Cererea nr. 41040/11 Iustin Robertino MICU împotriva României depusă la 22 iunie 2011 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Iustin Robertino Micu, este un național român, care s-a născut în 1969 și trăiește în București. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura penală inițiată împotriva reclamantului și detenția sa în așteptarea procesului Prin ordinele din 5 și 8 martie 2010 Departamentul Național de Anticorupție („N.A.D.”) a deschis proceduri penale împotriva reclamantului și a altor co-acusați, toate ofițerii de poliție de gardian de frontieră, pentru a lua mită și accesoriu pentru a lua mită. Acesta s-a bazat pe dovezi de testimonial, document și supraveghere a conversațiilor telefonice dintre unul dintre co-acusat, soția sa și o terță parte care au existat suspiciuni rezonabile că, la 6-7 septembrie 2007, reclamantul și colegii săi au cerut șapte resortisanți turci să le plătească bani pentru a le permite să părăsească România. La 9 martie 2010, doi ofițeri de poliție au mers la locul de muncă al reclamantului pentru a executa o ordonanță de a apărea în fața organismului de investigare ( Mandat de aducere ) emis de procurorul care a investigat cazul său. Potrivit raportului elaborat de autoritățile și semnat de solicitant, înainte de 8:40 a.m., el a fost arătat ordinul de a apărea și a fost informat că el va fi luat în fața biroului N.A.D. El a fost, de asemenea, informat că ar putea păstra serviciile unui reprezentant juridic ales. El a refuzat să facă acest lucru pentru că el a considerat că nu are nevoie de unul. În aceeași dată, la ora 12, procurorul care a investigat cazul său a informat reclamantul în prezența unui reprezentant juridic numit public că o anchetă penală a fost deschisă împotriva lui pentru a lua mită. Potrivit documentelor prezentate în fața Curții, el a refuzat să păstreze un reprezentant juridic ales și a acceptat să fie asistat de un avocat desemnat public. Potrivit declarației făcute în fața procurorului, el a notificat autorităților că suferă de diabet zaharat și că are nevoie de tratamentul său cu insulină care trebuie recuperat din locul de muncă. În plus, el solicită, în cazul arestării sale, ca autoritățile să informeze soția sa. În plus, el a afirmat că a menținut declarația făcută anterior înainte de N.A.D. în ceea ce privește evenimentele pentru care a fost investigat. În aceeași dată, la 7:36 p.m., reclamantul a fost informat că el a fost acuzat de luarea mită. Potrivit raportului elaborat de autoritățile el a refuzat să facă orice alte declarații și a menținut cele făcute înainte. Prin ordinul din 9 martie 2010 N.A.D. a plasat reclamantul în custodie de poliție timp de douăzeci de patru ore începând din 9:15 p.m. pentru luarea mităi. Ordinea de arestare a fost semnată atât de către solicitant, cât și de reprezentantul său juridic, susținând că, în conformitate cu dovezile disponibile, reclamantul a primit bani de la cetățenii turci pentru a le permite să se reîntoarcă în Turcia. În plus, infracțiunea în cauză a fost pedepsită cu mai mult de patru ani de închisoare și eliberarea sa a fost un pericol pentru ordinea publică, având în vedere că el este un ofițer de gardian de frontieră și că a comis infracțiunea la locul de muncă. La 10 martie 2010, prin bazarea pe dovezi de testimonial, document și audio de supraveghere, N.A.D. a cerut instanțelor interne să dețină reclamantul în așteptarea procesului. Prin hotărârea interlocutivă din 10 martie 2010, Curtea de cassare a respins cererea N.A.D. și a ordonat eliberarea reclamantului sub condiția de a nu părăsi țara. În plus, cu excepția gravității infracțiunii, nu au fost îndeplinite alte cerințe juridice de deținere a reclamantului în așteptarea procesului. În special, nu au existat dovezi în dosar că a încercat să absoargă sau să obstrucționeze justiția. De asemenea, nu s-a dovedit că eliberarea sa ar fi un pericol pentru ordinea publică, având în vedere că evenimentele interogate s-au întâmplat în 2007 și că reclamantul nu a fost responsabil pentru durata anchetei penale. Prin o hotărâre interlocutivă finală din 8 aprilie 2010, Curtea de cassare, care a stat în calitate de instanță de a doua instanță, a respins ca nefondat recursul N.A.D. împotriva hotărârii interlocutive din 10 martie 2010. 11. Prin hotărârea din 17 martie 2010, Curtea de Apel din București a condamnat reclamantul pentru luarea mită și condamnarea acestuia la trei ani de închisoare. Reclamantul a apelat la punctele de drept (recursuri ) împotriva hotărârii. 12. Procedura este încă în așteptare în fața instanțelor interne. Procedura penală deschisă de către reclamant împotriva procurorului G.B. 13. La 21 aprilie 2010, reclamantul a introdus proceduri penale fără reclamații civile împotriva anchetei procurorului, în special G.B., pentru abuzul de putere, arestarea ilegală și tortura. că procurorul a obținut dovezi de testimonial împotriva lui în încălcarea normelor interne și ale procedurii penale internaționale și l-a reținut timp de treizeci de opt ore în loc de cele legale douăzeci și patru. În plus, nu există nici o suspiciune rezonabilă că a comis infracțiunile sau că celelalte criterii legale necesare pentru detenția sa sunt îndeplinite. De asemenea, el a fost supus la durere fizică și psihologică intensă deoarece ordinul de a apărea eliberat de procuror a fost nejustificat și lipsește orice raționament în încălcarea articolului 183 alineatul (2) din Codul de Procedură Penală din România („C.C.P.”). În sfârșit, el a fost refuzat examenul medical, tratamentul și alimentele pentru tot timpul în care el a fost sub controlul autorităților, deși le-a notificat de starea sa medicală. 14. Prin ordinul final din 2 iulie 2010, Procuratura atașată Curții de Cassare a respins plângerea penală a reclamantului împotriva procurorului G.B. din cauza faptului că infracțiunile invocate de reclamant erau inexistente și că afirmațiile sale constituie o plângere împotriva actelor și măsurilor efectuate de procuror în cursul fazei de anchetă a procedurii penale deschise împotriva acestuia. Licitudinea acestor măsuri nu poate fi examinată decât în cadrul unei plângeri depuse la procurorul ierarhic împotriva actelor și a măsurilor efectuate de procurorul de investigare. Reclamantul a apelat împotriva ordonanței dinaintea instanțelor interne și a susținut că procurorii publici nu au investigat plângerile sale. 15. Prin hotărârile interlocutorii finale din 16 noiembrie 2010 și 18 ianuarie 2011, Curtea de cassare a ordonat ca dosarul de anchetă să fie atașat la dosarul instanței și ca G.B. să fie convocat în fața instanței. Potrivit reclamantului, nici dosarul de anchetă, nici G.B. să fie prezentat în fața instanței. 16. Prin o hotărâre finală din 12 aprilie 2011, Curtea de cassare a respins plângerea reclamantului împotriva ordinului din 2 iulie 2010. În acest sens, aceasta a identificat mai multe plângeri pe care le-ar fi putut depune procurorului ierarhic împotriva actelor și măsurilor întreprinse de autoritățile de investigare și pe care le-ar fi putut folosi în cadrul procedurii penale deschise împotriva acestuia. În plus, a susținut că o plângere penală depusă împotriva procurorului care a investigat cazul său nu a fost unul dintre remediile pe care le-ar fi putut folosi pentru a-și exprima nemulțumirea cu procurorul respectiv, deoarece i-a dat posibilitatea de a avea aspecte de legalitate în ceea ce privește procesul penal în așteptare examinat în afara cadrul procedurii penale deschise împotriva acestuia. În plus, procedura care permite procurorului să fie contestată în fața instanțelor interne nu i-a permis să înlocuiască hotărârea cu cea a organelor judiciare acuzate de examinarea procedurii penale în curs deschise împotriva acestuia. Reclamantul a apelat la punctele de drept (recurse ) împotriva hotărârii. 17. Prin hotărârea finală din 12 septembrie 2011, pronunțată în particular, Curtea de cassare a respins recursul reclamantului în privința punctelor de drept împotriva hotărârii din 12 aprilie 2011 ca fiind inadmisibil. Acesta a susținut că, după reformele recente ale legislației, hotărârea pronunțată de instanțele interne în cadrul procedurilor care impun legii deciziei procurorului de a nu iniția procedurile penale nu mai este supusă recursului. 18. La 28 iulie 2011, reclamantul a interzis o procedură împotriva Curții de cassare care solicită o injuncție de a obliga instanța respectivă să examineze recursul asupra punctelor de drept (reclamații ) depus de el împotriva hotărârii finale din 12 aprilie 2011, precum și a obiecțiilor de neconstituționalitate formulate de el după ce hotărârea menționată anterior a fost pronunțată. 19. Prin hotărârea din 28 noiembrie 2011, Curtea de Apel a respins acțiunea reclamantului din 28 iulie 2011. Aprilie 2011 și nu există nici un cadru juridic care să permită Curții de Apel să forțeze o altă instanță să le examineze. Reclamantul a apelat asupra punctelor de drept împotriva hotărârii. Potrivit lui, recursul privind punctele de drept a fost respins ca nefondat. Procedura penală deschisă de reclamant împotriva procurorului L.P. 20. La 31 mai 2010, reclamantul a introdus proceduri penale fără reclamații civile împotriva procurorului L.P., procurorul ierarhic al G.B., pentru abuz de putere, instigare la perjur, reprimare ilegală și reținere și distrugere a documentelor. El a afirmat că, ca procuror ierarhic al G.B., L.P. a aprobat măsurile de investigare penală luate de G.B., inclusiv dovezile respinse și aduse de el, și a permis G.B. să-l dețină și să inițieze procedura penală împotriva lui, deși el a fost conștient că el a fost nevinovat. 21. Prin o ordonanță finală din 28 octombrie 2010 procurorul public atașat Curții de Cassare a respins plângerea penală a reclamantului împotriva procurorului L.P. din cauza inexistenței infracțiunilor invocate de reclamant. că plângerile depuse de reclamant împotriva L.P. au fost legate de cele depuse de el împotriva G.B. În acest caz, Biroul Procurorului a întrerupt deja ancheta penală din motive similare. Reclamantul a apelat împotriva ordonanței în fața instanțelor interne și a susținut că procurorii publici nu au reușit să examineze plângerile sale. 22. Prin o hotărâre finală din 28 martie 2011, Curtea de cassare a respins plângerea reclamantului împotriva ordinului din 28 octombrie 2010. Faptul că el a examinat și respins plângerile sale în ceea ce privește legalitatea procedurii penale deschise împotriva lui nu implică răspunderea sa penală în absența probelor pentru a sugera altfel. În plus, plângerile reclamantului se referă în principal la provocări împotriva dovezilor prezentate împotriva acestuia în cursul procedurii penale deschise de către autorități și pot fi examinate numai în cadrul acestui set de proceduri penale. Alte seturi de proceduri penale deschise de către reclamant împotriva procurorilor G.B. și L.P. 23. La 4 august 2011, reclamantul a introdus proceduri penale fără reclamații civile împotriva procurorilor G.B. și L.P. pentru încălcarea secretului corespondenței sale. El a susținut că cele două procurori au examinat ilegal corespondența sa electronică în primăvara anului 2010 și că în iunie 2010 au prezentat public instanțelor conținutul unuia dintre e-mailurile sale electronice. 24. Prin o hotărâre finală din 12 iunie 2012, Curtea de Cassare a respins procedurile penale, fără a aduce reclamantei reclamantei împotriva procurorului G.B., printre altele pentru falsificare și utilizarea documentelor falsificate în cursul procedurii penale conduse de respectivul procuror împotriva acestuia. că infracțiunile susținute de el au fost, de fapt, acuzații de încălcarea normelor procedurale de către procuror care investiga cazul său, care ar fi putut fi examinate de instanțele de apel în cursul procedurii penale deschise împotriva lui, în special din moment ce procedura respectivă era încă în așteptare în fața instanțelor interne. 25. Prin o ordonanță finală din 26 iunie 2012, Procuratura atașată Curții de Cassare a respins procedura penală deschisă de către reclamant împotriva procurorilor G.B. și L.P. la 4 august 2011 din cauza faptului că nu s-a comis niciun act ilegal. Potrivit documentelor medicale prezentate de solicitant, el suferă de diabet zaharat de tip două din 1997. 27. La 9 martie 2010 la 10:30 p.m., înainte de a fi plasată într-o celulă de detenție, reclamantul a fost examinat de asistenta medicală a centrului de detenție. Potrivit raportului produs în acea zi starea reclamantului a fost în general bună. De asemenea, el a informat asistenta medială, printre altele. la 10 martie 2010, reclamantul a fost examinat de un medic specialist în diabet zaharat și nutriție. Potrivit certificatului medical produs în aceeași zi, reclamantul a urmat un tratament, printre altele, cu două injecții de insulină pe zi. 29. Între 12 martie 2010 și 16 mai 2012, reclamantul a fost examinat de către medici specialiști și a fost testat de zece ori. Potrivit certificatelor medicale transmise de el, nivelul zahărului în sânge a fost ridicat și a continuat să primească două injecții de insulină pe zi, dar doza a crescut de două ori. Alte informații relevante 30. În prezentarea inițială în fața instanței din 22 iunie 2011, reclamantul a declarat că la 9 martie 2010, în jurul ora 7.30 a.m. doi ofițeri de poliție, deținând o ordine de a apărea în fața organismului de investigare ( Mandat de aducere ) emis de un procuror atașat la N.A.D., l-a dus din locul de muncă la biroul N.A.D... La biroul N.A.D. a fost lăsat să aștepte într-o cameră până la ora 12. Când ofițerii de poliție l-au informat că are nevoie să păstreze serviciile unui reprezentant legal. Pe la ora 10 p.m. el a fost bătut și dus la centrul de detenție. La centrul de detenție, a informat polițiștii că suferă de diabet și retinopatie și că nu a mâncat toată ziua. Cererea sa de a efectua un test medical de către un medic a fost respinsă și el a fost vizitat de o asistentă. 31. În depunerea sa în fața Curții la 16 august 2012, reclamantul a declarat că, la 8 martie 2010, cele două telefoane mobile ale sale au fost confiscate de ofițerii de poliție care l-au însoțit în biroul N.A.D., fără a produce un raport care atestă măsura de confiscare. De asemenea, a fost refuzat contactul cu familia sa și nu a fost permisă să păstreze serviciile unui reprezentant legal ales. În timpul plasării în custodia de poliție, el nu a fost furnizat cu alimente adecvate pentru starea sa sau cu plăci, ochelari sau cutlery pentru a putea mânca alimentele sale. Legea internă relevantă 32. Definirea ordinului de a apărea în fața instanțelor ( Mandatul de aducere ) a fost, în momentul material, prevăzut la art. 183 din Codul de procedură penală română și citește după cum urmează: art. 183 „ (1) O persoană poate fi adusă [un] organism de anchetă penală sau [un] tribunal pe baza unei ordine de a apărea, ... dacă, după ce a fost citat anterior, nu a apărut, și este necesară auzul sau prezența sa. (2) Un infractor sau un inculpat poate fi adus [înaintea autorităților] pe baza unei ordine de a apărea chiar înainte de a fi convocat, în cazul în care organismul criminal-investigație sau instanța consideră că și prezintă motivele pentru care această măsură este necesară pentru stabilirea cazului. Invocând articolele 3 din Convenție, reclamantul se plâng că nu a fost furnizat nici un aliment pentru perioada pe care a petrecut-o sub controlul ofițerilor de poliție și la Departamentul Național Anticorupție pentru a fi interogat în ciuda stării sale medicale. În plus, după ce a fost încadrat în custodie de poliție timp de douăzeci de patru ore, el nu a fost permis accesul la un tratament medical adecvat pentru starea sa, în măsura în care el nu a fost examinat de către un medic și a fost permis accesul întârziat la tratament cu insulină. De asemenea, în timpul încadrarii în custodie de poliție, el nu a fost furnizat cu alimente adecvate pentru starea sa și nu a primit cutlerie și plăci pentru a putea primi alimente în condiții adecvate. În baza articolului 5 din Convenție, reclamantul se plânge că nu a existat nici o suspiciune rezonabilă pentru plasarea în custodie de poliție, că a fost reținut ilegal pentru perioada pe care a petrecut-o sub controlul ofițerilor de poliție și la Biroul Național de Anticorupție pentru a fi interogat înainte de plasarea în custodie de poliție, precum și după ce a fost în custodie de poliție. În cele din urmă, el susține că el nu a fost informat cu promptitudine cu privire la motivele de detenție. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil în măsura în care Curtea de Cassare nu a fost imparțial și nu a furnizat motive pentru decizia sa întâmpinată în procedura penală deschisă de el împotriva procurorilor G.B. și L.P. În plus, în ceea ce privește procedurile care s-au încheiat prin hotărârile finale din 28 martie și 12 aprilie 2012, instanța nu a ascultat G.B. și L.P. și a examinat plângerile sale fără a fi furnizată o copie a dosarelor de anchetă penală de către Procuratura. În plus, procurorul susține că cazurile au prezentat argumentul său pentru concedierea cazurilor din același podium care a fost ocupat de banca instanței. În plus, legislația internă l-a împiedicat să depună apeluri cu privire la punctele de drept împotriva hotărârilor din 28 martie și 12 aprilie 2011 și, prin urmare, apelurile sale cu privire la punctele de drept și la obiecții de neconstituționalitate formulate după ce aceste hotărâri au devenit finale au fost respinse ca fiind inadmisibile prin hotărâri finale pronunțate în particular. În sfârșit, el nu a avut acces la lista judecătorilor care și-au examinat apelurile asupra punctelor de drept împotriva hotărârilor din 28 martie și 12 aprilie 2011 și nu a putut stabili dacă au fost aceiași judecători care au examinat cazul său ca o instanță de primă instanță și să depună o provocare împotriva lor, în cazul în care acesta a fost cazul. Considerând aceleași articole ale Convenției, reclamantul se plânge de nedreptatea procedurii penale deschise împotriva acestuia în măsura în care instanța de primă instanță nu a fost imparțială și a respins toate dovezile solicitate de apărare și l-a condamnat la 17 martie 2011 exclusiv pe baza mărturiilor obținute de martori care nu au fost convocate în fața instanței. În plus, el nu a fost autorizat să păstreze serviciile unui reprezentant juridic ales după ce a fost dus la Biroul Național al Departamentului Anticorupție. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge că Departamentul Național Anticorupție a continuat să examineze în secret și ilegal conversațiile telefonice ale sale și ale familiei sale în absența unei autorizații în cursul anchetei judiciare efectuate de instanțe interne în ceea ce privește procedura penală deschisă împotriva lui. În plus, autoritățile și-au examinat ilegal corespondența electronică înainte de iunie 2010. În plus, reclamantul nu a fost autorizat să contacteze familia sa după ce a fost dus la Biroul Ministerului Național Anticorupție. Reclamantul se plânge, în ceea ce privește acuzațiile sale formulate în temeiul articolelor 3, 5 și 6 din Convenția, de faptul că legislația română nu oferă un remediu eficace pentru protejarea persoanei împotriva abuzurilor și infracțiunilor comise de procurori, deoarece autoritățile nu au desfășurat proceduri penale împotriva procurorilor G.B. și L.P. Invocând în substanță art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul se plânge că după ce a fost dus la Biroul Departamentului Național Anticorupție, ofițerii de poliție care l-au însoțit au confiscat cele două telefoane mobile fără a produce un raport de confiscare. Având în vedere starea sa medicală, incapacitatea reclamantului de a avea acces la alimente pentru perioada pe care a petrecut-o sub controlul ofițerilor de poliție și la Biroul Național de Anticorupție pentru interogatoriu înaintea plasării în custodia de poliție a constituit tratamente inumane și degradante în încălcarea drepturilor sale garantate de art. 3 din Convenție? Reclamantul a fost privat de libertate în încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție pentru perioada pe care a petrecut-o sub controlul ofițerilor de poliție și la Biroul Național de Anticorupție pentru interogatoriu înaintea plasării în custodie de poliție? Reclamantul a avut un remediu eficace pentru plângerile sale privind presupusa lipsă de alimente și ilegalitate a privației sale de libertate pentru perioada pe care a petrecut-o sub controlul ofițerilor de poliție și la Biroul Național de Anticorupție pentru interogarea înaintea plasării în custodie de poliție, în conformitate cu art. 13 din Convenție? În special, plângerile penale depuse de reclamant împotriva procurorilor care cercetează cazul său constituie o soluție eficace în sensul Convenției? Dacă este cazul, reclamantul depune reclamațiile menționate mai sus în fața Curții în termenul de șase luni?
Application no. 41040/11
Iustin Robertino MICU
against Romania
lodged on 22 June 2011
1.
The applicant, Mr Iustin Robertino Micu, is a Romanian national, who was born in 1969 and lives in Bucharest.
A.
The circumstances of the case
2.
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
1.
Criminal proceedings opened against the applicant and his detention pending trial
3.
By orders of 5 and 8 March 2010 the National Anticorruption Department (“the N.A.D.”) opened criminal proceedings against the applicant and other co-accused, all of them border guard police officers, for bribe taking and accessory to bribe taking. It held on the basis of testimonial, document and surveillance evidence of the phone conversations between one of the co-accused, his wife and a third party that there was reasonable suspicion that on 6-7 September 2007 the applicant and his colleagues had asked seven Turkish nationals to pay them money in order to allow them to leave Romania.
4.
On 9 March 2010 two police officers went to the applicant’s workplace to enforce an order to appear before the investigating body (
mandat de aducere
) issued by the prosecutor investigating his case. According to the report produced by the authorities and signed by the applicant, prior to 8:40 a.m. he was shown the order to appear and was informed that he would be taken do the N.A.D.’s office. He was also informed that he could retain the services of a chosen legal representative. He refused to do so because he considered that he did not need one.
5.
On the same date, at 12 p.m., the prosecutor investigating his case informed the applicant in the presence of a publicly appointed legal representative that a criminal investigation had been opened against him for bribe taking. According to the documents submitted before the Court, he refused to retain a chosen legal representative and accepted to be assisted by a publicly appointed lawyer. According to the statement made before the prosecutor, he notified the authorities that he was suffering from diabetes and that he needed his treatment with insulin which had to be recovered from his workplace. In addition, he requested in the event of his arrest that the authorities notify his wife. Moreover, he stated that he maintained the statement he had previously made before the N.A.D. in respect of the events he was investigated for.
6.
On the same date, at 7:36 p.m., the applicant was informed that he was charged with bribe taking. According to the report produced by the authorities he refused to make any other statements and he maintained the ones he had made before.
7.
By an order of 9 March 2010 the N.A.D. placed the applicant in police custody for twenty four hours starting from 9:15 p.m. for bribe taking. The arrest order was signed by both the applicant and his legal representative. It held that according to the available evidence there was reasonable suspicion that the applicant received money from Turkish nationals in order to allow them to return to Turkey. In addition, the offence in question was punishable by more than four years imprisonment and his release was a danger to public order considering that he was a border guard officer and that he committed the offence at his workplace.
8.
On 10 March 2010, by relying on testimonial, document and audio surveillance evidence, the N.A.D. asked the domestic courts to detain the applicant pending trial.
9.
By an interlocutory judgment of 10 March 2010 the Court of Cassation dismissed the N.A.D.’s request and ordered the applicant’s release under the condition not to leave the country. It held that the available evidence was plagued by some inconsistencies which should have been remedied by the investigating authorities. In addition, except for the seriousness of the offence none of the other legal requirements to detain the applicant pending trial were met. In particular, there was no evidence in the file that he attempted to abscond or to obstruct justice. Also, it was not proven that his release would be a danger to public order, considering that the events in questioned happened in 2007 and that the applicant was not responsible for the length of the criminal investigation. Consequently, it considered that the use of an alternative measure was more appropriate in his case.
10.
By a final interlocutory judgment of 8 April 2010 the Court of Cassation, sitting as a second instance court, dismissed as ill-founded the N.A.D.’s appeal against the interlocutory judgment of 10 March 2010.
11.
By a judgment of 17 March 2010 the Bucharest Court of Appeal convicted the applicant for bribe taking and sentenced him to three years imprisonment. The applicant appealed on points of law (
recurs
) against the judgment.
12.
The proceedings are still pending before the domestic courts.
2.
Criminal proceedings opened by the applicant against prosecutor G.B.
13.
On 21 April 2010 the applicant brought criminal proceedings with no civil claims against the prosecutor investigation his case, in particular G.B., for
inter alia
abuse of power, unlawful arrest and torture. He argued
inter alia
that the prosecutor had obtained testimonial evidence against him in breach of domestic and international criminal procedure rules and had detained him for thirty eight hours instead of the lawfully allowed twenty four. In addition, there was no reasonable suspicion that he had committed the offence or that the other lawfully required criteria for his detention were met. Also, he was subjected to intense physical and psychological pain because the order to appear issued by the prosecutor was unjustified and lacked any reasoning in breach of Article 183 (2) of the Romanian Code of Criminal Procedure (“the C.C.P.”). Lastly, he was refused medical examination, treatment and food for the entire time he was under the authorities’ control although he had notified them of his medical condition.
14.
By a final order of 2 July 2010 the Public Prosecutor’s Office attached to the Court of Cassation dismissed the applicant’s criminal complaint against the prosecutor G.B. on the grounds that the offences invoked by the applicant were inexistent and that his claims amounted to a complaint against the acts and measures carried out by the prosecutor during the investigation stage of the criminal proceedings opened against him. The scope of a criminal complaint was not, however, to censor the acts and measures carried out by the prosecutor. The lawfulness of such measures could only be examined within the framework of a complaint lodged with the hierarchical prosecutor against the acts and measures carried out by the investigating prosecutor. The applicant appealed against the order before the domestic courts and argued that the public prosecutors failed to investigate his complaints.
15.
By final interlocutory judgments of 16 November 2010 and 18
January 2011 the Court of Cassation ordered that the investigation file be attached to the court’s file and that G.B. be summoned before the court. According to the applicant neither the investigation file nor G.B. were presented before the court.
16.
By a final judgment of 12 April 2011 the Court of Cassation dismissed the applicant’s complaint against the order of 2 July 2010. It held that the applicant had other legal remedies provided for by the criminal procedure rules which he could have exhausted in respect of his complaints against the acts and measures taken by the prosecutor during the criminal proceedings opened against him. In this connection it identified several complaints he could have lodged with the hierarchical prosecutor against the acts and measures undertaken by the investigating authorities and which he could have used within the framework of the criminal proceedings opened against him. In addition, it held that a criminal complaint lodged against the prosecutor investigating his case was not one of the remedies he could have used to express his dissatisfaction with the said prosecutor, as it gave him the possibility to have aspects of lawfulness concerning the pending criminal trial examined outside the framework of the criminal proceedings opened against him. Moreover, the procedure allowing the prosecutor’s orders to be challenged before domestic courts, did not allow it to substitute its judgment to that of the judicial organs charged with the examination of the pending criminal proceedings opened against him. The applicant appealed on points of law (
recurs
) against the judgment.
17.
By a final judgment of 12 September 2011, delivered in private, the Court of Cassation dismissed the applicant’s appeal on points of law against the judgment of 12 April 2011 as inadmissible. It held that following recent law reforms, the judgment delivered by the domestic courts in proceedings challenging the lawfulness of the prosecutor’s decision not to initiate criminal proceedings were no longer subject to appeal.
18.
On 28 July 2011 the applicant brought proceedings against the Court of Cassation seeking an injunction to force the said court to examine the appeal on points of law (
recurs
) lodged by him against the final judgment of 12 April 2011 as well as the unconstitutionality objections raised by him after the previously mentioned judgment was delivered.
19.
By a judgment of 28 November 2011 the Bucharest Court of Appeal dismissed the applicant’s action of 28 July 2011. It held that to order the Court of Cassation to examine his appeal on points of law would breach the principle of legal certainty. In addition, the unconstitutionality objections in question had been raised by the applicant after the proceedings ended on 12
April 2011 and there was no legal framework that would allow the Court of Appeal to force another court to examine them. The applicant appealed on points of law against the judgment. According to him, the appeal on points of law was dismissed as ill-founded.
3.
Criminal proceedings opened by the applicant against prosecutor L.P.
20.
On 31 May 2010 the applicant brought criminal proceedings with no civil claims against the prosecutor L.P., G.B.’s hierarchical prosecutor, for abuse of power, instigation to perjury, unlawful repression and retention and destruction of documents. He claimed that, as G.B.’s hierarchical prosecutor, L.P. had approved the criminal investigation measures taken by G.B., including the evidence dismissed and gathered by him, and allowed G.B. to detain him and initiate the criminal proceedings against him although he was aware that he was innocent.
21.
By a final order of 28 October 2010 the Public Prosecutor’s Office attached to the Court of Cassation dismissed the applicant’s criminal complaint against the prosecutor L.P. on the ground that the offences invoked by the applicant were inexistent. It held
inter alia
that the complaints lodged by the applicant against L.P. were linked to those lodged by him against G.B. In the latter’s case the Prosecutor’s Office had already discontinued the criminal investigation for similar reasons. The applicant appealed against the order before domestic courts and argued that the public prosecutors failed to investigate his complaints.
22.
By a final judgment of 28 March 2011 the Court of Cassation dismissed the applicant’s complaint against the order of 28 October 2010. It held that L.P. had not investigated the applicant’s case and had not taken any acts and measures in this respect. The fact that he examined and dismissed his complaints in respect of the lawfulness of the criminal proceedings opened against him does not engage his criminal liability in the absence of evidence to suggest otherwise. In addition, the applicant’s complaints concern mainly challenges against the evidence raised against him in the course of the criminal proceedings opened by the authorities and can be examined only within the framework of the said set of criminal proceedings.
4.
Other sets of criminal proceedings opened by the applicant against prosecutors G.B. and L.P.
23.
On 4 August 2011 the applicant brought criminal proceedings with no civil claims against prosecutors G.B. and L.P. for breach of the secrecy of his correspondence. He argued that the two prosecutors had unlawfully surveyed his electronic mail correspondence during the spring of 2010 and that in June 2010 had publicly presented to the courts the content of one of his electronic mails.
24.
By a final judgement of 12 June 2012 the Court of Cassation dismissed the criminal proceedings with no civil claims brought by the applicant against prosecutor G.B.
inter alia
for forgery and use of forged documents over the course of the criminal proceedings conducted by the said prosecutor against him. It held
inter alia
that the offences alleged by him were in fact allegations of breaches of procedural rules by the prosecutor investigating his case which could have been examined by the appellate courts over the course of the criminal proceedings opened against him, particularly since the said proceedings were still pending before the domestic courts.
25.
By a final order of 26 June 2012 the Prosecutor’s Office attached to the Court of Cassation dismissed the criminal proceedings opened by the applicant against prosecutors G.B. and L.P. on 4 August 2011 on the ground that no unlawful act had been committed. The applicant did not appeal against the order before the domestic courts.
5.
The applicant’s medical condition
26.
According to the medical papers submitted by the applicant he was suffering from type-two diabetes since 1997.
27.
On 9 March 2010 at 10:30 p.m., prior to being placed in a detention cell, the applicant was examined by the detention centre’s medical nurse. According to the report produced on that day the applicant’s condition was generally good. Also he informed the medial nurse
inter alia
that he required insulin treatment twice a day and that his blood sugar level was high.
28.
On 10 March 2010 the applicant was examined by a specialist doctor in diabetes and nutrition. According to the medical certificate produced on the same day the applicant was following a treatment
inter alia
with two insulin injections per day.
29.
Between 12 March 2010 and 16 May 2012 the applicant was examined by specialist doctors and was tested ten times. According to the medical certificates submitted by him his blood sugar level was high and he continued to receive two injections of insulin per day, but the dosage was increased twice.
6.
Other relevant information
30.
In his initial submission before the court on 22 June 2011 the applicant stated that on 9 March 2010 around 7.30 a.m. two police officers, holding an order to appear before the investigating body (
mandat de aducere
) issued by a prosecutor attached to the N.A.D., took him from his workplace to the N.A.D.’s office. At the N.A.D.’s office he was left to wait in a room until 12 p.m. when the police officers informed him that he needed to retain the services of a legal representative. Around 10 p.m. he was handcuffed and taken to the detention centre. At the detention centre he informed the police guards that he was suffering from diabetes and retinopathy and he had not eaten the entire day. His request for a medical test to be carried out by a doctor was dismissed and he was visited by a nurse.
31.
In his submission before the Court on 16 August 2012 the applicant stated that on 8 March 2010 his two mobile phones were confiscated by the police officers who accompanied him to the N.A.D.’s office without producing a report attesting to the confiscation measure. Also, he was denied contact with his family and he was not allowed to retain the services of a chosen legal representative. During his placement in police custody he was not provided with adequate food for his condition or with plates, glasses or cutlery to be able to eat his food.
B.
Relevant domestic law
32.
The definition of the order to appear before the courts (
mandatul de aducere
) was, at the material time, provided for by Article 183 of the Romanian Criminal Procedure Code and reads as follows:
Article 183
“(1) A person may be brought before [a] criminal-investigation body or [a] court on the basis of an order to appear,..., if, having been previously summoned, he/she has not appeared, and his/her hearing or presence is necessary.
(2) An offender or a defendant may be brought [before the authorities] on the basis of an order to appear even before being summoned, if the criminal-investigation body or the court considers that and provides reasons why this measure is necessary for the determination of the case.
”
1.
Invoking Articles 3 of the Convention, the applicant complains that he had not been provided with any food for the period he spent under the police officers’ control and at the National Anticorruption Department for questioning in spite of his medical condition. In addition, after he was placed in police custody for twenty four hours he was not allowed access to adequate medical treatment for his condition in so far as he was not examined by a doctor and he was allowed delayed access to insulin treatment. Also, during his placement in police custody he was not provided with adequate food for his condition and he was not given cutlery and plates in order to be able to receive food in proper conditions.
2.
Relying on Article 5 of the Convention the applicant complains that there had been no reasonable suspicion for his placement in police custody, that he had been unlawfully detained for the period he spent under the police officers’ control and at the National Anticorruption Department’s Office for questioning prior to his placement in police custody as well as after his placement in police custody. Lastly, he argued that he had not been informed promptly of the reasons for his detention.
3.
Invoking Article 6 of the Convention the applicant complains of a breach of his right to fair trial in so far as the Court of Cassation lacked impartiality and failed to provide reasons for its decisions delivered in the criminal proceedings opened by him against prosecutors G.B. and L.P. In addition, in respect of the proceedings which ended by the final judgments of 28 March and 12 April 2012 the courts failed to hear G.B. and L.P. and examined his complaints without being provided with a copy of the criminal investigation files by the Prosecutor’s Office. Moreover, the prosecutor arguing the cases presented his argument for the dismissal of the cases from the same podium that was occupied by the court’s bench. Furthermore, the domestic legislation prevented him from lodging appeals on points of law against the judgments of 28 March and 12 April 2011 and therefore his appeals on points of law and unconstitutionality objections raised after the said judgments became final were dismissed as inadmissible by final judgments delivered in private. Lastly, he did not have access to the list of judges that examined his appeals on points of law against the judgments of 28 March and 12 April 2011 and was unable to establish if they had been the same judges that examined his case as a first instance court and to lodge a challenge against them if that was the case.
Relying on the same Articles of the Convention the applicant complains of the unfairness of the criminal proceedings opened against him in so far as the first instance court lacked impartiality and dismissed all the evidence requested by the defence and sentenced him on 17 March 2011 exclusively on the basis of witness testimonies obtained from witnessed that had not been summoned before the court. In addition, he was not allowed to retain the services of a chosen legal representative after he was taken to the National Anticorruption Department’s Office.
4.
Invoking Article 8 of the Convention the applicant complains that the National Anticorruption Department allegedly continued to secretly and unlawfully survey his and his family’s telephone conversations in the absence of an authorisation during the course of the judicial investigation carried out by the domestic courts in respect of the criminal proceedings opened against him. In addition, the authorities unlawfully surveyed his electronic mail correspondence before June 2010. Moreover, the applicant was allegedly not allowed to contact his family after he was taken to the National Anticorruption Department’s Office.
5.
Relying expressly or in substance on Article 13 of the Convention the applicant complains, in respect of his allegations raised under Articles 3, 5 and 6 of he Convention, that the Romanian law does not provide an effective remedy to protect the individual against abuses and offences committed by prosecutors as the authorities did not open criminal proceedings against prosecutors G.B. and L.P.
6.
Invoking in substance Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention the applicant complains that after he was taken to the National Anticorruption Department’s Office, the police officers accompanying him confiscated his two mobile phones without producing a confiscation report.
1.
Considering his medical condition, did the applicant’s inability to have access to food for the period he spent under the police officers’ control and at the National Anticorruption Department’s Office for questioning prior to his placement in police custody amount to inhuman and degrading treatment in breach of his rights guaranteed by Article 3 of the Convention?
2.
Was the applicant deprived of his liberty in breach of Article 5 § 1 of the Convention for the period he spent under the police officers’ control and at the National Anticorruption Department’s Office for questioning prior to his placement in police custody?
3.
Did the applicant have an effective remedy for his complaints concerning the alleged lack of food and unlawfulness of his deprivation of liberty for the period he spent under the police officers’ control and at the National Anticorruption Department’s Office for questioning prior to his placement in police custody, as required under Article 13 of the Convention? In particular, did the criminal complaints lodged by the applicant against the prosecutors investigating his case amount to an effective remedy within the meaning of the Convention? If so, did the applicant lodge the above-mentioned complaints before the Court within the six-months time limit?