CtEDO 16.10.2012 Auto

ATAY v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
16.10.2012
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ATAY v. TURKEY (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE Cererea nr. 39870/11 Taner ATAY și alții împotriva Turciei depusă la 14 martie 2011 DECLARAREA FACTELOR Reclamanților, dl Taner Atay, dna Cihan Atay și dl Gürkan Atay, sunt resortisanți turci născuți în 1963, 1968 și respectiv 1991 și locuiesc în Elazığ. Ei sunt tatăl, mama și fratele lui Güven Atay, care s-a sinucis cu pușca sa de infanterie pe 27 decembrie 2009 în timpul executării serviciului militar obligatoriu în Cipru de Nord. Ele sunt reprezentate de S. Coșkun, un avocat practicant în Ankara. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți și care apar din dosar, pot fi rezumate după cum urmează. În timpul efectuării serviciului militar obligatoriu, Güven Atay (denumit în continuare „G.A.”) a efectuat o vizită la Centrul de Reabilitare și Susținere (“RSC”) la 18 noiembrie 2009. El a vorbit cu un ofițer necomisat cu privire la problemele sale. Ofițerul a raportat ulterior că G.A. s-a tăiat intenționat cu un ras, că suferă de probleme de adaptare și că solicită o schimbare de datorie. După ce a văzut raportul de vizită, comandantul trupei a chemat G.A. la biroul său și i-a întrebat problemele. Până atunci, au trecut trei luni de când s-a alăturat trupei. G.A. I-a spus că familia lui a avut probleme, că fata pe care o iubește se căsătorește cu altcineva și că, din moment ce era plecat, nu putea face nimic. El a explicat că, din aceste motive, el a luat o decizie impulsivă, a mers la toaletă și s-a rănit cu un ras. El a adăugat că a ascuns acest lucru de alții, cu excepția ofițerului de la RSC. Ca răspuns la întrebarea cum a fost de gând să-și rezolve problemele, G.A. a declarat că are nevoie de concediu și că nu are nici o problemă cu trupa sa. Ca urmare, el a fost concediat de lipsa de datorie între 5 și 21 decembrie 2009. La întoarcerea sa la 21 decembrie 2009, comandantul trupei l-a atribuit echipei de tragere. În declarația sa de martor dată după incident, comandantul trupei a declarat că a luat această decizie deoarece decedatul a fost bun la tragere și el a crezut că el va fi mai bine în acest fel ca parte a echipei. La 27 decembrie 2009, practica de tragere a început până la 9:30-10.30 a.m. Soldații trebuiau să alerge 25 de metri, să ia poziția de împușcătură întinsă pe pământ, să se ridice și să alerge încă 25 de metri, să intre din nou în poziția de împușcătură, să se încarce pușca și să se tragă de trei ori, în total, într-un minut și jumătate. Până la 10.25-11.30 a.m. G.A., după ce a rulat al doilea 25 de metri, a luat poziția finală de împușcare, a încărcat pușca, dar a pus-o sub bărbia îndreptată spre cap și s-a împușcat. G.A., luat într-o ambulanță, a murit pe drum spre spital. Spitalul mai târziu a raportat că G.A. a fost admis la 14.45 p.m. dar el a murit deja. Procurorul public militar care a fost notificat de incident până la ora 11.30 a venit la sediul, împreună cu poliția “TRNC” și a început o inspecție a scenei incidentului până la ora 13.00. Până la ora 14.20 procurorul public a început să ia declarații de martor. Opt persoane au fost auzite până la ora 17.10. În declarațiile lor, prietenii G.A. și superiorii de la trupa l-au descris ca o persoană introvertită, rezervată, nu vorbitoare. Trei dintre ele, inclusiv comandantul trupei și locotenentul responsabil de formare, au declarat că știau despre problemele sale. Părțile relevante ale declarației locotenentului au citit după cum urmează: „... G.A. mi-a spus că nu a reușit să se adapteze la viața militară și că a evitat serviciul militar anterior. (Am auzit ulterior că) el a vizitat RSC pentru problemele sale psihologice; el a spus acolo că are o prietenă și că părinții săi au fost separati; de aceea, comandantul trupei i-a dat drumul ca de la 5 din decembrie astfel încât să-și poată rezolva problemele. S-a întors pe 21 decembrie. Am vorbit cu el după aceea. Nu a spus nimic despre problemele sale ...” Comandantul trupei a dat contul întâlnirii sale cu G.A. a rezumat mai sus și a explicat de ce l-a atribuit echipei de concediu. El a luat această decizie pentru că G.A. a fost bun la tragere și a crezut că G.A. ar fi simțit mai bine ca parte a echipei. Unul dintre prietenii săi a declarat că G.A. i-a spus că avea probleme de familie, fără a da nici un detaliu în ciuda întrebărilor sale. Prietenul său cel mai apropiat din trupe a susținut că, deși au fost aproape și cunoscute reciproc din orașul lor natal, G.A. nu vorbea despre problemele sale. El a adăugat că în dimineața G.A. a vrut să-l îmbrățișeze (de exemplu, să-și ia rămas bun) fără a da nici o explicație. Procurorul public militar s-a dus la morga spitalului de stat pentru identificarea și examinarea externă a cadavrului. A fost descoperit că în notebook G.A. transporta cu el în acea zi a fost scrisă: „Mum, am ratat moartea, în timp ce doresc să trăiesc prostesc, nu am puterea de a sta, sunt epuizat.” Examinarea externă a fost efectuată împreună de doi chirurgi experti. Printre alte lucruri, o serie de răni de ras, deja vindecate sau în procesul de vindecare, au fost descoperite pe piept. Cauza decesului a fost identificat ca o arestare cardiacă și respiratorie rezultată din daune cerebrale induse de contact împușcat sub bărbie. S-a decis să trimită cadavrul la Școala Militară de Medicină Gülhane (“GATA”) pentru o autopsie. Investigația a fost închisă până la 19:00 p.m. La 28 decembrie 2009, autopsia a fost efectuată. Raia ranei de intrare a fost măsurată la 10 x 5 cm și rana de ieșire la 4.5 cm. cm. Gama a fost raportată ca aproape de o lovitură de contact. Cauza decesului a fost determinată să fie daune cerebrale datorită unei rane de împușcat. La 8 aprilie 2010, procurorul public militar a dat o decizie de neprocedură bazată pe dovezile legistice și balistice, declarații martori și examinarea scena crimei. El a considerat că G.A. s-a sinucis și nici unul dintre personalul prezent la practica de concediu nu ar fi putut interveni. El a considerat în continuare că nimeni nu ar putea fi învinovățit pentru că a solicitat, incitat sau asistat sinuciderea în cauză, și că nimeni nu ar putea fi responsabil pentru neglijență. Reprezentantul reclamanților a depus o obiecție împotriva acestei decizii, susținând că comandantul trupei a fost conștient de problemele psihologice ale decedaților, dar a acționat neglijent. În consecință, ei au solicitat investigații suplimentare asupra circumstanțelor care înconjoară moartea. La 8 octombrie 2010, obiecția a fost respinsă de către instanța militară din motive de convingere pe deplină că G.A. s-a sinucis intenționat, că nici comandanții, nici niciun alt soldat din trupă nu aveau informații sau document care ar fi putut împiedica moartea și că ancheta efectuată de autoritățile a fost adecvată și eficace. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 2 din Convenție că autoritățile știau că există un risc real și imediat pentru viața fiuului și fratelui lor și nu au luat măsuri care, judecat în mod rezonabil, ar fi putut fi așteptate să o evite. Ei susțin că atribuirea decedaților către echipa de concediu, în loc de trimitere specializată, în ciuda practicii sale recunoscute de autoședință, a fost o decizie neglijentă și ignorantă și în contravenție cu normele și reglementările relevante. Reclamanții susțin o încălcare a articolului 6 în ceea ce privește faptul că, având în vedere cele de mai sus, ancheta nu ar fi trebuit să fi fost întreruptă. Potrivit reclamanților, ancheta nu a putut fi considerată adecvată și eficace, deoarece decizia luată de comandantul trupei și răspunderea sa rezultată în moartea fiuului și a fratelui lor nu a fost tratată în niciun fel. În ceea ce privește chestiunile enumerate mai jos, fiul și fratele reclamanților au fost încălcate dreptul la viață, garantat de art. 2 din Convenție? (a) G.A. a trecut printr-o examinare medicală și/sau o evaluare psihologică în procesul de recrutare? Dacă este cazul, Guvernul este solicitat să prezinte informații despre natura, modul și amploarea examinărilor efectuate și să prezinte toate dosarele medicale păstrate în raport cu G.A. (b) Există proceduri eficace în vigoare, prin care sănătatea psihologică a celor care își desfășoară serviciul militar este monitorizată? (c) G.A. s-a referit la un specialist (consilier, psiholog sau psihiatru) la RSC? A avut ofițerul consultat la RSC orice formare în domeniu? (d) La întoarcerea sa din concediul acordat de comandantul trupei, a fost examinată starea psihologică a G.A.? Dacă este așa, cum? Dacă nu? (e) Ar putea fi luată în considerare în circumstanțele prezentului caz că deciziile luate de autoritățile, și anume acordarea unui concediu de absență și atribuire la echipa de tragere, au fost adecvate? (f) Ar putea fi luată în considerare în circumstanțele prezentului caz că autoritățile au făcut tot ceea ce ar fi putut fi de așteptat în mod rezonabil de la acestea pentru a preveni sinuciderea fiului și a fratelui solicitant? (g) În ce circumstanțe și pe ce bază personalul militar ar putea fi responsabil pentru neglijență și/sau încălcarea sarcinilor de supraveghere în contextul serviciului militar obligatoriu? Având în vedere protecția procedurală a dreptului la viață (a se vedea punctul 104 din Salman c. Turcia [GC], nr. 21986/93, ECHR 2000-VII), a fost ancheta în acest caz de către autoritățile interne în încălcarea articolului 2 din Convenție? Statul parte este invitat cu plăcere să prezinte întregul dosar de anchetă.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă