CASE OF HORVÁTH v. SLOVAKIA

Reclamantul s-a născut în 1983 și trăiește în Bratislava. La 28 aprilie și 8 și 16 septembrie 2005, reclamantul a fost acuzat de tentativă de crimă, jaf și fraudă respectiv. La 15 decembrie 2005, reclamantul a fost inculpat să fie judecat în Curtea Regională Bratislava (Krajský súd) cu privire la aceste acuzații. La 26 ianuarie 2006, Curtea Regională a trimis procesul Serviciului de Prosecuție publică (“PPS”) pentru preluarea unor dovezi suplimentare, în special în ceea ce privește sănătatea mentală a martorului-cheie. Această decizie a fost susținută de Curtea Supremă (Najvyší súd) la 27 aprilie 2006, după apelul interlocutor al PPS. 10. La 27 septembrie 2006, reclamantul a fost încă o dată inculpat să fie judecat cu privire la acuzațiile menționate mai sus. 11. La 30 octombrie 2006, Curtea de District Bratislava (Okresný súd) a organizat o ședință în vederea evaluării inițiale a acuzului (predbežné préjednanie obžaloby). La încheierea ședinței, Curtea de District a ordonat o audiere a acuzației (hlavné pojednávanie) pentru 6 decembrie 2006. 12. În cursul procesului, acuzațiile inițiale ale reclamantului au fost recalificate și, la 18 mai 2007, Curtea de District l-a considerat vinovat de o serie de infracțiuni, inclusiv opresiune, restricționarea ilegală a libertății și jafurilor, și l-a condamnat la nouă ani de închisoare. Hotărârea a fost, totuși, anulată în apel și cauza a fost trimisă Curții de District pentru reexaminare. La 29 aprilie 2005, reclamantul a fost arestat și la 2 mai 2005 a fost retras în închisoare în așteptarea procesului de judecată. El a fost reținut în temeiul art. 67 § 1 litera (c) și al art. 2 din Codul de Procedură Penală („CCP”) (Legea nr. 141/1961 Col., după cum este cazul la momentul respectiv) în timp ce a fost confruntat cu o acuzație care a suportat o penalitate de închisoare timp de opt ani sau mai mult și a existat un risc ca el să continue să se ofanse. Reclamantul a depus un apel interlocutor (s Prima cerere de eliberare a reclamantului a fost respinsă de Curtea de District la 22 septembrie 2005 și, în urma apelului său interlocutor, de Curtea Regională la 18 octombrie 2005, hotărârile au fost luate în privat (numai ejné zasadnutie). 15. Între timp, la 12 octombrie 2005, PPS a solicitat autorizație judiciară pentru prelungirea detenției reclamantului până la 29 aprilie 2006. Cererea a fost aderată de către Curtea de District la 17 octombrie și, în urma unui recurs interlocutiv de către reclamant, de către Curtea Regională la 8 noiembrie 2005. Deciziile au fost luate în mod privat. 16. La 26 ianuarie 2006, atunci când cauza reclamantului a fost transmisă PPS pentru preluarea unor dovezi suplimentare (a se vedea punctul 9 de mai sus), Curtea regională a decis, de asemenea, că reclamantul ar trebui să rămână în detenție. Această decizie a fost susținută de Curtea Supremă la 27 aprilie 2006 în urma unui recurs interlocutor de către reclamant. Deciziile au fost luate în mod privat. 17. La sau aproximativ 2 sau 4 octombrie 2006, reclamantul a cerut din nou eliberarea. Cererea a fost respinsă de Curtea de District la 16 octombrie 2006 și, în urma unui recurs interlocutor de către reclamant, de Curtea Regională la 23 noiembrie 2006. Deciziile au fost luate în mod privat. 18. La 2 noiembrie 2006, reclamantul a depus o cerere susținând că, în cadrul ședinței pregătitoare din 30 octombrie 2006 (a se vedea punctul 11 de mai sus), Curtea de District nu a adoptat o hotărâre privind continuarea sa detenție. 19. La 6 noiembrie 2006, camera relevantă a Curții de District a hotărât că detenția reclamantului ar trebui să continue; acest lucru a fost confirmat prin o hotărâre din 27 noiembrie 2006 prin care președintele acesteia a corectat ceea ce s-a definit o greșeală clericală în decizia din 6 noiembrie 2006. Deciziile au fost luate în particular. 20. La 24 ianuarie 2007, Curtea Regională a respins apelurile interlocutive ale reclamantului împotriva hotărârii din 6 noiembrie și a hotărârii din 27 noiembrie 2006. Deciziile au fost luate în mod privat. Curtea Regională a acceptat obiecția reclamantului potrivit căreia greșerile au avut loc de la Curtea de District, în sensul că nu s-a pronunțat asupra detenției sale în timpul ședinței din 30 octombrie 2006 și în sensul că a pronunțat hotărârea din 6 noiembrie 2006 cu privire la dispozițiile greșite ale CCP. Cu toate acestea, aceste erori au fost de natură tehnică, au fost remediate și nu au avut drept rezultat nici o prejudecată pentru reclamant. În același timp, Curtea Regională a respins o cerere a reclamantului de eliberare în schimbul unui angajament în temeiul articolului 80 § 1 litera (b) din CCP că va trăi în conformitate cu legea. 21. La 30 iulie 2007, reclamantul a contestat hotărârile menționate mai sus în Curtea Constituțională (Ústavný súd) prin intermediul unei plângeri (nr. 27 septembrie 2007) în temeiul articolului 127 din Constituție (Legea constituțională nr. 460/1992 Col., astfel cum a fost modificată). La 27 septembrie 2007, reclamația a fost declarată inadmisibilă ca fiind depusă în afara termenului de două luni legal. 22. La 11 ianuarie 2007, reclamantul a depus o a treia cerere de eliberare, primită la Tribunalul de District la 16 ianuarie 2007, și modificată la 26 iunie 2007 23. În observațiile sale ulterioare în răspuns la plângerea constituțională a reclamantului (a se vedea punctele 26 și următoarele), Curtea de District a prezentat după cum urmează: „... Nu a fost luată nici o decizie în ceea ce privește [ solicitarea de eliberare], care a fost explicat de ... judecătorul ca fiind datorită faptului că el a considerat [ solicitarea de eliberare] ca fiind un supliment la apelul interlocutor [reclamantului] împotriva deciziei din 6 noiembrie 2006” [a se vedea punctul 19 de mai sus]. 24. În lipsa unei hotărâri, la 21 august 2007, reclamantul a solicitat răspunsul la observațiile sale din 11 ianuarie și 26 iunie 2007. Cererea a fost depusă la Curtea Regională, care l-a transmis Curții de District, în cazul în care a fost primită la 5 septembrie 2007. 25. La 24 septembrie 2007, Curtea de District a organizat o sesiune publică (verejné zasadnutie) la care a ordonat eliberarea imediată a reclamantului, constatând că detenția sa nu mai este justificată. Versiunea scrisă a ordinului se referă la „solicitarea de eliberare” a reclamantului, eliberarea care se bazează pe decizia Curții Regionale [de a anula hotărârea de condamnare]” (a se vedea punctul 12 de mai sus), fără alte specificații. Ordinea a fost pusă în aplicare imediat. 26. Reclamantul a depus o nouă plângere în temeiul articolului 127 din Constituție. Cu toate acestea, din rezumatul plângerii din hotărârea Curții Constituționale (nález) (a se vedea mai jos), se poate înființa următoarele elemente: 27. La Curtea Constituțională a fost primită, la 22 august 2007, plângerea a fost evaluată ca fiind o plângere separată de plângerea din 30 iulie 2007 (a se vedea punctul 21 mai sus). Prin invitația Curții Constituționale, avocatul reclamantului a furnizat informații suplimentare și mai bune la 4 decembrie 2007. 28. Reclamantul a contestat abordarea cererii de eliberare a Curții de District din 11 ianuarie 2007, susținând o încălcare a drepturilor sale în temeiul articolului 5 § § 3 și 4 din Convenție, precum și a omologului constituțional al dreptului la o audiere într-un timp rezonabil în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție. 29. Reclamantul a solicitat echivalentul de aproximativ 6.600 euro (EUR) în compensare, citand „o încălcare în mod deosebit arbitrar și gravă a drepturilor sale”. 30. La 13 decembrie 2007, reclamația a fost declarată admisibilă. 31. În observațiile sale în răspuns la reclamație, care au fost depuse la Curtea Constituțională la 26 mai 2008, Curtea de District a făcut depunerea menționată mai sus (a se vedea punctul 23). 32. La 17 iunie 2008, Curtea Constituțională a constatat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție. Acesta a observat, printre altele, că din titlul și conținutul depunerii reclamantului din 11 ianuarie 2007, este o cerere de eliberare și nu un supliment al recursului său interlocutor împotriva deciziei din 6 noiembrie 2006. Curtea Constituțională a acordat reclamantului echivalentul de aproximativ 660 EUR și rambursarea costurilor sale juridice, prin satisfacție echitabilă. Cantitatea justă de satisfacție a fost determinată „pe o bază echitabilă” și în ceea ce privește art. 41 din Convenție, „caracterul încălcării constatate”, „lungătatea inactivității Curții de District” și faptul că reclamantul a fost eliberat între timp. 34. În măsura în care reclamantul a invocat art. 5 § 3 din Convenție, Curtea Constituțională a observat că cauza se referă la chestiuni de procedură care intră sub incidența articolului 5 § 4 din Convenție, și nu la prealabila dispoziție, luată coroborat cu art. 5 § § 1 litera (c) din Convenție. În mod asemănător, întrucât nu s-a implicat nici o determinare a fondurilor cazului, echivalentul constituțional al art. 6 § 1 din Convenție nu era aplicabil. 35. Partea relevantă a art. 46 din Constituție se citește după cum urmează: „... Toată lumea are dreptul la compensare pentru daunele cauzate de o decizie ilegală a unei instanțe, a unui alt organ de stat sau a unui organ de administrație publică sau de o acțiune oficială nedreptată. Condițiile și detaliile ... sunt prevăzute de o lege a Parlamentului.” 36. art. 127 se litează după cum urmează: „1. Curtea Constituțională decide cu privire la plângerile de către persoane fizice sau juridice care aleargă o încălcare a drepturilor sau libertăților lor fundamentale ... cu excepția cazului în care protecția acestor drepturi și libertăți intră sub jurisdicția unei instanțe diferite. În cazul în care Curții Constituționale consideră justificată o plângere, Curtea pronunță o decizie care declară că drepturile sau libertățile unei persoane, astfel cum se prevede la alineatul (1), au fost încălcate de o decizie finală, de o măsură specifică sau de un alt act, iar decizia, măsură sau acțiune a acesteia trebuie să fie anulată. În cazul în care încălcarea constatată este rezultatul unei nerespectări, Curtea Constituțională poate ordona [autoritatea] care a încălcat drepturile sau libertățile de a lua acțiunile necesare.În același timp, autoritatea în cauză poate trimite cazul pentru proceduri suplimentare, autoritatea respectivă de a se abține de la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ... sau, după caz, ordonă celor care au încălcat drepturile sau libertățile prevăzute la alineatul (1) să restabilească situația față de cea existentă înainte de încălcare. În decizia sa privind o plângere, Curtea Constituțională poate acorda compensații financiare adecvate unei persoane ale căror drepturi în temeiul alineatului (1) au fost încălcate. Răspunsul pentru daune sau alte pierderi ale persoanei care au încălcat drepturile sau libertățile menționate la alineatul (1) nu este afectat de decizia Curții Constituționale.” 37. Legea Curții Constituționale (Legea nr. 38/1993 Col., astfel cum a fost modificată) reglementează organizarea Curții Constituționale, procedura dinaintea Curții Constituționale și statutul judecătorilor săi. O plângere individuală în temeiul articolului 127 din Constituție este supusă normei de epuizare a căilor de recurs ordinare, formulată în partea relevantă a articolului 53 alineatele (1) și (2) după cum urmează: „1. A[n] plângere [individuală] nu este admisibilă dacă reclamantul nu a epuizat remediile juridice sau alte mijloace juridice pe care le prevede efectiv un statut [reclamantului] în vederea protejării drepturilor sau libertăților fundamentale [reclamantului] și pe care reclamantul are dreptul de a utiliza în temeiul statutului special. Curtea Constituțională nu declară o plângere [n] [individuală] inadmisibilă, chiar dacă condiția prevăzută la alineatul (1) nu a fost îndeplinită, în cazul în care reclamantul stabilește că [reclamantul] nu a îndeplinit această condiție din motive demnă de a fi luată în considerare în special.” 38. În temeiul articolului 56 alineatul (4), atunci când se ocupă de plângeri individuale, în cazul unei constatări de încălcare a dreptului sau a libertății fundamentale: „Curtea Constituțională poate, de asemenea, acorda compensații financiare adecvate persoanei ale căror drept fundamental sau libertate a fost încălcat.” 39. Secțiunea 56 alineatul (6) prevede că: „Dacă Curtea Constituțională încheie o decizie finală și obligatorie (právoplatné) (právoplatné) decizia, măsură sau acțiune și trimite chestiunea pentru proceduri suplimentare, [autoritatea] care a emis decizia, hotărăște măsura sau a efectuat actul este responsabilă să examineze și să stabilească din nou această chestiune. În cadrul acestei proceduri sau proceduri [ea] este obligată de punctul de vedere juridic al Curții Constituționale.” 40. În legătură cu alte patru cereri individuale în temeiul Convenției, Curtea Constituțională a elaborat un raport din 7 martie 2011 privind existența unui drept executiv la compensare, conform articolului 5 § 5 din Convenție, în ceea ce privește detenția în contravenție cu art. 5 § § § § § § 4 din Convenție și practica Curții Constituționale în acordarea unei compensații financiare adecvate. Raportul și trimiterile jurisprudenței care figurează în acest articol pot fi rezumate după cum urmează. 41. Aprobarea unei compensații financiare adecvate în temeiul articolului 127 § 3 din Constituție este un remediu opțional în ceea ce privește încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice sau juridice constatate de Curtea Constituțională. Scopul unei compensații financiare adecvate este să completeze protecția dreptului fundamental încălcat în cazurile în care s-a constatat că încălcarea a avut loc în așa fel încât să solicite un nivel de protecție mai mare decât o simplă constatare a unei încălcări sau, după caz, de către Curtea Constituțională, că cazul este tratat de o altă autoritate instruită să evite o încălcare similară a dreptului fundamental în cauză (cazurile nos. IV ÚS 410/04 și IV ÚS 139/08). Întrebarea acordării unei compensații financiare adecvate apare în special în cazul în care nu este posibilă remedierea unei încălcări a dreptului sau a libertății prin anularea deciziei sau a măsurii impugnate sau prin restabilirea statu quo ante (cazul nr. I ÚS 15/02). Scopul compensației financiare adecvate este de a reduce pierderea percepută ca urmare a încălcării dreptului fundamental, Curtea Constituțională care stabilește atribuirea compensației într-un mod echitabil și ținând seama de circumstanțele cazurilor individuale în cauză (cazul III ÚS 424/08). 42. În ceea ce privește sistemul de remediere în ceea ce privește detenția în încălcarea articolului 5 § § § 1-4 din Convenție, în temeiul articolului 127 § 4, răspunderea unei persoane care au încălcat drepturile sau libertățile menționate la alineatul (1) din respectivul articol pentru daune sau alte pierderi nu trebuie să fie afectată de decizia Curții Constituționale, inclusiv de compensarea financiară adecvată. Această dispoziție are o relevanță deosebită în legătură cu dreptul la compensare pentru daune (inclusiv prejudicii morale) cauzate de o autoritate publică în temeiul Legii privind răspunderea statului. 43. Dispoziția articolului 127 § 3 din Constituție, care permite atribuirea unei compensații financiare adecvate, este un remediu special și autonom care este independent de Legea privind răspunderea statului. Acesta nu constituie o lex specialis și, prin urmare, o atribuire sau o indemnizare financiară adecvată în temeiul articolului 127 din Constituție nu exclude o cerere de compensare pentru prejudicii materiale sau nepecuniare în temeiul articolelor 7, 8 și 9 din Legea privind răspunderea de stat. 44. Legea privind răspunderea de stat (Legea nr. 514/2003) a fost adoptată la 28 octombrie 2003 și a devenit operativă la 1 iulie 2004. Aceasta prevede răspunderea statului pentru daune care au fost cauzate, printre altele, de arestarea ilegală, detenția (zadržanie) sau alte privații de libertate (secțiunea 3 alineatul (1) litera (b)); decizii privind retragerea în custodie (väzba) (secțiunea 3 alineatul (1) litera (c)); și acțiuni oficiale nedreptate (secțiunea 3 alineatul (1) litera (d)). 45. În conformitate cu art. 7, în cazul în care o decizie privind arestarea, detenția sau orice altă privație de libertate a fost anulată ca fiind ilegală, sau în cazul în care a existat o acțiune oficială neloială în acest context, persoana afectată de aceasta are dreptul la compensare pentru prejudicii. 46. Dreptul de compensare pentru daunele cauzate de o decizie privind detenția preventivă este conferit persoanei care au fost reținute, cu condiția ca procedurile penale împotriva acestuia să fi fost renunțate (punctul 8 alineatul (5) litera (a)) sau a fost achitat (punctul 8 alineatul (5) litera (b))) sau că această chestiune a fost trimisă unei alte autorități (punctul 8 alineatul (5) litera (c)). 47. Cu toate acestea, nu există un astfel de drept atunci când persoana în cauză a dat motive pentru a fi retrasă în custodie (punctul 8 alineatul (6) litera (a)). 48. Secțiunea 9, care se ocupă de compensarea pentru daunele cauzate de acțiuni oficiale nedreptate, prevede: „1. Statul este responsabil pentru daunele cauzate de acțiuni oficiale nedreptate. Acțiunea oficială nedreptată include neregulile unei autorități publice de a lua măsuri sau de a emite o decizie în termenul legal, inactivitatea generală în exercitarea autorității publice, întârzieri nejustificate în proceduri sau alte interferențe ilegale cu drepturile și interesele legal recunoscute ale persoanelor fizice și ale entităților juridice. Dreptul de compensare a daunelor cauzate de acțiuni oficiale nedreptate este conferit persoanei care au susținut daunele.” 49. O cerere de daune în temeiul legii trebuie să fie formulată în primul rând de partea vătămată cu autoritatea responsabilă pentru daunele în cauză, în vederea evaluării preliminare (punctul 15 alineatul (1)). În cazul în care autoritatea respectivă nu îndeplinește reclamația în termen de șase luni de la data primirii acesteia, partea vătămată este liberă să afirme reclamația în instanță (punctul 16 alineatul (1)). 50. Secțiunea 17 definește modalitatea și amploarea compensației pentru daune. Acesta prevede în partea sa relevantă: „1. Daunele și profitul pierdut sunt compensate, cu excepția cazului în care legislația specială prevede altfel. În cazul în care constatarea unei încălcări a dreptului de unul singur nu este o compensare adecvată în funcție de pierderea cauzată de acțiunile oficiale ilegale sau de comportamentul oficial ilegal, se acordă, de asemenea, compensație monetară pentru prejudicii morale, dacă nu este posibilă compensarea pentru aceasta altfel.” 51. În temeiul articolului 25 alineatul (4), cu excepția cazului în care legislația specială prevede altfel, litigiile privind aspectele reglementate de Legea privind răspunderea de stat trebuie să fie hotărâte de către instanțe. 52. În hotărârea din 16 martie 2007 (în cazul nr. 4C 258/2006), Curtea de District de Brezno a permis o acțiune de daune de către două persoane împotriva statului în temeiul Legii privind răspunderea de stat și a ordonat inculpatului să plătească costurile apărării lor în legătură cu un proces penal care s-a încheiat cu achitarea lor. La 22 noiembrie 2007, Curtea Regională Banská Bystrica a susținut hotărârea după apelul acuzatului 53. La 14 octombrie 2009, Curtea Regională Bratislava a permis un recurs (cazul nr. 2Co 238/2008) în legătură cu o acțiune a unui individ împotriva statului în temeiul Legii privind răspunderea de stat pentru daune, acordându-i o sumă de bani în compensare pentru prejudicii morale cauzate de restricționarea sa în custodie în contextul unui proces penal care s-a încheiat cu achitarea sa. 54. Într-o hotărâre din 17 august 2009 (cazul nr. 19C 47/2006), Curtea de District Bratislava I a permis o acțiune de daune de către un individ împotriva statului în temeiul Legii privind răspunderea statului și a acordat reclamantului o sumă de bani în compensare pentru prejudicii morale cauzate de acțiuni oficiale nejustificate în legătură cu detenția sa în așteptarea unui proces penal. Acțiunea oficială nedreptată a avut ca obiect prelungirea detenției reclamantului în timpul procesului. Acțiunea a fost precedată de o hotărâre a Curții Constituționale din 19 octombrie 2005 (cazul nr. ÚS 65/05) în care Curtea Constituțională a constatat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 5 §§ 3 și 4 în legătură cu aceleași fapte. Cu toate acestea, Curtea Constituțională nu a atribuit daune reclamantului deoarece nu a formulat nicio cerere pentru daune.