BUCHS c. SUISSE

Secțiunea a doua Cerere nr. 9929/12 Stanislaw Jean Garcia Buchs împotriva Elveției, introdusă la 3 februarie 2012, EXPOSAT DE FAPT, recurentul, dl Stanislaw Jean Garcia Buchs, este un cetățean elvețian născut în 1960 și rezident în Lausanne. Circumstanțele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Printr-o hotărâre din 15 decembrie 2009, Tribunalul civil din jurul orașului Vaudois a pronunțat divorțul reclamantului și al soției sale, a atribuit autorității părintești și custodia celor doi copii minori comuni mamei și a reglementat dreptul de vizită al tatălui. Judecătorii s-au bazat, printre altele, pe un raport de experiență - confirmat de un al doilea raport ordonat la cererea reclamantului - care a ajuns la concluzia că o autoritate părintească către mamă era cea mai puțin dăunătoare soluție pentru copii. Reclamantul a recurs împotriva acestei decizii. El nu a pus în discuție dreptul de vizită care i-a fost atribuit (în fapt, instanța a decis că reclamantul ar beneficia de un mare drept de vizită, exemplificând în mod liber un acord între părți). Pe de altă parte, el a renunțat la faptul că autoritățile părintești i-ar putea fi retrase pentru a o încredința singurei mame, în timp ce psihologii ar fi confirmat, în relațiile lor de competență, calitățile celor doi părinți, chiar dacă, în concluziile lor, ei s-ar fi alăturat legilor elvețiene demodate în domeniu. în cazul în care garda ar fi fost încredințată mamei, autoritatea părintească, pe de altă parte, trebuia să fie încredințată ambilor părinți. Prin hotărârea din 9 februarie 2010, camera de recurs a instanței cantonale a cantonului Vaud a respins recursul. Judecătorii au ajuns la concluzia că, având în vedere caracterul legal, în temeiul articolului 133 din Codul civil, concluziile reclamantului nu puteau decât să fie respinse. Judecătorii au confirmat apoi decizia primilor judecători care se bazau pe concluziile în concordanță ale celor două expertize la dosar pentru a atribui autorității părintești mamei mai degrabă decât tatălui. La 11 august 2011, Tribunalul Federal a respins acțiunea reclamantului. În general, la o hotărâre din 3 decembrie 2009 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, [reclamantul] reproșează [la tribunalul cantonal] că a refuzat să mențină autoritatea părintească comună. Orice tată trebuie să poată sesiza justiția țării sale pentru ca aceasta să se pronunțe asupra atribuirii autorității părintești, chiar dacă mama sa se opune, și aceasta în interesul superior al copilului. Zaunegger Germania 22028/04, 3 decembrie 2009) care se baza pe o altă stare de fapt și al cărei obiect era diferit de cel al prezentei proceduri; nici reclamantul nu prezenta motivele care să justifice o aplicare prin analogie a hotărârii sale în speță. Dreptul intern relevant la art. 133 din Codul civil dispune acest lucru 1) Judecătorul atribuie autorității părintești unuia dintre părinți și stabilește, conform dispozițiilor care reglementează efectele filiației, relațiile personale dintre copil și celălalt părinte, precum și contribuția de întreținere datorată de acesta din urmă. Contribuția de întreținere poate fi stabilită pentru o perioadă care depășește accesul la majoritate. Atunci când atribuie autoritatea părintească și reglementează relațiile personale, judecătorul ia în considerare toate circumstanțele importante pentru binele copilului; el ia în considerare o eventuală cerere comună a părinților și, pe cât posibil, opinia copilului. La cererea comună a părinților, judecătorul își menține exercitarea în comun a autorității părintești, cu condiția ca acest lucru să fie compatibil cu binele copilului și ca părinții să supună ratificării sale o convenție care să determine participarea lor la îngrijirea copilului și repartizarea cheltuielilor de întreținere ale acestuia. GRIFS Invocând art. 8 din Convenție, luat în scris și în combinație cu art. 14 din Convenție, precum și art. 5 din Protocolul nr. 7, reclamantul reproșează autorităților naționale că și-a refuzat cererea în vederea menținerii autorității părintești comune după divorț. (1) Reclamantul poate fi considerat că a epuizat căile de atac interne 2. A existat o încălcare a dreptului reclamantului la respectarea vieții sale de familie, în sensul art. 8 din Convenție În special, autoritățile naționale au adoptat toate măsurile pe care le putea solicita în mod rezonabil autoritățile pentru a asigura un echilibru corect între diferitele interese prezente în acest caz? ? Serios sunt efectele atribuirii exclusive de către autoritatea părintească a mamei asupra relațiilor familiale dintre reclamant și copiii săi, în special în ceea ce privește dreptul său de educație și de informare în ceea ce privește alegerile importante referitoare la viața copilului La art. 133 din Codul civil, care impune o cerere comună a soților pentru a permite judecătorului să mențină exercitarea în comun a autorității părintești după divorț, creează, în fapt, o discriminare pe motive de statut parental, contrar articolului 8 din Convenție, coroborat cu art. 14 din Convenție, în măsura în care permite mamei să se opună exercitării drepturilor părintești de către tatăl său La art. 133 din Codul civil, care impune o cerere comună a soților pentru a permite judecătorului să mențină exercitarea în comun a autorității părintești după divorț, duce la o ruptură a egalității între soți, având în vedere drepturile și responsabilitățile lor cu caracter civil în relațiile cu copiii lor la dizolvarea căsătoriei, contrar articolului 5 din Protocolul nr. 7

DEUXIÈME SECTION

Requête n

o

9929/12

Stanislaw Jean Garcia BUCHS contre la Suisse

introduite le 3 février 2012

EXPOSÉ DES FAITS

EN FAIT

Le requérant, M. Stanislaw Jean Garcia Buchs, est un ressortissant suisse né en 1960 et résidant à Lausanne.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Par un jugement du 15 décembre 2009, le tribunal civil de l’arrondissement de l’Est Vaudois prononça le divorce du requérant et de son épouse, attribua l’autorité parentale et la garde des deux enfants mineurs communs à la mère et régla le droit de visite du père. Les juges se basèrent notamment sur un rapport d’expertise - confirmé par un deuxième rapport ordonné à la demande du requérant - qui conclut qu’attribuer l’autorité parentale à la mère était la solution la moins préjudiciable pour les enfants.

Le requérant recourut contre cette décision. Il ne mit pas en cause le droit de visite qui lui avait été attribué (le tribunal avait en effet décidé que le requérant jouirait d’un large droit de visite, s’exerçant librement d’entente entre les parties). Il dénonça en revanche qu’on puisse lui retirer l’autorité parentale pour la confier à la seule mère, alors que les psychologues auraient, dans leurs rapports d’expertise, confirmé les qualités des deux parents, quand bien même, dans leurs conclusions, ils se rallieraient aux «

lois suisses désuètes en la matière

». Il conclut que,

si la garde avait été confiée à la mère, l’autorité parentale par contre devait être confiée aux deux parents.

Par un arrêt du 9 février 2010, la chambre des recours du tribunal cantonal du canton de Vaud rejeta le recours. Les juges conclurent qu’au vu de l’impossibilité juridique, au regard de l’article 133 du code civil, les conclusions du requérant ne pouvaient qu’être rejetées. Les juges confirmèrent ensuite la décision des premiers juges qui s’était fondée sur les conclusions concordantes des deux expertises au dossier pour attribuer l’autorité parentale à la mère plutôt qu’au père.

Le 11 août 2011, le Tribunal fédéral rejeta le recours du requérant. Il indiqua notamment ceci

:

«

Se référant d’une manière toute générale à un arrêt du 3 décembre 2009 rendu par la Cour européenne des droits de l’homme, le [requérant] reproche [au tribunal cantonal] d’avoir refusé de maintenir l’autorité parentale conjointe. Selon lui, «

tout père doit pouvoir saisir la justice de son pays pour qu’elle statue sur l’attribution de l’autorité parentale, même si la mère s’y oppose, et cela dans l’intérêt supérieur de l’enfant.

» »

Le Tribunal fédéral conclut, sur base d’un raisonnement circonstancié, qu’aucun argument en faveur de la thèse du requérant fondée sur une prétendue illégalité de traitement ne pouvait être tiré de l’arrêt

Zaunegger

c.

Allemagne

(n

o

22028/04, 3 décembre 2009) qui se fondait sur un autre état de fait et dont l’objet était différent de celui de la présente procédure

; le requérant n’exposerait pas non plus quels motifs justifieraient une application par analogie de son arrêt en l’espèce.

B.

Le droit interne pertinent

L’article 133 du code civil dispose ceci

:

1) Le juge attribue l’autorité parentale à l’un des parents et fixe, d’après les dispositions régissant les effets de la filiation, les relations personnelles entre l’enfant et l’autre parent ainsi que la contribution d’entretien due par ce dernier. La contribution d’entretien peut être fixée pour une période allant au-delà de l’accès à la majorité.

2)

Lorsqu’il attribue l’autorité parentale et règle les relations personnelles, le juge tient compte de toutes les circonstances importantes pour le bien de l’enfant; il prend en considération une éventuelle requête commune des parents et, autant que possible, l’avis de l’enfant.

3)

Sur requête conjointe des père et mère, le juge maintient l’exercice en commun de l’autorité parentale, pour autant que cela soit compatible avec le bien de l’enfant et que les parents soumettent à sa ratification une convention qui détermine leur participation à la prise en charge de l’enfant et la répartition des frais d’entretien de celui-ci.

GRIEFS

Invoquant l’article 8 de la Convention, pris isolément et en combinaison avec l’article 14 de la Convention, ainsi que l’article 5 du Protocole n

o

7, le requérant reproche aux autorités nationales d’avoir refusé sa demande en vue du maintien de l’autorité parentale conjointe après le divorce.

QUESTIONS AUX PARTIES

?

? Notamment, les autorités nationales ont-elles adopté toutes les mesures que l’on pouvait raisonnablement exiger d’elles pour faire respecter un juste équilibre entre les divers intérêts présents en l’espèce

? Quelles sont les incidences de l’attribution exclusive de l’autorité parentale à la mère sur les relations familiales entre le requérant et ses enfants, notamment quant à son droit d’éducation et d’information au regard des choix importants relatifs à la vie de l’enfant

?

?

?