Rezoluția CM/ResDH(2013)23 [1] Joubert împotriva Franței Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului (solicitarea nr. 30345/05, Hotărârea din 23 iulie 2009, definitivă la 10 decembrie 2009) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că el supraveghează executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "menționate mai jos " Convenția" și "Curtea"), Având în vedere hotărârea definitivă, care a fost transmisă de Curte Comitetului în cauza de mai sus și încălcarea constatată (a se vedea documentul DH-DD(2013) (1) din Convenție, să se conformeze hotărârilor definitive în litigiile la care este parte și că această obligație implică, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte, adoptarea de către autoritățile din statul membru în cauză, dacă este necesar de măsuri individuale pentru a pune capăt încălcărilor constatate și pentru a elimina consecințele acestora, în măsura posibilului de către Restitutio in integrum de măsuri generale de prevenire a unor încălcări similare ; Am invitat guvernul statului pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a se conforma obligațiilor menționate anterior După examinarea bilanțului de acțiune furnizat de guvern care indică măsurile adoptate în vederea executării hotărârii judecătorești, inclusiv informațiile furnizate în ceea ce privește plata satisfacției echitabile acordate de Curte (a se vedea documentul DH-DD(2013) DECLAMENTUL pe care și l-a îndeplinit în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în această cauză și DECIDE d'în . JOUBERT împotriva Franei (n 30345/05) Hotărârea din 23 iulie 2009, definitivă la 10 decembrie 2009 Biland d'action a guvernului francez Această cauză privește intervenia unei legi retroactive în cursul unei proceduri în contestarea redresării fiscale. Această intervenție a legiuitorului, art. 122 din Legea finanțelor pentru 1997, care a avut ca obiect validarea controalelor fiscale efectuate de autoritățile administrative teritorial incompetente, nu a fost justificată de interesul general și a avut ca obiect o sarcină anormală și exorbitantă asupra reclamanților, aducând astfel atingere disproporționată are bunurile lor și rupe echilibrul corect între cerințele de interes general și protejarea drepturilor fundamentale ale persoanelor (încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1). I. Plăți pentru satisfacții echitabile și măsuri individuale Satisfacții echitabile (b) Alte măsuri individuale În hotărârea sa, Curtea a constatat că "reclamanții au recunoscut că au comis o eroare substanțială în declarația lor fiscală. Prin urmare, acțiunea lor s-a referit la un viciu formal în calea procedurii (...)." Aceasta a indicat că "nu este de competența sa să speculeze cu privire la rezultatul redresării fiscale impuse reclamanților, nici cu privire la posibilitatea ca administrația fiscală să le notifice unul nou în cazul în care primul ar fi fost anulat." Prin urmare, Comisia a respins cererea de despăgubire pentru prejudiciul material suferit de reclamanți. Guvernul francez subliniază că procedura fiscală în cauză, care se referea la impozitul pe venit din 1990, este prevăzută. În plus, în conformitate cu Convenția, în special art. 6, redeschiderea procedurii de recurs civil nu ar fi posibilă în acest caz, ținând cont de efectele juridice ale deciziilor judiciare naționale și de necesitatea respectării principiului securității juridice a celorlalte părți la proces. În ceea ce privește problema unei eventuale pierderi de noroc pentru reclamanți, guvernul consideră că, având în vedere raționamentul Curții cu privire la fond și în sprijinul deciziei sale privind satisfacția echitabilă, precum și circumstanțele specifice cauzei, reclamanții nu par să fi suferit consecințe ale încălcărilor constatate care nu ar fi fost compensate prin acordarea unei satisfacții echitabile. Prin urmare, nu este necesară nici o măsură individuală în ceea ce privește natura. II. Măsuri generale Autoritățile consideră că în prezent există convergență între jurisprudențele instanței naționale și ale instanței europene în ceea ce privește controlul legilor de validare în temeiul art. 6 din Convenție și 1 din Protocolul nr. (1) Ele precizează că Curtea de Casație și Consiliul de Stat au adoptat, începând din 2001 și, respectiv, 2004, criteriul de "domeniu de interes general" din 2001 și respectiv 2004, ca fiind singurul care poate justifica legile de validare care afectează drepturile recunoscute de Convenție; de exemplu, hotărârea Curții de Casație (soc.) din 24 aprilie 2001, Asociația Copilului la Chesnay c/Terki sau hotărârea CE (aviz), Assos., din 27 mai 2005, Provin : Curtea Europeană a subliniat că 255656, Barritault) (§21 din Hotărârea Javaugue c. Franța, citată anterior). Autoritățile precizează, de asemenea, că Consiliul Constituțional cenzură orice lege care validează actele anulate de judecător, care ignoră principiul autorității de lucru judecat, care nu răspunde motivului de interes general suficient sau care nu este proporțională cu obiectivul urmărit (a se vedea, de exemplu, decizia nr. 458 DC din 7 februarie 2002 sau din 13 ianuarie 2005, n 2004-509 DC (cenzure)). Acest lucru a fost observat de doctrina (a se vedea E. Mingnon, Chronic A la R.J.F. 2/00, p. 97 și Concluziile la B.D.C.5/01 n 72, p. 65; B. Mathieu, Chronic A la RFDA n 2/2000, p. 295 și 296). Autoritățile arată, de asemenea, că recentele evoluții ale jurisprudenței Consiliului de Stat privind acțiunea în răspundere din cauza legilor demonstrează preocuparea de a se apropia de jurisprudența Curții. Acestea menționează, cu titlu de exemplu, hotărârea din 8 februarie 2007, în care Consiliul de Stat a pus în aplicare acest regim de răspundere cu privire la o lege de validare retroactivă și a condamnat la plata în avans a reclamanților (hotărârea citată, de asemenea, de CEDH, Hotărârea Lilly France nr. 2 c. Franța, cererea nr. 20429/07, Hotărârea din 25 noiembrie 2010, definitivă la 25 februarie 2011, §23). În plus, directorul afacerilor juridice al Ministerului Afacerilor Externe și Europene a trimis la 09/03/2009 o notă către direcțiile juridice ale tuturor ministerelor, precum și către Consiliul de Stat și către Secretariatul General al Guvernului, care asigură un rol de coordonare interministerială a proiectelor de lege. Această notă detaliată analizează deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului privind legile de validare, pentru a sensibiliza toate administrațiile implicate cu privire la criteriile prevăzute de jurisprudența Curții în acest domeniu. Difuzarea acestei note a vizat cel mai relevant nivel din cadrul administrației, înainte de procedura legislativă de inițiativă a guvernului. În ceea ce privește propunerile de legi, mai puține, Parlamentul dispune de servicii juridice ca urmare a evoluțiilor jurisprudenței Curții (de exemplu, o notă de sinteză a serviciului de studii juridice al Senatului din 10/02/2006, privind http://www.senat.fr/eVej validation/ei validation mono.html În plus, dacă este cazul, adunările pot fi informate în acest sens de către executiv, care este încă prezent la votarea unei legi, și care ar putea duce la iluminarea necesară. Comitetul de Miniștri a aprobat aceste măsuri prin adoptarea unei rezoluții finale într-un grup de afaceri similare (Resolution CM/ResDH(2011) 62 , Caz Zielinski și altele). Nu este necesară nicio măsură generală în acest sens. II. Concluziile din statul pârât Guvernul consideră că nu este necesară nicio măsură individuală în acest caz în afara plății satisfacției echitabile, pe care măsurile generale luate vor preveni încălcări similare și, prin urmare, Franța și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție. [1] Adoptată de Comitetul de Miniștri la 7 martie 2013 în cadrul celei de-a 1164-a reuniuni a Delegaților miniștrilor.
Résolution CM/ResDH(2013)23
[1]
Joubert contre France
Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme
(Requête n
o
30345/05, arrêt du 23 juillet 2009, définitif le 10 décembre 2009)
Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit qu’il surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées «
la Convention
» et «
la Cour
»),
Vu l’arrêt définitif, qui a été transmis par la Cour au Comité dans l’affaire ci-dessus et la violation constatée (voir document
)
;
Rappelant l’obligation de l’Etat défendeur, en vertu de l’article 46, paragraphe
1, de la Convention, de se conformer aux arrêts définitifs dans les litiges auxquels il est partie et que cette obligation implique, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour, l’adoption par les autorités de l’Etat défendeur, si nécessaire
:
-
de mesures individuelles pour mettre fin aux violations constatées et en effacer les conséquences, dans la mesure du possible par
restitutio in integrum
;
et
-
de mesures générales permettant de prévenir des violations semblables ;
Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à informer le Comité des mesures prises pour se conformer aux obligations susmentionnées
;
Ayant examiné le bilan d’action fourni par le Gouvernement indiquant les mesures adoptées afin d’exécuter l’arrêt, y compris les informations fournies en ce qui concerne le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour (voir document
)
;
S’étant assuré que toutes les mesures requises par l’article 46, paragraphe 1, ont été adoptées
;
DECLARE qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans cette affaire et
DECIDE d’en clore l’examen.
JOUBERT contre France (n
o
30345/05)
Arrêt du 23 juillet 2009, définitif le 10 décembre 2009
Bilan d’action du gouvernement français
Cette affaire concerne l’intervention d’une loi rétroactive au cours d’une procédure en
contestation de redressement fiscal. Ladite intervention du législateur, l’article 122 de la loi de
finances pour 1997, qui avait pour objet de valider les contrôles fiscaux menées par des autorités administratives territorialement incompétentes, n’était pas justifiée par l’intérêt général et a fait peser
une « charge anormale et exorbitante » sur les requérants, emportant ainsi une atteinte
disproportionnée a leurs biens et rompant le juste équilibre entre les exigences de l’intérêt général et
la sauvegarde des droits fondamentaux des individus (violation de l’article 1 du Protocole n
o
1).
a)
Satisfactions équitables
La somme due au titre de la satisfaction équitable, 10 000€ au titre des frais et dépens, a été versée aux requérants le 10 février 2010, soit dans le délai imparti au gouvernement.
b) Autres mesures individuelles
Dans son arrêt, la Cour a constaté que "les requérants ont reconnu avoir commis une erreur substantielle dans leur déclaration fiscale. Leur recours portait donc sur un vice formel entachant la procédure (...)". Elle a indiqué "qu’il ne lui appartient pas de spéculer sur l’issue du redressement fiscal infligé aux requérants, ni sur la possibilité pour l’administration fiscale de leur en notifier un nouveau si le premier avait été annulé". Elle a par conséquent rejeté la demande d’indemnisation au titre du préjudice matériel formulée par les requérants. Le gouvernement français souligne que la procédure fiscale en cause, qui portait sur l’impôt sur le revenu de 1990, est prescrite. Au demeurant, conformément à la Convention et notamment son article 6, la réouverture de la procédure « civile » ne serait pas envisageable dans cette affaire compte tenu des effets juridiques produits par les décisions juridictionnelles nationales et du nécessaire respect du principe de la sécurité juridique des autres parties au procès.
Concernant la question d’une éventuelle perte de chance pour les requérants, le gouvernement considère que, vu le raisonnement de la Cour sur le fond et à l’appui de sa décision sur la satisfaction équitable, ainsi que les circonstances spécifiques de la cause, les requérants ne semblent pas avoir subi de conséquences des violations constatées qui n’auraient pas été compensées par l’octroi d’une satisfaction équitable. Par conséquent, aucune mesure individuelle additionnelle n’apparaît nécessaire.
Les autorités estiment qu’il y a désormais convergence des jurisprudences du juge national et du juge européen quant au contrôle des lois de validation au regard des articles 6 de la Convention et 1er du Protocole n
o
1.Elles précisent que la Cour de cassation et le Conseil d’Etat ont adopté, depuis 2001 et 2004 respectivement, le critère « d’impérieux motif d’intérêt général », comme étant le seul à même de justifier des lois de validation heurtant les droits reconnus par la Convention ; par exemple, l’arrêt de la Cour de cassation (soc.) du 24
avril 2001,
Association Etre enfant au Chesnay c/Terki
ou l’arrêt du CE (avis), Ass., du 27 mai 2005,
Provin
: la Cour européenne a souligné qu’ « A la suite de cet avis [Provin], et dans d’autres affaires, le Conseil d’Etat écarta les nouvelles dispositions issues de l’article 136 de la loi du 30 décembre 2004, lorsqu’elles étaient intervenues pendant la durée d’une procédure (voir, par exemple, 26 septembre 2005, n
o
255656, Barritault) » (§21 de l’arrêt
Javaugue c. France
, précité).
Les autorités précisent par ailleurs que le Conseil Constitutionnel censure toute loi validant des actes annulés par le juge, qui méconnaît le principe de l’autorité de la chose jugée, qui ne répond pas au motif d’intérêt général suffisant ou qui n’est pas proportionnée à l’objectif poursuivi (cf., par exemple, la décision n
o
458 DC du 7 février 2002 ou celle du 13
janvier 2005, n
o
2004-509 DC (censures)). Cela a été observé par la doctrine (cf. E. Mignon, Chronique A la R.J.F. 2/00, p. 97 et Conclusions au B.D.C.F.5/01 n
o
72, p. 65 ; B. Mathieu, Chronique A la RFDA n
o
2/2000, p. 295 et 296).
Les autorités indiquent en outre que les récents développements de la jurisprudence du Conseil d’Etat relative à l’action en responsabilité du fait des lois démontrent le souci de se rapprocher de la jurisprudence de la Cour. Elles citent, à titre d’exemple, l’arrêt Gardedieu du 8 février 2007, dans lequel le Conseil d’Etat a fait application de ce régime de responsabilité concernant une loi de validation rétroactive et a condamné l’Etat a indemniser les requérants (arrêt cité également par la CEDH, arrêt
Lilly France n
o
2 c. France
, requête n
o
20429/07, arrêt du 25 novembre 2010, définitif le 25 février 2011, §23).
De plus, la Directrice des affaires juridiques du Ministère des Affaires étrangères et européennes a adressé le 09/03/2009 une note aux directions juridiques de tous les ministères, ainsi qu’au Conseil d’Etat et au secrétariat général du gouvernement, qui assure un rôle de coordination interministérielle des projets de loi. Cette note détaillée fait le point sur les décisions de la Cour européenne des droits de l’Homme intervenues en matière de lois de validation, afin de sensibiliser l’ensemble des administrations concernées aux critères retenus par la jurisprudence de la Cour dans ce domaine. La diffusion de cette note a ciblé le niveau le plus pertinent au sein de l’administration, en amont de la procédure législative d’initiative gouvernementale.
S’agissant des propositions de lois, moins nombreuses, le Parlement dispose de services juridiques au fait des évolutions de la jurisprudence de la Cour (en témoigne, par exemple, une note de synthèse du service des études juridiques du Sénat du 10/02/2006, sur « le régime juridique des validations législatives
», qui comprend l’analyse de la jurisprudence de la Cour européenne):
http://www.senat.fr/eVej validation/ei validation mono.html
).
Les assemblées peuvent en outre le cas échéant être renseignées à ce sujet par l’exécutif, toujours présent lors du vote d’une loi, et susceptible d’apporter les éclairages nécessaires.
Le Comité des Ministres a approuvé ces mesures par l’adoption d’une résolution finale dans un groupe d’affaires similaires (Résolution
CM/ResDH(2011)62
, affaires
Zielinski
et autres). Aucune mesure générale additionnelle n’apparaît nécessaire.
Ill. Conclusions de l’Etat défendeur
Le gouvernement estime qu’aucune mesure individuelle n’est requise dans cette affaire en
dehors du paiement de la satisfaction équitable, que les mesures générales prises vont prévenir des
violations semblables et que la France a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l’article 46,
paragraphe 1, de la Convention.
[1]
Adoptée par le Comité des
Ministres le 7 mars 2013 lors de la 1164e réunion des Délégués des Ministres.