Reclamantul, dl Piotr Ciok, este un național polonez, care s-a născut în 1973 și locuiește în Barczewo. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl B. Hausler, un avocat care practică în Berlin. La 14 martie 2005, un național polonez, E.D., a fost găsit mort în Anversa, Belgia. ulterior, reclamantul a fost arestat în Belgia în legătură cu uciderea ei. La 17 noiembrie 2006, Curtea Regională Anvers a condamnat reclamantul de omucidere și l-a condamnat la închisoare pe viață. La 9 martie 2007, hotărârea a fost susținută de Curtea Anvers Assize. Se pare că autoritățile belgiene au solicitat autorităților poloneze să preia executarea condamnării reclamantului. La 22 noiembrie 2007, ei au hotărât, de asemenea, ca reclamantul să fie expulzat din Belgia și să interzică returnarea pentru o perioadă de zece ani. La 16 decembrie 2008, Curtea Regională Olsztyn a hotărât că a fost posibilă transferul reclamantului în Polonia în temeiul Convenției privind transferul persoanelor condamnate (Convenția privind transferul) și al Protocolului său suplimentar. După aceea Ministerul Justiției polonez a fost de acord cu transferul său. La 25 martie 2009, reclamantul a fost transferat în Polonia. La 26 mai 2009, Curtea Regională Olsztyn a pronunțat o hotărâre privind calificarea juridică a infracțiunii în temeiul legii poloneze și privind executarea sentinței. În plus, instanța a considerat că această infracțiune are în temeiul legii poloneze o condamnare minimă de opt ani de închisoare sau de închisoare pe viață. Astfel, sentința impusă în Belgia nu a depășit maximul prevăzut de legea statului administrator și nu a fost necesară adaptarea sancțiunii. În consecință, Curtea a hotărât că reclamantul va îndeplini condamnarea la închisoarea pe viață în Polonia. În cele din urmă, Curtea a hotărât că pedeapsa suplimentară de privare a drepturilor civice impuse de instanța belgiană nu ar putea fi impusă deoarece nu ar fi fost prevăzută pentru infracțiune interzisă de art. 148 § 1 din Codul penal. 10. Reclamantul a recurs împotriva hotărârii. El s-a plâns în special cu privire la decizia de a nu aplica reglementări referitoare la eliberarea condiționată care au fost obligatorii în țara de condamnare, Belgia. 11. La 18 iunie 2009, Curtea de Apel a menținut hotărârea. Curtea a modificat baza juridică a hotărârii Curții Regionale în sensul că aceasta a considerat că această instanță a convertit corect sentința reclamantului în conformitate cu art. 9 alineatul (1) litera (b) și art. 11 din Convenția de Transfer. În plus, instanța a admis că normele privind eliberarea condițională diferă între Polonia și Belgia. În Polonia, o persoană în situația reclamantului ar putea solicita eliberare condiționată după ce a fost încarcerată de 25 de ani, în timp ce în Belgia acest termen a fost mai scurt și a constituit zece ani. Cu toate acestea, instanța a hotărât să nu se pronunțe în ceea ce privește eliberarea condițională, deoarece hotărârea belgienă nu include o dispoziție privind durata sentinței pe care reclamantul ar trebui să le îndeplinească înainte de a fi eligibil să solicite eliberarea condițională. Prin urmare, normele poloneze privind executarea condamnărilor ar fi aplicabile cazului. 12. În temeiul articolului 78 § 3 din Codul Penal, un prizonier care îndeplinește condamnarea pe viață este eligibil pentru eliberare condiționată după cel puțin douăzeci și cinci de ani de la condamnarea sa. 13. Obiectivele Convenției de Transfer din 1983 (Serie europeană a tratatelor, ETS, nr. 112), inclusiv Protocolul adițional din 1997 (ETS nr. 167), trebuie să dezvolte cooperarea internațională în domeniul dreptului penal și să continue sfârșitul justiției și reabilitarea socială a persoanelor condamnate. Potrivit Preamblei Convenției de Transfer, aceste obiective impun ca străinii care sunt privați de libertate, ca urmare a comisiei lor a unei infracțiuni penale, să aibă posibilitatea de a-și îndeplini condamnările în societatea lor. 14. art. 3 § 1 din Convenția de Transfer permite transferul unei persoane condamnate de la „statul de condamnare” la „statul administrator” prevede, printre altele, că persoana în cauză este un național al statului administrator; că el (sau, în unele cazuri, un reprezentant juridic) consimtă transferul; că actele sau omisiunile din cauza cărora s-a impus sentința constituie o infracțiune penală în conformitate cu legea statului administrator sau ar constitui o infracțiune penală dacă ar fi comisă pe teritoriul său; și că condamnarea și statele administratoare sunt de acord cu transferul. 15. art. 9 din Convenția privind transferul („Efectul transferului pentru statul administrator”) prevede: „1. Autoritățile competente ale statului administrator: a. continuă executarea sentinței imediat sau prin intermediul unei instanțe sau a unei ordine administrative, în condițiile prevăzute la art. 10 sau b. transformarea sentinței, prin intermediul unei proceduri judiciare sau administrative, într-o decizie a statului respectiv, înlocuind astfel sancțiunile impuse în statul de condamnare o sancțiune prevăzută de legea statului administrator pentru aceeași infracțiune, în condițiile prevăzute la art. 11. Execuția sentinței este reglementată de legea statului administrator și statul respectiv este competent să ia toate deciziile adecvate. ...” 16. art. 11 din Convenția de Transfer („Conversie a propoziției”) prevede: „1. În cazul conversiei condamnării, se aplică procedurile prevăzute de legea statului administrator. La transformarea sentinței, autoritatea competentă: a. este obligată de constatările faptelor în măsura în care acestea apar explicit sau implicit din hotărârea impusă în statul de condamnare; b. nu poate converti o sancțiune care implică privarea de libertate într-o sancțiune pecuniară; c. deduce întreaga perioadă de privare a libertății servită de persoana condamnată; și d. nu aggravează poziția penală a persoanei condamnate și nu este obligată de niciun minim pe care legea statului administrator le poate prevedea infracțiunile sau infracțiunile comise. În cazul în care procedura de conversie se desfășoară după transferul persoanei condamnate, statul administrant menține persoana respectivă în custodie sau asigură altfel prezența sa în statul administrator în așteptarea rezultatului acestei proceduri.” 17. art. 3 din Protocolul suplimentar („Persoanele condamnate supuse unei ordine de expulzare sau deportare” prevede: „1. Prin cererea statului de condamnare, statul administrant poate, sub rezerva dispozițiilor prezentului articol, să se convină în transferul unei persoane condamnate fără consimțământul acesteia, în cazul în care sentința pronunțată pe aceasta din urmă, sau o decizie administrativă care constă în această condamnare, include un ordin de expulzare sau de deportare sau orice altă măsură din cauza căreia persoana respectivă nu va mai fi permisă să rămână pe teritoriul statului de condamnare odată ce este eliberată din închisoare.” 18. Protocolul adițional a intrat în vigoare pentru Polonia la 1 iunie 2000.
1.The applicant, Mr Piotr Ciok, is a Polish national, who was born in 1973 and lives in Barczewo. He was represented before the Court by Mr B. Hausler, a lawyer practising in Berlin. 3. On 14 March 2005 a Polish national, E.D., was found dead in Antwerp, Belgium. Subsequently, the applicant was arrested in Belgium in connection with her murder. 4. On 17 November 2006 the Anvers Regional Court convicted the applicant of homicide and sentenced him to life imprisonment. 5. On 9 March 2007 the judgment was upheld by the Antwerp Assize Court. 6. It appears that the Belgian authorities requested the Polish authorities to take over the execution of the applicant’s sentence. On 22 November 2007 they also decided that the applicant was to be expelled from Belgium and prohibited from returning for a period of ten years. The applicant did not give his consent to his transfer to Poland. On 16 December 2008 the Olsztyn Regional Court decided that it was possible to transfer the applicant to Poland under the Convention on the Transfer of Sentenced Persons (the Transfer Convention) and its Additional Protocol. Afterwards the Polish Ministry of Justice agreed to his transfer. 7. On 25 March 2009 the applicant was transferred to Poland. 8. On 26 May 2009 the Olsztyn Regional Court gave a ruling on the legal qualification of the offence under Polish law and on the enforcement of the sentence. It considered that the offence of which the applicant had been convicted in Belgium fulfilled the description of the offence of homicide prohibited by Article 148 § 1 of the Polish Criminal Code. The court further considered that this offence carried under Polish law a minimum sentence of eight years’ imprisonment or life imprisonment. Thus the sentence imposed in Belgium did not exceed the maximum prescribed by the law of the administering State and it was not necessary to adapt the sanction. 9. In consequence the court decided that the applicant would serve the sentence of life imprisonment in Poland. The court finally decided that the additional penalty of deprivation of civic rights imposed by the Belgian court could not be imposed as it had not been foreseen for the offence prohibited by Article 148 § 1 of the Criminal Code. 10. The applicant appealed against the ruling. He complained in particular about the decision not to apply regulations pertaining to conditional release that were binding in the sentencing country, Belgium. 11. On 18 June 2009 the Bialystok Court of Appeal upheld the judgment. The court amended the legal basis of the Regional Court’s judgment in that it considered that the latter court had correctly converted the applicant’s sentence according to Articles 9 § 1 (b) and 11 of the Transfer Convention. Moreover, the court admitted that the rules pertaining to conditional release differed between Poland and Belgium. In Poland a person in the applicant’s situation could apply for parole after having served twentyfive years’ imprisonment whereas in Belgium that term was shorter and amounted to ten years. However, the court decided not to rule on the matter of conditional release as the Belgian judgment did not include a provision on the length of the sentence the applicant would have to serve before he was eligible to apply for conditional release. Therefore, Polish rules on enforcement of sentences would be applicable to the case. 12. Under Article 78 § 3 of the Criminal Code a prisoner serving a life sentence is eligible for parole after serving a minimum of twenty-five years of his sentence. 13. The objectives of the 1983 Transfer Convention (European Treaty Series, ETS, No. 112), including its 1997 Additional Protocol (ETS No. 167), are to develop international cooperation in the field of criminal law and to further the ends of justice and social rehabilitation of sentenced persons. According to the Preamble to the Transfer Convention, these objectives require that foreigners who are deprived of their liberty as a result of their commission of a criminal offence should be given the opportunity to serve their sentences within their own society. 14. Article 3 § 1 of the Transfer Convention enables the transfer of a sentenced person from “the sentencing State” to “the administering State” provided, inter alia, that the person in question is a national of the administering State; that he or she (or in some instances a legal representative) consents to the transfer; that the acts or omissions on account of which the sentence has been imposed constitute a criminal offence according to the law of the administering State or would constitute a criminal offence if committed on its territory; and that the sentencing and administering States both agree to the transfer. 15. Article 9 of the Transfer Convention (“Effect of transfer for administering State”) provides: “1. The competent authorities of the administering State shall: a. continue the enforcement of the sentence immediately or through a court or administrative order, under the conditions set out in Article 10, or b. convert the sentence, through a judicial or administrative procedure, into a decision of that State, thereby substituting for the sanction imposed in the sentencing State a sanction prescribed by the law of the administering State for the same offence, under the conditions set out in Article 11. 3. The enforcement of the sentence shall be governed by the law of the administering State and that State alone shall be competent to take all appropriate decisions. ...” 16. Article 11 of the Transfer Convention (“Conversion of sentence”) provides: “1. In the case of conversion of sentence, the procedures provided for by the law of the administering State apply. When converting the sentence, the competent authority: a. shall be bound by the findings as to the facts insofar as they appear explicitly or implicitly from the judgment imposed in the sentencing State; b. may not convert a sanction involving deprivation of liberty to a pecuniary sanction; c. shall deduct the full period of deprivation of liberty served by the sentenced person; and d. shall not aggravate the penal position of the sentenced person, and shall not be bound by any minimum which the law of the administering State may provide for the offence or offences committed. 2. If the conversion procedure takes place after the transfer of the sentenced person, the administering State shall keep that person in custody or otherwise ensure his presence in the administering State pending the outcome of that procedure.” 17. Article 3 of the Additional Protocol (“Sentenced persons subject to an expulsion or deportation order”) provides: “1. Upon being requested by the sentencing State, the administering State may, subject to the provisions of this Article, agree to the transfer of a sentenced person without the consent of that person, where the sentence passed on the latter, or an administrative decision consequential to that sentence, includes an expulsion or deportation order or any other measure as the result of which that person will no longer be allowed to remain in the territory of the sentencing State once he or she is released from prison.” 18. The Additional Protocol entered into force in respect of Poland on 1 June 2000.