SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cerere nr. 16986/12 AENACHE împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află la 5 februarie 2013 într-o Cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, judecători și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 13 martie 2012, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, dl Alexandru Enache, este un resortisant român născut în 1973 și rezident la București. Circumstanțele din cauza faptelor cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura penală împotriva reclamantului Printr-un rechizitoriu din 12 martie 2009, Parchetul din apropierea Tribunalului de Primă Instanță din București l-a trimis pe reclamant în judecată pe șefii de dilapidare și fals. Reclamantul nu a fost pus în arest provizoriu. Prin hotărârea din 25 mai 2011, Tribunalul de Primă Instanță din București l-a condamnat la șapte ani de închisoare pentru dilapidare și falsitate. Tribunalul a întemeiat această hotărâre pe numeroase elemente de probă, inclusiv documentele contabile ale societății. Cu toate acestea, Curtea a constatat că nu a fost posibilă din motive obiective și, pe baza jurisprudenței, pe baza jurisprudenței, nu s-a bazat pe faptul că reclamantul a fost numit director de vânzări, depozițiile a douăzeci și cinci de martori și concluziile a două expertize contabile și grafologice și motivarea pe termen lung a reclamantului. Calabro c. Italia și Germania ((dec.), n 59895/00, CEDH 2002 V) și Delta c. Franța (19 decembrie 1990, seria A n 191 A) au considerat că depozițiile acestor martori nu au un caracter determinant. Instanța concluzionează că reclamantul falsificase mai multe facturi fiscale și a considerat că este adecvată o sumă de aproximativ 600 000 de lei românești care aparțin patrimoniului societății. Tribunalul a confirmat, de asemenea, sechestrarea apartamentului reclamantului, măsură care fusese decisă anterior prin ordonanță din partea Parchetului, pentru a garanta repararea prejudiciului cauzat societății. La 25 mai 2012, Curtea de Apel din București a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță. Instanța de apel a statuat că Tribunalul de Primă Instanță a examinat în mod echitabil elementele de probă și că reclamantul a beneficiat de dreptul la apărare, deoarece anchetarea cauzei fusese amânată de mai multe ori pentru a putea beneficia de serviciile unui avocat și că a fost, de asemenea, reprezentat de avocați numiți din oficiu. În ceea ce privește, în special, argumentele reclamantului întemeiate pe neconstituționalitatea standardelor de procedură care prevedeau doar o singură cale de atac în cauze precum a sa, Curtea de apel a considerat că excepția este admisibilă, dar nu a avut niciun impact asupra drepturilor sale. Instanța de apel a considerat că reclamantul a dispus de o cale de atac devolutivă în cadrul căreia au fost analizate toate elementele de fapt și de drept. Instanța de apel a făcut trimitere la excepția Curții Constituționale. Reclamantul nu a furnizat indicații cu privire la urmările acestei proceduri. Solicitări de amânare a executării pedepsei Reclamantul a formulat mai multe cereri de amânare a executării pedepsei, pe motiv că familia sa se confrunta cu dificultăți financiare și că nu putea ocupa de educația celor trei copii minori ai săi, inclusiv un copil de câteva luni. Prin hotărârea din 27 martie 2012, Tribunalul de Primă Instanță din București și-a respins cererea, considerând că reclamantul nu a demonstrat circumstanțele excepționale care justifică amânarea executării pedepsei. În ceea ce privește dispozițiile legale care permit amânarea executării pedepsei mamelor condamnate până la prima aniversare a copilului lor, instanța a statuat că acestea erau de interpretare strictă și că reclamantul nu putea solicita aplicarea lor prin analogie. La recursul reclamantului, tribunalul departamental din București a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță printr-o hotărâre din 7 mai 2012. Prin hotărârea din 13 iunie 2012, Tribunalul de Primă Instanță din București a respins o nouă cerere din aceleași motive. Recursul în recurs al reclamantului a fost respins printr-o hotărâre din 17 iulie 2012 a Tribunalului de Primă Instanță din București. Reclamantul nu a trimis copia acestei hotărâri. Condițiile de detenție 10. În decembrie 2011, reclamantul a fost încarcerat pentru a-și ispăși pedeapsa. El a fost reținut succesiv la casa reținută a secției 4 de poliție din București (1 -13 decembrie 2011) și în închisorile din București. Rahova (13-20 decembrie 2011) și Magineni (din 9 ianuarie 2012 până la o dată nespecificată în februarie 2012), precum și la spitalul din Rahova (20 decembrie 2011-9 ianuarie 2012). Este în prezent deținut la închisoarea din București-Rahova. 11. El descrie condiții similare de detenție în cele trei penitenciare în care a fost ținut, inclusiv suprapopularea, absența luminii și ventilației naturale, condițiile igienice precare și limitarea apei potabile. Dilapidarea este definită ca o acțiune de posesie, utilizare sau trafic de bani, valori sau alte bunuri pe care un funcționar le administrează. Art. 147 alin. (2) definește noțiunea de "oficial" ca incluzând, de asemenea, persoanele care exercită atribuții în serviciul unei alte persoane juridice decât autoritățile și instituțiile publice. 13. La art. 453 alineatul (1) litera (b) permite amânarea executării pedepsei cu închisoarea pentru femeile condamnate care sunt însărcinate sau au un copil mai mic de un an. 14. Un rezumat al dispozițiilor dreptului intern relevant privind dreptul persoanelor deținute, și anume ordinul de urgență al statului n 56/2003 privind drepturile persoanelor care execută o pedeapsă privată de libertate ( Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de condițiile de detenție în diferitele instituții în care a fost încarcerat. 16. Invocând art. 6 alineatul (1) și art. 3 din Convenție, se plânge de încălcarea dreptului său la un proces echitabil. În primul rând, acesta susține încălcarea dreptului său la apărare pe motiv că, în cadrul procedurii penale împotriva sa, instanțele naționale ar fi refuzat ofertele sale de probă, în special audierea anumitor martori și că tribunalul nu l-a ascultat în mod direct. În al doilea rând, acesta consideră că a fost condamnat în mod eronat. În al treilea rând, se plânge de respingerea cererilor sale de încetare a executării pedepsei. 17. Invocând art. 6 alineatul (2), el susține că nu a beneficiat de prezumția de nevinovăție a faptului că autoritățile au decis sechestrarea apartamentului său. 18. Invocând art. 7 din Convenție, el consideră că a fost condamnat în absența unei baze legale, deoarece nu a fost oficial 19. Invocând art. 8 din Convenție, el se plânge că condamnarea sa penală i-a afectat viața de familie, deoarece detenția sa laică împiedică să-și sprijine financiar familia și să aibă grijă de cei trei copii minori ai săi. 20. Invocând art. 9 din Convenție, acesta a invocat o încălcare a dreptului său la libertatea religioasă, pe motiv că autoritățile din statul membru în cauză împiedică intrarea la locul de muncă. 21. Invocând art. 13 din Convenție, el se plânge că nu a beneficiat de o acțiune efectivă deoarece a beneficiat de o cale de atac și că procedura în recurs inițiată în fața instanței de apel din București ar fi avut un caracter pur formal. 22. Invocând art. 14 din Convenția combinată cu art. 8 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 12, el consideră că este victima unei discriminări, pe de o parte, din cauza dispozițiilor legale care permit amânarea executării pedepsei numai pentru mamele condamnate până la prima aniversare a copilului lor și, pe de altă parte, din cauza etniei sale rome și a calității sale de avocat. Reclamantul se plânge că a fost supus, în timpul detenției sale, unor tratamente în conformitate cu art. 3 din Convenție, care este astfel formulată: mai mult de jumătate nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Grief tras din articolele 14 coroborate cu art. 8 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția 25. Reclamantul se plânge că a suferit, din cauza unui cadru legislativ restrictiv, o discriminare în exercitarea dreptului la respectarea vieții de familie, deoarece normele procedurale românești permit doar mamelor unui copil mai mic de un an să obțină amânarea executării pedepsei cu închisoarea. art. 14 Execuția drepturilor și libertăților recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurată, fără deosebire, bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice altă opinie, origine națională sau socială, la adresa unei minorități naționale, avere, naștere sau orice altă situație. art. 8 Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale, a domiciliului și a corespondenței sale. Nu poate interveni o autoritate publică în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, binele public să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea, sau să protejeze drepturile și libertățile da . ) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12 la Convenție. Curtea va examina acest aspect numai din perspectiva articolului 14 coroborat cu art. 8 din Convenție ( mutatis mutandis Konstantin Markin c. Rusia [GC], n 30078/06, § 130, CEDH 2012 (extracturi) 27. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Alte obiecțiuni 28. În ceea ce privește celelalte obiecțiuni, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a constatat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. 29. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este în mod clar greșit întemeiată și că trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatele (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului retrași în temeiul articolului 3 din Convenție și al articolului 14 coroborat cu art. 8 din Convenție Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Marialena Tsirli Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
16986/12
Alexandru ENACHE
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 5 février 2013 en une Chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Nona Tsotsoria,
Kristina Pardalos,
Johannes Silvis,
Valeriu Grițco,
juges,
et de Marialena Tsirli,
greffière adjointe de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 13 mars 2012,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Alexandru Enache, est un ressortissant roumain né en 1973 et résidant à Bucarest.
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
1.
La procédure pénale à l’encontre du requérant
3.
Par un réquisitoire du 12 mars 2009, le parquet près le tribunal de première instance de Bucarest renvoya le requérant en jugement des chefs de dilapidation et faux. Le requérant ne fut pas placé en détention provisoire.
4.
Par un jugement du 25 mai 2011, le tribunal de première instance de Bucarest le condamna à une peine de sept ans de prison pour dilapidation et faux. Le tribunal fonda ce jugement sur de nombreux éléments de preuve, dont les documents comptables de la société «
U
» qui employait le requérant comme directeur des ventes, les dépositions de vingt-cinq témoins et les conclusions de deux expertises comptable et graphologique et motiva longuement sa décision. S’agissant notamment de l’audition de quatre témoins qu’avait demandée le requérant, le tribunal constata qu’elle n’avait pas été possible pour des raisons objectives et, se fondant sur la jurisprudence
Calabro c. Italie et Allemagne
((déc.), n
o
2002
‑
V) et
Delta c. France
(19 décembre 1990, série A n
o
191
‑
A) jugea que les dépositions de ces témoins n’avaient pas un caractère déterminant. Le tribunal conclut que le requérant avait falsifié plusieurs factures fiscales et s’était approprié une somme d’environ 600
000 lei roumains appartenant au patrimoine de la société «
U
». Le tribunal confirma également le séquestre de l’appartement du requérant, mesure qui avait été antérieurement décidée par ordonnance du parquet, afin de garantir la réparation du préjudice que le requérant avait causé à la société «
U
».
5.
Sur pourvoi en recours du requérant, par un arrêt du 25
novembre
2011, mis au net le 25 mai 2012, la cour d’appel de Bucarest confirma le jugement rendu en premier ressort. La cour d’appel jugea que le tribunal de première instance avait équitablement examiné les éléments de preuve et que le requérant avait bénéficié des droits de la défense, car l’examen de l’affaire avait été ajourné à plusieurs reprises pour qu’il puisse bénéficier des services d’un avocat et qu’il avait été aussi représenté par des avocats nommés d’office.
6.
S’agissant, plus particulièrement, des arguments du requérant tirés de l’inconstitutionnalité des normes de procédure qui ne prévoyaient qu’une seule voie de recours dans des affaires comme la sienne, la cour d’appel jugea l’exception recevable, mais sans incidence sur ses droits. La cour d’appel estima que le requérant avait disposé d’une voie dévolutive de recours dans le cadre de laquelle tous les éléments de fait et de droit avaient été analysés. La cour d’appel renvoya l’exception à la Cour Constitutionnelle. Le requérant n’a pas fourni d’indications concernant les suites de cette procédure.
2.
Demandes de report de l’exécution de la peine
7.
Le requérant forma plusieurs demandes de report de l’exécution de la peine, aux motifs que sa famille éprouvait des difficultés financières et qu’il ne pouvait pas s’occuper de l’éducation de ses trois enfants mineurs, dont un bébé de quelques mois.
8.
Par un jugement du 27 mars 2012, le tribunal de première instance de Bucarest rejeta sa demande, jugeant que le requérant n’avait pas fait la preuve des circonstances exceptionnelles justifiant le report de l’exécution de sa peine. S’agissant des dispositions légales qui autorisent le report de l’exécution de la peine des mères condamnées jusqu’au premier anniversaire de leur enfant, le tribunal jugea qu’elles étaient d’interprétation stricte et que le requérant ne pouvait pas demander leur application par analogie. Sur pourvoi en recours du requérant, le tribunal départemental de Bucarest confirma le jugement rendu en premier ressort par un arrêt du 7
mai 2012.
9.
Par un jugement du 13 juin 2012, le tribunal de première instance de Bucarest rejeta une nouvelle demande pour les mêmes motifs. Le pourvoi en recours du requérant fut rejeté par un arrêt du 17 juillet 2012 du tribunal de Bucarest. Le requérant n’a pas envoyé la copie de cet arrêt.
3.
Les conditions de détention
10.
Le 1
er
décembre 2011, le requérant fut incarcéré en vue de purger sa peine. Il fut successivement détenu à la maison d’arrêt de la 4
ème
section de police de Bucarest (1
er
-13 décembre 2011) et dans les prisons de Bucarest
‑
Rahova (13-20 décembre 2011) et Mărgineni (du 9 janvier 2012 à une date non précisée en février 2012) ainsi qu’à l’hôpital pénitentiaire de Rahova (20 décembre 2011-9 janvier 2012). Il est actuellement détenu à la prison de Bucarest-Rahova.
11.
Il décrit des conditions de détention similaires dans les trois établissements pénitentiaires où il a été détenu, notamment la surpopulation, l’absence de lumière et de ventilation naturelles, les conditions hygiéniques précaires et la limitation de l’eau potable.
B.
Le droit interne pertinent
12.
Le Codé pénal roumain incrimine à l’article 215
1
la dilapidation qu’il définit comme l’action de prise de possession, d’usage ou de trafic
d’argent, des valeurs ou d’autres biens qu’un fonctionnaire gère. L’article 147 § 2 définit la notion de «
fonctionnaire
» comme incluant également les personnes qui exercent des attributions au service d’une
personne morale autre que les autorités et institutions publiques.
13.
L’article 453 § 1 b) autorise le report de l’exécution de la peine de prison pour les femmes condamnées qui sont enceintes ou qui ont un enfant de moins d’un an.
14.
Un résumé des dispositions du droit interne pertinent relatif au droit des personnes détenues, à savoir l’ordonnance d’urgence du Gouvernement n
o
56/2003 concernant les droits des personnes exécutant une peine privative de liberté (« l’OUG n
o
56/2003 ») et la loi n
o
275/2006 sur l’exécution des peines (« la loi n
o
275/2006 »), est présenté dans l’affaire
Marcu c. Roumanie
(n
o
43079/02, § 42, 26 octobre 2010).
15.
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint des conditions de sa détention dans les différents établissements où il a été incarcéré.
16.
Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention, il se plaint d’une violation de son droit à un procès équitable. Premièrement, il allègue la violation de ses droits de la défense au motif que, dans la procédure pénale à son encontre, les juridictions nationales auraient refusé ses offres de preuve, notamment l’audition de certains témoins et que la cour d’appel ne l’a pas entendu directement. Deuxièmement, il estime avoir été condamné à tort. Troisièmement, il se plaint du rejet de ses demandes d’interruption de l’exécution de sa peine.
17.
Invoquant l’article 6 § 2, il prétend ne pas avoir bénéficié de la présomption d’innocence du fait que les autorités ont décidé le séquestre de son appartement.
18.
Invoquant l’article 7 de la Convention, il estime avoir été condamné en l’absence de base légale car il n’était pas «
fonctionnaire
».
19.
Invoquant l’article 8 de la Convention, il se plaint que sa condamnation pénale a affecté sa vie familiale, parce que sa détention l’empêche de soutenir financièrement sa famille et de s’occuper de ses trois enfants mineurs.
20.
Invoquant l’article 9 de la Convention, il allègue une violation de son droit à la liberté de religion, au motif que les autorités pénitentiaires l’empêchent de se rendre à l’église.
21.
Invoquant l’article 13 de la Convention, il se plaint de ne pas avoir bénéficié d’un recours effectif parce qu’il n’a bénéficié que d’une voie de recours et que la procédure en pourvoi en recours qu’il avait initiée devant la cour d’appel de Bucarest aurait eu un caractère purement formel.
22.
Invoquant l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 8 de la Convention et l’article 1 du Protocole n
o
12, il estime être victime d’une discrimination, d’une part, en raison des dispositions légales qui autorisent le report de l’exécution de la peine seulement pour les mères condamnées jusqu’au premier anniversaire de leur enfant et, d’autre part, en raison de son ethnie Rom et de sa qualité d’avocat.
A.
Grief tiré de l’article 3 de la Convention
23.
Le requérant se plaint d’avoir subi, au cours de sa détention, des traitements contraires à l’article 3 de la Convention, qui est ainsi libellé :
« Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants. »
24.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.
B.
Grief tiré des articles 14 combiné avec l’article 8 de la Convention et 1
er
du Protocole n
o
12 à la Convention
25.
Le requérant se plaint d’avoir subi, en raison d’un cadre législatif restrictif, une discrimination dans l’exercice du droit au respect de la vie familiale parce que les normes procédurales roumaines autorisent seulement les mères d’un enfant de moins d’un an à obtenir le report de l’exécution de la peine de prison. Il invoque l’article 14 combiné avec l’article 8 de la Convention, ainsi libellés
:
Article 14
«
La jouissance des droits et libertés reconnus dans la (...) Convention doit être assurée, sans distinction aucune, fondée notamment sur le sexe, la race, la couleur, la langue, la religion, les opinions politiques ou toutes autres opinions, l’origine nationale ou sociale, l’appartenance à une minorité nationale, la fortune, la naissance ou toute autre situation.
»
Article 8
«
1.
Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale, de son domicile et de sa correspondance.
2.
Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien
‑
être économique du pays, à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui.
»
26.
A l’appui de ses allégations de discrimination, le requérant cite également l’article 1 du Protocole n
o
12 à la Convention. La Cour examinera ce grief sous le seul angle de l’article 14 combiné avec l’article 8 de la Convention (
mutatis mutandis
,
Konstantin Markin c.
Russie
[GC], n
o
30078/06, § 130, CEDH 2012 (extraits)).
27.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.
C.
Autres griefs
28.
S’agissant des autres griefs, compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.
29.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et qu’elle doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen des griefs du requérant tirés de l’article 3 de la Convention et de l’article 14 combiné avec l’article 8 de la Convention
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Marialena Tsirli
Josep Casadevall
Greffière adjointe
Président