Chesne împotriva Franței

Rezoluția CM/ResDH(2013) 13 [1] Chesne/Franța Execuția hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului (Recherche n 29808/06, Hotărârea din 22 aprilie 2010, definitivă la 22 iulie 2010) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că el supraveghează executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "menționate mai jos " Convenția" și "Curtea"), Având în vedere hotărârea definitivă, care a fost transmisă de Curte Comitetului în cauza de mai sus și încălcarea constatată (a se vedea documentul DH-DD(2012) 953F care reamintește obligaia de a se pronuna în instană, în temeiul articolului 46 alineatul (3) (1) din Convenție, să se conformeze hotărârilor definitive în litigiile la care este parte și că această obligație implică, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte, adoptarea de către autoritățile din statul membru în cauză, dacă este necesar de măsuri individuale pentru a pune capăt încălcărilor constatate și pentru a elimina consecințele acestora,

în măsura posibilului de către Restitutio in integrum de măsuri generale de prevenire a unor încălcări similare care au invitat guvernul statului pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a se conforma obligațiilor menționate anterior După examinarea bilanțului de acțiune furnizat de guvern care indică măsurile adoptate în vederea executării hotărârii judecătorești, inclusiv informațiile furnizate în ceea ce privește plata satisfacției echitabile acordate de Curte (a se vedea documentul DH-DD(2012)953F S DECLAMENTUL quel își îndeplinește funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în această cauză și DECIDE d Această cauză se referă la o încălcare a dreptului la un proces echitabil (art. 6 alineatul (1) din convenție), în cadrul unei proceduri penale împotriva reclamantului, din cauza prezenței în cadrul formării de judecată a Curții din 7 decembrie 2004 a doi magistrați ai căror imparțialitate le punea sub semnul întrebării.

Recurentul, condamnat la 10 ani de închisoare la sfârșitul procedurii în litigiu, invoca faptul că primul magistrat a participat la hotărârea din 17 aprilie 2003, prin care reclamantul și-a confirmat plasarea în detenție. La rândul său, cel de-al doilea magistrat a participat la hotărârea din 31 iulie 2003, care a condus la prelungirea detenției provizorii a tovarășei reclamantului. În cazul în care, în hotărârea sa, Curtea nu a ridicat niciun element care ar putea pune sub semnul întrebării imparțialitatea subiectivă a magistraților în cauză, aceasta a considerat că motivarea reținută în cele două hotărâri din 17 aprilie 2003 și din 31 iulie 2003 nu se limita la descrierea unei stări de suspiciune, ci se pronunța asupra existenței unor elemente de vinovăție în sarcina reclamantului, ceea ce era de natură să arunce îndoieli asupra imparțialității obiective a celor doi judecători.

În consecință, Curtea a statuat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție. Plăți pentru satisfacții echitabile și măsuri individuale Satisfacții echitabile Suma datorată pentru satisfacția echitabilă, 1 500 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, a fost plătită reclamantului la 22 iulie 2010 sau în termenul acordat guvernului. (b) Alte măsuri individuale În această hotărâre, Curtea a considerat că "daunele morale remediate suficient prin constatarea încălcării articolului 6 alineatul (1) la care ajunge" și a constatat "că reclamantul nu demonstrează că nu a suferit un prejudiciu material în legătură cu încălcarea constatată" Reclamantul a avut posibilitatea de a solicita reexaminarea cauzei sale ca urmare a hotărârii Curții Europene, în temeiul articolelor L 626-1 și următoarele din Codul de procedură penală.

Prin urmare, din punctul de vedere al guvernului, nu este necesară nicio altă măsură individuală pentru executarea hotărârii. II. Măsuri generale privind difuzarea Tribunalul a fost publicat pe site-ul internet al Curții de Casație în rubrica Observatorului dreptului european. Alte măsuri generale Curtea, în hotărârea sa, respinge argumentele reclamantului care contesta, în numele dreptului la un proces echitabil, posibilitatea ca un judecător, care a trebuit să cunoască detenția provizorie, să participe la judecata pe fond.

Aceasta reamintește într-adevăr principiul potrivit căruia: simplul fapt că un judecător a luat deja decizii înainte de proces, în special în ceea ce privește arestarea provizorie, nu poate justifica în sine temeri cu privire la imparțialitatea sa (Hauschildt c. Danemarca, Hotărârea din 24 mai 1989 ; Saint Marie c. Franța, 7 decembrie 1992). Întrebarea referitoare la menținerea unei detenții provizorii nu se confundă cu întrebarea referitoare la vinovăția lui … În speță, Curtea a considerat că aceaceasta a fost motivarea corectă reținută în speă în deciziile din 17 aprilie 2003 și din 31 iulie 2003, care era de natură să pună la îndoială imparțialitatea obiectivă a celor doi judecători și care a condus la constatarea încălcării Convenției: În speță, Curtea consideră că motivarea reținută de camera de l'inginerie a Curții, în cele două hotărâri menționate anterior din 17 aprilie și 31 iulie 2003, constituie mai mult o idee mai preconcepută a vinovăției reclamantului decât simpla descriere a unui stat de dubiu, în sensul jurisprudenței Curții.

Prin adoptarea unei astfel de motivații, camera de la zzing nu este limitată la o apreciere sumară a faptelor reproșate pentru a justifica relevanța unei rețineri provizorii, dar sa ui este pronunțat în schimb asupra existenței unor elemente de vinovăție în sarcina reclamantului Întrucât Curtea este strict pronunțată cu privire la faptele din speță, guvernul consideră că este necesară nici o altă măsură generală. Guvernul consideră că au fost luate toate măsurile necesare în vederea executării hotărârii Curții și că Franța și-a îndeplinit, prin urmare, obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție. [1] Adoptată de Comitetul de Miniștri la 7 martie 2013 în cadrul celei de a 1164-a reuniuni a delegaților miniștrilor.

Résolution CM/ResDH(2013)13 [1] Chesne contre France Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme (Requête n o 29808/06, arrêt du 22 avril 2010, définitif le 22 juillet 2010) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit qu’il surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées « la Convention » et « la Cour »), Vu l’arrêt définitif, qui a été transmis par la Cour au Comité dans l’affaire ci-dessus et la violation constatée (voir document DH-DD(2012)953F ) ; Rappelant l’obligation de l’Etat défendeur, en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention, de se conformer aux arrêts définitifs dans les litiges auxquels il est partie et que cette obligation implique, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour, l’adoption par les autorités de l’Etat défendeur, si nécessaire : - de mesures individuelles pour mettre fin aux violations constatées et en effacer les conséquences, dans la mesure du possible par restitutio in integrum ; et - de mesures générales permettant de prévenir des violations semblables ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à informer le Comité des mesures prises pour se conformer aux obligations susmentionnées ;

Ayant examiné le bilan d’action fourni par le Gouvernement indiquant les mesures adoptées afin d’exécuter l’arrêt y compris les informations fournies en ce qui concerne le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour (voir document DH-DD(2012)953F ) ; S’étant assuré que toutes les mesures requises par l’article 46, paragraphe 1, ont été adoptées ; DECLARE qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans cette affaire et DECIDE d’en clore l’examen. CHESNE contre France (n o 29808/06) Arrêt du 22 avril 2010, définitif le 22 juillet 2010 Bilan d’action du gouvernement français Cette affaire concerne une atteinte au droit à un procès équitable (article 6§1 de la convention), dans le cadre d’une procédure pénale contre le requérant, en raison de la présence au sein la formation de jugement de la Cour d’appel d’Orléans du 7 décembre 2004 de deux magistrats dont le requérant remettait en cause l’impartialité.

Le requérant, condamné à 10 ans d’emprisonnement à l’issue de la procédure litigieuse, invoquait le fait que le premier magistrat avait participé au jugement du 17 avril 2003, par lequel le requérant s’était vu confirmer son placement en détention. Le second magistrat avait, quant à lui, participé au jugement du 31 juillet 2003, qui avait conduit à la prolongation de la détention provisoire de la compagne du requérant. Si, dans son arrêt, la Cour n’a relevé aucun élément susceptible de remettre en cause l’impartialité subjective des magistrats concernés, elle a estimé que la motivation retenue dans les deux arrêts du 17 avril 2003 et du 31 juillet 2003 ne se contentait pas de décrire un état de suspicion, mais se prononçait sur l’existence d’éléments de culpabilité à la charge du requérant, ce qui était de nature à jeter le doute sur l’impartialité objective des deux magistrats.

En conséquence, la Cour a jugé qu’il y a eu violation de l’article 6§1 de la convention. I. Paiements des satisfactions équitables et mesures individuelles a) Satisfactions équitables La somme due au titre de la satisfaction équitable, 1 500 € au titre des frais et dépens, a été versée au requérant le 22 juillet 2010, soit dans le délai imparti au gouvernement. b) Autres mesures individuelles Dans cet arrêt la Cour a estimé " le dommage moral suffisamment réparé par le constat de violation de l’article 6§1 auquel elle parvient" et constaté "que le requérant ne démontr(ait) pas avoir subi un préjudice matériel en lien avec la violation constatée ». Le requérant a eu la possibilité de demander le réexamen de son affaire suite à l’arrêt de la Cour européenne, en vertu des articles L 626-1 et suivants du Code de procédure pénale.

En conséquence, du point de vue du Gouvernement, aucune autre mesure individuelle n’est nécessaire à l’exécution de l’arrêt. II. Mesures générales a) Sur la diffusion L’arrêt a été publié sur le site internet de la Cour de Cassation dans la rubrique de l’Observatoire du droit européen. b) Autres mesures générales La Cour, dans son arrêt, réfute l’argumentaire du requérant qui contestait au nom du droit à un procès équitable la possibilité pour un juge, qui a eu à connaitre de la détention provisoire, de participer au jugement au fond.

Elle rappelle en effet le principe selon lequel « le simple fait qu’un juge ait déjà pris des décisions avant le procès, notamment au sujet de la détention provisoire, ne peut justifier en soi des appréhensions quant à son impartialité (Hauschildt c. Danemark, arrêt du 24 mai 1989 ; Sainte- Marie c. France, 7 décembre 1992). La question portant sur le maintien d’un placement en détention provisoire ne se confond pas avec la question portant sur la culpabilité de l’intéressé ; on ne saurait ainsi assimiler des soupçons à un constat formel de culpabilité.

Toutefois, des circonstances particulières peuvent, dans une affaire donnée, mener à une conclusion différente » . En l’occurrence, la Cour a estimé que c’était bien la motivation retenue en espèce dans les décisions du 17 avril 2003 et du 31 juillet 2003 qui était de nature à faire douter de l’impartialité objective des deux magistrats et qui a conduit au constat de violation de la Convention : « En l’espèce, la Cour estime que la motivation retenue par la chambre de l’instruction de la Cour d’appel d’Orléans, dans les deux arrêts précités des 17 avril et 31 juillet 2003, constitue davantage une idée préconçue de la culpabilité du requérant que la simple description d’un « état de suspicion », au sens de la jurisprudence de la Cour.

» « En adoptant une telle motivation, la chambre de l’instruction ne s’est pas limitée à une appréciation sommaire des faits reprochés pour justifier la pertinence d’un maintien en détention provisoire, mais s’est au contraire prononcé sur l’existence d’éléments de culpabilité à la charge du requérant ». La Cour s’étant strictement prononcée sur les faits d’espèce, le gouvernement estime qu’aucune autre mesure générale n’est nécessaire. Conclusions de l’Etat défendeur Le gouvernement considère que toutes les mesures nécessaires en vue de l’exécution de l’arrêt de la Cour ont été prises, et que la France a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention.

[1] Adoptée par le Comité des Ministres le 7 mars 2013 lors de la 1164e réunion des Délégués des Ministres.