HÁBENCZIUS v. HUNGARY
HÁBENCZIUS v. HUNGARY (CtEDO, 2013)
SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 44473/06 Marianne HÁBENCZIUS împotriva Ungariei depusă la 18 octombrie 2006 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dna Marianne Hábenccius, este un național maghiar, născut în 1969 și locuiește în Budapesta. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl M. Róth, un avocat care practică în Budapesta. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. În perioada materială, reclamantul locuia în Statele Unite. La 14 ianuarie 2001, a sosit în Ungaria cu o vizită. Avea un laptop cu care ea nu a declarat vamalului aeroportului, deoarece constituia o „poziție de călătorie”, scutită de taxe vamale, în sensul articolului 110 din Legea nr. C din 1995 și al articolului 185 alineatul (3) din decretul de punere în aplicare al Actului. Deși ea a specificat autorităților că locuiește în străinătate și nu a avut nici o intenție de a importa laptop-ul în Ungaria, dar a avut intenția de a-l duce înapoi în Statele Unite la plecare, autoritatea vamală a confiscat laptop-ul și a depus un raport penal, acuzând reclamantul cu contrabanda. La 28 aprilie 2001, procurorul public din districtul Budapesta X/XVII a preferat o factură de inculpare, la 9 mai 2001, Curtea Centrală de District a Pest, fără a desfășura o audiere, a constatat că reclamantul este vinovat, a impus o amendă și a ordonat eliberarea laptopului pe plata a altor 100.000 de forinti maghiari ca „valoare echivalentă cu confiscarea” (elkobzás á eső érték La 23 iunie 2001, reclamantul a apelat, cerând achitarea sa. Nu a avut loc o audiere ulterior, iar laptop-ul a rămas în criză. La 24 aprilie 2006, Curtea de District a constatat că cazul a fost interzis și a întrerupt procedura (B.XVII.1810/2001/5). Aceasta a ordonat eliberarea laptop-ului. Această decizie a devenit finală la 2 iunie 2006. La 28 iunie 2006, autoritatea vamală a invitat reclamantul să recupereze laptopul. Reclamantul susține că, în timpul acestei proceduri, s-a întors în Ungaria. În ceea ce privește repatrierea, ea ar fi putut importa lucrurile sale, inclusiv laptopul, fără vamă. Cu toate acestea, eliberarea acestuia a fost în aceste circumstanțe supusă plății taxei vamale. Între timp, laptop-ul a devenit tehnic depășit și, prin urmare, fără valoare, a decis să-l reîntoarcă în Statele Unite, în loc să-l recupereze. COMPLAINTE Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la protragerea procedurii. În plus, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, se plânge că laptopul ei a fost de cinci ani în criză nejustificată și în cele din urmă a pierdut valoarea. Lungimea procedurii penale în acest caz a fost încălcată de cerința de „tempă rezonabilă” a articolului 6 § 1 din Convenție? Reclamantul a fost privat de posesiunile sale în conformitate cu condițiile prevăzute de lege, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. Dacă da, a fost necesară această interferență pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânzile generale sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități? Această interferență impune reclamantului o sarcină individuală excesivă (a se vedea Immobiliare Saffi v. Italia, [GC], nr. 22774/93, § 59, ECHR 1999-V), având în vedere că, pentru aproape cinci ani, nu a fost luată nicio acțiune în cazul de către autoritățile și în acest timp proprietatea în cauză și-a pierdut valoarea?