Premk împotriva Sloveniei

CINTIMEA DECIZIE A SECȚIUNII DECIZIE nr. 45891/06 Franc PREMK împotriva Sloveniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat la 4 decembrie 2012 în calitate de comitet compus din: Ann Power-Forde, președinte, Boštjan M. Zupančič, Helena Jäderblom, judecători, și Stephen Phillips, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 23 octombrie 2006, Având în vedere observațiile prezentate de părți, având în vedere deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Franc Premk, este un național sloven, care s-a născut în 1952 și trăiește în Medvode. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Lipej, un avocat care practică în Medvode.

Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 2 iunie 2003, reclamantul a inițiat o procedură în fața Curții de District din Ljubljana, care solicită compensarea pentru daune suportate într-un accident la locul de muncă. O audiere, prevăzută pentru 8 ianuarie 2004, a fost amânată la cererea reclamantului. La 24 martie 2005, instanța a organizat prima audiere și a desemnat un expert. La 16 mai 2005, instanța a solicitat reclamantului să stabilească o plată anterioară pentru taxa expertului. La 3 februarie 2006, reclamantul a prezentat motivele pentru care nu a plătit suma solicitată.

A doua audiție, programată pentru 6 februarie 2006, a fost amânată la cererea reclamantului. La 13 mai 2006, avizul expert a fost prezentat Curtei. La 16 mai 2006, Curtea a desfășurat o audiere. La 14 septembrie 2006, Curtea a desfășurat audierea finală în cazul în care părțile au ajuns la o soluționare. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție cu privire la durata nejustificată a procedurilor și lipsa unui remediu eficace în acest sens. În urma notificării cauzei în temeiul articolului (b) din Regulamentul Curții, Guvernul a informat Curții că Procurorul de Stat a refuzat să aplice art. 25 în cazul în cauză, declarând că dreptul reclamantului la un proces într-un timp rezonabil nu a fost încălcat.

Prin urmare, nu a fost prezentată nicio propunere de soluționare reclamantului. Guvernul susține că reclamantul a contribuit semnificativ la întârzierile, deoarece solicită amânarea a două audieri și nu a prezentat plata anticipată pentru taxa expertului în timp util. Potrivit Guvernului, timpul atribuibil reclamantului se ridică la cel puțin nouă luni. Reclamantul a contestat aceste argumente într-un mod foarte general fără a contesta argumentele specifice ale Guvernului. Curtea observă că momentul care trebuie luat în considerare în acest caz a început la 2 iunie 2003, data în care a fost înființată procedura internă și s-a încheiat la 14 septembrie 2006, data la care s-a încheiat soluționarea.

În consecință, procedura a durat trei ani și trei luni la un nivel de competență. Curtea reamintește că lungimea procedurii „rațională” trebuie evaluată în conformitate cu circumstanțele cauzei și cu următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000 VII). Având în vedere faptele cauzei și argumentele părților, Curtea este convinsă de argumentele guvernamentale și constată că contribuția reclamantului la întârzierile luate în considerare în funcție de durata generală a procedurii conduce la concluzia că, în cazul instantaneu, durata procedurii nu a fost excesivă.

Prin urmare, Curtea constată că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție. În ceea ce privește plângerea privind lipsa unor remedii eficace, Curtea reamintește că art. 13 impune statului să furnizeze o soluție juridică eficace pentru a face față substanței unei „puneri argumentale” în temeiul Convenției și pentru a acorda o soluție adecvată (a se vedea Sürmeli c. Germania [GC], nr. 75529/01, § 98, 8 iunie 2006). Având în vedere faptul că plângerea cu privire la lungimea excesivă a procedurii este inadmisibilă în calitate de evidentă nefondată, Curtea constată că reclamantul nu a avut o afirmație argumentabilă că dreptul său la o soluție eficace în sensul articolului 13 a fost încălcat.

Prin urmare, această afirmație nu dezvăluie nici o apariție a încălcării acestei dispoziții. În consecință, această plângere este evident nefondată și trebuie declarată inadmisibilă în sensul articolului 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Stephen Phillips Ann Power-Forde Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

DECISION Application no. 45891/06 Franc PREMK against Slovenia The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 4 December 2012 as a Committee composed of: Ann Power-Forde, President, Boštjan M. Zupančič, Helena Jäderblom, judges, and Stephen Phillips, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 23 October 2006, Having regard to the comments submitted by the parties, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Franc Premk, is a Slovenian national, who was born in 1952 and lives in Medvode. He was represented before the Court by Mr Z. Lipej, a lawyer practising in Medvode. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 2 June 2003 the applicant instituted proceedings before the Ljubljana District Court seeking compensation for damages sustained in an accident at the workplace. A hearing, scheduled for 8 January 2004, was postponed on request of the applicant. On 24 March 2005 the court held the first hearing and appointed an expert. On 16 May 2005 the court requested the applicant to settle an advance payment for the expert’s fee. On 3 February 2006 the applicant submitted his reasons for not paying requested sum. The second hearing, scheduled for 6 February 2006, was postponed on request of the applicant. On 13 May 2006 the expert opinion was submitted to the court.

On 16 May 2006 the court held a hearing. On 14 September 2006 the court held its final hearing where the parties reached a settlement. COMPLAINTS The applicant complained under Articles 6 and 13 of the Convention about the undue length of proceedings and lack of an effective remedy in this regard. THE LAW Further to the notification of the case under Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, the Government informed the Court that the State Attorney’s Office had refused to apply section 25 to the present case, stating that the applicant’s right to a trial within a reasonable time had not been infringed. As a result, no settlement proposal was submitted to the applicant. The Government argued that the applicant contributed to the delays significantly in that he requested two hearings to be postponed and he failed to submit the advance payment for the expert’s fee in due time.

According to the Government the time attributable to the applicant amounts to at least nine months. The applicant contested these arguments in a very general manner without challenging the specific arguments of the Government. The Court observes that the time to be taken in consideration in the present case started on 2 June 2003, the date when the domestic proceedings were instituted, and ended on 14 September 2006, the date when the settlement was reached. The proceedings therefore lasted three years and three months at one level of jurisdiction. The Court recalls that the “reasonable” length of proceedings must be assessed in accordance with the circumstances of the case and the following criteria: the complexity of the case, the behaviour of the applicant and that of the competent authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000 ‑ VII).

Having regard to the facts of the case and the submissions of the parties, the Court is persuaded by the Government’s arguments and finds that the applicant’s contribution to the delays considered in the light of the overall duration of the proceedings leads to the conclusion that in the instant case the length of the proceedings was not excessive. The Court therefore finds that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected under Article 35 § 4 of the Convention.

As to the complaint regarding the lack of effective remedies the Court recalls that Article 13 requires the State to provide an effective legal remedy to deal with the substance of an “arguable complaint” under the Convention and to grant appropriate relief (see Sürmeli v. Germany [GC], no. 75529/01, § 98, 8 June 2006). Considering that the complaint about the excessive length of the proceedings is inadmissible as manifestly ill-founded, the Court finds that the applicant did not have an arguable claim that his right to an effective remedy within the meaning of Article 13 was violated. Therefore, this claim does not reveal any appearance of violation of this provision. Accordingly, this complaint is manifestly ill-founded and must be declared inadmissible in the meaning of Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously Declares the application inadmissible. Stephen Phillips Ann Power-Forde Deputy Registrar President