Primă cerere nr. 3967/09 Ali KERIMLI împotriva Azerbaidjanului depusă la 16 ianuarie 2009 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Ali Amirhuseyn oglu Kerimli, este un cetățen azerbaidjan care locuiește în Baku. El este reprezentat în fața Curții de către dl Aliyev, un avocat care practică în Baku. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Pe 10 septembrie 1994, reclamantul a fost arestat în timpul unei demonstrații organizate de Partidul Frontului Popular și a fost dus la Departamentul de Poliție Șef al orașului Baku, unde se presupune că o grenadă de mână a fost găsită în buzunarul jachetei costumului său. Potrivit reclamantului, costumul a fost achiziționat înainte de demonstrație și el nu a avut timp să îndepărteze cusăturile producătorului de închidere buzunare și, prin urmare, nu ar fi putut plasa nimic fizic în buzunare. În aceeași zi, au fost inițiate proceduri penale împotriva reclamantului în temeiul articolului 220 (deținerea ilegală a armelor) din vechiul Cod Penal. La 24 septembrie 1994, el a fost eliberat de la detenție. La 21 decembrie 1995, procedura penală, care era încă în faza anchetei, a fost suspendată. La alegerile parlamentare din 1995 și 2000, reclamantul a fost ales în Adunarea Națională pentru două mandate consecutive și a fost membru al parlamentului până în 2005. În iunie 2006, pașaportul regulat al reclamantului, care a fost eliberat în 2001, a expirat. Înainte de aceasta, reclamantul a fost emis un pașaport regulat în 1996, precum și pașaporturile diplomatice în 1998 și 2003 ( reclamantul nu a specificat data expirării pașaporturilor diplomatice). În iunie 2006, reclamantul a solicitat Departamentului de înregistrare a pașaportului al Ministerului Afacerilor Interne („PRD”) pentru un nou pașaport. Cu toate acestea, potrivit reclamantului, cererea sa a fost respinsă în mod „oficial” și reclamantul a fost informat că PRD nu are nicio informație cu privire la rezultatul procedurii penale instituite în 1994. I s-a spus că, întrucât DPR nu a putut emite pașapoarte persoanelor împotriva cărora au fost întârziate procedurile penale, reclamantul a trebuit să prezinte o declarație din partea autorităților competente ale urmăririi judiciare care confirmă că procedurile penale au fost întrerupte. În urma unei anchete cu Departamentul de Poliție șef al orașului Baku, reclamantul a descoperit că procedurile penale instituite în 1994 au fost transferate la Procurorul din districtul Nasim și suspendate la 21 decembrie 1995, dar nu au fost niciodată întrerupte. Succesiv, reclamantul s-a plâns de faptul că autoritățile nu au întrerupt procedurile și ca urmare a incapacității sale de a primi un pașaport în Biroul Procurorului General, în Biroul Procurorului din Baku, în Biroul Procurorului din districtul Nasimi și în Ministerul Afacerilor Interne, dar nu are niciun folos. În septembrie 2006, reclamantul a depus o acțiune civilă împotriva DPR și a procurorului districtual Nasimi, cerând instanței de a ordona DPR să-i elibereze un pașaport și de a ordona procurorului să „scădeze restricția privind libertatea de circulație” prin discontinuarea procedurii penale instituite în 1994. El a remarcat că, în conformitate cu vechiul Cod Penal, perioada de prescripție pentru infracțiunile penale în temeiul articolului 220 din vechiul Cod Penal a fost de cinci ani de la data presupusei comisii a infracțiunii penale, în timp ce în conformitate cu noul Cod Penal din 2000 perioada de prescripție pentru aceeași infracțiune a fost de șapte ani. Prin urmare, el a susținut că procedura ar fi trebuit să fie întreruptă în urmă cu mulți ani din cauza expirării perioadei de prescripție. La 2 noiembrie 2006, Curtea de District Nasim a respins cererea reclamantului ca fiind neconvenționată. Acesta a remarcat faptul că Procurorul de District Nasim a răspuns la cererile reclamantului prin a-l consilia să solicite DPR și că reclamantul nu a putut demonstra că DPR a încălcat drepturile sale. La 14 martie 2007, Curtea de Apel a menținut hotărârea Curții de District Nasim din aceleași motive și a adăugat, de asemenea, că reclamantul nu a reușit să recurgă la decizia din 21 decembrie 1995 privind suspendarea procedurii penale în conformitate cu procedura relevantă de supraveghere judiciară. La 15 februarie 2008, Curtea Supremă a anulat hotărârea Curții de Apel și a încheiat procedura civilă. Acesta a remarcat faptul că plângerile formulate de reclamant, și mai ales plângerea sa cu privire la neîncheierea procedurii penale, au fost examinate în cadrul procedurii penale și nu în cadrul procedurii civile în temeiul normelor de procedură civilă. Reclamantul a fost sfătuit să depună o plângere împotriva acțiunilor autorităților fiscale în conformitate cu dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Penală („CCRP”) privind supravegherea judiciară. În mai 2008, reclamantul a depus o astfel de plângere în cadrul procedurii de supraveghere judiciară prevăzute de art. 449 din CCRP, cerând instanței să întrerupă procedura penală instituită în 1995 datorită expirării perioadei de prescripție. La 28 mai 2008, Curtea de District Nasim a respins această plângere, menționând că, în timp ce CCrP a prevăzut dreptul de a se plânge împotriva hotărârii unei autorități de urmărire penală de a întrerupe procedura, același Cod nu prevedea dreptul de a se plânge împotriva incapacității autorității de judecată de a pronunța o decizie de a întrerupe procedura. Prin urmare, Curtea nu a putut ordona procurorul din districtul Nasim să înceteze procedura. În plus, Curtea a remarcat că nu are competența în temeiul CCrP de a întrerupe procedura în sine. La 22 iulie 2008, Curtea de Apel Baku a susținut decizia Curții din districtul Nasim. În legătură cu procedurile civile care s-au încheiat la 15 februarie 2008 și cu procedurile de supraveghere judiciară care s-au încheiat la 22 iulie 2008, reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 din Convenție că, datorită diferitelor deficiențe presupuse comise de instanțe interne, dreptul său de acces la instanță și dreptul la o decizie motivată au fost încălcat. El plânge, de asemenea, că aceste două seturi de proceduri nu au respectat cerința de „tempă rezonabilă” în temeiul articolului 6. Reclamantul se plâng în temeiul articolului 8 din Convenție că refuzul de a-l emite un pașaport a restricționat libertatea de circulație și a încălcat dreptul său de a respecta viața privată. A fost pusă vreo restricție pe dreptul reclamantului de a părăsi teritoriul statului contestat, astfel cum este garantat de art. 2 § 2 din Protocolul nr. 4? Dacă este cazul, această restricție a fost în conformitate cu legea și necesară în temeiul articolului 2 § 3 din Protocolul nr. 4? Solicitarea reclamantului pentru reînnoirea pașaportului său a fost respinsă și, dacă este cazul, pe ce motive? A existat vreo ingerință în dreptul reclamantului de a respecta viața sa privată, în sensul articolului 8 § 1 din Convenție, din cauza incapacității sale de a obține un nou pașaport? Dacă da, a fost această interferență în conformitate cu legea și necesară în sensul articolului 8 § 2? Având în vedere că noul Cod penal a intrat în vigoare la 1 septembrie 2000, ce lege penală a aplicat procedurii penale instituite împotriva reclamantului în 1994? Care au fost dispozițiile relevante ale acestei legi penale privind suspendarea și întreruperea procedurilor (cause, termene, etc.), precum și privind perioada de prescripție aplicabilă (statutul de limitări) pentru a aduce o persoană la responsabilitate penală? Părțile sunt solicitate să își justifice răspunsurile prin prezentarea de copii cu textul complet autentic al dispozițiilor legislației penale aplicabile și/sau a jurisprudenței interne relevante. Guvernul este invitat să prezinte copii cu privire la: (a) documente privind toate măsurile procedurale luate în cadrul procedurii penale instituite împotriva reclamantului în 1994, inclusiv, în special, decizia privind suspendarea procedurii luate în 1995; și (b) toate documentele oficiale (deciziile, scrisorile, etc.) prin care Departamentul de înregistrare a pașaportului al Ministerului Afacerilor Interne a răspuns la cererea reclamantului pentru un nou pașaport. Acestea sunt, de asemenea, solicitate să furnizeze informații despre pașaporturile regulate și diplomatice emise reclamantului între 1994 și 2006 (date de eliberare, expirare, etc.).
Application no. 3967/09
Ali KERIMLI
against Azerbaijan
lodged on 16 January 2009
The applicant, Mr Ali Amirhuseyn oglu Kerimli, is an Azerbaijani national who lives in Baku. He is represented before the Court by Mr
I.
Aliyev, a lawyer practising in Baku.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
The applicant is an opposition politician.
On 10 September 1994 the applicant was arrested during a demonstration organised by the Popular Front Party and taken to the Baku City Chief Police Department where a hand grenade was allegedly found in the pocket of his suit’s jacket. According to the applicant, the suit had been acquired before the demonstration and he had not had time to remove the manufacturer’s stitches sealing the pockets and, therefore, would not have been able to physically place anything inside the pockets.
On the same day, criminal proceedings were instituted against the applicant under Article 220 (illegal possession of weapons) of the old Criminal Code. On 24 September 1994 he was released from detention.
On 21 December 1995 the criminal proceedings, which were still at the investigation stage, were suspended. The applicant was not informed about this decision at that time.
At the 1995 and 2000 parliamentary elections, the applicant was elected to the National Assembly for two consecutive terms and served as a parliament member until 2005.
In June 2006 the applicant’s regular passport, which had been issued in 2001, expired. Prior to that, the applicant had been issued a regular passport in 1996, as well as diplomatic passports in 1998 and 2003 (the applicant did not specify the dates of expiry of the diplomatic passports).
In June 2006 the applicant applied to the Passport Registration Department of the Ministry of Internal Affairs (“the PRD”) for a new passport. However, according to the applicant, his application was rejected in an “informal” manner and the applicant was informed that the PRD had no information of the outcome of the criminal proceedings instituted in 1994. He was told that, as the PRD could not issue passports to persons against whom criminal proceedings were pending, the applicant had to provide a statement from the relevant prosecution authorities confirming that the criminal proceedings had been discontinued.
Following an inquiry with the Baku City Chief Police Department, the applicant discovered that the criminal proceedings instituted in 1994 had been transferred to the Nasimi District Prosecutor’s Office and suspended on 21 December 1995, but were never discontinued.
Subsequently, the applicant complained about the authorities’ failure to discontinue the proceedings and his resulting inability to receive a passport to the Prosecutor General’s Office, the Baku City Prosecutor’s Office, the Nasimi District Prosecutor’s Office and the Ministry of Internal Affairs, but to no avail.
In September 2006 the applicant lodged a civil action against the PRD and the Nasimi District Prosecutor’s Office, asking the court to order PRD to issue him a passport and to order the prosecutor’s office to “remove the restriction on his freedom of movement” by discontinuing the criminal proceedings instituted in 1994. He noted that, under the old Criminal Code, the prescription period for the criminal offence under Article 220 of the old Criminal Code was five years from the date of alleged commission of the criminal offence, while under the new Criminal Code of 2000 the prescription period for the same offence was seven years. He therefore argued that the proceedings should have been discontinued many years ago owing to the expiry of the prescription period.
On 2 November 2006 the Nasimi District Court rejected the applicant’s claim as unsubstantiated. It noted that the Nasimi District Prosecutor’s Office had responded to the applicant’s requests by advising him to apply to the PRD and that the applicant had been unable to demonstrate that the PRD had breached his rights.
On 14 March 2007 the Court of Appeal upheld the Nasimi District Court’s judgment on the same grounds, and also added that the applicant had failed to appeal the decision of 21 December 1995 on suspension of the criminal proceedings under the relevant procedure of judicial supervision.
On 15 February 2008 the Supreme Court quashed the Court of Appeal’s judgment and terminated the civil proceedings. It noted that the complaints raised by the applicant, and more specifically his complaint concerning the prosecution authorities’ failure to discontinue the criminal proceedings, were subject to examination under the criminal procedure and not in the civil proceedings under the rules of civil procedure. The applicant was advised to lodge a complaint against the prosecution authorities’ actions under the relevant provisions of the Code of Criminal Procedure (“the CCrP”) on judicial supervision.
In May 2008 the applicant lodged such a complaint under the procedure of judicial supervision provided by Article 449 of the CCrP, asking the court to discontinue the criminal proceedings instituted in 1995 owing to the expiry of the prescription period.
On 28 May 2008 the Nasimi District Court rejected this complaint, noting that, while the CCrP provided for a right to complain against a prosecution authority’s decision to discontinue the proceedings, the same Code did not provide for a right to complain against the prosecuting authority’s failure to deliver a decision to discontinue the proceedings. Therefore, the court could not order the Nasimi District Prosecutor’s Office to discontinue the proceedings. Furthermore, the court noted that it had no competence under the CCrP to discontinue the proceedings itself.
On 22 July 2008 the Baku Court of Appeal upheld the decision of the Nasimi District Court. No further appeal lay against the Baku Court of Appeal’s decision.
1.
In connection with the civil proceedings that ended on 15 February 2008 and the judicial supervision proceedings that ended on 22 July 2008, the applicant complains under Article 6 of the Convention that, owing to various alleged shortcomings committed by the domestic courts, his right of access to court and right to a reasoned decision were breached. He also complains that these two sets of proceedings did not comply with the “reasonable time” requirement under Article 6.
2.
The applicant complains under Article 8 of the Convention that the refusal to issue him a passport restricted his freedom of movement and was in breach of his right to respect for private life.
1.
Was any restriction placed on the applicant’s freedom to leave the territory of the respondent State, as guaranteed by Article 2 § 2 of Protocol No. 4? If so, was that restriction in accordance with the law and necessary in terms of Article 2 § 3 of Protocol No. 4? Was the applicant’s application for a renewal of his passport rejected and, if so, on what grounds?
2.
Has there been an interference with the applicant’s right to respect for his private life, within the meaning of Article 8 § 1 of the Convention, on the account of his inability to obtain a new passport? If so, was that interference in accordance with the law and necessary in terms of Article 8 § 2?
3.
Given that the new Criminal Code came into effect on 1
September
2000, what criminal law applied to the criminal proceedings instituted against the applicant in 1994? What were the relevant provisions of that criminal law concerning the suspension and discontinuation of proceedings (grounds, time-limits, and so on), as well as concerning the applicable prescription period (statute of limitations) for bringing a person to criminal responsibility? The parties are requested to substantiate their answers by submitting copies of the full authentic texts of the applicable criminal law provisions and/or relevant domestic jurisprudence.
4.
The Government are requested to submit copies of: (a)
documents concerning all the procedural steps taken in the criminal proceedings instituted against the applicant in 1994, including in particular the decision on suspension of the proceedings taken in 1995; and (b)
any and all official documents (decisions, letters, and so on) by which the Passport Registration Department of the Ministry of Internal Affairs responded to the applicant’s application for a new passport. They are also requested to provide information about the regular and diplomatic passports issued to the applicant between 1994 and 2006 (dates of issuance, expiry, and so on).