LOYKA v. SLOVAKIA

Reclamantul, dl Tobiáš Loyka, este un cetățen slovac, născut în 1947 și locuiește în Bratislava. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl B. Jablonka, un avocat care practică în Bratislava. Guvernul Republicii Slovace („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost reținut și a fost judecat în acuzație de fraudă. În ceea ce privește subiectul prezentei cereri, termenul de detenție al reclamantului a fost autorizat până la 14 martie 2008. Înainte de expirarea termenului autorizat de detenție și prin intermediul mai multor cereri, reclamantul a solicitat retragerea tuturor judecătorilor instanțelor implicate în cazul său din motive de prejudecăți. Reclamantul a solicitat, de asemenea, eliberarea și serviciul public de urmărire penală a solicitat o prelungire a termenului detenției reclamantului. Ambele cereri au fost respinse de Curtea de District Poprad (Okresný súd) și, în urma apelurilor interlocutorii (s La 13 martie 2008, reclamantul a fost inculpat de a fi judecat în cazul acuzațiilor de mai sus și, în ziua următoare, de a spune la 14 martie 2008, el a prezentat o cerere urgentă de eliberare, bazată pe expirarea termenului de detenție în aceeași zi, astfel cum s-a menționat mai sus. La 17 martie 2008, președintele Curții de District încearcă reclamantul să-l informeze prin intermediul unei scrisori, ca răspuns la cererea sa de eliberare, că este suficient ca legalitatea deținerii săi să fie examinată la o dată mai târziu, împreună cu examinarea preliminară a acuzației (predbežné prérokovanie obžaloby). Dintre provocările de prejudecată prezentate de reclamant, cea decisivă în sensul prezentului caz a fost adresată tuturor judecătorilor Curții de District. A fost respinsă ca nefondată de Curtea Supremă (Najvyší súd) și hotărârea sa a fost preluată la Curtea de District la 27 martie și, respectiv, 15 aprilie 2008. La 15 aprilie 2008, după primirea hotărârii Curții Supreme privind imparțialitatea judecătorilor săi, Curtea de District a respins cererea reclamantului de eliberare din 14 martie 2008 și a decis că ar trebui să rămână în detenție. 10. La 7 mai 2008, în urma unui recurs interlocutor al reclamantului, Curtea Regională a ajuns la concluzia că, în absența unei hotărâri de prelungire a detenției sale dincolo de 14 martie 2008, detenția reclamantului nu avea o bază legală, deci a anulat decizia din 15 aprilie 2008 și a ordonat eliberarea reclamantului: ordinul a fost pus în aplicare imediat. 11. 12. La 1 aprilie 2008, reclamantul a depus o plângere în temeiul articolului 127 § 1 din Constituție (Legea constituțională nr. 460/1992 Col., astfel cum a fost modificată) la Curtea Constituțională (Ústavný súd). În baza articolului 5 §§ § 3 și 4 din Convenție, reclamantul a susținut că Curtea de District nu l-a eliberat arbitrar din deținere începând cu 14 martie 2008 și pentru a determina rapidă licența deținerii sale atunci când a solicitat eliberarea în acea zi. Reclamantul a solicitat o ordonanță de eliberare și echivalentul de aproximativ 15,350 euro (EUR) în daune. 13. În răspunsul la plângerea, Curtea de District a susținut că nu a fost posibil să determine cererea reclamantului de eliberare din 14 martie 2008, atâta timp cât și până când nu a fost stabilită provocarea sa de prejudecăți împotriva tuturor judecătorilor săi. La 17 aprilie și, respectiv, 3 septembrie 2008, Curtea Constituțională a declarat că plângerea este admisibilă și a constatat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul art. 5 § 4 din Convenție. Acesta a susținut că, în aceste circumstanțe, o decizie privind cererea de eliberare a reclamantului a fost în categoria care trebuia luată imediat (neodkladný úkon) și ar fi trebuit să aibă prioritate cu privire la determinarea imparțialității judecătorilor Curții de District. În același timp, Curtea Constituțională a susținut că plângerea în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție a fost consumată de cea în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție. În ceea ce privește cererea justă de satisfacție a reclamantului, Curtea Constituțională a susținut că protecția drepturilor reclamantului a fost finalizată prin eliberarea sa și că, în circumstanțe, constatarea unei încălcări a drepturilor sale era suficientă pentru el. În sfârșit, reclamantul a primit costuri. Hotărârea Curții Constituționale (nález) a fost interzisă în favoarea reclamantului la 16 octombrie 2008 și nu se impune niciun recurs împotriva acestuia. 15. Partea relevantă a art. 46 se spune după cum urmează: „...Toată lumea are dreptul la compensare pentru daune cauzate de o decizie ilegală a unei instanțe, a unui alt organism de stat sau a unui organism de administrație publică sau prin o acțiune oficială nedreptată. Condiții și detalii ... 16 art. 127: „1. Curtea Constituțională decide cu privire la plângerile de către persoane fizice sau juridice care susțin încălcarea drepturilor sau libertăților fundamentale ... cu excepția cazului în care protecția acestor drepturi și libertăți intră sub jurisdicția unei instanțe diferite. În cazul în care Curții Constituționale consideră justificată o plângere, Curtea pronunță o decizie care declară că drepturile sau libertățile unei persoane, astfel cum se prevede la alineatul (1), au fost încălcate de o decizie finală, de o măsură specifică sau de un alt act, iar decizia, măsură sau acțiune a acesteia trebuie să fie anulată. În cazul în care încălcarea constatată este rezultatul unei nerespectări, Curtea Constituțională poate ordona [autoritatea] care a încălcat drepturile sau libertățile de a lua acțiunile necesare.În același timp, autoritatea în cauză poate trimite cazul pentru proceduri suplimentare, autoritatea respectivă de a se abține de la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ... sau, după caz, ordonă celor care au încălcat drepturile sau libertățile prevăzute la alineatul (1) să restabilească situația față de cea existentă înainte de încălcare. În decizia sa privind o plângere, Curtea Constituțională poate acorda compensații financiare adecvate unei persoane ale căror drepturi în temeiul alineatului (1) au fost încălcate. Responsabilitatea pentru daune sau alte pierderi în ceea ce privește o persoană care a încălcat drepturile sau libertățile menționate la alineatul (1) nu este afectată de o decizie a Curții Constituționale.” 17. Legea Curții Constituționale (Legea nr. 38/1993 Col., astfel cum a fost modificată) reglementează organizarea Curții Constituționale, procedura în fața acesteia și statutul judecătorilor săi. O plângere individuală în temeiul articolului 127 din Constituție este supusă normei de epuizare a căilor de recurs ordinare, formulată în partea relevantă a articolului 53 alineatele (1) și (2) după cum urmează: „1. A[n] plângere [individuală] nu este admisibilă dacă reclamantul nu a epuizat măsuri juridice sau alte mijloace juridice, care prevede efectiv un statut [reclamantului] în vederea protejării drepturilor sau libertăților fundamentale [reclamantului] și pe care reclamantul are dreptul de a utiliza în temeiul statutului special. Curtea Constituțională nu declară o plângere [n] [individuală] inadmisibilă, chiar dacă condiția prevăzută la alineatul (1) nu a fost îndeplinită, în cazul în care reclamantul stabilește că [reclamantul] nu a îndeplinit această condiție din motive demnă de a fi luată în considerare în special.” 18. În conformitate cu art. 56 alineatul (4), atunci când se ocupă de plângeri individuale, în cazul constatării unei încălcări a dreptului sau libertăților fundamentale: „Curtea Constituțională poate, de asemenea, acorda compensații financiare adecvate unei persoane ale căror drept fundamental sau libertate a fost încălcat.” 19. Secțiunea 56 alineatul (6) prevede că: „Dacă Curtea Constituțională încheie o decizie finală și obligatorie (právoplatné) (právoplatné) decizia, măsură sau acțiune și trimite chestiunea pentru proceduri suplimentare, persoana care a emis decizia, hotărârea sau executarea actului este responsabilă să examineze și să stabilească această chestiune din nou. În astfel de proceduri sau proceduri [el] este obligat de punctul de vedere juridic al Curții Constituționale.” 20. În ceea ce privește prezenta cerere, precum și alte trei cereri individuale în temeiul Convenției de asemănător, Curtea Constituțională a elaborat un raport. Raportul este datat de 7 martie 2011 și se referă în mod specific la existența unui drept executiv la compensare, conform articolului 5 § 5 din Convenție, în ceea ce privește detenția în contravenție la art. 5 §§ §§ §§ §§ § 4 din Convenție și practica Curții Constituționale în acordarea unei compensații financiare adecvate. Referința raportului și jurisprudenței care figurează în acest articol poate fi rezumat după cum urmează. 21. Aprobarea unei compensații financiare adecvate în temeiul articolului 127 § 3 din Constituție este un remediu opțional în ceea ce privește o încălcare de către autoritatea publică a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice și ale entităților juridice care a fost constatată de Curtea Constituțională. Scopul unei compensații financiare adecvate este să completeze protecția dreptului fundamental încălcat în cazurile în care s-a constatat că încălcarea s-a produs astfel încât să ceară un nivel de protecție mai mare decât simpla constatare a unei încălcări sau, după caz, o procedură a Curții Constituționale în care un caz este tratat fără încălcarea dreptului fundamental în cauză (cazul nr. IV ÚS 410/04 și IV ÚS 139/08). Întrebarea acordării unei compensații financiare adecvate apare în special în cazul în care nu este posibilă remedierea unei încălcări a dreptului sau a libertății prin anularea deciziei sau a măsurii impugnate sau prin restabilirea statu quo ante (cazul nr. I ÚS 15/02). Scopul compensației financiare adecvate este de a reduce pierderea percepută ca urmare a încălcării dreptului fundamental; Curtea Constituțională stabilește atribuirea compensației pe o bază echitabilă și ținând seama de circumstanțele cazurilor individuale în cauză (cazul III ÚS 424/08). 22. În ceea ce privește sistemul de remediere în ceea ce privește detenția în încălcarea articolului 5 §§ §§ §§ §§ § 4 din Convenție, în temeiul articolului 127 § 4 din Constituție, răspunderea unei persoane care a încălcat drepturile sau libertățile menționate la alineatul (1) din respectivul articol pentru daune sau alte pierderi nu trebuie să fie afectată de decizia Curții Constituționale, inclusiv în ceea ce privește compensarea financiară adecvată. Această dispoziție are o relevanță deosebită în legătură cu dreptul la compensare pentru daune (inclusiv prejudiciu moral) cauzate de o autoritate publică în temeiul Legii privind răspunderea statului. 23. Dispoziția articolului 127 § 3 din Constituție, care permite atribuirea unei compensații financiare adecvate, este un remediu special și autonom, care este independent de Legea privind răspunderea statului. Acesta nu constituie o lex specialis și, prin urmare, o atribuire sau o indemnizare financiară adecvată în temeiul articolului 127 din Constituție nu exclude o cerere de compensare pentru prejudiciu material sau morale în temeiul articolelor 7, 8 și 9 din Legea privind răspunderea de stat. 24. Legea privind răspunderea de stat (Legea nr. 514/2003) a fost adoptată la 28 octombrie 2003 și a devenit operativă la 1 iulie 2004. Aceasta prevede răspunderea statului pentru daune care au fost cauzate, printre altele, de arestarea ilegală, detenția (zadržanie) sau alte privații de libertate (secțiunea 3 alineatul (1) litera (b)); decizii privind retragerea în custodie (väzba) (secțiunea 3 alineatul (1) litera (c)); și acțiuni oficiale nedreptate (secțiunea 3 alineatul (1) litera (d)). 25. În conformitate cu art. 7, în cazul în care o decizie privind arestarea, detenția sau orice altă privație de libertate a fost anulată ca fiind ilegală sau în cazul în care a existat o acțiune oficială neloială în acest context, o persoană afectată de aceasta are dreptul la compensare pentru daune. 26. Dreptul la compensare pentru daunele cauzate de o decizie privind detenția în reținere este conferit persoanei care au fost reținute, cu condiția ca procedura penală împotriva sa să fi fost renunțată (punctul 8 alineatul (5) litera (a)) sau a fost achitată (punctul 8 alineatul (5) litera (b))) sau a fost îndreptat la o altă autoritate (punctul 8 alineatul (5) litera (c)). 27. Cu toate acestea, nu există un astfel de drept atunci când persoana în cauză a dat motive pentru a fi retrasă în custodie (punctul 8 alineatul (6) litera (a)). 28. Secțiunea 9, care se ocupă de compensarea pentru daunele cauzate de acțiuni oficiale nedreptate, prevede: „1. Statul este responsabil pentru daunele cauzate de acțiuni oficiale nedreptate. Acțiunea oficială nedreptată include nerespectarea unei autorități publice sau emiterea unei decizii în termenul legal, inactivitatea generală în exercitarea autorității publice, întârzieri nejustificate în proceduri sau alte interferențe ilegale cu drepturile și interesele legal recunoscute ale persoanelor fizice și ale entităților juridice. Dreptul de compensare pentru daunele cauzate de comportamentul oficial nedrept este conferit persoanei care au suferit daunele.” 29. Secțiunea 17 definește modalitatea și amploarea compensației pentru daune. Partea sa relevantă prevede: „1. Daunele și profitul pierdut sunt compensate, cu excepția cazului în care legislația specială prevede altfel. În cazul în care constatarea unei încălcări a dreptului de unul singur nu este o compensare adecvată având în vedere pierderea cauzată de acțiunea oficială ilegală sau de comportamentul oficial ilegal, se acordă, de asemenea, compensare monetară pentru prejudiciu moral, dacă nu este posibilă compensarea pentru aceasta.” 30. În temeiul articolului 25 alineatul (4), cu excepția cazului în care legislația specială prevede altfel, litigiile privind aspectele reglementate de Legea privind răspunderea de stat trebuie să fie hotărâte de către instanțe. 31. În hotărârea din 16 martie 2007 (în cazul nr. 4C 258/2006) Curtea de district de Brezno a permis o acțiune de daune de către două persoane împotriva statului în temeiul Legii privind răspunderea de stat și a ordonat inculpatului să plătească costurile apărării lor într-un proces penal care s-a încheiat cu achitarea lor. La 22 noiembrie 2007, Curtea Regională Banská Bystrica a susținut hotărârea după apelul inculpatului. 32. La 14 octombrie 2009, Curtea Regională Bratislava a permis un recurs (cazul nr. 2Co 238/2008) într-o acțiune de către un individ împotriva statului în temeiul Legii privind răspunderea de stat pentru daune și i-a acordat o sumă de bani în compensare pentru prejudiciu moral cauzate de restricția sa în custodie în contextul unui proces penal care s-a încheiat cu achitarea sa. 33. Într-o hotărâre din 17 august 2009 (cazul nr. 19C 47/2006) Curtea de district Bratislava I a permis o acțiune de daune de către un individ împotriva statului în temeiul Legii privind răspunderea statului și a acordat reclamantului o sumă de bani în compensare pentru prejudiciile morale cauzate de acțiuni oficiale nejustificate în legătură cu detenția sa în așteptarea unui proces penal. Acțiunea oficială nedreptată a avut ca obiect extinderea detenției reclamantului în timpul procesului. Acțiunea a fost precedată de o hotărâre constituțională din 19 octombrie 2005 (cazul nr. ÚS 65/05) în care Curtea Constituțională a constatat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 5 §§ 3 și 4 în legătură cu aceleași fapte. Cu toate acestea, Curtea Constituțională nu a atribuit daune reclamantului deoarece nu a formulat nicio cerere pentru daune.