CASE OF RADU POP v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

La originea cauzei se află cererea nr.

Guvernul român („Guvernul”)

Având în vedere că domnul Corneliu Bîrsan, judecătorul ales să reprezinte România, s-a abținut de la judecarea cauzei (art.

Reclamantul a pretins, în special, că la 18 august 2003 a fost supus relelor tratamente de către ofițeri de poliție și că ancheta având ca obiect acuzațiile formulate de acesta privind relele tratamente a fost necorespunzătoare și ineficientă. De asemenea, s-a plâns de condițiile materiale de detenție din diferitele penitenciare în care a fost deținut și de lipsa tratamentului medical adecvat în timpul detenției. Reclamantul a susținut, de asemenea, că apărătorul desemnat din oficiu de către instanță nu i-a asigurat asistența juridică eficientă în pregătirea și susținerea cauzei în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultatul fiind acela că nu a beneficiat de un proces echitabil.

La 15 iunie 2009, președintele Secției a treia a hotărât să comunice Guvernului cererea. S

Reclamantul s-a născut în 1967 și în prezent este deținut în Penitenciarul Gherla.

La 2 aprilie 2003, printr-o hotărâre pronunțată de Judecătoria Zalău, reclamantul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, vătămare corporală și tulburarea ordinii și liniștii publice la pedeapsa cu închisoarea de 472 zile.

În cursul procesului penal, reclamantul era deținut în Penitenciarul Satu Mare pentru o altă infracțiune pe care o săvârșise, dar a participat la ședințele în fața instanței de fond. Reclamantul a fost eliberat din penitenciar la 18 mai 2003.

Conform informațiilor furnizate de reclamant, nu a participat la ultimele ședințe în fața Tribunalului Sălaj. El a recunoscut că primise o copie a hotărârii definitive, care i-a fost transmisă la domiciliul său la 2

La 28 iulie 2003, a fost emis, pe numele reclamantului, mandatul de arestare pentru executarea a sentinței, însă nu a putut fi executat întrucât acesta s-a ascuns.

Acționând pe baza informațiilor conform cărora reclamantul se afla la domiciliul său din satul Creaca, în dimineața zilei de 18 august 2003, la aproximativ 6 a.m., opt ofițeri de poliție, împreună cu șeful de post și cu adjunctul său, au mers la domiciliul reclamantului pentru a-l aresta. Decizia de a acționa într-un număr atât de mare a fost luată pe motiv că reclamantul avea antecedente de comportament agresiv, condamnarea sa anterioară fiind pentru vătămarea corporală a unui ofițer de poliție.

Când au ajuns în fața casei reclamantului, ofițerii de poliție l-au somat pe reclamant să se predea în vederea încarcerării, dar acesta nu a răspuns. Știind că se află în casă, un grup operațional format din patru ofițeri de poliție au forțat ușa și au intrat. Întrucât era întuneric în casă, ofițerul de poliție L.L. nu l-a observat pe reclamant, care l-a lovit în cap cu o piatră. În timp ce ceilalți ofițeri de poliție încercau să-l imobilizeze, reclamantul a încercat să apuce un topor și, înainte de a fi imobilizat, l-a mușcat de un deget pe ofițerul de poliție H.N. Reclamantul a fost încătușat și transportat cu mașina la Secția de poliție din Sălaj.

Ofițerul de poliție rănit a fost internat imediat. Potrivit raportului medico-legal întocmit în urma evenimentelor, acesta a suferit o traumă craniană și o fractură de craniu, care i-au pus viața în pericol, și a avut nevoie între patruzeci și patruzeci și cinci de zile de tratament medical pentru a se recupera.

Potrivit reclamantului, acesta a fost bătut de polițiști atât în momentul arestării sale din 18

În urma incidentului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sălaj a început urmărirea penală împotriva reclamantului pentru tentativă de omor și vătămare corporală.

Acesta a fost audiat prima dată la 19 august 2003 la secția de poliție. A declarat că era conștient că fusese condamnat la pedeapsa cu închisoarea în iulie 2003 pentru infracțiunile anterioare pe care le săvârșise.

La 13 noiembrie 2003, reclamantul a dat o declarație la parchet. El a declarat din nou că știa despre condamnarea sa și a refuzat în mod expres să-și aleagă un avocat. În aceeași zi a fost emis un nou mandat de arestare privind noile învinuiri aduse împotriva sa.

La 19 noiembrie 2003, reclamantul a fost informat că ancheta a fost finalizată. El a fost invitat să studieze dosarul cauzei. A refuzat din nou să-și aleagă un avocat și a fost asistat de un avocat desemnat de către instanță, P.M.

În cursul ultimei ședințe, desfășurate la 17 decembrie 2003 în fața Tribunalului Sălaj, reclamantul a fost de acord să plătească victimei L.L. despăgubiri pentru prejudiciile material și moral în valoare de 3

La 17 decembrie 2003, Tribunalul Sălaj l-a declarat pe reclamant vinovat și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de nouă ani, luând în considerare sentința anterioară neexecutată. Hotărârea a avut la bază probe ample: un raport redactat la 18 august 2003, imediat după evenimente și fața locului (

Reclamantul a formulat apel împotriva hotărârii. El a susținut că declarațiile pe baza cărora a fost condamnat erau subiective, întrucât martorii erau colegii victimelor. Reclamantul a cerut să fie achitat, motivând că, pe de o parte, nu a avut intenția de a-l omorî pe ofițerul de poliție și, pe de altă parte, că nu a fost conștient de faptul că persoanele care forțaseră intrarea în casa sa erau ofițeri de poliție care acționau în calitatea lor oficială.

În cadrul procedurii în apel, reclamantul a fost reprezentat de un avocat ales, P.P. În cursul ședinței din 3 martie 2004, avocatul a formulat o cerere pentru efectuarea unui raport psihiatric cu privire la reclamant.

Raportul psihiatric, redactat la 28 aprilie 2004, atesta că reclamantul suferea de o tulburare de personalitate de tip impulsiv, dar că își păstra capacitatea mentală de a face aprecieri critice.

La 12 mai 2004, Curtea de Apel Cluj a respins apelul reclamantului ca nefondat. Aceasta a considerat că nu putea fi acceptată versiunea reclamantului potrivit căreia s-ar fi înșelat în privința scopului vizitei ofițerilor de poliție la domiciliul său, mai ales întrucât reclamantul a recunoscut că știa că fusese emis un mandat de arestare pentru executarea unei pedepse cu închisoarea. De asemenea, instanța a subliniat că acel capăt ce de cerere privind lipsa intenției de a-l omorî pe ofițerul de poliție nu era întemeiat, având în vedere circumstanțele în care a fost comisă infracțiunea, și anume că ofițerul de poliție a fost lovit cu o forță considerabilă într-o regiune vitală a corpului, capul, cu un obiect capabil să provoace leziuni letale. În plus, raportul medico-legal a confirmat că leziunile cauzate de reclamant au pus în pericol viața victimei.

Reclamantul a formulat recurs în casație solicitând achitarea și, în caz contrar, reducerea pedepsei.

Reclamantul a fost reprezentat în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție de doi avocați desemnați de instanță. Primul, T.B., a fost desemnat la 7 iunie 2004 pentru a-l asista pe reclamant în cadrul ședinței din 16 iunie 2004, iar celălalt, M.B., a fost desemnat la 24 iunie 2004 și l-a asistat în cadrul ședinței din 7 iulie 2004.

La 7 iulie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul ca nefondat.

La 5 ianuarie 2005, reclamantul a depus o plângere împotriva ofițerilor de poliție care l-au arestat, acuzându-i de abuz prin prisma relelor tratamente la care susține că a fost supus la 18

Inițial, plângerea a fost depusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, care și-a declinat competența în favoarea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, întrucât pârâții erau militari de carieră.

Raportul medico-legal întocmit imediat după incidentul din 18 august 2003, din dispoziția procurorului, pe baza tuturor documentelor medicale, menționa că reclamantul a suferit „un traumatism cranian fără comoție, o contuzie a piramidei nazale cu epistaxis secundar și contuzie toracică fără leziuni osoase”, și a avut nevoie de trei–patru zile de tratament medical pentru a se recupera.

La 15 decembrie 2005, parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva ofițerilor de poliție. Acesta a considerat că respectivii acționaseră în legitimă apărare și că leziunile reclamantului au fost produse în timp ce încercau să-l imobilizeze, întrucât a opus rezistență arestării și a fost agresiv.

La 16 decembrie 2005, reclamantul a depus o plângere la Tribunalul Militar Cluj, împotriva rezoluției procurorului. Printr-o hotărâre pronunțată la 23 ianuarie 2007, tribunalul și-a declinat competența în favoarea procurorului-șef al Parchetului Militar Cluj.

La 27 martie 2007, procurorul militar a respins plângerea reclamantului, menținând rezoluția de neîncepere a urmăririi penale. Reclamantul nu a depus nicio plângere împotriva rezoluției respective în temeiul articolului 278

Începând din 18 august 2003, reclamantul a fost încarcerat în diferite unități de detenție. Inițial, a fost deținut în Secția de poliție Zalău și ulterior a fost transferat la Penitenciarele Satu Mare, Baia Mare, Jilava și Gherla. În ceea ce privește unitățile în care a fost deținut, reclamantul a pretins că a fost ținut în camere de cazare supraaglomerate, în condiții precare de igienă. El a susținut că în camera sa de cazare erau șobolani și paraziți. În toate penitenciarele, apa caldă era disponibilă doar o dată pe săptămână. De asemenea, a pretins că a primit mâncare proastă și că posibilitatea de a face exerciții în aer liber era limitată la o singură plimbare de zece minute pe zi.

Guvernul a furnizat următoarele detalii cu privire la condițiile de detenție ale reclamantului în fiecare unitate:

Secția de poliție Zalău

Reclamantul a fost deținut în Secția de poliție Zalău din 18 august până la 11

A fost deținut în camerele de cazare nr. 7, 8 și 11.

Toate cele trei camere de cazare aveau o lungime de 4 m, o lățime de 3 m și o înălțime de 3 m și erau astfel ocupate: camera de cazare nr. 7 de șase până la șapte persoane private de libertate, camera de cazare nr. 8 de trei până la șase persoane private de libertate și camera de cazare nr. 11 de doi până la patru persoane private de libertate.

Penitenciarul Satu Mare

Reclamantul a fost deținut în Penitenciarul Satu Mare în următoarele perioade: între 11 decembrie 2003 și 2 februarie 2004, 23 august 2004 și 24 ianuarie 2005, 22 martie și 30 august 2005, și între 17 și 23 octombrie 2006.

Penitenciarul Baia Mare

Reclamantul a fost deținut în Penitenciarul Baia Mare din 30 august 2005 până la 1

Penitenciarul Jilava

Reclamantul a fost deținut în Penitenciarul Jilava între 29 martie și 13 aprilie 2004 și, din nou, din 14 iunie până la 23 august 2004, în camerele de cazare nr. 612 și 619.

Ambele camere de cazare aveau aceleași dimensiuni, și anume: o lungime de 9,5 m, o lățime de 4,5 m și o înălțime de 3 m. Numărul persoanelor private de libertate din prima cameră de cazare a fost, în medie, de treizeci și șapte, iar în cea de-a doua, patruzeci și doi.

Penitenciarul Gherla

Reclamantul a fost deținut în Penitenciarul Gherla în următoarele perioade: din 2 februarie 2004 la 11 martie 2004, din 14 aprilie la 14

În ceea ce privește Penitenciarul Gherla, Guvernul a prezentat informații referitoare la numerele camerelor de cazare în care reclamantul a fost deținut și suprafața lor, dar nu a prezentat nicio informație asupra gradului de ocupare a camerelor de cazare respective.

În momentul arestării reclamantului, au fost puse diagnosticele de tulburare de personalitate și gastrită cronică.

Din informațiile prezentate de Guvern, se pare că reclamantul a primit tratament pentru diverse afecțiuni, în special pentru gastrită cronică, tulburări de personalitate de tip instabil-impulsiv și epilepsie. De asemenea, se pare că a fost de multe ori internat în spitalele penitenciarelor în care era deținut. Astfel, a fost spitalizat în unitatea medicală a Penitenciarului Dej între 11 și 29 martie 2004, 9 și 17 octombrie 2006, 9 și 16 iunie 2009. În Penitenciarul Jilava a fost spitalizat între 30 martie și 13 aprilie 2004, 30 octombrie și 5 noiembrie 2007, 27 mai și 2 iunie 2008 și între 20 și 27 februarie 2009.

Reclamantul a fost de asemenea examinat de diferiți specialiști. Astfel, a fost supus unor examinări psihiatrice medicale la 9 noiembrie 2006, la 21 și la 23

La 12 decembrie 2007, reclamantul a fost spitalizat în unitatea medicală a Penitenciarului Dej, după ce a căzut din pat in timpul unei crize de epilepsie. La 18 decembrie 2007, a fost trimis înapoi la Penitenciarul Gherla, unde era deținut înainte de spitalizare. A refuzat să rămână în unitatea medicală, așa cum îi recomandase medicul, preferând să rămână în camera sa de cazare și semnând o declarație în acest sens.

A refuzat sistematic spitalizarea și tratamentul medical care i-au fost oferite. În această privință, Guvernul a prezentat copii ale proceselor-verbale redactate de administrația Penitenciarului Gherla (în special la 11, 14, 16 și 18 iulie 2008, la 27, 29 și 30

În plus, reclamantul a refuzat frecvent să mănânce.

La 6 noiembrie 2007, a fost spitalizat în unitatea medicală a Penitenciarului Dej, din cauza ingestiei voluntare de medicamente. A refuzat asistența medicală.

Potrivit dosarului medical al reclamantului din penitenciar, tratamentul pentru diversele sale afecțiuni a continuat.

Plângerea referitoare la condițiile de detenție din Penitenciarul Baia Mare

La 10 ianuarie 2006, în perioada în care era deținut în Penitenciarul Baia Mare, reclamantul a formulat, în temeiul Ordonanței nr. 56/2003, o plângere împotriva administrației penitenciarului. Acesta a solicitat, între altele, să fie transferat într-o altă cameră de cazare cu mai puține persoane private de libertate și să i se asigure o dietă mai bine adaptată stării sale de sănătate. De asemenea, s-a plâns de încălcarea dreptului de acces la dosarul său din penitenciar și a dreptului la respectarea corespondenței sale, adică dreptul de a trimite cereri și documente către Curte. În continuare, s-a plâns de lipsa unui tratament medical adecvat.

Judecătorul din cadrul Judecătoriei Baia Mare i-a respins plângerea la 9 martie 2006, pe motiv că alimentația reclamantului era conformă normelor adoptate de Administrația Națională a Penitenciarelor, iar camera de cazare a reclamantului era similară celorlalte camere de cazare din penitenciar, numai unitatea medicală a penitenciarului având camere de cazare concepute pentru mai puține persoane private de libertate. În ceea ce privește dreptul de acces la dosarul său, instanța a observat că reclamantul a prezentat doar o cerere în acest sens, la 23 octombrie 2005, și că aceasta i-a fost admisă. Instanța a subliniat de asemenea că cererea reclamantului de a primi copii din dosarul său, depusă la 23 decembrie 2005, a fost admisă.

La 23 mai 2006, Tribunalul Maramureș a respins ca nefundat recursul în casație formulat de reclamant.

La 10 decembrie 2007, reclamantul a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva a trei medici care lucrau pentru spitalul Penitenciarului Gherla pentru abuz și supunerea la rele tratamente. Acesta a susținut că nu i-au asigurat medicația de care avea nevoie pentru epilepsie și tulburări de personalitate, cauzându-i dureri mari și suferințe psihice.

Plângerea a fost respinsă la 19 februarie 2008, pe motiv că nu exista nicio dovadă care să susțină afirmațiile reclamantului. Reclamantul a contestat rezoluția neînceperii urmăririi penale, dar aceasta a fost menținută de procurorul-șef la 21 martie 2008.

Plângerea reclamantului împotriva rezoluției procurorului a fost admisă de Curtea de Apel Cluj la 15 mai 2008. Aceasta a considerat că ancheta efectuată de procuror nu a fost eficientă, întrucât dosarul nu conținea suficiente dovezi pentru a putea fi trasă vreo concluzie. Instanța a retrimis cauza la parchet pentru o cercetări suplimentare.

Parchetul a formulat recurs, susținând că plângerea inițială a reclamantului a fost complet neîntemeiată. Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul la 11 septembrie 2008, constatând că reclamantul nu a prezentat nicio probă care să justifice efectuarea unor cercetări suplimentare, afirmațiile sale fiind neîntemeiate.

Guvernul a prezentat copii ale mai multor cereri depuse de reclamant către diferite autorități naționale, în scopul de a obține informații cu privire la procedurile la care acesta a fost parte. Guvernul a transmis, de asemenea, Curții copii ale scrisorilor adresate de autoritățile naționale reclamantului prin care îi ofereau informațiile solicitate.

Potrivit informațiilor furnizate de Penitenciarul Baia Mare, reclamantul a primit timbre și plicuri pentru corespondență la 5, 8 și 15 iunie 2006. La 5 iunie 2006, acesta a primit copii ale documentelor din dosarul personal.

Potrivit informațiilor transmise de Penitenciarul Satu Mare, reclamantul a primit scrisori din partea Curții la 5 octombrie 2004, 25 noiembrie 2005, 27 aprilie și 29 iunie 2006, 5

Administrația Penitenciarului Gherla a susținut că reclamantului i-au fost furnizate timbre și plicuri pentru a trimite corespondența către autoritățile române și către Curte.

Art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 56 din 27 iunie 2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate („Ordonanța nr.

Guvernul a prezentat Curții copii ale hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele naționale cu privire la aplicarea Ordonanței nr. 56/2003 și a Legii nr. 275/2006. Hotărârile se referă, în principal, la plângeri formulate de persoanele private de libertate împotriva sancțiunilor disciplinare impuse lor de administrația penitenciarului, lipsa tratamentului medical adecvat și încălcarea drepturilor de a primi vizite, la corespondență, la confidențialitatea convorbirilor telefonice, de a face plimbări în afara camerelor de cazare și de a fi plasați într-o cameră de cazare de nefumători.

Dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală sunt prevăzute în

Constatările relevante și recomandările Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante („CPT”) pot fi consultate în hotărârile Curții în cauzele

Raportul CPT publicat la 11 decembrie 2008, ca urmare a vizitării a diferite centre de detenție ale poliției și penitenciare din România (inclusiv Penitenciarul Jilava), între 8 și 19 iunie 2006, a indicat că supraaglomerarea reprezenta o problemă persistentă. Același raport concluziona că, având în vedere condițiile materiale de detenție deplorabile din unele camere de cazare din unitățile vizitate, acele condiții de detenție ar putea fi considerate inumane și degradante.

În același raport, CPT se declara extrem de îngrijorat de faptul că lipsa paturilor a rămas o problemă constantă, nu doar în unitățile vizitate, ci și la nivel național, și că situația a rămas aceeași încă de la prima sa vizită în România în 1999. CPT a salutat modificările introduse în legislația națională care stabilesc existența unui spațiu de patru metri pătrați pentru fiecare persoană privată de libertate. CPT a recomandat prin urmare ca autoritățile române să ia măsurile necesare pentru a garanta respectarea acestei cerințe, precum și să se asigure că fiecare persoană privată de libertate va avea propriul său pat.

Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 3 din convenție de supunerea, la 18 august 2003, la rele tratamente de către ofițerii de poliție și de lipsa unei anchete eficiente asupra incidentului. De asemenea, s-a plâns de condițiile de detenție din diferitele penitenciare în care a fost deținut și de lipsa tratamentului medical.

Argumentele părților

Guvernul a invocat o excepție preliminară de neepuizare a căilor de atac interne și a argumentat că în ceea ce privește incidentul din 18 august 2003 reclamantul ar fi trebuit să folosească calea de atac prevăzută la articolul 278

Reclamantul nu a prezentat nici o observație în acest sens.

Motivarea Curții

De la început, Curtea reamintește că scopul normei privind epuizarea căilor de atac interne este de a acorda statelor contractante posibilitatea de a preveni sau de a îndrepta pretinsele încălcări care le sunt imputate înainte ca acestea să fie înaintate Curții. Totuși, singurele căi de atac a căror utilizare este prevăzută la art.

Pentru ca norma privind epuizarea căilor de atac interne să poată fi pusă în aplicare, trebuie să existe o cale de atac efectivă la data la care cererea este înaintată Curții. Totuși, există excepții de la această normă, care s-ar putea justifica prin circumstanțele specifice ale fiecărei cauze [a se vedea

Curtea observă că articolul 278

Totuși, Curtea observă că reclamantul nu a contestat rezoluția procurorului militar din 27 martie 2007 de neîncepere a urmării penale a ofițerilor de poliție, deși a avut la dispoziție o cale de atac efectivă (

Rezultă că acest capăt de cerere trebuie respins în temeiul art. 35 §

Curtea observă că plângerea reclamantului se referă la condițiile materiale de detenție și, în special, la supraaglomerare și echipamentele sanitare precare. În această privință, Curtea observă că, în cererile recente introduse împotriva României având ca obiect plângeri similare a constatat deja că, având în vedere natura specifică a acestui tip de plângere, acțiunile în justiție menționate de Guvern, inclusiv acțiunea civilă în despăgubiri, nu constituie căi de atac efective (a se vedea

Curtea observă în continuare că hotărârile naționale prezentate de Guvern în susținerea excepției de neepuizare a căilor de atac interne se referă la drepturi specifice ale persoanelor private de libertate, cum ar fi dreptul la asistență medicală sau dreptul de a primi vizite, dar nu se referă la probleme structurale, cum ar fi supraaglomerarea.

Curtea concluzionează așadar că aceste hotărâri nu demonstrează modul în care acțiunile în justiție propuse de Guvern i-ar fi putut oferi reclamantului o cale de atac imediată și efectivă în ce privește plângerea sa (a se vedea,

În cauza

Revenind la prezenta cauză, Curtea observă că, la 10 ianuarie 2006, reclamantul a formulat o plângere, având ca obiect lipsa tratamentului medical corespunzător, în temeiul Ordonanței nr. 56/2003. Cu toate acestea, observă că a făcut trimitere numai la lipsa tratamentului medical în ceea ce privește detenția în Penitenciarul Baia Mare (a se vedea pct.

Curtea observă, de asemenea, că reclamantul a formulat o plângere penală împotriva medicilor care lucrează pentru Penitenciarul-spital Gherla (a se vedea pct.

Curtea observă în continuare că reclamantul nu a făcut trimitere la cele două plângeri menționate mai sus privind pretinsa lipsă a tratamentului medical adecvat în Penitenciarele Satu Mare și Jilava.

Aceasta consideră că reclamantul ar fi trebuit să depună plângeri în fața instanțelor naționale privind pretinsa lipsă a tratamentului medical în cele două penitenciare sus-menționate.

Condițiile materiale de detenție

Reclamantul a contestat argumentele Guvernului și a reamintit că fusese ținut în condiții precare, camerele de cazare fiind supraaglomerate, mâncarea era de proastă calitate și lipseau condițiile pentru menținerea unei igiene corespunzătoare.

Guvernul a susținut că în toate penitenciarele în care reclamantul a fost deținut condițiile de detenție erau adecvate și nu ridicau nicio problemă în temeiul art. 3 din convenție.

Curtea reamintește că art. 3 consacră una dintre valorile fundamentale ale societăților democratice. Convenția interzice în termeni categorici tortura sau tratamentele și pedepsele inumane sau degradante, indiferent de comportamentul victimei [a se vedea

Măsurile prin care o persoană este privată de libertatea sa pot implica adeseori un element inevitabil de suferință sau umilință. Totuși, suferința și umilința implicate nu trebuie să depășească acel inevitabil element de suferință sau umilință legat de o anumită formă de tratament sau pedeapsă cu caracter legitim.

Referitor la persoanele private de libertate, Curtea a întărit deja în cauzele precedente că o persoană aflată în executarea unei pedepse privative de libertate nu-și pierde, prin prisma simplului fapt al încarcerării sale, protecția drepturilor sale garantate prin convenție. Din contră, persoanele aflate în detenție au o poziție vulnerabilă, iar autoritățile au obligația să le protejeze. În temeiul art. 3, statul trebuie să se asigure că o persoană este deținută în condiții compatibile cu respectarea demnității sale umane, că modul și metoda de executare a măsurii nu o supun stresului sau unor greutăți care să depășească nivelul inevitabil de suferință inerent detenției și că, date fiind nevoile practice ale detenției, sănătatea și bunăstarea sa sunt asigurate în mod adecvat, [a se vedea

Atunci când sunt evaluate condițiile de detenție, se ține seama de efectele cumulate ale condițiilor respective, precum și de afirmațiile specifice făcute de reclamant (a se vedea

Lipsa acută a spațiului în camerele de cazare ale penitenciarului reprezintă un factor semnificativ ce trebuie luat în considerare atunci când se stabilește dacă acele condiții de detenție incriminate au fost „degradante” din perspectiva art.

În cauzele anterioare în care reclamanții au avut la dispoziție mai puțin de trei metri pătrați de spațiu vital, Curtea a constatat că supraaglomerarea era suficient de gravă încât să justifice în sine constatarea încălcării art. 3 din convenției (a se vedea, alături de multe alte hotărâri,

Punctul central al prezentei cauze îl reprezintă examinare realizată de către Curte a spațiului vital de care a dispus reclamantul în centrele de detenție în care a fost deținut, și anume Secția de poliție Zalău și Penitenciarele Baia Mare, Satu Mare, Jilava și Gherla.

Curtea observă că, chiar și la gradul de ocupare menționat de Guvern, spațiul vital al reclamantului pare să fi fost mai mic de trei metri pătrați în Secția de poliție Zalău și în Penitenciarele Baia Mare, Satu Mare și Jilava, neîncadrându-se astfel în standardele impuse prin jurisprudență [a se vedea

Curtea observă în continuare că, deși reclamantul s-a plâns cu privire la echipamentele sanitare necorespunzătoare și la slaba calitate a alimentației, Guvernul nu a formulat niciun argument în acest sens.

În acest sens, Curtea reamintește că procedurile stabilite prin convenție, precum prezenta cerere, nu conduc întotdeauna la o aplicare riguroasă a principiului

Cu toate acestea, nu este necesar ca veridicitatea fiecărei afirmații să fie stabilită de către Curte, din moment ce apreciază că supraaglomerarea din camera de cazare a reclamantului oferă suficiente motive pentru a se concluziona pe fond dacă au constituit un tratament contrar art. 3 din convenție condițiile de detenție a reclamantului .

În cele din urmă, Curtea observă că reclamantul a fost transferat de mai multe ori în timpul detenției. Transferuri atât de frecvente pot spori suferința resimțită de o persoană privată de libertate și deținută în condiții care nu corespund standardelor convenției (a se vedea,

Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că respectivele condiții de detenție i-au produs reclamantului o suferință care a depășit gradul inevitabil de suferință inerent detenției și care a atins nivelul unui tratament degradant, interzis prin art.

Pretinsa lipsă a tratamentului medical adecvat în Penitenciarele Baia Mare și Gherla

Reclamantul nu a fost de acord cu argumentele Guvernului. Acesta a susținut că nu a primit tratamentul medical adecvat în timpul detenției în Penitenciarele Baia Mare și Gherla.

Guvernul a susținut că reclamantul a primit constant tratament medical și că a fost spitalizat ori de câte ori a fost necesar. În continuare, Guvernul a susținut că reclamantul nu a reușit să facă dovada susținerilor sale referitoare la lipsa tratamentului medical.

Încă de la început, Curtea observă că nu poate fi eliminată posibilitatea ca privarea de libertate a unei persoane bolnave să ridice probleme care intră sub incidența art. 3 (a se vedea

Curtea reamintește că lipsa unei îngrijiri medicale adecvate și, în termeni mai generali, detenția în condiții inadecvate a unei persoane bolnave poate în principiu să constituie tratament contrar art. 3 [a se vedea, de exemplu,

Curtea observă că, în prezenta cauză, nu a fost contestat faptul că reclamantul suferea de gastrită cronică, atât înainte, cât și în timpul detenției. Din punctul de vedere al stării sale psihice a fost, de asemenea, diagnosticat cu tulburări de personalitate sau tulburări nevrotice.

În continuare, Curtea observă că expertiza medico-legală pe care Guvernul a furnizat-o arată că, în timpul detenției, reclamantul a solicitat în mod regulat, și a primit, tratament medical. Acesta a fost examinat de medici de specialitate și a primit frecvent asistență psihiatrică. A fost spitalizat în unitatea medicală a penitenciarului în cauză ori de câte ori a fost necesar.

De altfel, Curtea observă că a fost examinat de autoritățile române, care au respins plângerile reclamantului, caracterul corespunzător al tratamentului medical al reclamantului în perioada în care a fost deținut în Penitenciarele Baia Mare și Gherla. Acesta a fost, de asemenea, examinat cu regularitate în penitenciarele-spital.

În această privință, Curtea a hotărât anterior că, atunci când s-au derulat proceduri la nivel național, nu este sarcina sa să substituie propria sa apreciere a faptelor celei făcute de instanțele naționale și că, în general, aceste instanțe sunt cele care trebuie să examineze probele prezentate (a se vedea

În prezenta speță, dosarul cauzei relevă că autoritățile au luat toate măsurile necesare pentru a se asigura că reclamantul a primit tratamentul adecvat afecțiunilor sale în Penitenciarele Baia Mare și Gherla.

Reclamantul s-a plâns că nu a fost informat cu privire la motivele arestării sale sau învinuirile formulate împotriva sa la 18 august 2003. Acesta a invocat art. 5 § 2 din convenție.

Guvernul a susținut că, în cursul anchetei, s-a stabilit pe baza declarațiilor martorilor, declarații date de persoane prezente la arestarea reclamantului, că ofițerii de poliție l-au informat în două rânduri înainte de a intra în casă că prezența lor avea legătură cu executarea unei pedepse privative de libertate.

Curtea reamintește că două aspecte ale aplicării art. 5 § 2 se află în centrul jurisprudenței sale: în primul rând, dacă informațiile oferite unei persoane privind motivele arestării sale sunt suficiente și, în al doilea rând, dacă respectivele informații au fost prompt oferite [a se vedea

În prezenta cauză, Curtea consideră că reclamantul a fost prompt informat cu privire la motivele arestării sale: aceasta observă că ofițerii de poliție l-au informat pe reclamant, chiar înainte de a intra în casă în dimineața zilei de 18 august 2003 cu privire la intenția lor de a pune în executare pedeapsa privativă de libertate care i-a fost aplicată. De altfel, reclamantul a recunoscut în prima sa declarație din 19 august 2003 dată în fața organului de cercetare că știa că fusese condamnat la pedeapsa cu închisoarea în iulie 2003.

Având în vedere circumstanțele specifice în care reclamantul a fost arestat la 18 august 2003, Curtea consideră că, deși Guvernul nu a prezentat un document oficial semnat de reclamant care să conțină motivele de arestare, reclamantul era conștient că arestarea sa avea legătură cu executarea deciziei pronunțate la 2 iulie 2003.

În continuare, reclamantul s-a plâns de lipsa de echitate a procedurilor penale împotriva sa, referindu-se în principal la dificultatea de a prezenta probe în apărarea sa și la pretinsa asistență insuficientă asigurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justițiede de către apărătorul desemnat de instanță. Acesta a invocat art. 6 §

Reclamantul s-a plâns că el și avocatul său nu au avut posibilitatea de a obține examinarea tuturor martorilor în apărare și în acuzare.

Guvernul a susținut că reclamantul a avut posibilitatea de a propune probe și de a adresa întrebări tuturor martorilor. Guvernul a susținut totodată că reclamantul a avut posibilitatea de a verifica toate documentele aflate la dosar și de a face comentarii cu privire la fiecare dintre acestea.

În primul rând, Curtea subliniază că nu intră în competența sa să acționeze ca o instanță de apel sau, astfel cum se consideră uneori, ca o instanță de gradul patru, în ceea ce privește hotărârile instanțelor interne care, potrivit jurisprudenței, sunt cele în măsură să aprecieze credibilitatea martorilor și relevanța probelor pentru chestiunile care fac obiectul cauzei (a se vedea, printre multe altele,

Revenind la faptele cauzei, Curtea observă că instanțele naționale au motivat condamnarea reclamantului pe o serie largă de mărturii, probe materiale și expertize. Probele pe care reclamantul a dorit să le prezinte au fost admise și a avut posibilitatea de a adresa întrebări tuturor martorilor. În diferitele etape ale procedurii, a putut prezenta argumentele pe care le-a considerat relevante pentru cauza său. Reclamantul însuși a dat o declarație completă în fața instanței de prim grad, iar în procedurile de apel i s-a permis să aibă ultimul cuvânt. În plus, în apel, reclamantul, chiar dacă a fost reprezentat de un avocat, nu a formulat nicio plângere referitoare la dreptul său de a fi ascultat de instanțe sau de a cita și a dresa întrebări martorilor (a se vedea pct.

Prin urmare, având în vedere toate elementele de care dispune și în măsura în care este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele invocate, Curtea consideră că acestea nu

Reclamantul a susținut că a solicitat tuturor instanțelor naționale să-i permită să se reprezinte singur, fără a fi asistat de un avocat, dar că cererile sale nu au fost menționate în minutele și dispozitivele instanțelor, acestea fiind respinse verbal, pe motiv că asistarea sa de către un avocat era obligatorie. El a adăugat că, în orice caz, avocații respectivi au fost desemnați de instanțe cu unicul scop de a obstrucționa stabilirea adevărului.

În ceea ce privește asistența juridică oferită de avocații desemnați de instanțe, Guvernul a confirmat că reclamantul a renunțat în mod expres la posibilitatea de a-și alege un avocat la 13 noiembrie 2003, când a dat o declarație în fața parchetului. Acesta a refuzat din nou să-și aleagă un avocat la 19 noiembrie 2003, când i-au fost prezentate rezultatele anchetei. Guvernul a susținut totodată că aceștia au avut timp suficient pentru a pregăti apărarea reclamantului și că au jucat un rol activ.

Curtea observă mai întâi că garanțiile prevăzute la art. 6 § 3 reprezintă aspecte specifice ale dreptului la un proces echitabil prevăzut la art. 6 § 1. Prin urmare, cererea reclamantului va fi examinată în temeiul acestor dispoziții coroborate (a se vedea, alături de alte hotărâri,

Curtea reamintește că desemnarea unui apărător care să reprezinte o parte într-o procedură nu asigură în sine eficacitatea asistenței (a se vedea

Curtea observă, în acest context, că reclamantul a beneficiat de asistență juridică pe parcursul procedurilor din partea unor reprezentanți desemnați în mod oficial, care au jucat un rol activ în apărarea acestuia.

Pe baza informațiilor disponibile, Curtea consideră că circumstanțele legate de reprezentarea reclamantului în proces nu au evidențiat o lipsă în asigurarea asistenței juridice practice și eficiente.

Reclamantul s-a plâns în continuare că dreptul său la respectarea corespondenței sale a fost încălcat de administrația penitenciarului, susținând că scrisorile primite din partea Curții au fost deschise înainte de a-i fi înmânate și făcând trimitere în special la o scrisoare care i-a fost trimisă de Curte la 29 septembrie 2004, în timp ce se afla în detenție în Penitenciarul Satu Mare. Potrivit reclamantului, totodată administrația penitenciarului l-a împiedicat să-și prezinte cauza în fața Curții reținându-i o scrisoare trimisă de Curte la 6 noiembrie 2006. În acest sens, a susținut în plus că administrația nu i-a acordat asistență pentru a obține copii ale documentelor necesare în vederea depunerii cererii sale și că nu a primit timbrele și plicurile necesare pentru corespondența sa cu Curtea. Acesta a invocat art. 8 și 34 din convenție.

Guvernul a invocat o excepție preliminară de neepuizare a căilor de atac interne, în măsura în care reclamantul nu s-a plâns autorităților despre pretinsa încălcare a dreptului său la respectarea corespondenței cu Curtea sau despre refuzul administrației penitenciarului de a-i asigura copii din dosarelor sale, timbre și plicuri în perioada în care se afla în detenție în Penitenciarele Satu Mare, Jilava și Gherla. Guvernul a invocat în principal art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.

Reclamantul nu a fost de acord cu argumentele Guvernului.

Curtea a avut deja posibilitatea de a examina o excepție similară invocată de Guvern în cauza

Curtea nu observă niciun motiv pentru a nu ține seama, în speță, de concluziile sale formulate în cauza

Prin urmare, consideră că, după intrarea în vigoare a Ordonanței nr.

În ceea ce privește încălcarea dreptului reclamantului la corespondență în perioadă în care s-a aflat în detenție în Penitenciarul Baia Mare, Guvernul a susținut că, deși cu scurte întârzieri, toate cererile reclamantului pentru copii ale dosarului său, timbre și plicuri pentru corespondență i-au fost aprobate. Guvernul a susținut că reclamantul a avut o corespondență extinsă cu Curtea. Astfel, reclamantul a primit scrisori din partea Curții la 5 octombrie 2004, 25 noiembrie 2005, 27 aprilie și 29 iunie 2006, 5 aprilie 2008, 7 martie și 19 iunie 2009, 16 și 23 iulie 2009. Guvernul a argumentat în continuare că nicio scrisoare trimisă de către Curte reclamantului nu a fost reținută de administrația penitenciarului.

Reclamantul a contestat argumentele Guvernului.

Curtea observă că art.

În ceea ce privește pretinsa monitorizare a comunicărilor reclamantului cu Curtea, Curtea observă că reclamantul nu a prezentat nicio probă directă în ceea ce privește pretinsa deschidere a scrisorilor de către administrația penitenciară.

Curtea observă, de asemenea, că reclamantul a primit periodic timbre și plicuri din partea administrației penitenciarului și a putut să obțină copii ale documentelor în sprijinul cererii sale și să le transmită Curții.

Prin urmare, având în vedere toate elementele de care dispune și în măsura în care este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele invocate, Curtea consideră că acestea nu

Art.

Reclamantul a pretins suma totală de 210

Guvernul a considerat că suma solicitată de reclamant era exorbitantă și că simpla constatare a încălcării convenției ar constitui o reparație suficientă a prejudiciului moral pretins.

Curtea constată că respectivele condiții în care reclamantul s-a aflat în detenție i-au provocat un important disconfort fizic și suferințe psihice ce nu pot fi compensate prin simpla constatare a unei încălcări. Prin urmare, pronunțându-se în echitate, acordă reclamantului suma de 8

Reclamantul nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.