prin eliberarea de la oficiu de către angajator fără a da motive…

În contextul relațiilor de muncă, astfel cum este reglementat în Codul muncii („Mt.”) ... Curtea Constituțională [...] a evaluat datoria de a da motive – interpretată ca o restricție a dreptului angajatorului de a respinge liber un angajat – ca un privilegiu de a oferi protecție suplimentară a angajaților, la care nici o persoană nu are un drept constituțional. Dreptul angajatorului de a respinge în mod liber un angajat nu poate fi interpretat decât în contextul relațiilor de ocupare a forței de muncă bazate pe contract, nu în contextul relațiilor de serviciu public bazate pe Ktjt. În relațiile de serviciu public dreptul de concediere de la birou nu se bazează pe libertățile contractului, ci pe un act al Parlamentului; în cazul concedierii de la birou de către angajator, datoria de a da motive nu poate fi considerată ca o „regulă de preferare”; din contra, aceasta este o garanție care decurge din natura relației juridice…

În relațiile cu serviciul public, reglementările legale privind motivele de concediere din funcție constituie o problemă de constituționalitate, fiind o garanție care corespunde caracteristicilor specifice ale relațiilor cu serviciul public. [Acestea] regulamente și, în consecință, obligația de a da motive de concediere a fost considerată de Curtea Constituțională ... ca garanție care are semnificație constituțională … caracteristicile speciale ale relațiilor juridice public-servitor și oficiale ale guvernului ... sunt determinate de faptul că ... funcționarii dețin oficii publice, îndeplinesc sarcinile de stat, adoptă și pregătește deciziile de stat ... astfel încât aceste relații sunt practic relații publice prin natura lor.

art. 70 alineatul (6) reglementează dreptul de a deține un birou public drept fundamental al cetățenilor. Protecția dreptului de a deține un birou public înseamnă în primul rând că statul nu poate face ocuparea forței de muncă în birourile publice dependenți de condițiile care exclud, fără motive constituționale, cetățenii maghiari de posibilitatea de a obține un birou public sau de a face imposibil pentru un cetățean sau un grup de cetățeni să dețină un birou public… Protecția constituțională care decurge din dreptul de a deține o funcție publică nu înseamnă că titularul unei funcții publice nu poate fi respins din funcție… În limitele Constituției, legislatura beneficiază de o marjă largă de libertate în reglementarea motivelor de eliberare din funcție; această libertate, totuși...

nu se extinde la acordarea de competență liberă și nereglementată persoanei care exercită dreptul angajatorului de a respinge un titular de oficiu. Competența decizională liberă acordată fără nicio limitare legală persoanei care exercită drepturile angajatorului ... restricționează, în conformitate cu Curtea Constituțională, în mod neconstituțional dreptul de a deține un birou public, prevăzut la art. 70 alineatul (6) din Constituție. [Este necesar] să se stabilească în cadrul legislației de fond al deciziei angajatorului într-un act al Parlamentului… În ceea ce privește concedierea de către funcționarii guvernamentali, absența motivelor de concediere și lipsa unor norme legale privind obligația angajatorului de a da motive pune în pericol „neutralitatea partidului”, independența împotriva influenței politice, imparțialitatea și, prin urmare, legalitatea deciziilor administrației publice.

Oficialii care lucrează în organizarea administrației publice își îndeplinesc sarcinile într-o organizație strict ierarhică. [Dacă funcționarii guvernamentali nu li se acordă protecție împotriva concedierii de la birou, persoana care exercită drepturile angajatorului poate, în orice moment și fără a da motive, să își întrerupă ocuparea forței de muncă, [și] nu pot fi așteptate să se ridice deschis pentru poziția lor profesională și juridică, dacă riscă să își piardă locurile de muncă… Protecția juridică generală consemnată la art. 57 alineatul (1) din Constituție este, de asemenea, garantată de art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

În jurisprudența sa recentă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului – care a extins treptat aplicabilitatea articolului 6 § 1 la litigiile de muncă referitoare la serviciul funcționarilor publici (Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, CEHR 2000VII; Vilho Eskelinen și alții c. Finlanda [GC], nr. 63235/00, CEHR 2007II; Iordan Iordanov și alții c. Bulgaria, nr. 23530/02, 2 iulie 2009) – consideră dreptul la o reexaminare judiciară eficientă ca parte a dreptului la un proces echitabil inclus în dreptul de acces la o instanță.

Pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, protecția juridică nu este eficace dacă există un obstacol procedural sau substanțial pentru o examinare judiciară autentică a cererilor părților cu privire la fond (Delcourt c. Belgia, 17 ianuarie 1970, Serie A nr. 11; Barberà, Messegué și Jabardo c. Spania, 6 decembrie 1988, Serie A nr. 146)… Curtea Constituțională consideră că, prin nereglementarea condițiilor statutare de concediere de către angajator și prin acordarea posibilității de a nu da motive ale deciziei, legislatorul restricționează în mod disproporționat dreptul funcționarilor guvernamentali la protecție juridică, garantat în temeiul articolului 57 alineatul (1) din Constituție.

În lipsa unei obligații de a da motive și a oricărei norme care prevăd orientări pentru determinarea licenței unei concedieri, domeniul de aplicare a cazurilor (nulitatea și bariera de concediere, încălcarea egalității de tratament, abuzul de drepturi) în care un funcționar guvernamental poate recurge la instanță cu orice perspectiva de succes și în care instanța poate decide asupra meritelor unei concedieri a devenit semnificativ redusă. În cadrul Ktjt., în litigiile juridice legate de serviciul public, angajatorul trebuie să demonstreze ilegalitatea concedierii de către angajator.

O excepție la această regulă se face în cazurile în care disputa juridică se bazează pe o încălcare a cerinței de egalitate de tratament; în astfel de proceduri – în temeiul articolului 19 din Legea nr. CXXV din 2003 privind egalitatea de tratament și promovarea egalității de oportunități – partea vătămată are nevoie doar pentru a susține încălcarea, iar angajatorul trebuie să dovedească că a respectat cerințele de egalitate de tratament. Funcțiile publice pot, de asemenea, să se îndrepte la instanță pentru utilizarea necorespunzătoare a drepturilor, încălcând ... După cum se poate încheia din raționamentul legii, art. 8 alineatul (1) din Ktjt. permite – în interesul unei realizații mai simple a eforturilor guvernamentale – posibilitatea de a termina de către angajator relația juridică a funcționarilor guvernamentali fără limite legale…

Curtea Constituțională consideră că această poziție vulnerabilă a funcționarilor guvernamentale, care sunt tratate ca „mediu” pentru rezolvarea sarcinilor de stat, este contrar demnității umane.” 17. Hotărârea Curții Constituționale nr. 35/2011. (V.6.) AB conține următoarele pasaje: „1. Curtea Constituțională consideră că este o cerință constituțională că litigiile juridice prezentate la judecător să fie determinate pe baza legilor constituționale. Dacă un judecător percepe neconstituționalitatea unei legi aplicabile în cazul pe care îl petrece în fața instanței, este obligat să inițieze o procedură în fața Curții Constituționale, în temeiul art. 38 alin. (1) din Legea nr. XXXII din 1989 privind Curtea Constituțională („Abtv”).

În procedura de „control al normelor concrete” instituită pe inițiativa judecătorului, Curtea Constituțională poate pronunța o interdicție generală a aplicării legii constatată inconstituțională în toate acțiunile civile cu o bază de fapt identică, care urmează să fie determinată în conformitate cu aceeași lege. Dacă interzicerea cererii a fost pronunțată de Curtea Constituțională, aceasta din urmă, pe o nouă inițiativă a judecătorului, desfășoară procedura moțită de judecător numai în ceea ce privește interdicția de aplicare a legii. Consecințele juridice ale hotărârii Curții Constituționale privind interzicerea generală sau specifică a cererii sunt preluate de judecător care pronunță o decizie în conformitate cu hotărârea.

3.1 Un obiectiv esențial al sarcinilor constituționale ale Curții Constituționale este de a preveni prevalența normelor neconstituționale în sistemul juridic. Judecătorul autorizat să stabilească litigiile juridice individuale ... este obligat să adopte o decizie pe baza interpretării constituționale a legii aplicabile. Cu toate acestea, în cazul neconstituționalității nerezolvabile prin interpretarea legii, judecătorul – lipsa competenței de a anula legea – cooperează în mod necesar cu Curtea Constituțională, pe baza obligației sale statutare. Pentru a-l exprima într-un alt mod, în cazul neconstituționalității nerezolvabile prin interpretarea legii, dreptul litigantului la un judecător legal nu prevalează decât în cursul procedurii Curții Constituționale…

Judecătorul se întoarce la Curtea Constituțională, pe baza obligației sale care provin de la art. 50 alin. (1) din Constituție, acționează în vederea protejării drepturilor individuale ale părților vizate în cadrul litigiului juridic, dar nu poate decât să respecte această obligație constituțională pe decizia Curții Constituționale cu privire la fondurile cazului… 3.5. Astfel, scopul instituției inițiativei judecătorului este parțial de a impune dreptul fundamental al litigantului la un judecător legitim și – dincolo de protecția abstractă a constituționalității – în parte de a preveni că orice litigiu juridic individual să fie determinat ... pe baza unei legi neconstituționale.

Astfel, atunci când în un anumit litigiu judecătorul – respectând obligația sa constituțională – inițiează o examinare a constituționalității legii aplicabile, domeniul de aplicare al inconstituționalității constatate de Curtea Constituțională se extinde, în general, la toate litigiile în așteptare care au aceeași bază factuală și juridică ca cea care dă naștere procedurii Curții Constituționale. Consecințele juridice ale inconstituționalității constatate și ale interzicerii generale de aplicare impuse ca urmare a examinării constituționalității în cadrul procedurii de „control al normelor concrete” sunt trase de judecători care se află în cele care nu fac parte din procedura Curții Constituționale, dar care au apărut dintr-o bază de fapt identică și care trebuie determinate în conformitate cu aceeași lege.

Cartea drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede următoarele: „Toată lucrătorul are dreptul la protecție împotriva concedierii nejustificate, în conformitate cu legislația Uniunii și cu legislația și practicile naționale”. Potrivit explicațiilor referitoare la Carta drepturilor fundamentale [2007/C 303/02)], art. 30 se bazează pe art. 24 din Carta socială europeană revizuită.

19. Carta socială europeană revizuită prevede următoarele: „Cu scopul de a asigura exercitarea efectivă a dreptului lucrătorilor la protecție în cazul încetării ocupării forței de muncă, părțile se angajează să recunoască: a. dreptul tuturor lucrătorilor de a nu dispune de încetarea ocupării forței de muncă fără motive valabile pentru o astfel de încetare legată de capacitatea sau comportamentul lor sau bazată pe cerințele operaționale ale întreprinderii, a stabilirii sau a serviciilor; b. dreptul lucrătorilor a cărei ocupație este discontinuată fără un motiv valabil de compensare adecvată sau de altă ajutor adecvat. În acest scop, părțile se angajează să se asigure că un lucrător care consideră că ocuparea sa a fost încheiată fără un motiv valabil are dreptul de a face apel la un organism imparțial.”

5. The applicant was born in 1973 and lives in Pécel. 6. The applicant was a civil servant working in the service of an administrative inspectorate. Applying Act no. LVIII of 2010 on the Legal Status of Government Officials (see below), her employer dismissed her from service on 27 September 2010 without giving any reasons for that dismissal. 7. The applicant did not challenge this measure in court, considering that in the absence of reasons for her dismissal, she could not sue her former employer with any prospect of success. The statutory time-limit in this respect expired on 26 October 2010. 8. On 18 February 2011 the Constitutional Court annulled as unconstitutional the impugned section 8(1) of Act no. LVIII of 2010, as of 31 May 2011 (see paragraph 16 below).

9. On 6 May 2011 the Constitutional Court gave a decision (see paragraph 17 below) concerning the non-applicability of laws, declared unconstitutional, in cases still pending before an ordinary court.

10. Act no. XX of 1949 (the Constitution in force at the material time) provided as follows: “(1) In the Republic of Hungary, everyone shall be equal before the law and entitled to have any charges brought against him as well as his civil rights and obligations determined in a fair and public trial by an independent and impartial court established by law.” “(6) All Hungarian citizens shall have the right to hold a public office in accordance with their suitability, qualifications and professional knowledge.” 11. Section 8(1) of Act no. LVIII of 2010 on the Legal Status of Government Officials, as in force between 6 July 2010 and 31 May 2011, provided that a civil servant could be dismissed from service, with a notice period of two months, without the employer giving any specific reasons for the dismissal.

12. Act no. CXXV of 2003 on Equal Treatment and the Promotion of Equal Opportunities provides as follows: “Provisions resulting in a situation where one person or group is treated less favourably than another is, has been or would be treated in a comparable situation on account of their real or presumed a) sex, b) racial origin, c) colour, d) nationality, e) belonging to a national or ethnic minority, f) mother tongue, g) disability, h) state of health, i) religious or ideological conviction, j) political or other opinion, k) family status, l) motherhood (pregnancy) or fatherhood, m) sexual orientation, n) sexual identity, o) age, p) social origin, q) financial status, r) the part-time nature of an employment or other work relationship, s) membership in an interest representation organisation, t) other status, attribute or characteristic (hereinafter collectively: characteristics) shall amount to direct negative discrimination.” “(1) In proceedings instituted on account of a violation of the equal treatment requirement, the injured party or the party entitled to assert public interest claims shall substantiate that: a) the injured person or group has suffered a disadvantage, or – in case of asserting public interest claims – an imminent danger thereof exists,

and b) the injured party or group did at the time when the violation of law was committed – actually or according to the presumption of the violator – possess a characteristic specified in Article 8. (2) If the case described in subsection (1) has been substantiated, the other party shall bear the burden of proving that: a) the circumstances substantiated by the injured party or the party entitled to assert public interest claims did not exist, or b) the party complied with the equal treatment requirement, or in respect of the given relationship he was not obliged to comply with the equal treatment requirement.” “(1) The following shall not amount to violation of the equal treatment requirement: a) proportionate discrimination justified by the nature or characteristic of the work and based on all the relevant and lawful conditions that are to be taken into consideration for the employment, b) discrimination on the ground of religious or other ideological conviction or national and ethnic origin directly flowing from the spirit basically determining the nature of the organisation, justified in view of the content or nature of the occupational activity at issue, and amounting to genuine occupational requirement.” 13. Act no. XXII of 1992 on the Labour Code provides: “(2) The exercise of a right shall, in particular,

be construed improper if it is intended for or leads to the impairment of the rightful interests of other persons, the limitation of other persons’ potential for interest assertion, their harassment, or the suppression of the expression of their opinion.” “(2) With the exceptions specified in subsection (6), employers shall be under a duty to give reasons for a dismissal. The reasons given shall clearly indicate the cause of dismissal. In case of dispute the genuineness and adequacy of the reasons given for the dismissal shall be proved by the employer.

(6) The employer shall be under no duty to give reasons for the ordinary dismissal of an employee if the employee is to be considered a pensioner within the meaning of section 87/A (1) a)-g).” “(1) Employers shall not terminate an employment by ordinary dismissal during the periods specified below: a) incapacity for work due to illness ..., b) for the period of sick leave granted for caring for a sick child, c) unpaid leave taken for nursing or caring for a close relative (section 139), d) during a treatment related to a human reproduction procedure specified under a separate Act, during pregnancy, for three months after giving birth, and maternity leave [subsection (1) of section 138], e) during unpaid leave taken for the purpose of nursing or caring for children [subsection (5) of section 138], until the child reaches the age of three, during the period of eligibility for child-care allowance, irrespective of taking any unpaid leave, f) during regular or reserve army service, from the date of receiving the enlistment orders or the notice for the performance of civil service,

g) the entire period of incapacity for work of persons receiving rehabilitation benefits under a separate Act of Parliament.” 14. Act no. XXXII of 1989 on the Constitutional Court (as in force at the material time) provided: “(1) Observing the unconstitutionality of a law applicable in a case before him ... the judge shall ... submit a motion to the Constitutional Court. (2) Anyone alleging that a law applicable in his case pending before a court is unconstitutional may file a request initiating the judge’s action specified under subsection (1).” “(1) Anyone who suffered a violation of law on account of the application of an unconstitutional law and has exhausted all other available legal remedies or no other legal remedy is provided for him may, on account of the violation of his rights enshrined in the Constitution, file a constitutional complaint with the Constitutional Court.

(2) The constitutional complaint shall be filed in writing within sixty days from the service of the final decision.” 15. Act no. III of 1952 on the Code of Civil Procedure provides as follows: “According to the decision of the Supreme Court, a final judgment shall be subject to reopening if a constitutional complaint is sustained by the Constitutional Court with retroactive exclusion, in the given case, of the applicability of the law declared unconstitutional.” 16. Constitutional Court decision no. 8/2011. (II.18.) AB contains the following passages: “IV. 1… Within the confines of the Constitution, the legislator enjoys great freedom in regulating public service relationships… In 1992 in the public sector – where the legal positions of both the employers and the employees are determined by their dependence on the State budget – public-law regulations, basically corresponding to the characteristics of the closed public service system, were introduced.

The legal status of the individuals who perform work in the service of the State was – according to the specific features of the activities performed – governed by the legislature in separate Acts of Parliament… The basic feature of the closed public service system is that the content of the public service relationship and the rights and duties of the subjects of the legal relationship are governed not by the parties’ agreement but by statutes, by law… The content of the public service relationship is regulated under the law, regard being had to the fact that public servants carry out the tasks of the State, and, in performing their tasks, they exercise public powers, consequently – compared to other employees – additional statutory requirements must be imposed on them.

The activity of public servants must serve the interest of the public, it must be professional, impartial, devoid of influence and bias, therefore public servants must meet up-to-date and high-standard professional requirements, must bear particular responsibility for their work and are subject to strict conflict-of-interest rules; however, the incomes earned in the public service remain below the wages that can be obtained in the private sector, since the source of public servants’ remuneration is the State budget. The starting point for the closed public service system ... is that « additional requirements – compliance with which may and must be demanded from persons engaged in public service – may only be imposed in return for additional entitlements ». Such additional entitlements include the career system regulated and the salary guaranteed in an Act of Parliament, the predictable and safe ‘public service life career’ system and the additional allowances.

A basic characteristic of the closed public service system is the stability of public service relationship, namely that a public servant may be removed from office only where the conditions specified in an Act of Parliament are met. While until the 1980s the public service systems of various States were characterised by the gradual extension of the closed public service system, since then a strongly critical approach to the closed systems has become more and more dominant. As a consequence, in almost all European States, public service reform processes have been launched in order to enhance the efficiency, performance and standards of the public administration. The direction of the reforms is to loosen the rigidity of the closed system, and to bring it closer to the regulation of private sector labour relations.

The method generally applied for the loosening of the rigidity of the closed system is the loosening of the previously strictly interpreted concept of ‘non-dismissibility’ and the widening of the grounds of dismissal. The Hungarian Act on the Legal Status of Public Servants (“Ktv.”) has never been based on the principle of ‘non-dismissibility’, as it has widely recognised the possibility of dismissing public servants from office and the grounds and conditions of dismissal have even been widened in the period having elapsed since 1992… 2… The Act on the Legal Status of Government Officials (“Ktjt.”) – with its rules on the termination of government official legal relationship – introduced essential changes in the system of public service as it had been created under the Ktv.

and terminated the relative stability of the public service relationship guaranteed under the Ktv… The Ktv. rules on the termination of the legal relationship by dismissal from office not being applicable ... the government officials’ legal relationship may be terminated by release from office by the employer without giving reasons… 3… In the context of labour relations as regulated under the Labour Code (“Mt.”) ... the Constitutional Court [...] evaluated the duty of giving reasons – interpreted as a restriction on the employer’s right freely to dismiss an employee – as a privilege providing additional protection for employees, to which protection no person had a constitutional right. The employer’s right freely to dismiss an employee can only be interpreted in the context of employment relationships based on contract, not in the context of civil service relationship based on the Ktjt.

In public service relationships the right of dismissal from office is based not on the freedoms of contract but an Act of Parliament; in case of dismissal from office by the employer the duty to give reasons cannot be regarded as a “preference rule”; on the contrary, it is a guarantee flowing from the nature of the legal relationship… In public service relationships, the statutory regulations concerning the grounds of dismissal from office constitute an issue of constitutionality, it being a guarantee corresponding to the specific features of public service relationships.

[These] regulations and, consequently, the obligation to give reasons for dismissal has ... been regarded by the Constitutional Court ... as a guarantee having constitutional significance ... 4… The special features of public-servant and government-official legal relationships ... are determined by the fact that ... officials hold public offices, perform State duties, adopt and prepare State decisions ... therefore those relationships are basically public-law relationships by their nature. Article 70(6) regulates the right to hold a public office as citizens’ fundamental right. The protection of the right to hold a public office shall primarily mean that the State cannot make employment to public offices dependent on conditions which exclude, without constitutional reasons, Hungarian citizens from the possibility of acquiring a public office or make it impossible for a citizen or a group of citizens to hold a public office…

The constitutional protection flowing from the right to hold a public office does not mean that the holder of a public office cannot be dismissed from office… Within the confines of the Constitution, the legislature enjoys a wide margin of freedom in regulating the grounds for release from office; this freedom, however ... shall not extend to granting free and unrestricted power to the person exercising the employer’s rights to dismiss an incumbent from office. Free decisional power granted without any statutory limitation to the person exercising the employer’s rights ... restricts, according to the Constitutional Court, in an unconstitutional manner the right to hold a public office, provided for by Article 70(6) of the Constitution.

[It is required] that the substantive-law framework of the employer’s decision be determined in an Act of Parliament… 5… As to government officials’ dismissal from office, the absence of grounds for dismissal and the lack of any statutory rules concerning the employer’s obligation to give reasons endangers the ‘party-neutrality’, the independence from political influence, the impartiality and, therefore, the lawfulness of decisions of the public administration. Officials working in the organisation of public administration perform their tasks in a strictly hierarchical organisation. [If] government officials are not granted protection from dismissal from office, the person exercising the employer’s rights may, at any time and without giving reasons, discontinue their employment, [and] they cannot be expected openly to stand up for their professional and legal position, if they risk losing their jobs…

6… The general judicial legal protection enshrined in Article 57(1) of the Constitution is also guaranteed by Article 6 § 1 of the European Convention on Human Rights. In its recent case-law, the European Court of Human Rights – which has gradually extended the applicability of Article 6 § 1 to labour disputes concerning the service of civil servants (Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, ECHR 2000VII; Vilho Eskelinen and Others v. Finland [GC], no. 63235/00, ECHR 2007II; Iordan Iordanov and Others v. Bulgaria, no. 23530/02, 2 July 2009) – considers the right to effective judicial review as part of the right to a fair trial included in the right to access to a court.

For the European Court of Human Rights, the judicial legal protection is not effective if there is a procedural or substantive obstacle to a genuine judicial examination of the parties’ claims on the merits (Delcourt v. Belgium, 17 January 1970, Series A no. 11; Barberà, Messegué and Jabardo v. Spain, 6 December 1988, Series A no. 146)… The Constitutional Court holds that by failing to regulate the statutory conditions of dismissal from office by the employer and by allowing for the possibility of not giving reasons for the decision, the legislature disproportionately restricted the right of government officials to judicial legal protection, guaranteed under Article 57(1) of the Constitution.

In the absence of an obligation to give reasons and of any rules providing guidance for the determination of the lawfulness of a dismissal, the scope of cases (nullity of and barrier to dismissal, violation of equal treatment, misuse of rights) in which a government official may turn to court with any prospect of success and in which the court can decide on the merits of a dismissal has become significantly reduced. Under the Ktjt., in public service-related legal disputes the unlawfulness of a dismissal by the employer must be proved by the government official. An exception to this rule is made in cases when the legal dispute is based on a violation of the equal treatment requirement; in such proceedings – under section 19 of Act no. CXXV of 2003 on Equal Treatment and the Promotion of Equal Opportunities – the injured party needs only to substantiate the violation, and it is for the employer to prove that he complied with the equal treatment requirement.

Public servants may also turn to court for improper use of rights, violating section 4 of Mt… As it can be concluded from the reasoning of the Act, section 8 (1) of the Ktjt. allows – in the interest of simpler realisation of government endeavours – for the possibility of the termination by the employer of government officials’ legal relationship without any legal limits… The Constitutional Court holds that this vulnerable position of government officials, their being treated as “means” for resolving State tasks, is contrary to human dignity.” 17. Constitutional Court decision no. 35/2011. (V.6.) AB contains the following passages: “1. The Constitutional Court holds that it is a constitutional requirement that legal disputes put before a judge be determined on the basis of constitutional laws.

If a judge perceives the unconstitutionality of a law applicable in the case pending before the court, he shall ... be obliged to initiate proceedings before the Constitutional Court, under section 38(1) of Act no. XXXII of 1989 on the Constitutional Court (“Abtv.”). 2. In the ‘concrete norm control’ proceedings instituted upon a judge’s initiative, the Constitutional Court may pronounce a general prohibition of the application of the law found unconstitutional in all civil actions with identical factual basis, to be determined under the same law. If only specific, rather than general, prohibition of application has been ordered by the Constitutional Court, the latter shall – upon a further initiative of the judge – conduct the proceedings motioned by the judge solely in respect of the prohibition of application of the law.

The legal consequences of the Constitutional Court ruling on the general or specific prohibition of application shall be drawn by the judge in charge who shall deliver a decision in the action in compliance with the ruling. 3.1. An essential objective of the Constitution-protecting tasks of the Constitutional Court is to prevent the prevalence of unconstitutional norms in the legal system. The judge authorised to determine individual legal disputes ... is bound to adopt a decision on the basis of the constitutional interpretation of the applicable law. However, in case of unconstitutionality irresolvable by the interpretation of the law, the judge – lacking the power to set aside the law – shall necessarily cooperate with the Constitutional Court, on the basis of his statutory obligation.

To put it another way, in case of unconstitutionality irresolvable by the interpretation of the law, the litigant’s right to a lawful judge shall only prevail in the course of the Constitutional Court proceedings… The judge turning to the Constitutional Court shall, on the basis of his obligation flowing from Article 50(1) of the Constitution, act in order to protect the individual rights of the parties concerned in the legal dispute, but he can only comply with this constitutional obligation upon the Constitutional Court’s decision on the merits of the case… 3.5. Thus, the purpose of the institution of the judge’s initiative is partly to enforce the litigant’s fundamental right to a lawful judge, and – beyond the abstract protection of constitutionality – partly to prevent that any individual legal dispute be determined ... on the basis of an unconstitutional law.

Thus, when in a given litigation the judge – complying with his constitutional obligation – initiates an examination of the constitutionality of the applicable law, the scope of the unconstitutionality found by the Constitutional Court shall, as a rule, extend to all pending litigations having the same factual and legal basis as the one giving rise to the Constitutional Court proceedings. The legal consequences of the unconstitutionality found and of the general prohibition of application imposed as a result of the examination of the constitutionality in the ‘concrete norm control’ proceedings shall be drawn by the judges sitting in those pending legal actions which do not form part of the Constitutional Court proceedings but have arisen from an identical factual basis and have to be determined under the same law…

” 18. The European Union Charter of Fundamental Rights provides as follows: “Every worker has the right to protection against unjustified dismissal, in accordance with Union law and national laws and practices.” According to the Explanations relating to the Charter of Fundamental Rights [2007/C 303/02)], Article 30 draws on Article 24 of the revised European Social Charter. 19. The revised European Social Charter provides as follows: “With a view to ensuring the effective exercise of the right of workers to protection in cases of termination of employment, the Parties undertake to recognise: a. the right of all workers not to have their employment terminated without valid reasons for such termination connected with their capacity or conduct or based on the operational requirements of the undertaking, establishment or service; b. the right of workers whose employment is terminated without a valid reason to adequate compensation or other appropriate relief.

To this end the Parties undertake to ensure that a worker who considers that his employment has been terminated without a valid reason shall have the right to appeal to an impartial body.”