ȘTEFĂNUȚ v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
ȘTEFĂNUȚ v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER (CtEDO, 2012)
©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (
www.csm1909.ro
) și al Institutului European din România” (
www.ier.ro
). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document
was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (
www.csm1909.ro
) and the European Institute of Romania (
www.ier.ro
). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Secția a treia
DECIZIE
Cererea nr. 28713/05
prezentată de Radu ȘTEFĂNUȚ
împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită la 4 septembrie 2012 într-o cameră compusă din: Alvina Gyulumyan,
Președinte,
Ineta Ziemele, Kristina Pardalos,
judecători,
și Marialena Tsirli, grefier adjunct de secție,
având în vedere cererea menționată anterior, introdusă la 28 iulie 2005,
având în vedere observațiile prezentate de Guvernul României,
după ce a deliberat în acest sens, pronunță următoarea decizie:
În fapt
1.
Reclamantul, domnul Radu Ștefănuț, este resortisant român, s-a născut în 1978 și locuiește în Brăila.
Guvernul român („Guvernul”)
este reprezentat de agentul guvernamental, doamna I.
Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
A. Circumstanțele cauzei
2.
Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, se pot rezuma după cum urmează:
Contextul cauzei
Reclamantul a absolvit Facultatea de Mecanică a Universității Dunărea de Jos („universitatea”) în 2001. Ulterior, s-a înscris la alte două facultăți ale aceleiași universități, după cum este descris de mai jos (secțiunile
2 și 3).
În februarie 2002, reclamantul a avut o altercație cu un alt student al facultății. În legătură cu acest incident a fost depusă o plângere penală împotriva reclamantului. Printr-o hotărâre pronunțată în primă instanță la 11
noiembrie 2002, reclamantul a fost condamnat la plata unei amenzi penale pentru lovire sau alte violențe și insultă. Hotărârea respectivă a fost confirmată prin hotărârea definitivă a Tribunalului Ialomița din 16
decembrie 2003.
Proceduri legale privind prima exmatriculare
În toamna anului 2001, reclamantul s-a înscris ca student la Facultatea de Științe Economice din cadrul aceleiași universități.
La 28 februarie 2002, printr-o hotărâre a rectorului universității, a fost exmatriculat din universitate. Hotărârea de exmatriculare nu prezenta motive specifice, însă conținea un comentariu general despre faptul că acesta încălcase regulile academice de disciplină și pe cele de comportament acceptabile în societate. Se pare că măsura exmatriculării a fost totuși dispusă în legătură cu altercația pe care o avusese cu un coleg student, anterior, în februarie
Ca urmare a plângerii sale din instanță împotriva măsurii de exmatriculare, hotărârea de exmatriculare a fost anulată la 5
noiembrie 2004 printr-o hotărâre definitivă a Curții de Apel Alba Iulia, deoarece nu îndeplinea cerințele formale, întrucât nu fusese luată de autoritatea competentă să pronunțe o astfel de hotărâre.
Reclamantul a încercat, cu ajutorul unui executor judecătoresc, să pună în executare hotărârea menționată. Dat fiind refuzul universității de a-l reînmatricula, acesta a introdus o acțiune prin care solicita despăgubiri pentru neexecutarea unei hotărâri definitive. Tribunalul Galați i-a respins cererea din 15
iunie 2006 printr-o hotărâre definitivă. Tribunalul a notat faptul că reclamantului i se plătiseră cheltuielile de judecată și că fusese notificat să se prezinte personal la universitate pentru a încheia formalitățile de reînmatriculare. În continuare a notat faptul că, în orice caz, reclamantul fusese exmatriculat pentru a doua oară (a se vedea secțiunea 3
infra
) fără a avea posibilitatea de a se reînmatricula la aceeași universitate.
Proceduri legale privind cea de-a doua exmatriculare
În timp ce procedurile privind prima exmatriculare erau pendinte, reclamantul s-a înscris în toamna anului 2002 ca student la Facultatea de Drept din cadrul aceleiași universități. În timpul celui de-al doilea an de studii, Senatul universității l-a exmatriculat din nou, prin hotărârea din 12
noiembrie 2003, de această dată fără drept de reînmatriculare. Măsura exmatriculării a fost luată „luând în considerare comportamentul reclamantului în cadrul comunității academice și făcând trimitere la Carta Universitară și la art.
7
alin.
3 lit. a-c și art.
7
alin.
6 și la art. 8
c din Regulamentul Activității Universitare A Studenților”, după cum se arată în preambulul hotărârii. Hotărârea a fost comunicată reclamantului printr-o notificare publică afișată în universitate.
Din documentele prezentate de Guvern reiese că măsura exmatriculării a fost propusă în baza faptului că reclamantul nu s-a supus regulilor campusului, că a desfășurat, fără autorizație, activități comerciale în campus și că i-a insultat în mai multe rânduri pe membrii Senatului universității.
Reclamantul a depus o plângere în instanță împotriva celei de-a doua măsuri de exmatriculare. Printr-o hotărâre pronunțată în primă instanță la 11 martie 2005, Tribunalul Bacău a admis plângerea sa. Tribunalul a considerat că hotărârea de exmatriculare nu a formulat niciun motiv de fapt pentru exmatriculare și că reclamantului nu i s-a dat ocazia de a se apăra. Instanța a hotărât că măsura exmatriculării fără posibilitate de reînmatriculare nu avea temei legal în Regulamentul Activității Universitare A Studenților universității în cauză și reprezenta o încălcare a dreptului la educație garantat de Constituția României.
Universitatea a formulat recurs. Prin hotărârea definitivă a Curții de Apel Bacău din 12
iunie 2005, hotărârea pronunțată în primă instanță a fost casată și acțiunea reclamantului a fost respinsă. Instanța de recurs a considerat că sancțiunea a fost impusă în mod legal de Senatul universității, că reclamantului i-a fost dată ocazia de a se apăra, întrucât a fost citat să vină în fața Senatului, însă nu s-a prezentat la datele la care a fost înștiințat. Aceasta a mai hotărât că reclamantul a comis fapte foarte grave, incompatibile cu statutul de student, conform hotărârii pronunțate în primă instanță la 11 noiembrie 2002, care îl condamna la plata unei amenzi penale pentru lovire sau alte violențe și insultă.
Continuarea studiilor juridice
La 28 septembrie 2004 reclamantul a înaintat o cerere către Universitatea Dunărea de Jos pentru a-i fi aprobat transferul la Facultatea de Drept din cadrul Universității Danubius Galați.
Prin hotărârea din 11 octombrie 2004, rectorul Universității Dunărea de Jos a admis cererea și a dispus transferul întregii arhive universitare către noua sa universitate.
Din informațiile prezentate de Guvern rezultă că noua universitate la care a fost înmatriculat reclamantul i-a recunoscut toți anii precedenți de studiu al dreptului efectuați în cadrul Universității Dunărea de Jos și că reclamantul a absolvit în cele din urmă Facultatea de Drept din cadrul unei alte universități, în 2007.
B. Dreptul intern relevant
Regulamentul Activității Universitare A Studenților nr. 8/2003, în vigoare la data la care a fost luată a doua măsură de exmatriculare a reclamantului, prevedea la art. 8 că un student putea fi exmatriculat atunci când acesta/aceasta nu îndeplinea obligațiile impuse membrilor comunității academice. Art. 7 prevedea că studenții erau obligați să nu agreseze un alt membru al comunității academice, să nu răspândească informații false referitoare la comunitatea academică și să nu obțină foloase necuvenite.
Capete de cerere
Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție că exmatricularea sa din universitate fără drept de reînmatriculare reprezenta o încălcare a dreptului său la educație. Acesta s-a plâns că hotărârea de exmatriculare nu a fost motivată, că i-a fost comunicată doar prin notificare publică și că a fost luată în baza acelorași fapte care au condus la prima sa exmatriculare din universitate, contrar principiului
non
bis in idem
.
Prin scrisoarea din 5 ianuarie 2009, reclamantul s-a plâns pe fond în temeiul art. 6
§
1 din Convenție că hotărârea definitivă din 5
noiembrie 2004 nu a fost pusă în executare.
În drept
Guvernul a ridicat o excepție de inadmisibilitate privind cererea, argumentând că în opinia sa reclamantul nu putea fi considerat o victimă în sensul art.
34 din Convenție.
În acest sens, acesta a arătat că reclamantul a avut libertatea de a-și continua studiile juridice în cadrul unei alte universități și, prin urmare, dreptul său la educație nu a fost încălcat.
Guvernul a atras atenția asupra faptului că reclamantul nu a informat Curtea cu privire la această evoluție și despre faptul că acesta a absolvit, în cele din urmă Facultatea de Drept în cadrul unei alte universități.
În subsidiar, Guvernul a solicitat ca cererea să fie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată. Acesta a susținut că instanțele interne au reexaminat cererea reclamantului împotriva hotărârii de exmatriculare, făcând o analiză detaliată, și au adoptat o decizie definitivă și lipsită de arbitrariu.
În replică, reclamantul nu a prezentat nicio observație, deși a declarat că dorea să-și mențină cererea.
Curtea observă că, în temeiul art. 47
alin. 6 din Regulamentul Curții, reclamanții, prin ei înșiși sau prin reprezentanții lor legali, sunt obligați să informeze Curtea cu privire la toate circumstanțe importante referitoare la cererile lor. Curtea reamintește că o cerere poate fi respinsă ca abuzivă în temeiul art.
35 §
3 din Convenție dacă, printre alte motive, se dovedește că s-a bazat în mod conștient pe fapte neadevărate [a se vedea
Vasilevski împotriva
Letoniei
(dec.), nr.
73485/01, 10
ianuarie
2012,
Keretchashvili împotriva Georgiei
(dec.), nr.
5667/02, 2
mai
2006 și
Rehak împotriva Republicii Cehe
(dec.), nr.
67208/01, 18
mai 2004]. Informațiile incomplete și, prin urmare, înșelătoare, pot, de asemenea, duce la un abuz al dreptului de a sesiza Curtea, în special dacă fac referire la esența cazului și dacă nu se oferă suficiente explicații pentru lipsa dezvăluirii lor [a se vedea
Kvichia împotriva Georgiei
(dec.), nr.
26446/06, 23
iunie
2009;
Bekauri împotriva Georgiei
(excepție preliminară), nr.
14102/02, §
24, 10
aprilie
2012 și
Alboreo împotriva Franței
(dec.), nr.
56022/10, 15
mai
2012].
Revenind la circumstanțele prezentei cauze, Curtea observă că reclamantul a fost exmatriculat de la Facultatea de Drept din cadrul Universității Dunărea de Jos după ce acesta finalizase câțiva ani de studii. În ciuda măsurii de exmatriculare, reclamantului i s-a dat dreptul de a se reînscrie la o altă facultate de drept din cadrul unei alte universități, din aceeași localitate, obținând recunoașterea totală a studiilor încheiate înainte de exmatriculare. În cele din urmă, acesta a absolvit Facultatea de Drept în 2007.
Curtea observă că, deși acest transfer a avut loc în 2004, reclamantul nu l-a menționat în cererea înaintată Curții în iulie 2005. De asemenea, Curtea observă în continuare și că nu a fost informată de către reclamant, prin scrisorile sale ulterioare, cu privire la absolvirea facultății în 2007.
Totodată, Curtea constată că reclamantul nu a oferit nicio explicație plauzibilă pentru lipsa prezentării acestei informații, care, după părerea acesteia, are legătură cu esența obiectului prezentei cereri.
Având în vedere importanța informației în cauză pentru soluționarea în mod corect a speței de față, Curtea constată că comportamentul reclamantului contravine scopului asigurat de dreptului de a sesiza prin cereri individuale conform prevederilor art.
34 din Convenție. Prin urmare, în temeiul art. 35
§
3 și
art. 35
§
4 din Convenție, cererea trebuie să fie respinsă ca fiind abuzivă.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară
cererea inadmisibilă.
Marialena Tsirli
Alvina Gyulumyan
Grefier adjunct
Președinte