AFFAIRE ÖNAL c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

02.10.2012

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 10 - Liberté d'expression-{Générale} (Article 10-1 - Liberté d'expression)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE ÖNAL c. TURQUIE (CtEDO, 2012)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL ÖNAL c. TURCIA (Cercetările nr. 41445/04 și 41453/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 2 octombrie 2012 DEFINITIVF 02/01/2013 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Önal c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (fie ea o secțiune), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Isabelle Berro-Lefevre, András Sajó, Ișl Karakaș, Guido Raimondi, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune, După ce a intenționat în camera consiliului la 11 septembrie 2012, a adoptat hotărârea pe care o reprezintă, la această dată procedural La originea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41445/04 și 41453/04) îndreptate împotriva Republicii Turcia și inclusiv un resortisant al acestui stat, dl Ahmet Önal ( E. Aslaner, avocat la Istanbul. Guvernul turc (adică, ..) este reprezentat de agentul său. La 20 aprilie 2009, cererile au fost comunicate guvernului. După cum permite art. 29 alin. (1) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Reclamantul s-a născut în 1956 și își are reședința în Istanbul. Cererea nr. 41445/04 Cartea Teyrê Baz [l ui] sau un om de afaceri kurde: Hüseyin Baybașin în decembrie 1999, casa de ediție Pere, al cărei proprietar este reclamantul, a publicat o carte intitulată "Teyrê Baz [la ui] sau un om de afaceri kurde: Hüseyin Baybașin . Prima ediție a lucrării a fost publicată la 4 000 de exemplare. Această carte a fost biografia unui om de afaceri de origine kurdă, Hüseyin Baybașin, acuzat de trafic de droguri și de a face cu organizația ilegală armată numită PKK (parte a muncitorilor din Kurdistan). Aici se putea citi, printre altele, peripețiile trăite de această personalitate cunoscută în anii '90. Întreaga carte era plină de sentimentele de dispreț ale lui Hüseyin Baybașin față de statul turc și de simpatia sa pentru cauza kurdă din Turcia. prima parte a cărții a prezentat condițiile în care Hüseyin Baybașin a trebuit să părăsească Turcia pentru motivul că viața sa era în pericol, deoarece numele său era presupus a fi înscris pe o listă de personalități care urmează să fie asasinate de o organizație mafiotă în statul turc din cauza apartenenței sale sau a asistenței sale la PKK a doua parte a cărții relatează prima arestare a lui Hüseyin Baybașin în Țările de Jos din cauza cererii de extrădare din partea autorităților turce și a lunilor petrecute în închisorile olandeze. În această perioadă, el ar fi avut interviuri cu jurnaliști turci despre existența unei structuri mafiote în interiorul statului turc, compusă din înalți funcționari din a treia parte a cărții trata evenimentele care au avut loc după ce a fost eliberat și prezenta opiniile lui Hüseyin Baybașin asupra structurii statului turc și a actualității politice a epocii Partea a patra a cărții a fost consacrată arestării a doua a lui Hüseyin Baybașin de către poliția olandeză pentru apartenență la PKK și detenției sale. În această parte, acesta și-a explicat simpatia și respectul față de șeful PK, Abdullah Öcalan, care îi prezentase jurămintele sale pentru evenimentele pe care le trăia. Partea a cincea a cărții era dedicată zilelor petrecute în închisoare și audierilor la care asistase Hüseyin Baybașin în fața tribunalului care fusese judecat. În această parte, el își exprima opinia cu privire la militanții PKK și la anumite evenimente de actualitate de la acea vreme, în special arestarea lui Abdullah Öcalan la sfârșitul cărții a fost anexat un reportaj menționat în a doua parte a cărții. Procedura penală inițiată împotriva reclamantului printr-o decizie din 4 ianuarie 2000, judecătorul care se află în apropierea instanței de securitate a statului membru d 5680. Judecătorul s-a referit la 16 pagini din cartea în cauză, fără a menționa conținutul acesteia. Printr-un act de punere sub acuzare la data de 7 ianuarie 2000, procurorul din apropierea CSE a inițiat un proces împotriva reclamantului în temeiul vechiului articol 312 din Codul penal, pentru că a incitat la crimă și la dușmănie pe baza unei distincții bazate pe apartenența la o rasă. În fața CSE, recurentul s-a apărat subliniind că cartea în litigiu nu conținea niciun cuvânt rasist. El a explicat că a făcut o lucrare care relevă raporturile unui om de afaceri cu rețele de trafic de narcotice. El a precizat că, în calitate de editor, el auzise să facă un serviciu unei societăți democratice și transparente. La 6 septembrie 2001, CSE l-a condamnat pe solicitant la un an și trei luni de închisoare, precum și la plata unei amenzi de 152 100 000 de lire turce (TRL). Apoi, la 6 septembrie 2001, CSE l-a condamnat pe solicitant la un an și trei luni de închisoare și l-a condamnat pe reclamant să plătească 1 992 510 000 de lire turce (TRL). TRL. În cele din urmă, CSE s - a referit, printre altele, la următoarele pasaje din carte (...) familia Baybașin era una dintre puținele persoane care pronunța cuvântul " Kurdistan" în anii ' 60. Această familie nu ezitase să susțină material și moral toate organizațiile kurde care se aflau la acea vreme. (...) (...) Potrivit acestora, Huseyin era ca un erou mitic kurd, care răscolise buna reputație a Turciei. Dezvoltarea unei noi burghezii kurde care lua în mână cauza națională (...) dădea speranță. 11. Reclamantul se ocupa de casare. 12. Prin hotărârea din 25 aprilie 2002, Curtea de Casație a infirmat hotărârea pronunțată în primă instanță și a ținut seama de modificarea legii în favoarea reclamantului care a intervenit între timp. 13. Prin hotărârea din 7 noiembrie 2002, CSE l-a condamnat pe solicitant la un an și opt luni de închisoare. Prin hotărârea din 24 iunie 2004, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. 15. Reclamantul și-a exprimat pedeapsa totală la 10 decembrie 2004. Cererea nr. 41453/04 Cartea A doua ediție a lucrării a fost publicată în Suedia în 1995 17. Această carte explica tradiția alévie prezentă în Turcia de la originile sale și descrie aspectele sale socioculturale și politice, inclusiv presiunile pe care le-au suportat alevișii și conflictele pe care le-au avut cu puterile politice succesive în Anatolia. prima parte a cărții analiza, pe de o parte, originile și tradițiile aleviilor și, pe de altă parte, politica statului față de ei. Opiniile principale ale autorului în această parte se puteau citi, printre altele, după cum urmează: Mustafa Kemal Atatürk nu a protejat în mod special alevisele; alevisele nu au sprijinit cu adevărat Republica Turcia ; ei au fost confruntați cu presiunile politice și culturale ale autorităților statale a doua parte a cărții tratau diferitele revolte conduse de alevisele de origine kurdă împotriva Republicii Turcia în anii 1920 și 1930, în special așa-numita revoltă a lui Dersim Această ultimă revoltă a făcut obiectul unei analize separate. Această parte a cărții menționa în detaliu diferitele conflicte care au avut loc de la Imperiul Ottoman, precum și diferitele operațiuni militare desfășurate în perioada Republicii. Procedura penală inițiată împotriva reclamantului 18. Printr-o decizie din 25 iulie 1999, judecătorul care se află în apropierea Curții de Securitate a Statelor Unite ale Americii (attenționat la art. 2 alineatul (1) adițional la Legea nr. 5680. Judecătorul a considerat că lucrarea făcea o distincție în cadrul poporului, pe care îl dezbina între turci și kurzi, aleviți și sunniți, incită astfel la ură și la dușmănie. A menționat că cartea menționa o politică de asimilare a populației kurde alevia, atât în perioada otomană, cât și în cea a fundației Republicii de către Atatürk, și că această politică de asimilare era încă în curs de desfășurare. 19. printr-un act de acuzare din 30 iulie 1999, procurorul districtual aflat în apropierea CSE ( În conformitate cu art. 312 din Codul penal anterior, reclamantul solicită condamnarea reclamantului, precum și închiderea provizorie a casei de ediție Pere 20. În fața CSE, reclamantul a precizat că a făcut o lucrare de cercetare sociologică privind convingerile, uzul și obiceiurile aleviilor din regiunea Tunceli, care a inclus un studiu comparativ cu alevisele care trăiesc în alte regiuni. El a susținut că el a avut un gând universal și nesectar. El a invocat dreptul său la libertatea de exprimare. 21. În noiembrie 2001, CSE l-a acuzat pe reclamant de acuzațiile aduse împotriva sa, pe motiv că lucrarea nu conținea nici un element de natură să incite la ură. 22. La 13 noiembrie 2001, procurorul s-a ocupat de casarea împotriva acestei hotărâri. 23. La 29 mai 2002, Curtea de Casație a infirmat judecata și a trimis cauza în fața CSE. 24. Prin intermediul unei noi hotărâri din 31 decembrie 2002, CSE l-a condamnat pe reclamant în temeiul articolului 312 alineatul (2) din Codul penal la o pedeapsă cu închisoarea de un an și opt luni. În continuare, CSE a schimbat această pedeapsă într-o pedeapsă cu închisoarea în culpă. 25. Prin hotărârea din 22 aprilie 2004, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. 26. Reclamantul și-a exprimat hotărârea la 28 iulie 2004. II. Se pedepsește de la șase luni la doi ani de închisoare și de la o amendă grea de șase mii la treizeci de mii de lire turcești oricine, în mod expres, face la lauda sau laapologia unui act calificat drept infracțiune prin lege, sau încurajează populația să nu respecte legea. Este de la un an la trei ani de închisoare, precum și de la o amendă de nouă mii la treizeci și șase de mii de lire turcești oricine, pe baza unei distincții fondate pe o clasă socială, o rasă, o religie, o sectă sau o regiune, îi atrage pe oameni spre ură și dușmănie. În cazul în care un astfel de stimulent pune în pericol securitatea publică, pedeapsa se majorează cu o cotă care poate ajunge de la o treime la jumătate din pedeapsa de bază. Pedepsele care afectează infracțiunile definite la alineatul precedent sunt dublate atunci când acestea au fost comise prin mijloacele enumerate la art. 311 alineatul (2). 28. 5680 privind presa dispunea la acea vreme de fapte că ziarul care a publicat un articol reprimat de această lege poate fi interzis să se publice pentru o perioadă cuprinsă între trei zile și o lună. Având în vedere conexitatea cererilor cu privire la faptele și aspectele de fond pe care le adresează, Curtea consideră că este oportun să le anexeze, în conformitate cu art. 42 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 10 DIN CONVENȚIE 30. Reclamantul susține că dreptul său la libertatea de exprimare nu a fost luat în considerare de către CSE d Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de graniță. (...) exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunii (...) 31. Acesta susține că ingerințele de care se plângea reclamantul erau prevăzute de lege și urmăreau scopul legitim al apărării ordinii publice și al prevenirii criminalității. El adaugă, pentru prima repriză, că autorul său a fost asociat cu PKK și că conținutul lucrării a primit un apel la violență armată pentru a se adresa independenței naționale a Kurdistanului. Având în vedere contextul luptei împotriva terorismului, guvernul consideră că sancțiunile impuse reclamantului pentru publicațiile în cauză erau necesare într-o societate democratică și proporțională cu scopul legitim vizat. Cu privire la admisibilitatea 32. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond Principii generale pertinente 33. Curtea se referă la principiile fundamentale care decurg din jurisprudența sa referitoare la art. 10 din Convenție [a se vedea, printre altele, Ceylan c. Turcia [GC], nr 23556/94, § 38, CEDH 1999 IV, Öztürk c. Turcia [GC], n 22479/93, § 74, CEDH 1999 VI, În ceea ce privește Curtea, ar trebui să se examineze rolul esențial al publicațiilor, altele decât cele ale presei periodice, care se referă la un subiect de actualitate într-o democrație (a se vedea, printre altele, Okcéto ui Turcia [GC], nr. 24246/94, § 44, 8 iulie 1999, Sürek c. Turcia (n [GC], n 24762/94, § 54, 8 iulie 1999, libreens c. Austria, 8 iulie 1986, § 41, seria A n 103, Fressoz și Roire c. Franța [GC], n 29183/95, § 45, CEDO 1999 I. În cazul în care orice publicație trebuie să se abțină de la trecerea de la limitele stabilite, în special, pentru a proteja interesele vitale ale statului, cum ar fi securitatea națională sau integritatea teritorială, împotriva amenințării terorismului sau pentru a proteja ordinea publică sau pentru a preveni infracțiunea, ea trebuie totuși să comunice toate informațiile și ideile referitoare la chestiuni politice, inclusiv cele care împart ordinea publică. Libertatea de a primi informații sau idei oferă publicului unul dintre cele mai bune mijloace de a cunoaște și judeca ideile și atitudinile liderilor (Yalçien Küçük c. Turcia, nr. 28495/95, § 38, 5 decembrie 2002 și, mutatis mutandis, § 41-42). Aplicarea principiilor menționate anterior în prezentele cauze 35. Curtea arată că Curtea de Securitate a statului a considerat că cele două lucrări în cauză conțineau termeni pentru a provoca poporul la discriminare pe motive de rasă și la adresa unei regiuni. 36. Curtea trebuie să acorde o atenție deosebită termenilor utilizați în cărțile în cauză și contextului în care acestea au fost publicate. În această privință, aceasta ține seama de circumstanțele din jurul cazurilor supuse examinării sale, în special de dificultățile legate de lupta împotriva terorismului (Brahim Aksoy, citată anterior, § 60, și Incal c. Turcia, 9 iunie 1998, § 58, În ceea ce privește cererea nr. 41445/04 37, Curtea observă că, în cazul în care anumite pasaje din carte perie o imagine a celor mai negative din statul turc, oferind astfel relatării o conotație ostilă, cuvintele exprimate în aceasta nu fac decât să reflecte evenimentele trăite de Hüseyin Baybașin în cursul vieții sale. Instanțele naționale au amintit, de altfel, pe bună dreptate că a fost prezentat în carte ca un erou mitic kurd care a zguduit buna reputație a Turciei (punctul 10 de mai sus). Cu toate acestea, chiar dacă cartea indică simpatia lui Hüseyin Baybașin pentru PKK, el menționează, de asemenea, anumite evenimente la care a participat pentru a rezolva problema kurdă prin mijloace pașnice. În special, cartea expune pe termen lung și în detaliu discuțiile pe care le-a avut cu autoritățile militare turce pentru a găsi o soluție pașnică la problema kurde. 38. Pe de altă parte, Curtea nu menționează niciun pasaj sau cuvânt în cartea care ar putea stigmatiza cealaltă protagonistă a conflictului prin utilizarea unor termeni care ar putea fi analizați într-un apel la război sau, cel puțin, la reluarea acțiunilor armate (a se vedea, a contrario Halis Do 368/an c. Turcia (n, n 499/02, §§ 34-35, 10 octombrie 2006). În ceea ce privește cererea nr. 41453/04 39. Curtea arată că cuvintele exprimate în Cartea în litigiu fac constatarea evenimentelor sociale, culturale și istorice referitoare la alevisele care trăiesc în Turcia. Pe baza faptelor istorice, întreaga carte oferă o prezentare a aleviselor de origine kurdă. El perie anumite fapte istorice, cum ar fi revolta așa-numită a lui El descrie, de asemenea, originea aleviilor. Este adevărat că anumite fapte politice, istorice sau sociale sunt criticate, Curtea remarcă faptul că cartea este consacrată aleviilor care trăiesc în sud-estul Turciei, în special cele care trăiesc în Tunceli anterior Dersim. Cartea reflectă în felul său istoria aleviilor, particularitățile membrilor săi ca populație eterogenă, presiunea și politica de asimilare pe care alevisele kurde le-au suportat din partea statului ca minoritate. 40. În această privință, Curtea observă că cartea în litigiu constituie în felul său o altă sursă de informații cu privire la anumite evenimente istorice, sociologice, politice sau religioase referitoare la alevisele de origine kurdă. În opinia Curții, această carte trebuie citită în lumina dreptului publicului de a primi informații de proveniență diversificată pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la situația aleviziunilor în această regiune specifică Turciei. În acest context, Curtea amintește că a considerat deja că existența minorităților și a culturilor diferite într-o țară constituie un fapt istoric că o societate democratică trebuie să tolereze sau chiar să protejeze și să sprijine în conformitate cu principiile dreptului internațional (a se vedea mutatis mutandis Tourkiki Enosi Xanthis și alții c. Grecia, nr 26698/05, § 51, 27 martie 2008). Evaluarea Curții comune celor două cereri menționate anterior 41. Având în vedere motivele condamnării reclamantului care figurează în hotărârile instanțelor interne, în cele două proceduri în cauză, Curtea consideră că acestea nu pot fi considerate, ca atare, suficiente pentru a justifica ingerința în exercitarea de către persoana în cauză a libertății sale de exprimare (a se vedea, mutatis mutandis Sürek (n, citată anterior, § 58). Curtea este de părere că, prin conținutul celor două lucrări în cauză, acestea vizau în mod clar informarea publicului cu privire la subiecte care țin de dezbateri de interes public. 42. Într-adevăr, Curtea constată că cele două cărți Aceste două cărți nu au fost nici susceptibile de a favoriza violența prin introducerea unei urâri profunde și iraționale față de persoane identificate (a se vedea, a contrario Sürek (n, citată anterior, § 62, și Gerger c. Turcia [GC], nr. 24919/94, § 50, 8 iulie 1999). 43. Curtea remarcă, de asemenea, că reclamantul a fost condamnat la amenzi grele (punctele 13 și 24 de mai sus). În plus, cărțile în litigiu au fost confiscate de autoritățile naționale (punctele 7 și 18 de mai sus). Curtea subliniază în această privință că natura și povara pedepselor impuse sunt, de asemenea, elemente care trebuie luate în considerare atunci când În lumina acestor considerații, Curtea consideră că conținutul celor două publicații nu prezenta un caracter de natură să justifice gravitatea la adresa libertății de exprimare a reclamantului, constituită prin condamnarea sa la amenzi grele. În cele din urmă, Curtea consideră că condamnarea reclamantului și confiscarea lucrărilor nu răspundeau unei nevoi sociale impetuoase și nici nu erau proporționale cu scopurile legitime urmărite. Concluzie 45. Curtea concluzionează că ingerința în exercitarea libertății de exprimare a reclamantului era disproporționată în raport cu scopurile vizate și că aceasta nu era, prin urmare, a fost necesară într-o societate democratică 46. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA DE LA LEGEA ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIE 47. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de locația atribuită părților în sala de judecată în fața CSE. El arată că locul în care se afla procurorul era la un metru de locul pârâtului și se afla la același nivel ca și judecătorii. Reclamantul susține, de asemenea, că procurorul a folosit aceeași ușă ca și judecătorii respectivi pentru a intra în sala de judecată și că nu s-a ridicat la intrarea judecătorilor în sală, spre deosebire de pârât. El susține că este vorba despre părți ale unei încălcări a principiului egalității armelor. 48. Guvernul contestă această teză și consideră că dezbaterea din jurul locului unde se află procurorul în sala de judecată este o chestiune pur formală și nu afectează în nici un fel esența îndatoririlor și responsabilităților procurorilor, citând diferite țări membre ale Consiliului Europei, unde sediul procurorului ar fi supraestimat în raport cu apărarea. 49. Guvernul precizează că, în tribunalele turce, sediul judecătorilor este îndepărtat de cel al procurorului. Acesta explică faptul că planul sediului judecătorilor și procurorilor se încadrează într-o practică stabilită în dreptul procedural turc, care ia în considerare faptul că cele două corpuri de muncă obțin aceeași formare, că membrii lor participă la aceleași concursuri înainte de a intra și că este posibilă tranziția între cele două tipuri de funcții. Cu alte cuvinte, un procuror al Republicii ar putea deveni judecător pe parcursul carierei sale și viceversa. Guvernul consideră că principala idee constă în faptul că procurorul trebuie să respecte atât interesele apărării, cât și drepturile victimei, în măsura în care reprezintă interesul public. El reamintește, de asemenea, că procurorul strânge dovezi nu numai de partea acuzatului, ci și de descărcarea sa de gestiune. Guvernul susține că locația procurorului, mai mare decât cea a apărării și a victimei, dar departe de judecători, are un sens simbolic. 50. Guvernul se referă la Decizia Töre c. Turcia 50744/99, 10 iunie 2004) și concluzionează că părțile la procedură au drepturi egale și că practica pusă în discuție de solicitant nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil. 51. Curtea amintește că aceasta a considerat deja, în deciziile anterioare, că împrejurarea denunțată nu era suficientă pentru a pune în discuție egalitatea armelor, în măsura în care, în cazul în care îi dădea procurorului o poziție mai bună în sala de judecată, ea nu l-ar fi pus pe pârât într-o situație de dezavantaj concret pentru apărarea intereselor sale (Chalmont c. Franța (dec.), 72531/01, 9 decembrie 2003, Carballo și Pinero c. Portugalia (dec.), n 31237/09, 21 iunie 2011 și Diriöz c. Turcia 38560/04, § 25, 31 mai 2012). 52. Comisia consideră că circumstanțele din speță nu prezintă nicio particularitate care să permită să se părăsească jurisprudența stabilită. Prin urmare, este vădit nefondat și trebuie să fie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. IV. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 53. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 54. Pentru cererea nr. 41453/04, reclamantul solicită 10 000 În plus, solicită 10 000 EUR pentru daune morale. 55. Pentru cererea nr. 41445/04, reclamantul consideră că prejudiciul său material este, de asemenea, de 10 000 EUR pentru confiscarea lucrărilor. În plus, solicită 10 000 EUR pentru daune morale. 56. Guvernul consideră că aceste sume nu sunt justificate. 57. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului un total de 6 000 EUR pentru prejudiciile morale și materiale. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 58. În ceea ce privește cererea nr. 41453/04, reclamantul solicită, de asemenea, 749 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și 1418 EUR pentru cele angajate în fața Curții. 59. 41445/04, reclamantul solicită 479,79 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și 1418,23 EUR pentru cele angajate în fața Curții. 60. Acesta anexează la cererea sa baremele Uniunii Barierelor din Turcia, valabile în perioadele relevante. 61. Guvernul consideră că aceste sume nu sunt justificate. 62. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de jurisprudența sa, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată. Interese moratorii 63. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA L în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, suma de 6 000 EUR (șase mii EUR) care trebuie convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului pentru daunele materiale și morale luate în considerare de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 2 octombrie 2012, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Françoise Tulkens grefier Președinte [1] Termenul "d'pee-pe-pe-pe-, care a existat până la amendamentul din noiembrie 2004, a însemnat în dreptul penal turc că condamnatul risca o pedeapsă cu închisoarea sigilă nu o plătea. [2] Fostul nume al orașului Tunceli situat la est de Turcia