SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere n 23657/11 Carlo CAVENAGHI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 12 martie 2013 într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători, și Françoise Elens-Passos, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 9 martie 2011, Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 10 septembrie 2012 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTĂ ȘI PROCEDURA Reclamantul, Carlo Cavenaghi, este un resortisant italian născut în 1938 și rezident în Carnete. El a fost reprezentat în fața Curții de către E. Fiorillo, avocat în Messina. Guvernul italian ( În 1996, reclamantul a prezentat o cerere de fixare urgentă a șederii în fața T.A.R. în fața T.A.R. Prin hotărârea din 2005, T.A.R. s-a declarat incompetent în favoarea instanțelor ordinare. Prin hotărârea din 2006, Consiliul de Stat a confirmat această hotărâre. În al doilea rând, reclamantul sesizează instanțele din Pinto (judecată de apel și Curtea de Casație). 19455 din 13 septembrie 2010, aceasta din urmă a constatat încălcarea termenului rezonabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție și, având în vedere conduita reclamantului în procedură, i-a acordat 5 000 EUR drept daune morale. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge în fața Curții cu privire la durata procedurii principale și la insuficiența despăgubirii acordate de instanțele judecătorești Pinto Invocând art. 6 alin. În ceea ce privește neexecutarea deciziei Pinto Reclamantul susține că decizia Curții de Casație nu a fost executată. Acesta invocă art. 6 alineatul (1) din convenție și art. 1 din Protocolul nr. În urma eșecului încercărilor de soluționare pe cale amiabilă, la 10 septembrie 2012, guvernul a înaintat Curții o declarație unilaterală pentru a soluționa problema ridicată de această parte a cererii. În plus, acesta a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din Convenție. (...) Guvernul italian oferă plata (...) : - suma acordată prin decizia în cauză, reevaluată și majorată cu dobânda legală la data plății, deduce orice sumă care ar putea fi deja plătită pentru executarea deciziei menționate, - 200 EUR, care acoperă orice prejudiciu moral cauzat de întârzierea plății sumei Pinto, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit și - 200 EUR, care acoperă toate cheltuielile și cheltuielile de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant. Aceste sume vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumelor în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Guvernul, în conformitate cu jurisprudența Curții în această privință, recunoaște că neexecutarea hotărârilor judecătorești mai întâi a condus la încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Simaldone c. Italia, n 22644/03, 31 martie 2009) și consideră că aceste sume constituie o redresare adecvată a încălcării (Gaglione și alții c. Italia, 45867/07 și altele, 21 decembrie 2010). Guvernul invită cu respect Curtea să spună că mai nu se justifică să continue examinarea cererii și să o șteargă din rol în conformitate cu art. 37 din Convenție. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Curtea amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât (art. 62A din Regulamentul de procedură). În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudența sa Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003 WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007 Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Italiei, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe art. 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și art. 1 din Protocolul nr. 1, neexecutarea hotărârilor judecătorești (a se vedea, de exemplu, Bourdov c. Rusia, nr. 59498/00, §§ 37-42, CEDH 2002 III Metaxas Grecia, n 8415/02, § 24-31, 27 mai 2004) și, în special, decizii Având în vedere natura concesiunilor cuprinse în declarația guvernului, precum și în suma propusă a despăgubirii, care este conformă cu sumele alocate în cauze similare În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării cererii [articolul § 1 in fine] În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii principale și de insuficiența dreptului la despăgubiri acordat de instanțele judecătorești Pinto La Curte constată că instanțele 000 EUR, și anume 71% din suma pe care ar fi putut să o obțină în fața Curții, având în vedere conduita sa în procedura principală. Având în vedere jurisprudența Garino c. Italia ((dec.), 16605/03, 16641/03 și 16644/03, 18 mai 2006), Curtea consideră că suma acordată este adecvată și, prin urmare, capabilă să repare încălcarea principiului termenului rezonabil. Prin urmare, reclamantul nu mai poate pretinde că este victimă, în sensul articolului 34 din Convenție, a încălcării articolului 6 1 din Convenție. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât cu privire la neexecutarea deciziei 1) și modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor astfel luate hotărăște să elimine această parte din cererea de rol în aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. Declarați restul cererii inadmisibile. Francoise Elens-Passos Dragoljub Popović Modulul Adjunct Președinte
Requête n
o
23657/11
Carlo CAVENAGHI
contre l’Italie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 12 mars 2013 en un comité composé de
:
Dragoljub Popović,
président,
Paulo Pinto de Albuquerque,
Helen Keller,
juges,
et de Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe
de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 9 mars 2011,
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 10
septembre 2012 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle
;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Carlo Cavenaghi, est un ressortissant italien né en 1938 et résidant à Carnate. Il a été représenté devant la Cour par M
e
Le gouvernement italien («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M
me
me
En 1996, le requérant contesta devant le tribunal administratif régional de Lombardie (« le T.A.R. ») des décisions de la municipalité de Carnate.
En 2003, le requérant a présenté une demande de fixation urgente de l’audience devant le T.A.R.
Par un jugement de 2005, le T.A.R. se déclara incompétent au profit des juridictions ordinaires.
Par un arrêt de 2006, le Conseil d’État confirma ce jugement.
Ensuite, le requérant saisit les juridictions «
Pinto
» (cour d’appel et Cour de cassation).
Par l’arrêt n
o
19455 du 13 septembre 2010, cette dernière constata la violation du délai raisonnable au sens de l’article 6 § 1 de la Convention et, compte tenu de la conduite du requérant dans la procédure, lui accorda 5
000 EUR à titre de dommage moral.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint devant la Cour de la durée de la procédure principale et de l’insuffisance de l’indemnisation accordée par les juridictions «
Pinto
».
Invoquant les articles 6 § 1 et 1 du Protocole n
o
1, le requérant se plaint de la non-exécution de la décision de la Cour de cassation «
Pinto
».
Ce dernier grief a été communiqué au Gouvernement.
A.
Sur la non-exécution de la décision «
Pinto
»
Le requérant allègue que la décision de la Cour de cassation «
Pinto
» n’a pas été exécutée. Il invoque les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1.
Après l’échec des tentatives de règlement amiable, le 10 septembre 2012 le Gouvernement a fait parvenir à la Cour une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par cette partie de la requête. Il a, en outre, invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
La déclaration est ainsi libellée
:
«
(...) le Gouvernement italien offre de verser (...) :
- la somme accordée par la décision «
Pinto
» en question, réévaluée et majorée des intérêts légaux à la date du paiement, déduction faite de tout montant éventuellement déjà payé en exécution de ladite décision,
- 200 euros, couvrant tout préjudice moral découlant du retard dans le paiement de la somme Pinto, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt et
- 200 euros, couvrant l’ensemble des frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant.
Ces sommes seront payées dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif des sommes en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
Le gouvernement, à l’aune de la jurisprudence de la Cour en la matière, reconnaît que la non-exécution des décisions «
Pinto
» a entraîné la violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1 (
Simaldone c. Italie
, n
o
22644/03, 31 mars 2009) et estime que ces sommes constituent un redressement adéquat de la violation (
Gaglione et autres c. Italie
, n
os
45867/07 et autres, 21 décembre 2010).
Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête et à la rayer du rôle conformément à l’article 37 de la Convention. »
Le requérant n’a formulé aucun commentaire à l’égard de cette déclaration unilatérale.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.
»
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur (article 62A du règlement).
A cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
‑
VI
;
WAZA Spółka z o.o. c. Pologne
(déc.) n
o
11602/02, 26
juin 2007
).
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre l’Italie, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés, sur le terrain des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1, de la non
‑
exécution des décisions de justice (voir, par exemple,
Bourdov c.
Russie
, n
o
‑
III
;
Metaxas
c.
Grèce
, n
o
8415/02, §§
24-31, 27
mai
2004) et, en particulier, des décisions «
Pinto
» (
Simaldone c. Italie
, n
o
22644/03, §§ 48-64, 31 mars 2009
;
Gaglione et autres c. Italie
, n
os
45867/07 et autres, §§ 32-45, 21
décembre
2010).
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article
37
§
1
c)).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article
37
in fine
).
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
B.
Sur la durée de la procédure principale et l’insuffisance du montant «
Pinto
»
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure principale et de l’insuffisance de l’indemnisation accordée par les juridictions «
Pinto
».
La Cour observe que les juridictions «
Pinto
» ont constaté la violation du délai raisonnable et ont accordé au requérant, à titre de dommage moral, 5
000 EUR, à savoir 71 % du montant qu’il aurait pu obtenir au même titre devant la Cour, compte tenu de sa conduite dans la procédure principale.
Eu égard à la jurisprudence
Garino c. Italie
((déc.), n
os
16605/03, 16641/03 et 16644/03, 18 mai 2006), la Cour considère que la somme accordée est adéquate et de ce fait apte à réparer la violation du principe du délai raisonnable. Dès lors, le requérant ne peut plus se prétendre victime, au sens de l’article 34 de la Convention, de la violation de l’article 6
§
1 de la Convention.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant la non-exécution de la décision « Pinto » (article 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1) et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer cette partie de la requête du rôle en application de l’article
37 § 1 c) de la Convention.
Déclare
le restant de la requête irrecevable.
Françoise Elens-Passos
Dragoljub Popović
Greffière adjointe
Président