ANIBAL VIEIRA & FILHOS, LDA c. PORTUGAL et FERREIRA DA COSTA c. PORTUGAL

SECȚIUNEA A DOUA DECIZII RĂSPUNSURI nr. 980/12 și 28385/12 ANIBAL VIEIRA & FILHOS, LDA împotriva Portugaliei și Maria Rosa FERREIRA DA COSTA împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se întrunește la 13 noiembrie 2012 într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători și Françoise Elens-Passos; graffiter adjunct de secțiune, având în vedere cererile menționate mai sus depuse la 21 decembrie 2011 și la 4 mai 2012, după ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta primei cereri, Aníbal Vieira & Filhos, Lda, este o societate de drept portughez cu sediul la Porto. recurenta celei de a doua cereri, M. Maria Rosa Ferreira da Costa, este un resortisant portughez născut în 1957 și rezident la Barca (Portugalia). Cele două recurente sunt reprezentate în fața Curții de către domnul J. J. F. Alves, avocat la Matosinhos (Portugalia). Circumstanțele din speță Cerere nr 980/12 Procedura internă n 2334/06.1BEPRT La 20 septembrie 2006, recurenta sesizează Tribunalul Administrativ și Impozitar din Porto cu privire la o acțiune în răspundere extracontractuală împotriva statului care denunță în mod excesiv durata unei proceduri civile în fața Tribunalului din Porto (procedura internă nr 821/97). Această procedură a fost încheiată printr-o hotărâre a Tribunalului Central Administrativ din Nord din 16 decembrie 2011 prin care se soluționează ( extinção da instancia por inutilidade superviniente da lide . În sprijinul hotărârii sale, tribunalul a statuat că reclamanta încheiase un regulament confidențial cu statul portughez cu privire la o cerere formulată în fața Curții (a se vedea mai jos) privind aceleași fapte și obiecții și că renunțase la orice altă pretenție în această privință. Cererea nr. 55670/08 în fața Curții La 14 noiembrie 2008, recurenta a introdus în fața Curții o cerere prin care se plângea de durata procedurii civile nr 821/97 și de eficacitatea acțiunii în răspundere extracontractuală pentru a obține despăgubiri în această privință la nivel intern. Printr-o decizie din 20 martie 2010, Curtea a radiat rolul pe motiv că părțile au încheiat o soluționare pe cale amiabilă a cauzei ale cărei termeni se citeau astfel prin aceste declarații, Ö Õ este angajat să plătească recurentei suma de 2 700 (două mii șapte sute) EUR pentru pagubă morală și 1 500 (mii de mii) EUR 500 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și reclamanta a renunțat la orice altă pretenție împotriva Portugaliei cu privire la faptele la originea cererii sale. Aceste sume vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. Procedura internă nr. 305/07.0BEPRT din 2 februarie 2007, recurenta sesizează Tribunalul Administrativ și Impozitar din Porto cu privire la o acțiune în răspundere extracontractuală împotriva ui care denunță durata unei proceduri civile în fața Tribunalului pentru afaceri familiale din Porto (procedura internă nr. 562/99). Printr-o hotărâre din 21 decembrie 2010, tribunalul a demisionat reclamanta de pretenția sa. Aceasta din urmă a făcut apel la decizia în fața Tribunalului Central Administrativ din Nord. printr-o hotărâre din 25 noiembrie 2011, Tribunalul a pronunțat un refuz de a se pronunța (extinção da instancia por inutilidade superviniente da lide În hotărârea sa, Tribunalul a arătat că recurenta a încheiat un regulament amiabil cu statul portughez cu privire la o rejudecare introdusă în fața Curții (a se vedea mai jos) privind aceleași fapte și obiecții, renunțând la orice altă pretenie cu privire la faptele care au stat la originea cererii sale în fața Curții. Cu toate acestea, printr-o hotărâre din 11 iulie 2012, recurenta nu a fost acceptată, Curtea Supremă administrativă considerând că cauza nu prezintă un interes general sau o importanță socială fundamentală. Cererea nr. 55636/08 în fața Curții 10. La 14 noiembrie 2008, recurenta a introdus în fața Curții o cerere prin care se plângea de durata procedurii civile nr. 562/99 și de eficacitatea acțiunii în răspundere extracontractuală pentru a obține despăgubiri în această privință la nivel intern. 11. Printr-o decizie din 20 martie 2010, Curtea a radiat rolul pe motiv că părțile au încheiat o soluționare pe cale penală a cauzei ale cărei termeni se citeau astfel prin aceste declarații, Ö Õ este angajat să plătească recurentei suma de 8 400 (88 de mii patru cenți) EUR pentru daune morale și 1 500 (mii de mii) 500 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și reclamanta a renunțat la orice altă pretenție împotriva Portugaliei cu privire la faptele la originea cererii sale. Aceste sume vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. Invocând articolele 6 alineatul (1), 13 și 35 alineatul (1) din convenție, recurentele denunță durata și eficacitatea procedurilor de răspundere extracontractuală inițiate la nivel intern. Având în vedere similitudinea cauzelor cu privire la faptele și la problema de fond pe care le ridică, Curtea consideră că este necesar să li se alăture și decide să le examineze împreună într-o singură decizie în conformitate cu art. 42 din Regulamentul de procedură al Curții. 13. În conformitate cu art. 35 alineatul (3) litera (a) din convenție, Curtea nu rețină nicio hotărâre în cazul în care este abuzivă. 14. Curtea amintește că orice comportament al unui reclamant vădit contrar vocației dreptului la acțiune instituit prin convenție și care împiedică buna funcționare a Curții sau buna desfășurare a procedurii în fața acesteia, poate fi calificat drept "abuziv" (Miroļubovs și alții c. Letonia, nr. 798/05, § 65, 15 septembrie 2009). În acest caz, noțiunea de "abuz" poate fi calificată drept "abuz" (în sensul articolului 35) în sensul articolului 35 3 din Convenție trebuie să fie înțelesă în sensul său obișnuit reținut de teoria generală a dreptului (de exemplu, faptul, de către titularul unui drept, de a-l pune în aplicare în afara domeniului său de aplicare într-un mod dăunător (Miroļubovs și alte c. Letonia, citată anterior, § 62) . Astfel, este, printre altele, abuziv faptul că, pentru un solicitant, se multiplică, în fața Curții, cereri de confidențialitate și vădit nefondate, similare unei cereri deja declarate inadmisibile în trecut (dl. c. Regatul Unit, n. 13284/87, Decizia Comisiei din 15 octombrie 1987, DR 54, p. 214 și Philis c. Grecia, n. 2870/95, Decizia Comisiei din 17 octombrie 1996). Curtea constată că recurentele au sesizat deja Curtea cu privire la cererile nr. 55670/08 și 55636/08 pentru a se plânge de eficacitatea procedurilor de răspundere civilă extracontractuală denunțate în ambele cazuri. Acum, recurentele solicită Curții să reexamineze durata și eficacitatea acelorași proceduri, care între timp au fost judecate la nivel intern. Prezentele cereri nu conțin niciun fapt nou în cazul în care acest lucru este, în speță, încheierea procedurilor la nivel intern prin ordonanțe de nejudiciare care trebuie pronunțate (a se vedea mai sus § 3 și 8). 16. Curtea constată că cererile nr. 55670/08 și 55636/08 au fost efectiv radiate de către Curte prin două decizii din 20 martie 2010 ca urmare a unui acord amiabil încheiat între reclamante și guvernul pârât. În această privință, aceasta arată că, prin declarații la 17 decembrie 2009, recurentele s.S. au fost angajate să renunțe la orice altă pretenție împotriva Portugaliei cu privire la faptele care au stat la baza acestor cereri 17. În ambele cazuri de specii, recurentele revin asupra acestor declarații prin prezentarea din nou în fața Curții laineficiență, inclusiv durata procedurilor de răspundere extracontractuală inițiate la nivel intern. O astfel de atitudine împiedică funcționarea Curții în măsura în care îi revine obligația de a reveni asupra examinării faptelor și a obiecțiunilor care au fost deja încheiate în fața Curții, în plus, prin soluționare amiabilă între părți. Curtea deduce din aceasta că recurentele au abuzat de dreptul lor de a acționa în sensul articolului 34 din Convenție, prin urmare, cererile care trebuie respinse în conformitate cu art. 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să unească cererile Declară cererile inadmisibile. Françoise Elens-Passos Dragoljub Popović Prezidențială adjunctă

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

Requêtes n

os

980/12 et 28385/12

ANIBAL VIEIRA & FILHOS, LDA contre le Portugal

et Maria Rosa FERREIRA DA COSTA contre le Portugal

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 13 novembre 2012 en un Comité composé de

:

Dragoljub Popović,

président,

Paulo Pinto de Albuquerque,

Helen Keller,

juges,

et de Françoise Elens-Passos,

greffière adjointe de section,

Vu les requêtes susmentionnées introduites le 21 décembre 2011 et le 4

mai 2012,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

La requérante de la première requête, Aníbal Vieira & Filhos, Lda, est une société de droit portugais ayant son siège à Porto. La requérante de la deuxième requête, M

me

Maria Rosa Ferreira da Costa, est une ressortissante portugaise née en 1957 et résidant à Barca (Portugal). Les deux requérantes sont représentées devant la Cour par M

e

J. J. F. Alves, avocat à Matosinhos (Portugal).

A.

Les circonstances de l’espèce

1.

Requête n

o

980/12

a.

La procédure interne n

o

2334/06.1BEPRT

2.

Le 20 septembre 2006, la requérante saisit le tribunal administratif et fiscal de Porto d’une action en responsabilité extracontractuelle contre l’Etat dénonçant la durée excessive d’une procédure civile devant le tribunal de Porto (procédure interne n

o

821/97).

3.

Cette procédure fut conclue par un arrêt du tribunal central administratif du Nord du 16 décembre 2011 prononçant un non-lieu à statuer (

extinção da instância por inutilidade superviniente da lide

). A l’appui de son arrêt, le tribunal releva que la requérante avait conclu un règlement amiable avec l’Etat portugais au sujet d’une requête introduite devant la Cour (voir ci-après) portant sur les mêmes faits et les mêmes griefs et qu’elle avait renoncé à toute autre prétention à cet égard.

b.

La requête n

o

55670/08 devant la Cour

4.

Le 14 novembre 2008, la requérante avait introduit devant la Cour une requête en se plaignant de la durée de la procédure civile n

o

821/97 et de l’inefficacité de l’action en responsabilité extracontractuelle pour obtenir réparation à cet égard au niveau interne.

5.

Par une décision du 20 mars 2010, la Cour radia l’affaire du rôle au motif que les parties avaient conclu un règlement amiable de l’affaire dont les termes se lisaient ainsi

:

«

Par ces déclarations, le Gouvernement s’est engagé à verser à la requérante la somme de 2

700 (deux mille sept cents) euros pour dommage moral et 1

500 (mille

cinq cents) euros pour frais et dépens et la requérante a renoncé à toute autre prétention à l’encontre du Portugal à propos des faits à l’origine de sa requête. Lesdites sommes seront payées dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme.

»

2.

Requête n

o

28385/12

a.

La procédure interne n

o

305/07.0BEPRT

6.

Le 2 février 2007, la requérante saisit le tribunal administratif et fiscal de Porto d’une action en responsabilité extracontractuelle contre l’Etat dénonçant la durée d’une procédure civile devant le tribunal aux affaires familiales de Porto (procédure interne n

o

562/99).

7.

Par un jugement du 21 décembre 2010, le tribunal débouta la requérante de sa prétention. Cette dernière interjeta appel de la décision devant le tribunal central administratif du Nord.

8.

Par un arrêt du 25 novembre 2011, le tribunal prononça un non-lieu à statuer (

extinção da instância por inutilidade superviniente da lide

). Dans son arrêt, le tribunal releva que la requérante avait conclu un règlement amiable avec l’Etat portugais au sujet d’une requête introduite devant la Cour (voir ci-après) portant sur les mêmes faits et les mêmes griefs, ayant renoncé à toute autre prétention à propos des faits qui étaient à l’origine de sa requête devant la Cour.

9.

La requérante se pourvut en cassation devant la Cour suprême administrative. Par un arrêt du 11 juillet 2012, son pourvoi ne fut toutefois pas admis, la Cour suprême administrative ayant jugé que l’affaire ne présentait pas un intérêt général ou une importance sociale fondamentale.

b.

La requête n

o

55636/08 devant la Cour

10.

Le 14 novembre 2008, la requérante avait introduit devant la Cour une requête en se plaignant de la durée de la procédure civile n

o

562/99 et de l’inefficacité de l’action en responsabilité extracontractuelle pour obtenir réparation à cet égard au niveau interne.

11.

Par une décision du 20 mars 2010, la Cour radia l’affaire du rôle au motif que les parties avaient conclu un règlement amiable de l’affaire dont les termes se lisaient ainsi

:

«

Par ces déclarations, le Gouvernement s’est engagé à verser à la requérante la somme de 8

400 (huit mille quatre cents) euros pour dommage moral et 1

500 (mille

cinq cents) euros pour frais et dépens et la requérante a renoncé à toute autre prétention à l’encontre du Portugal à propos des faits à l’origine de sa requête. Lesdites sommes seront payées dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme.

»

GRIEFS

Invoquant les articles 6 § 1, 13 et 35 § 1 de la Convention, les requérantes dénoncent la durée et l’inefficacité des procédures en responsabilité extracontractuelle engagées au niveau interne.

EN DROIT

12.

Compte tenu de la similitude des affaires quant aux faits et au problème de fond qu’elles posent, la Cour estime nécessaire de les joindre et décide de les examiner conjointement dans une seule décision conformément à l’article 42 du règlement de la Cour.

13.

Selon l’article 35 § 3 a) de la Convention, la Cour ne retient aucune requête lorsqu’elle est abusive.

14.

La Cour rappelle que tout comportement d’un requérant manifestement contraire à la vocation du droit de recours établi par la Convention et entravant le bon fonctionnement de la Cour ou le bon déroulement de la procédure devant elle, peut être qualifié d’abusif (

Miroļubovs et autres c. Lettonie

, n

o

798/05, § 65, 15 septembre 2009). En l’occurrence, la notion d’«

abus

», au sens de l’article 35

§

3 de la Convention, doit être comprise dans son sens ordinaire retenu par la théorie générale du droit – à savoir le fait, par le titulaire d’un droit, de le mettre en œuvre en dehors de sa finalité d’une manière préjudiciable (

Miroļubovs et autres c. Lettonie,

précitée,

. Ainsi, est notamment abusif le fait, pour un requérant, de multiplier, devant la Cour, des requêtes chicanières et manifestement mal fondées, analogues à une requête déjà déclarée irrecevable dans le passé (

M. c. Royaume-Uni

, n

o

13284/87, décision de la Commission du 15 octobre 1987, DR 54, p. 214, et

Philis c. Grèce

, n

o

28970/95, décision de la Commission du 17 octobre 1996).

15.

La Cour constate que les requérantes avaient déjà saisi la Cour des requêtes n

os

55670/08 et 55636/08 pour se plaindre de l’inefficacité des procédures en responsabilité civile extracontractuelle dénoncées dans les deux cas d’espèce. A présent, les requérantes demandent à la Cour de réexaminer la durée et l’efficacité de ces mêmes procédures, lesquelles ont entretemps été jugées au niveau interne. Les présentes requêtes ne contiennent aucun fait nouveau si ce n’est, en l’occurrence, la conclusion des procédures au niveau interne par des ordonnances de non-lieu à statuer (voir ci-dessus §§ 3 et 8).

16.

La Cour note que les requêtes n

os

55670/08 et 55636/08 ont effectivement été radiées du rôle par la Cour par deux décisions du 20

mars

2010 consécutivement à un règlement amiable qui avait été conclu entre les requérantes et le Gouvernement défendeur. A cet égard, elle relève que, par des déclarations en date du 17 décembre 2009, les requérantes s’étaient engagées à renoncer à toute autre prétention à l’encontre du Portugal à propos des faits à l’origine de ces requêtes.

17.

Dans les deux cas d’espèces, les requérantes reviennent sur ces déclarations en dénonçant à nouveau devant la Cour l’inefficacité, dont la durée, des procédures en responsabilité extracontractuelle engagées au niveau interne. Une telle attitude entrave le fonctionnement de la Cour dans la mesure où elle l’oblige à revenir sur l’examen de faits et griefs ayant pourtant déjà été conclus devant la Cour, de surcroît, par règlement amiable entre les parties. La Cour en déduit que les requérantes ont abusé de leur droit de recours au sens de l’article 34 de la Convention, les requêtes devant donc être rejetées conformément à l’article 35 § 3 a) de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de joindre les requêtes

;

Déclare

les requêtes irrecevables.

Françoise Elens-Passos

Dragoljub Popović

Greffière adjointe

Président