AFFAIRE AKHAN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

31.05.2012

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure d'exécution;Article 6-1 - Délai raisonnable);Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété (article 1 al. 1 du Protocole n° 1 - Respect des biens)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE AKHAN c. TURQUIE (CtEDO, 2012)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA AKHAN c. TURCIA (solicitarea nr. 34448/08) HOTĂRÂREA STRASBURG 31 mai 2012 DEFINITIVF 31/08/2012 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Akhan c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Ișil Karakaș, Guido Raimondi, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffiter adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 10 mai 2012, Renunță hotărârea că aici, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 34448/08) îndreptat împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnii mei Türkan Akhan și Havva Akhan, au sesizat Curtea la 8 aprilie 2008 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( A. Acest lucru a fost reprezentat de agentul său și B. Gebolo 3 din Convenție, așa cum este în vigoare la momentul respectiv, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei. Camera a decis că nu este nevoie să se țină o audiere. Recurentele s-au născut în 1955 și, respectiv, 1957 și își aveau reședința în Șanl La 17 august 2000, în dezacord cu suma plătită de către administrație, recurentele au introdus o acțiune în creștere la tribunalul de mari instanțe din Birecik, tribunalul din Birecik, tribunalul din Birecik, o acțiune în creștere a dreptului de proprietate. 10. La 28 noiembrie 2000, tribunalul le-a dat câștig de cauză și a condamnat administrația să plătească recurentelor o despăgubire suplimentară de 3 167 893 800 de lire turcești (TRL) [aproximativ 5 398 EUR (EUR) ], însoțită de dobânzi în avans începând cu 20 septembrie 2000. La 28 mai 2001, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. 12. La data de 6 mai 2006, biroul de executare a unei hotărâri administrative a unui ordin de plată pentru restul creanței, și anume 2 397 de noi cărți turcești [aproximativ 1 377 EUR]. 13. La 25 noiembrie 2006, administrația a plătit o parte din partea reclamantelor. 14. La 13 martie 2008, administrația sa a luat în considerare valoarea creanței în fața instanței de execuție a lui Birechik 16. Prin hotărârea din 22 aprilie 2008, instanța de executare a pronunțat creanța recurentelor la 1 335,09 lire turce [aproximativ 640 EUR]. 17. În observațiile sale din 14 iunie 2010, guvernul a prezentat Curții un document conform căruia recurentele nu aveau nicio creanță. 18. În observațiile lor din 5 octombrie 2010, recurentele au prezentat un document emis de biroul de executare al lui Birechik conform căruia valoarea creanței lor în valoare de 1 657 de lire turcești [aproximativ 839 EUR]. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLELOR 6 DIN CONVENȚIE ȘI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 19. Recurentele se plâng de executarea parțială a hotărârii din 28 noiembrie 2000, devenite definitive în favoarea lor, într-un termen rezonabil. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale ale dreptului internațional. 20. În primul rând, solicită nerespectarea regulii de șase luni. În opinia sa, recurentele ar fi trebuit să sesizeze Curtea în termen de șase luni de la pronunțarea hotărârii Curții de Casație, care a fost pronunțată la 28 mai 2001, în timp ce cererea a fost formulată la 8 aprilie 2008. În al doilea rând, acesta susține că creanța recurentelor a fost plătită integral, astfel încât acestea din urmă să nu aibă calitatea de victimă. În cele din urmă, guvernul ridică o excepție de la neobosirea căilor de atac interne în două ramuri. În această privință, acesta susține, pe de o parte, că recurentele nu au utilizat acțiunea prevăzută la art. 105 din Codul obligațiilor și, pe de altă parte, că nu au introdus acțiuni în despăgubire împotriva administrației publice și nici nu au inițiat proceduri de executare împotriva acesteia. În opinia sa, repararea pretinselor pierderi ar fi fost posibilă în cazul în care recurentele ar fi stabilit existența unui prejudiciu suferit dincolo de ceea ce este compensat de interesele moratorii. 22. Recurentele luptă împotriva acestor argumente. 23. În ceea ce privește excepția întemeiată pe nerespectarea regulii de șase luni, Curtea amintește că, în cazul în care o persoană se referă la o situație continuă împotriva căreia nu există nicio acțiune, termenul de șase luni începe de la sfârșitul acestei situații. Atât timp cât aceasta persistă, regula de șase luni nu se aplică (a se vedea, de exemplu, Lemke c. Turcia, n 17381/02, §§ 37 și 38, 5 iunie 2007 și Yerlikaya c. Turcia , n 10985/02 și 10993/02, § 19-23, 8 aprilie 2008). În acest caz, recurentele se plâng de executarea de către autoritățile naționale a unei hotărâri judecătorești, care ar persista la data depunerii prezentei cereri. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția guvernului în această privință 24. În ceea ce privește excepția conform căreia recurentele și-au pierdut calitatea de victimă, recurentele neagă că au primit în întregime creanța lor. În această privință, recurentele prezintă Curții documente care stabilesc restul creanței lor. 25. Curtea constată că, în lumina documentelor prezentate (punctul 18 litera (c) (c) de către părți, recurentele nu au primit totalitatea creanței lor la data prezentei hotărâri. 26. În ceea ce privește epuizarea căilor de atac interne, Curtea constată că la art. 105 din Codul obligațiilor prevede repararea prejudiciului dincolo de ceea ce se constată a fi compensat prin dobânzile moratorii. Cu toate acestea, în speță, cauza recurentelor se referă numai la lipsa de plată a creanței lor datorate la data executării unei hotărâri definitive în favoarea lor, și nu la insuficiența de interese a creanței lor. În această privință, Curtea constată că calea de atac prevăzută la art. 105 din Codul obligațiilor nu era o cale de atac care să fie epuizată în speță. În ceea ce privește excepția referitoare la lipsa unei acțiuni introduse împotriva administrației publice, Curtea amintește că nu este oportun să se solicite unui individ, care a obținut o creanță împotriva statului aflat în afara unei proceduri judiciare, să fie obligată ulterior, să inițieze procedura de executare forțată pentru a obține satisfacția (Arat și alte c. Turcia, 42894/04, 42904/04, 42905/04, 42906/04, 42907/04, 42908/04, 4209/04 și 42909/04, § 19, 13 ianuarie 2009 și Metaxas c. Grecia, n 8415/02, § 19, 27 mai 2004).În plus, Curtea constată că, în speță, recurentele au sesizat în mod corespunzător biroul de executare al Birecik și au pus în întârziere administrația în întârziere, în zadar (punctul 14 de mai sus). Prin urmare, este necesar să se respingă excepția guvernului care are ca obiect neobosirea căilor de atac interne. 27. Curtea constată că obiecțiunile recurentelor nu sunt în mod vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Pe fond 28. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, de exemplu, Bourdov c. Rusia, nr. 59498/00, CEDH 2002 III, Romahov c. Ucraina, nr. 67534/01, 27 iulie 2004, Tunç c. Turcia, n 5440/00, 24 mai 2005, Kuzu c. Turcia, 13062/03, 17 ianuarie 2006 și Bourdov c. Rusia (n, nr. 33509/04, 15 ianuarie 2009). 29. În speță, Curtea constată că, având în vedere documentele furnizate de părți și informațiile prezentate și deși au făcut obiectul unor proceduri de executare forțată, recurentele încă nu au obținut plata integrală a creanței lor. Cu alte cuvinte, hotărârea în favoarea recurentelor, care a devenit definitivă în 2001, rămâne în prezent parțial neexecutată. Această omisiune determină Curtea să ia în considerare faptul că, în acest interval de timp, autoritățile turce au privat parțial dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 de la efectul lor util. 30. Prin urmare, a existat o încălcare a acestor dispoziții. II. PE ALTE VIOLAȚII ALEGATE 31. Invocând art. 6 din Convenție, recurentele se plâng de procedura desfășurată în fața instanței de mare instanță din cauza lipsei motivării hotărârii sale. 32. Curtea ia notă de faptul că hotărârile instanțelor naționale au fost motivate. În cele din urmă, acest fapt este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. 33. Invocând art. 2 din Protocolul nr. 7, recurentele se plâng de lipsa unui dublu grad de jurisdicție. 34. Curtea ia notă de faptul că Turcia nu este parte la acest protocol. Prin urmare, este incompatibilă rațională cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă de la ^ i Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă materială 36. Recurentele solicită 50 37. Guvernul contestă aceste pretenții. 38. Curtea reamintește că, în speță, a găsit o încălcare a articolului 6 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 Ca urmare a executării parțiale a unei hotărâri definitive în favoarea recurentelor, Comisia consideră că statul pârât trebuie să garanteze, prin măsuri adecvate, că hotărârea Tribunalului de Mare Instanță din Birecik din 28 noiembrie 2000 (devenit definitivă la 28 mai 2001) este executată în mod corespunzător de către autoritățile interne (a se vedea Ak Yavuz Sarnakaya c. Turcia , n 1098/04, § 45, 13 ianuarie 2009 și Kaçar și alții c. Turcia , n 38323/04, 38379/04, 38389/04, 38403/04, 38423/04, 38510/04, 38513/04 și 38522/04, § 24, 22 iulie 2008). Victima morală 39. Recurentele solicită 10 000 EUR ca prejudiciu moral. 40. Guvernul contestă aceste pretenții. 41. Curtea consideră că este necesar să se acorde în comun recurentelor suma de 840 EUR. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 42. Recurentele solicită, de asemenea, 12 320 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile efectuate în fața instanțelor interne și pentru cele angajate în fața Curții. În această privință, ele prezintă o declarație de cheltuieli, fără a prezenta nicio justificare. 43. Guvernul contestă această pretenție. 44. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale și a cheltuielilor de judecată decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, Curtea constată că recurentele nu justifică pretinsele cheltuieli angajate. Cu toate acestea, Comisia consideră că recurentele au suportat, fără îndoială, cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru depunerea cererii lor și consideră că este rezonabil să le ramburseze până la o sumă forfetară de 300 EUR. Prin urmare, le alocă această sumă pentru procedura în fața Curții. Interese moratoriu 45. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L A spus că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. că statul pârât, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, trebuie să garanteze, prin măsuri adecvate, executarea hotărârii din 28 noiembrie 2000 a Tribunalului de Mare Instanță din Birechik (devenit definitiv la 28 mai 2001) că statul pârât, în aceeași perioadă de trei luni, trebuie să plătească în comun recurentelor 840 EUR (opt sute patruzeci de euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care trebuie convertită în cărți turcești, la data regulamentului că statul pârât, în aceeași perioadă de trei luni, trebuie să plătească în comun recurentelor 300 EUR (trei sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către recurente, care trebuie convertită în cărți turcești la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobânda simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale, resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 31 mai 2012, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte