Primă cerere nr. 34917/06 Sergey Yurievich FORSOV împotriva Rusiei depusă la 16 august 2006 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Sergey Yurievich Forsov, este un național lituanian, care s-a născut în 1977. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 1 octombrie 1997, o instanță lituaniană a ordonat arestarea sau/și detenția reclamantului în legătură cu un caz penal de furt. Reclamantul a fost arestat la Bryansk (Russia) la 28 februarie 2005 în circumstanțe neespecificate. Autoritățile lituaniene au confirmat omologilor lor ruși că reclamantul a fost (înca) căutat de ei sub acuzare penală și că au intenționat să-și caute extradarea. La 2 martie 2005, un procuror rus a ordonat detenția reclamantului, referindu-se la art. 466 § 2 din Codul de Procedură Penală Rusă (CCrP). Ordinul de detenție nu a specificat nici o perioadă de detenție, nici nu a indicat că este posibil să se recurgă. La o dată neespecificată, autoritățile ruse au primit o cerere oficială de extrădare de la autoritățile lituaniene. La 6 septembrie 2005, Procuratura Generală Rusă a emis un ordin de extrădare. În sau în jurul anului octombrie 2005, reclamantul a primit asistență judiciară. La 2 noiembrie 2005, Curtea Regională Bryansk a confirmat ordinul de extrădare, rezultând din textul hotărârii că este admis la un recurs în fața Curții Supreme a Rusiei în termen de șapte zile de la eliberarea sa. La 7 noiembrie 2005, reclamantul a primit o copie a acestei hotărâri. La 14 noiembrie 2005, el a depus o declarație de recurs. Din motive neespecificate, avocatul nu a făcut apel. În aceeași zi, Curtea Regională a refuzat să-l trateze ca întârziere și a respins cererea reclamantului de restabilire a termenului de recurs. Curtea a respins acuzația reclamantului că un membru al personalului deținutului i-a spus că perioada relevantă a început să se execute de la data primirii unei hotărâri judiciare. La 12 aprilie 2006, Curtea Supremă a Rusiei a confirmat că reclamantul a ratat termenul de apel. Reclamantul susține că a fost reținut în condiții nesatisfăcătoare într-un centru de detenție, în special el a trebuit să împărtășească o celulă de cincizeci de metri pătrați cu aproximativ treizeci și patru de deținuți. În prezentarea reclamantului, nu i-a fost acordată asistență medicală adecvată, în ciuda unor boli grave. La 20 mai 2006, reclamantul a fost predat autorităților lituaniene. Legea și practicile interne relevante La 14 iunie 2012, sesiunea plenară a Curții Supreme a Rusiei a emis o hotărâre care clarifică diverse chestiuni legate de cazurile de extrădare. În temeiul prezentei hotărâri, înainte de primirea unei cereri de extrădare poate fi autorizată „cazul prevăzut de un tratat internațional”. Această autorizație ar trebui acordată de o instanță rusă (punctele 18-19). În cazul în care o cerere de extrădare este însoțită de un ordin de detenție eliberat de o autoritate judiciară a statului solicitant, un procuror poate ordona detenția până la două luni. Astfel de detenție ar trebui prelungită de o instanță (punctul 21). Ordinea de detenție a procurorului este admisă la revizuire judiciară în temeiul articolului 125 din CCRP. În orice caz, chiar dacă există un ordin de detenție străină procurorul poate solicita autorizarea judiciară a detenției și o instanță ar trebui să examineze această cerere (punctul 22). COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 3 din Convenție, că a fost reținut într-un centru de detenție rusesc și că nu a fost furnizat asistență medicală. Reclamantul se plânge, de asemenea, în temeiul articolului 5 din Convenție, că după arestarea sa și timp de aproximativ opt luni nu a fost furnizată nici o asistență juridică; asistența juridică furnizată mai târziu a fost ineficientă. Reclamantul susține că detenția sa este ilegală, în special pentru că nu a existat extinderi ale detenției sale de către o instanță rusă. În sfârșit, reclamantul se plânge că nu a putut apela împotriva hotărârii de primă instanță referitoare la ordinul de extrădare. Care a fost baza juridică în temeiul legislației ruse pentru arestarea reclamantului? Calitatea dreptului intern în acest sens a fost în conformitate cu cerințele articolului 5 din Convenție? Articolele 108 și 466 din Codul de Procedură Penală au solicitat arestarea și în timpul perioadei de detenție înainte de primirea cererii de extrădare? În caz contrar, care a fost baza juridică pentru ordinul de detenție al procurorului în cazul în cauză? În absența unui ordin de detenție eliberat de o instanță rusă a făcut detenția reclamantului în încălcarea legii ruse și a articolului 5 din Convenție?
Application no. 34917/06
Sergey Yuryevich FORSOV
against Russia
lodged on 16 August 2006
The applicant, Mr Sergey Yuryevich Forsov, is a Lithuanian national, who was born in 1977.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
On 1 October 1997 a Lithuanian court ordered the applicant’s arrest or/and detention in relation to a criminal case of theft.
The applicant was arrested in Bryansk (Russia) on 28 February 2005 in unspecified circumstances. The Lithuanian authorities confirmed to their Russian counterparts that the applicant was (still) wanted by them under criminal charges and that they intended to seek his extradition.
On 2 March 2005 a Russian prosecutor ordered the applicant’s detention, referring to Article 466 § 2 of the Russian Code of Criminal Procedure (CCrP). The detention order did not specify any period of detention. Nor did it indicate that it was amenable to appeal.
Subsequently, no extension orders were issued by a prosecutor or a court.
On an unspecified date, the Russian authorities received a formal extradition request from the Lithuanian authorities.
On 6 September 2005 the Russian Prosecutor General’s Office issued an extradition order.
In or around October 2005 the applicant was provided with legal assistance.
The applicant’s lawyer sought judicial review of the extradition order.
On 2 November 2005 the Bryansk Regional Court confirmed the extradition order. It follows from the text of the judgment that it was amenable to an appeal before the Supreme Court of Russia within seven days of its delivery.
On 7 November 2005 the applicant received a copy of this judgment.
On 14 November 2005 he lodged a statement of appeal. For unspecified reasons, the lawyer did not appeal.
On the same day, the Regional Court refused to process it as belated and dismissed the applicant’s request for restoring a time-limit for an appeal. The court rejected the applicant’s allegation that a staff member of the detention facility had told him that the relevant period started to run from the date of receipt of a court decision.
On 12 April 2006 the Supreme Court of Russia confirmed that the applicant had missed the time-limit for an appeal.
The applicant submits that he was detained in unsatisfactory conditions in a detention centre, in particular he had to share a cell of fifty square metres with some thirty-four other inmates. In the applicant’s submission, no adequate medical assistance was provided to him, despite some serious diseases.
On 20 May 2006 the applicant was surrendered to the Lithuanian authorities.
B.
Relevant domestic law and practice
On 14 June 2012 the Plenary session of the Supreme Court of Russian issued a ruling clarifying various issues relating to extradition cases.
Under this ruling, before receipt of an extradition request detention may be authorised “when provided for by an international treaty”. Such authorisation should be given by a Russian court (points 18-19). When an extradition request is accompanied by a detention order issued by a judicial authority of the requesting State, a prosecutor may order detention up to two months. Such detention should be then extended by a court (point 21). The prosecutor’s detention order is amenable to judicial review under Article
125 of the CCrP.
In any event, even where there is a foreign detention order the prosecutor may seek judicial authorisation of detention and a court should examine this application (point 22).
The applicant complains under Article 3 of the Convention that he was detained in appalling conditions in a Russian detention centre and that he was not provided with medical assistance.
The applicant also complains under Article 5 of the Convention that after his arrest and for some eight months he was not provided with any legal assistance; the legal assistance provided to him later on was ineffective. The applicant argues that his detention was unlawful, in particular because there were no extensions of his detention by a Russian court.
Lastly, the applicant complains that he could not appeal against the first-instance judgment concerning the extradition order.
Was there a violation of Article 5 § 1 of the Convention in the present case? In particular:
-
What was the legal basis under Russian law for the applicant’s arrest? Was the quality of domestic law in this respect in conformity with the requirements of Article 5 of the Convention?
-
Did Articles 108 and 466 of the Code of Criminal Procedure apply for the arrest and during the period of detention before receipt of the extradition request? If not, what was the legal basis for the prosecutor’s detention order in the present case? Did the absence of a detention order issued by a Russian court render the applicant’s detention in breach of Russian law and Article 5 of the Convention?