Rezoluția CM/ResDH(2012)146 [1] Houtman și Meeus împotriva Belgiei Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului (Cercetarea nr. 22945/07, Hotărârea din 17 martie 2009, definitivă la 17 iunie 2009) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că el supraveghează executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "menționate mai jos " Convenția" și "Curtea"), Având în vedere hotărârea definitivă, care a fost transmisă de Curte Comitetului în cauza de mai sus și încălcarea constatată (a se vedea documentul DH-DD(2012)237F prin care se reamintește obligația statului pârât, în temeiul articolului 46 alineatul (3) (1) din Convenție, să se conformeze hotărârilor definitive în litigiile la care este parte și că această obligație implică, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte, adoptarea de către autoritățile din statul membru în cauză, dacă este necesar de măsuri individuale pentru a pune capăt încălcărilor constatate și pentru a elimina consecințele acestora, în măsura posibilului de către Restitutio in integrum ; și măsuri generale de prevenire a unor încălcări similare ; Am invitat guvernul statului pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a se conforma obligațiilor menționate anterior După ce a examinat bilanțul de acțiune furnizat de guvern indicând măsurile adoptate în vederea executării hotărârii, inclusiv informațiile furnizate în ceea ce privește plata satisfacției echitabile acordate de Curte (a se vedea documentul DH-DD(2012)237F S DECLARĂ că își îndeplinește funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția în această cauză și DECIDE d Ân Houtman, împotriva voinței ei, într-o instituție psihiatrică timp de câteva zile. La 12 mai 1993, ea și soțul ei au mers la spitalul universitar Gasthuisberg din Louvain, unde i s-au administrat calmante și antipsihotice, deoarece aceasta era într-o stare de supraexcitație, suspectându-și soțul de adulter. A doua zi, ea a fost transferată, la inițiativa medicilor care au avut în vedere, la spitalul de psihiatrie St. Jozef din Kortenberg. Șeful secției de psihiatrie preumă pe care reclamanta o supunea liber acestui tratament. Cu toate acestea, în momentul înregistrării, aceasta a indicat că aceasta se afla în afara internului său. Ea a luat legătura în aceeași zi cu medicul ei curant și i - a cerut să o scoată din spital. În cele din urmă, ea a părăsit spitalul psihiatric la 17 mai 1993, ca urmare a unei intervenții a parchetului declanșat de sora ei și de unii dintre prietenii ei. În iulie 1993, reclamanții au introdus o acțiune în răspundere împotriva medicilor implicați în internarea sa și a spitalelor psihiatrice în cauză, considerând că privarea de libertate a fost ilegală și, prin urmare, au solicitat despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a internarii forțate. Instanțele interne au recunoscut că reclamanta fusese internată în spitalul psihiatric, fără ca procedura în fața judecătorului păcii, prevăzută de legea din 26 iunie 1990, să fie inițiată. Cu toate acestea, acestea au refuzat să acorde despăgubiri, în absența unei legături de cauzalitate între această nerespectare a procedurii interne și pretinsul prejudiciu. În noiembrie 2005, Curtea de Primă Instană de la Bruxelles a declarat că nu a fost rezultatul unei proceduri de inaugurare a unei cauze de necunoaștere a legii. În decembrie 2006, Curtea de Casație a respins recursul formulat de părțile interesate. În speță, Curtea a statuat că instanțele belgiene nu au interpretat și aplicat dreptul intern în spiritul articolului 5 alineatul (1) din convenție (privarea libertății) și, prin urmare, au ajuns la o încălcare a articolului 5 alineatul (5) (dreptul la despăgubiri). II. Plata satisfacției echitabile și măsuri individuale Detalii ale satisfacției echitabile Daune materiale Daune morale Cheltuieli și cheltuieli de judecată Total 000 EUR 000 EUR 000 EUR plătit la 15/07/2009 b) Măsuri individuale Autoritățile belgiene sunt de părere că această cauză nu impune adoptarea unei alte măsuri individuale decât satisfacția echitabilă acordată reclamantei de către Curte. Într-adevăr, aceasta acoperă suficient prejudiciul său. III. Măsuri generale Publicarea și difuzarea hotărârii Hotărârea din 17 martie 2009 a fost publicată pe site-ul Juridat al Curții de Casație (http://jure.juridat.just.fgov.be . În plus, a făcut obiectul unei atenții largi în presa scrisă și în reviste independente. De asemenea, a fost menționată această hotărâre într-un răspuns la o întrebare parlamentară (a se vedea întrebarea scrisă nr. 5-2172 privind internarea, 21 aprilie 2011). Nu este necesar să se adopte alte măsuri generale În hotărârea sa, Curtea apreciază că a fost încălcată dispozițiile fundamentale ale legii din 26 iunie 1990 privind protecția persoanelor bolnave mintal (§45). De altfel, Curtea de Apel de la Bruxelles a recunoscut, în termeni expliciti, că, chiar dacă medicii au considerat că internarea ar fi de scurtă durată, procedura legală ar fi trebuit să fie urmărită îndeaproape. Or, concluzia sa, potrivit căreia internarea a fost oportună și justificată de starea bolnavului, este justificată de o decizie luată în detrimentul procedurii legale. Curtea consideră că, în speță, recurenta a suferit o privare de libertate contrară articolului 5 alineatul (1) din convenție, ceea ce, potrivit jurisprudenței Curții, creează un drept direct la despăgubire. Potrivit autorităților belgiene, încălcarea constatată de Curte în această cauză (refuzul d Prin urmare, autoritățile belgiene consideră că hotărârea Houtman și Meeus din 17 martie 2009 nu impune adoptarea niciunei măsuri generale speciale. IV. Concluzii Având în vedere informațiile transmise în prezentul Bilan d a c ț i un e, autoritățile belgiene consideră că au îndeplinit toate c o n d i ț ii le de la Houtman & Meeus . Într-adevăr, acesta nu solicită adoptarea unor măsuri speciale, individuale sau generale. Prin urmare, statul belgian solicită Comitetului de Miniștri să închidă cazul. [1] Adoptată de Comitetul de Miniștri la 6 decembrie 2012, cu ocazia celei de-a 1157-a reuniuni a delegaților miniștrilor.
Résolution CM/ResDH(2012)146
[1]
Houtman et Meeus contre
Belgique
Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme
(Requête n
o
22945/07, arrêt du 17 mars 2009, définitif le 17 juin 2009)
Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit qu’il surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées «
la Convention
» et «
la Cour
»),
Vu l’arrêt définitif, qui a été transmis par la Cour au Comité dans l’affaire ci-dessus et la violation constatée (voir document
)
;
Rappelant l’obligation de l’Etat défendeur, en vertu de l’article 46, paragraphe
1, de la Convention, de se conformer aux arrêts définitifs dans les litiges auxquels il est partie et que cette obligation implique, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour, l’adoption par les autorités de l’Etat défendeur, si nécessaire
:
-
de mesures individuelles pour mettre fin aux violations constatées et en effacer les conséquences, dans la mesure du possible par
restitutio in integrum
; et
-
de mesures générales permettant de prévenir des violations semblables ;
Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à informer le Comité des mesures prises pour se conformer aux obligations susmentionnées
;
Ayant examiné le bilan d’action fourni par le Gouvernement indiquant les mesures adoptées afin d’exécuter l’arrêt, y compris les informations fournies en ce qui concerne le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour (voir document
)
;
S’étant assuré que toutes les mesures requises par l’article 46, paragraphe 1, ont été adoptées
;
DECLARE qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans cette affaire et
DECIDE d’en clore l’examen.
Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme
HOUTMAN & MEEUS c. Belgique
(Requête n
o
22945/07, arrêt du 17 mars 2009, définitif le 17 juin 2009)
Résumé introductif de l’affaire
L’affaire concerne l’internement de G. Houtman, contre son gré, dans une institution psychiatrique pendant plusieurs jours. Le 12 mai 1993, elle et son mari se rendirent aux urgences de l’hôpital universitaire Gasthuisberg à Louvain, où des calmants et des antipsychotiques lui furent administrés car celle-ci était dans un état de surexcitation, soupçonnant son mari d’adultère. Le lendemain, elle fut transférée, à l’initiative des médecins qui l’avaient examinée, à l’hôpital psychiatrique universitaire St.
Jozef à Kortenberg. Le chef du service psychiatrique présuma que la requérante se soumettait librement à ce traitement. Toutefois, au moment de l’enregistrement, celle-ci indiqua qu’elle s’opposait à son internement. Elle prit contact le jour même avec son médecin traitant et lui demanda de la faire sortir de l’hôpital. Elle quitta, finalement, l’hôpital psychiatrique le 17 mai 1993, à la suite d’une intervention du parquet déclenchée par sa sœur et certains de ses amis.
Le 1
er
juillet 1993, les requérants introduisirent une action en responsabilité contre les médecins impliqués dans son internement et les hôpitaux psychiatriques concernés, estimant que la privation de liberté avait été illégale et demandant, par conséquent, une indemnisation du préjudice subi en raison de l’internement forcé. Les juridictions internes reconnurent que la requérante avait été placée à l’hôpital psychiatrique, sans que la procédure devant le juge de la paix, prévue par la loi du 26 juin 1990, soit engagée. Toutefois, elles refusèrent d’accorder une indemnisation, à défaut d’un lien de causalité entre ce non-respect de la procédure interne et le dommage allégué. En novembre 2005, la Cour d’appel de Bruxelles releva que l’internement n’avait pas été le résultat d’une «
faute
» mais d’un «
état de santé
» et que les requérants n’avaient pas démontré que le dommage allégué avait été provoqué par la méconnaissance de la loi. En décembre 2006, la Cour de cassation rejeta le pourvoi formé par les intéressés.
En l’espèce, la Cour a jugé que les juridictions belges n’ont pas interprété et appliqué le droit interne dans l’esprit de l’article 5 § 1
er
de la Convention (privation de liberté), et conclut, dès lors, à
une violation de son article 5 § 5
(droit à une réparation).
II.
Paiement de la satisfaction équitable et mesures individuelles
a)
Détails de la satisfaction équitable
Dommage matériel
Dommage moral
Frais & dépens
Total
-
3
000 euros
6
000 euros
9
000 euros
Payé le 15/07/2009
b) Mesures individuelles
Les autorités belges sont d’avis que cette affaire n’exige l’adoption d’aucune autre mesure individuelle que la satisfaction équitable octroyée par la Cour à la requérante. En effet, celle-ci couvre suffisamment son préjudice.
III.
Mesures générales
a)
Publication et diffusion de l’arrêt
L’arrêt du 17 mars 2009 a été publié sur le site Juridat de la Cour de cassation (
http://jure.juridat.just.fgov.be
). En outre, il a fait l’objet d’une attention large dans la presse écrite ainsi que dans des revues indépendantes. Il a également été fait mention de cet arrêt dans une réponse à une question parlementaire (cf. question écrite nr. 5-2172 sur l’internement, 21 avril 2011).
b)
Pas besoin d’adopter d’autres mesures générales
Dans son arrêt, la Cour juge qu’il y a eu manquement aux dispositions fondamentales de la loi du 26 juin 1990 relative à la protection de la personne des malades mentaux (§45). La Cour d’appel de Bruxelles l’a d’ailleurs reconnu, en des termes explicites, en soulignant que, même si les médecins estimèrent que l’internement serait de courte durée, la procédure légale aurait dû être suivie scrupuleusement. Or, sa conclusion, selon laquelle l’internement avait été opportun et justifié par l’état de la malade, vient à justifier une décision prise au mépris de la procédure légale. La Cour estime qu’en l’espèce, la requérante a subi une privation de liberté contraire à l’article 5 § 1
er
de la Convention, ce qui selon la jurisprudence de la Cour, crée un droit direct à réparation.
Selon les autorités belges, la violation constatée par la Cour dans cette affaire (le refus d’indemniser les requérants pour une privation de liberté illégale du fait de l’absence de respect de la procédure prévue en la matière) trouve sa source dans une application
in concreto
par les juridictions de la loi susmentionnée du 26 juin 1990, fortement liée aux circonstances de l’espèce. Ainsi, les autorités belges estiment que l’arrêt
Houtman et Meeus
du 17 mars 2009 n’exige l’adoption d’aucune mesure générale particulière.
IV.
Conclusions
Au vu des informations transmises dans le présent Bilan d’action, les autorités belges estiment avoir répondu à toutes les exigences de l’arrêt
Houtman & Meeus
. En effet, il ne requière pas l’adoption de mesures particulières, ni individuelles ou générales. Dès lors, l’Etat belge demande au Comité des Ministres de bien vouloir clôturer l’affaire.
[1]
Adoptée par le Comité des Ministres le 6 décembre 2012 lors de la 1157e réunion des Délégués des Ministres.