Cerere nr. 13606/11 Z.K. împotriva Slovaciei depusă la 28 februarie 2011 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dna Z.K. este o națională slovacă de origine etnică romă, născut în 1975. Președintele a acordat reclamantului reclamantului să nu fie divulgată publicului (art. 47 § 3). Ea este reprezentată în fața Curții de către dna V. Durbáková și dna B. Bukovská, avocați care acționează în cooperare cu Centrul pentru Drepturile Civile și Omului, neîntrerupt organizarea guvernamentală cu sediul social în Košice. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Faptele referitoare la livrarea celui de-al doilea copil al reclamantului La 22 februarie 1993, reclamantul a dat naștere celui de-al doilea copil în spitalul public din Prešov („Spitalul Prešov”). Livrarea a fost efectuată fiind mijloace de o secțiune cesariană, la fel ca prima. În acel moment, reclamantul a fost minor. Ea nu a fost căsătorit legal. La 18 mai 2005, când a aderat la dosarele sale medicale, reclamantul a descoperit că a fost sterilizată în timpul intervenției de livrare la 22 februarie 1993. În special, dosarul chirurgical anexat la dosarul medical al reclamantului indică faptul că reclamantul a suferit o intervenție de sterilizare prin ligație tubală datorită unei complicații care implică atașarea anormală profundă a plasenta și riscul iminent de ruptură a uterului. Documentul este datat de 22 februarie 1993 și semnat de medicul S. al Spitalului Prešov. Nici reclamantul, nici tutoriii ei legali nu au fost informați și solicitați să-și dea consimțământul la o intervenție de sterilizare. Reclamantul a fost eliberat din spitalul Prešov la 1 martie 1993. Al doilea copil a murit două luni mai târziu pe pneumonie. Copil, ea a fost tratată cu infertilitate în anii care au urmat livrarea celui de-al doilea copil. Datorită incapacității ei de a avea mai mulți copii, reclamantul a avut probleme fizice și psihice grave. A fost ostracizată de comunitatea romă și a avut probleme cu soțul ei. Proceduri privind afirmația civilă a reclamantului 10. La 1 iulie 2005, reclamantul a solicitat protecția drepturilor sale personale în temeiul articolelor 11 și următoarele ale Codului Civil în fața Curții de district Prešov. Ea a susținut că a fost sterilizată în contradicție cu cerințele legislației slovace și încălcarea, printre altele, a dreptului slovac. , Articolele 3, 8, 12 și 14 din Convenție. Ea a cerut scuze, 33.194 euro (EUR) în compensare pentru daune și rambursarea costurilor legale. 11. Curtea de District a auzit doctorul N. care a declarat că el a devenit ginecologistul reclamantului în martie 1993, după ce a primit a doua livrare. El nu a fost conștient de nici o intervenție de sterilizare asupra reclamantului. Asistenta M. a declarat că ea nu își amintește de circumstanțele livrării reclamantului. 12. Un expert desemnat de instanță a confirmat că, în conformitate cu dosarele medicale, ligarea tubalului a fost efectuată la solicitant la 22 de ani. Februarie 1993. Acesta nu a fost o intervenție de salvare a vieții, dar a fost indicat medical, deoarece următoarea sarcină ar constitui un risc grav pentru sănătatea și viața reclamantului. Avizul a indicat în continuare că reclamantul a suferit un test radiologic la 24 februarie 2003. Acesta a dezvăluit că tuburile falopiene ale reclamantului nu au fost blocate și nu au existat urme de ligare asupra acestora. 13. Reclamantul a prezentat avizul unui expert ceh care indică faptul că sterilizarea ei nu a fost necesară pentru a-și salva viața. 14. Reprezentantul spitalului inculpat a susținut că sterilizarea reclamantului a fost indicată în mod medical și că personalul spitalului a acționat în conformitate cu legea respectivă. 15. La 29 decembrie 2008, Curtea de district Prešov a respins acțiunea. Cu privire la rezultatul testului radiologic de mai sus din 24 februarie 2003, nu a constatat că reclamantul a fost sterilizat. 16. La 2 decembrie 2008, Curtea Regională Prešov a anulat hotărârea Curții de District asupra recursului reclamantului. Curtea de Primă Instanță a ordonat obținerea unor dovezi suplimentare în vederea stabilirii tuturor faptelor relevante. 17. Curtea de District a auzit ulterior medicul L. care a fost prezent în timpul livrării reclamantului. Albeit nu-și amintește circumstanțele, a declarat că a finalizat dosarul de livrare și că ar fi menționat sterilizarea reclamantului pe pagina de față, dacă s-a efectuat o astfel de intervenție. Singura referire la sterilizarea reclamantului a fost făcută în dosarul de operație scris de medicul S. care a murit între timp. Doctor L. Nu a fost în măsură să explice de ce doctorul S. a făcut o astfel de intrare. S-ar putea să fi înșelat dosarul reclamantului cu cel altor trei persoane pe care au operat-o consecutiv în acea zi. 18. Curtea de District a stabilit în continuare din cartea de chirurgie a spitalului că doctorii S. și L. au efectuat patru secțiuni de cesaree pe 22 Februarie 1993. Reclamantul a fost al treilea pacient pe care l-au operat. 19. Ginecologul reclamantului a indicat că raportul stabilit la eliberarea ei din spital nu a indicat că reclamantul a fost sterilizat. 20. La cererea instanței, un expert a indicat că examinarea endoscopică prin intermediul cromopertubării laparoscopice ar arăta fiabil dacă reclamantul a fost sterilizat sau nu. Fiabilitatea testului radiologic pe care reclamantul l-a suferit la 24 februarie 2003 a fost de 90 %. Avizul a afirmat, de asemenea, că sterilizarea prin ligare tubală, astfel cum se indică în dosarul reclamantului, a eșuat din motive necunoscute în 1,44 % din cazuri. 21. În observația sa, reclamantul a indicat că nu este dispusă să se supună la metode invazive de examinare care implică posibile efecte secundare și riscuri pentru sănătatea sa în scopul de a dovedi că a fost sterilizată. La 16 noiembrie 2010, Curtea de District a respins din nou cererea reclamantului. Dovezile disponibile nu au permis să concluzioneze că singurul motiv pentru care reclamantul nu a putut concepe un copil este un copil blocajul tuburilor sale de falopie rezultate dintr-o intervenție angajaților spitalului inculpat. Sarcina de probă a fost asupra reclamantului pentru a demonstra că a fost sterilizată. Cu toate acestea, a refuzat să facă teste medicale suplimentare care au fost necesare pentru stabilirea într-o în mod fiabil dacă a fost supusă unei intervenții de sterilizare, astfel cum a afirmat ea. Curtea de District a concluzionat în continuare că dreptul reclamantului de a cere compensare pentru prejudiciu moral s-a scurs. 23. Reclamantul a apelat, susținând că este în favoarea spitalului inculpat să arate că personalul său a indicat în mod eronat în dosarul medical că a fost sterilizată. 24. La 24 martie 2011, Curtea Regională Prešov a susținut hotărârea de primă instanță cu privire la fondurile cauzei și a susținut că Curtea de District a stabilit toate faptele relevante și a aplicat corect legea relevantă. În special, deoarece nu s-a putut stabili fără îndoială că reclamantul a fost sterilizat de către personalul spital, nu a putut reuși în cererea ei de protecție a drepturilor sale personale. Referința la o astfel de intervenție în doar una dintre mai multe documente medicale stabilite în contextul livrării reclamantului nu a fost suficientă pentru a dovedi că intervenția a fost efectuată într-adevăr având în vedere faptul că un test ulterior a demonstrat că tuburile falopiene nu au fost blocate. Faptul că reclamantul a refuzat să facă teste mai fiabile a trebuit, de asemenea, să fie luată în considerare. 25. La 24 mai 2011, reclamantul a depus o plângere constituțională. Cu privire la procedura care a condus la hotărârea Curții regionale din 24 martie 2011 a susținut o încălcare, printre altele, a articolelor 3, 6, 8, 13 și 14 din Convenție. Reclamantul a susținut că instanțele obișnuite nu s-au respectat obligația lor de a efectua o investigație eficace cu privire la circumstanțele sterilizării ei. În special, concluzia Curții regionale în conformitate cu care nu s-a stabilit în mod clar că reclamantul a fost sterilizat este arbitrar și, în lipsa informațiilor din dosarul medical al reclamantului. Având în vedere intrarea privind sterilizarea în acest dosar, spitalul inculpat a arătat că reclamantul nu a fost sterilizat. Solicitând reclamantului să se prezinte la intervenții medicale invazive cu posibile efecte secundare în vederea dovedirii că a fost sterilizată este nepotrivit în aceste circumstanțe. 26. La 1 martie 2012, Curtea Constituțională a respins plângerea. Nu s-a constatat nicio apariție de nedreptate în procesul care a condus la hotărârea Curții Regionale în care au fost abordate toate faptele și argumentele relevante și care nu erau arbitrare. În aceste circumstanțe, celelalte plângeri ale reclamantului au fost în mod evident nefondate. La 23 ianuarie 2009, reclamantul a depus o plângere penală la Procuratura de district din Prešov. Ea a susținut că a suferit un prejudiciu corporal grav ca urmare a sterilizării sale ilegale în Spitalul Prešov. 28. La 6 martie 2009, un investigator de poliție a informat reclamantul că o anchetă penală a fost inițiată la 6 februarie 2009. 29. În cursul anchetei investigatorul a auzit reclamantul și reprezentantul ei legal, precum și doi membri ai spitalului Prešov. Doctorul L. a fost prezent în timpul livrării, dar el nu a putut aminti circumstanțele sale, inclusiv faptul că reclamantul a fost sterilizat. În mod similar, asistenta M. a declarat că nu-și amintește de livrarea reclamantului. Un expert a indicat că sterilizarea în calitate de astfel nu a fost o intervenție de viață care nu a putut fi efectuată fără consimțământul femeii în cauză. 30. La 10 mai 2010, investigatorul de poliție a concluzionat că nici o infracțiune penală nu a fost comisă deoarece nu a fost stabilită cu suficientă certitudine că reclamantul a fost sterilizat. 31. La 3 iunie 2010, Procuratura din Prešov a respins plângerea reclamantului împotriva deciziei investigatorului. 32. La 31 august 2010, Biroul Procurorului Regional de la Prešov a informat reclamantul că nu s-a constatat niciun motiv pentru a se depărta de concluziile obținute de autoritățile la nivel inferior. Este deosebit de relevant că chirurgul care a intervenit asupra reclamantului a murit și că perioada în care presupusa infracțiune penală a putut fi urmărită s-a scurs la 22 februarie 2003. La 17 decembrie 2010, Procurorul General nu a constatat încălcarea legii în contextul anchetei privind plângerea penală a reclamantului. Răspunsul conține următoarele informații. 34. În cursul anchetei au fost identificate două motive posibile de infertilitate a reclamantului, și anume esterilizarea ei ilegală la 22 Februarie 1993 sau boala organelor sale de reproducere sub forma de blocaj a tuburilor de falopie. 35. Numai înregistrarea chirurgicală din 22 februarie 1993 a indicat că reclamantul a fost sterilizat. O intervenție de sterilizare nu a fost menționată în dosarul de livrare, în dosarul privind livrarea reclamantului și tratamentul ulterior, în dosarul de anestezie sau în raportul stabilit la eliberarea reclamantului din spital. Doctorul S., care a operat pe solicitant și care a murit între timp, a fost raportat de colegul ei pentru a trage înregistrări după finalizarea tuturor operațiunilor programate pentru o anumită zi. Un expert a constatat că patru secțiuni de cesariane, una dintre care a fost însoțită de sterilizarea pacientului, a fost efectuat în spital la 22 februarie 1993. Doctor S. a efectuat trei dintre aceste secțiuni de cesaree. Nu s-a putut exclude faptul că înregistrarea privind sterilizarea reclamantului în dosarul chirurgical a fost făcută în mod eronat. Expertul nu a fost în poziție de a confirma că reclamantul a fost sterilizat. De asemenea, a fost posibil ca tuburile reclamantului să fie blocate prin țesut cicatrice. A fost relevant în acest sens faptul că au fost stabilite cicatrici asupra organelor reclamantului în cursul celui de-al doilea livrare. Potrivit expertului, a fost necesară o intervenție chirurgicală pentru a stabili de ce reclamantul nu a putut rămâne gravidă. 36. Scrisoarea Biroului Procurorului General a mai indicat că ar fi nepotrivit să ceară reclamantului să facă o astfel de operație. Chiar dacă s-ar fi stabilit astfel că a fost sterilizată ilegal, nu s-ar putea trage consecințe în dreptul penal pe măsură ce chirurgul implicat a murit și presupusa infracțiune a expirat. 37. La 26 octombrie 2010, reclamantul a depus o plângere la Curtea Constituțională. Cu privire la sterilizarea ei și la punctul de vedere al Procurorului Regional Prešov și al Procurorului General, ea a susținut o încălcare a articolelor 3, 8, 13 și 14 din Convenție și, de asemenea, o încălcare a altor instrumente internaționale. 38. La 9 iunie 2011, Curtea Constituțională a respins plângerea ca fiind evident nefondată, decizia a declarat că Curtea Constituțională nu poate examina decât orice încălcări care rezultă din nedreptate sau de arbitrare a procedurii se plângea. Întrucât reclamantul din plângerea sa nu se bazează pe art. 6 din Convenție și nu a invocat garanțiile sale în substanță, plângerile Convenției sale nu au putut fi tratate în cadrul procedurii constituționale. Cu scopul de a descrie situația generală și contextul în care și-a livrat copilul, reclamantul a susținut că a avut tratament inferior în timpul șederii sale la Spitalul Prešov. În special, pacienții din secția ginecologică și obstetrici au fost segregați în funcție de originea etnică. „Sala gitană” separată de femeile care nu erau de origine etnică romă. 40. Reclamantul se referă la o serie de publicații care indică o istorie de sterilizare a femeilor rome, care erau originare de regimul comunist din Cehoslovacia la începutul anilor 1970 și care credea că i-a influențat propria sterilizare. De asemenea, ea a făcut referire la o serie de rapoarte și declarații ale organizațiilor de drepturi ale omului, atât în Slovacia, cât și în străinătate, inclusiv la organismele guvernamentale și interguvernamentale, solicitând autorităților slovace să efectueze o anchetă imparțială și echitabilă cu privire la acuzațiile privind sterilizarea forțată și forțată a femeilor rome din Slovacia, sau criticând absența unei astfel de anchete (pentru Detalii suplimentare a se vedea și V.C. v. Slovacia , nr. 18968/07, §§ 43-47, CEHR 2011 (extracții) 41. Reclamantul a considerat că originea ei etnică a jucat un rol decisiv în modul în care a fost tratată. Citând o serie de rapoarte internaționale, reclamantul a susținut că discriminarea împotriva romilor din Slovacia s-a extins la toate elementele vieții lor. Dreptul intern, practicile și materialele internaționale relevante Codul civil 42. În temeiul articolului 11, persoanele fizice au dreptul la protecția drepturilor lor personale (integritatea personală), în special viața și sănătatea lor, demnitatea civilă și umană, intimitatea, numele și caracteristicile personale. 43. În temeiul articolului 13 § 1, persoanele fizice au dreptul de a solicita ca încălcarea nejustificată a drepturilor lor personale să fie încheiată și ca consecințele acestor încălcări să fie ștearse și că acestea au dreptul la o satisfacție adecvată. 44. art. 13 § 2 prevede că, în cazurile în care satisfacția obținută în temeiul articolului 13 § 1 este insuficientă, în special deoarece demnitatea sau gradul social al părții vătămate a fost semnificativ diminuat, el sau ea are, de asemenea, dreptul la compensarea financiară pentru prejudiciu moral. În momentul în care au fost în vigoare următoarele dispoziții ale Legii privind sănătatea poporului din 1969 (Legea nr. 20/1966 Col.) 46. În conformitate cu secțiunea 23 alineatele (2) și (3), intervențiile medicale au fost efectuate cu consimțământul pacientului, astfel de intervenții au fost, de asemenea, permise în cazurile în care starea de sănătate a împiedicat pacientului să își exprime testamentul, dar în cazul în care consimțământul său ar putea fi presupus. 47. În conformitate cu secțiunea 27, o intervenție de sterilizare a fost permisă numai cu consimțământul sau la cererea persoanei în cauză și sub rezerva condițiilor definite de Ministerul Sănătății. Alte legislații interne, practici și materiale internaționale relevante 48. Informații suplimentare privind dreptul intern, practicile și materialele internaționale relevante sunt prezentate în V.C. c. Slovacia , citat mai sus, §§ 60-86; N.B. v. Slovacia , nr. 29518/10 , §§ 50-51, 12 iunie 2012; și I.G. și alții v. Slovacia , nr. 15966/04 , § 88, 13 noiembrie 2012. COMPLAINTĂ 49. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 3 din Convenție că (i) a fost victimă de sterilizare forțată și ilegală într-un spital public și (ii) autoritățile slovace nu a întreprins un spital public și (ii) autoritatea slovacă În conformitate cu art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge că sterilizarea ei a fost ilegală și a interferat în mod serios cu viața ei privată și de familie. 51. Reclamantul susține încălcarea art. 12 din Convenție în sensul că i s-a refuzat dreptul de a găsi o familie ca urmare a sterilizării sale. 52. Reclamantul susține, de asemenea, că sterilizările ei au fost bazate pe motive de sex, rasă, culoare, aderarea unei minorități naționale și etnie. Se bazează pe art. 14 din Convenție în colaborare cu articolele 3, 8 și 12. Întrebarea către părți a fost sterilizată reclamantul în timpul livrării celui de-al doilea copil și, dacă este cazul, a fost supusă unor tratamente inumane sau degradante în acest context, în încălcarea articolului 3 din Convenție? având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane sau degradante (a se vedea punctul 131 din Labita c. Italia) [GC], nr. 26772/95, CEHR 2000-IV), a fost ancheta în acest caz de către autoritățile interne una eficace, conform articolului 3 din Convenție? A existat o încălcare a dreptului reclamantului de a respecta viața ei privată și de familie, în contradicție cu art. 8 din Convenția? A existat o încălcare a dreptului reclamantului de a găsi o familie, în contradicție cu art. 12 din Convenție? Reclamantul a suferit discriminări, în contravenție cu art. 14 din Convenție, citit coroborat cu articolele 3, 8 și 12 în contextul presupusei intervenții de sterilizare și modul în care autoritățile au tratat ulterior cazul?
Application no. 13606/11
Z.K.
against Slovakia
lodged on 28 February 2011
1.
The applicant, Ms Z.K. is a Slovak national of Roma ethnic origin. She was born in 1975. The President granted the applicant’s request for her identity not to be disclosed to the public (Rule 47 § 3). She is represented before the Court by Ms V. Durbáková and Ms B. Bukovská, lawyers acting in cooperation with the Centre for Civil and Human Rights, a
non
‑
governmental organisation with its registered office in Košice.
A.
The circumstances of the case
2.
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
1.
Facts relating to the delivery of the applicant’s second child
3.
On 22 February 1993 the applicant gave birth to her second child in the public hospital in Prešov (“the Prešov Hospital”). The delivery was carried out be means of a caesarean section, similarly as the first one. At that time the applicant was underage. She was not legally married.
4.
On 18 May 2005, when she acceded to her medical files, the applicant discovered that she had been sterilised during the delivery intervention on 22 February 1993.
5.
In particular, the surgery record annexed to the applicant’s medical file indicates that the applicant underwent a sterilisation intervention via tubal ligation due to a complication involving abnormally deep attachment of the placenta and imminent risk of rupture of the uterus. The document is dated 22 February 1993 and signed by doctor S. of the Prešov Hospital. The delivery record contains no entry about a sterilisation intervention.
6.
Neither the applicant nor her legal guardians were advised of and asked to give their consent to a sterilisation intervention.
7.
The applicant was released from the Prešov Hospital on 1 March 1993. Her second child died two months later on pneumonia.
8.
As the applicant was not aware why she was unable to conceive a
child, she underwent infertility treatment in the years following the delivery of her second child.
9.
Due to her inability to have more children the applicant has experienced serious physical and mental problems. She has been ostracised by the Roma community and has had problems with her husband.
2.
Proceedings on the applicant’s civil claim
10.
On 1 July 2005 the applicant claimed protection of her personal rights under Articles 11 et seq. of the Civil Code before the Prešov District Court. She argued that she had been sterilised contrary to the requirements of Slovak law and in breach of,
inter alia
, Articles 3, 8, 12 and 14 of the Convention. She claimed an apology, 33,194 euros (EUR) in compensation for damage and the reimbursement of her legal costs.
11.
The District Court heard doctor N. who stated that he had become the applicant’s treating gynaecologist in March 1993, after her second delivery. He was not aware of any sterilisation intervention on the applicant. Nurse M. stated that she did not remember the circumstances of the applicant’s delivery.
12.
An expert appointed by the court confirmed that, according to the medical records, tubal ligation had been performed on the applicant on 22
February 1993. It had not been a life-saving intervention, but it had been medically indicated as the next pregnancy would entail a serious risk for the applicant’s health and life. The opinion further indicated that the applicant had undergone a radiologic test on 24 February 2003. It revealed that the applicant’s fallopian tubes were not blocked and there were no traces of ligation on them.
13.
The applicant submitted the opinion of a Czech expert indicating that her sterilisation had not been necessary with a view to saving her life.
14.
The representative of the defendant hospital argued that the sterilisation of the applicant had been medically indicated and that the hospital staff had acted in accordance with the law then in force.
15.
On 29 December 2008 the Prešov District Court dismissed the action. With reference to the result of the above radiologic test of 24
February 2003 it did not find it established that the applicant had been sterilised.
16.
On 2 December 2008 the Prešov Regional Court quashed the District Court’s judgment upon the applicant’s appeal. It ordered the first-instance court to obtain further evidence with a view to establishing all relevant facts.
17.
Subsequently the District Court heard doctor L. who had been present during the applicant’s delivery. Albeit he did not remember its circumstances, he stated that he had completed the delivery record and that he would have mentioned the applicant’s sterilisation on its front page had such intervention been carried out. The only reference to the applicant’s sterilisation was made in the surgery record written by doctor S. who had died in the meantime. Doctor L. was not in a position to explain why doctor S. had made such entry. She might have mistaken the applicant’s file with that of one of the three other persons on whom they had operated consecutively on that day.
18.
The District Court further established from the hospital’s surgery book that doctors S. and L. had performed four caesarean sections on 22
February 1993. The applicant was the third patient on whom they had operated.
19.
The applicant’s gynaecologist indicated that the report established upon her release from the hospital did not indicate that the applicant had been sterilised.
20.
Upon the court’s request an expert indicated that endoscopic examination by means of laparoscopic chromopertubation would reliably show whether or not the applicant had been sterilised. The reliability of the radiologic test which the applicant had undergone on 24 February 2003 amounted to 90 per cent. The opinion further stated that sterilisation through tubal ligation as indicated in the applicant’s file failed for unknown reason in 1.44 per cent of cases.
21.
In her comment the applicant indicated that she was not willing to subject herself to invasive methods of examination entailing possible side effects and risks for her health for the purpose of proving that she had been sterilised. The medical record clearly indicated that such had been the case.
22.
On 16 November 2010 the District Court again dismissed the applicant’s claim. The evidence available did not permit to conclude that the sole reason for which the applicant could not conceive a child was a
blockage of her fallopian tubes resulting from an intervention by the employees of the defendant hospital. The burden of proof was on the applicant to show that she had been sterilised. However, she refused to undergo further medical tests which were necessary for establishing in a
reliable manner whether she had been subjected to sterilisation intervention as claimed by her. The District Court further concluded that the applicant’s right to claim compensation for non-pecuniary damage had lapsed.
23.
The applicant appealed. She argued that it was for the defendant hospital to show that its staff had erroneously indicated in the medical file that she had been sterilised.
24.
On 24 March 2011 the Prešov Regional Court upheld the first
‑
instance judgment on the merits of the case. It held that the District Court had established all relevant facts and had correctly applied the relevant law. In particular, as it could not be established beyond any doubt that the applicant had been sterilised by the hospital staff, she could not succeed in her claim for protection of her personal rights. The reference to such intervention in only one of several medical documents established in the context of the applicant’s delivery did not suffice for proving that the intervention had actually been performed given that a subsequent test had shown that her fallopian tubes were not blocked. The fact that the applicant refused to undergo more reliable tests had also to be taken into account.
25.
On 24 May 2011 the applicant filed a constitutional complaint. With reference to the proceedings leading to the Regional Court’s judgment of 24
March 2011 she alleged a breach,
inter alia
, of Articles 3, 6, 8, 13 and 14 of the Convention. The applicant argued that the ordinary courts had failed to comply with their obligation to carry out an effective investigation into the circumstances of her sterilisation. In particular, the Regional Court’s conclusion according to which it had not been clearly established that the applicant had been sterilised was arbitrary and in disregard of the information in the applicant’s medical file. In view of the entry about the sterilisation in that file, it was for the defendant hospital to show that the applicant had not been sterilised. Requesting the applicant to submit herself to invasive medical interventions with possible side effects with a view to proving that she had been sterilised was inappropriate in the circumstances.
26.
On 1 March 2012 the Constitutional Court dismissed the complaint. There was no appearance of unfairness in the proceedings leading to the Regional Court’s judgment in which all relevant facts and arguments were addressed and which was not arbitrary. In those circumstances the other complaints of the applicant were manifestly ill-founded.
3.
Proceedings on the applicant’s criminal complaint
27.
On 23 January 2009 the applicant filed a criminal complaint with the District Prosecution Office in Prešov. She submitted that she had suffered serious bodily harm as a result of her unlawful sterilisation in the Prešov Hospital.
28.
On 6 March 2009 a police investigator informed the applicant that a
criminal investigation had been started on 6 February 2009.
29.
In the course of the investigation the investigator heard the applicant and her legal representative as well as two staff members of the Prešov Hospital. Doctor L. had been present during the delivery but he could not remember its circumstances including the fact whether the applicant had been sterilised. Similarly, nurse M. stated that she did not remember the applicant’s delivery. An expert indicated that sterilisation as such was not a
life serving intervention. It could not be performed without the consent of the woman concerned.
30.
On 10 May 2010 the police investigator concluded that no criminal offence had been committed as it had not been established with sufficient certainty that the applicant had been sterilised.
31.
On 3 June 2010 the District Prosecutor’s Office in Prešov dismissed the applicant’s complaint against the investigator’s decision.
32.
On 31 August 2010 the Regional Prosecutor’s Office in Prešov informed the applicant that no reason had been found for departing from the conclusions reached by the authorities at lower level. It was particularly relevant that the surgeon who had intervened on the applicant had died, and that the period during which the alleged criminal offence could be prosecuted had lapsed on 22
February 2003.
33.
On 17 December 2010 the General Prosecutor’s Office found no breach of law in the context of the investigation into the applicant’s criminal complaint. The reply contained the following information.
34.
In the course of the investigation two possible reasons for the applicant’s infertility had been identified, namely either her unlawful sterilisation on 22
February 1993 or illness of her reproductive organs in the form of fallopian tubes blockage.
35.
Only the surgery record of 22 February 1993 indicated that the applicant had been sterilised. A sterilisation intervention was not mentioned in the delivery record, in the file about the applicant’s delivery and subsequent treatment, in the record on the anaesthesia or in the report established upon the applicant’s release from the hospital. Doctor S., who had operated on the applicant and who died in the meantime, was reported by her colleague to draw records after she completed all surgeries scheduled for a given day. An expert found that four caesarean sections, one of which was accompanied by the patient’s sterilisation, had been performed in the hospital on 22 February 1993. Doctor S. had performed three of those caesarean sections. It could not be excluded that the entry about the applicant’s sterilisation in the surgery record had been made erroneously. The expert was not in a position to confirm that the applicant had been sterilised. It was also possible that the applicant’s tubes were blocked by scar tissue. It was relevant in that respect that scars on the applicant’s organs had been established in the course of the second delivery. According to the expert, a surgery was required in order to establish why the applicant could not become pregnant.
36.
The letter from the Office of the General Prosecutor further indicated that it would be inappropriate asking the applicant to undergo such surgery. Even if it were thereby established that she had been unlawfully sterilised, no criminal law consequences could be drawn as the surgeon involved had died and the alleged offence had lapsed.
37.
On 26 October 2010 the applicant filed a complaint with the Constitutional Court. With reference to her sterilisation and the standpoints of the Prešov Regional Prosecutor’s Office and the General Prosecutor’s Office she alleged a breach of Articles 3, 8, 13 and 14 of the Convention and also a breach of several other international instruments.
38.
On 9 June 2011 the Constitutional Court dismissed the complaint as being manifestly ill-founded. The decision stated that the Constitutional Court could only examine any breaches which resulted from unfairness or arbitrariness of the proceedings complained of. As the applicant in her complaint neither relied on Article 6 of the Convention nor invoked its guarantees in substance, her Convention complaints could not be dealt with in the constitutional proceedings.
4.
Other facts invoked by the applicant
39.
With a view to describing the overall situation and context in which she had delivered her child the applicant submitted that she had experienced inferior treatment during her stay at the Prešov Hospital. In particular, patients in the gynaecological and obstetrics ward had been segregated according to their ethnic origin. The applicant had been accommodated in a
“Gypsy room” separated from women who were not of Roma ethnic origin.
40.
The applicant referred to a number of publications pointing to a
history of sterilisation of Roma women, which had originated under the communist regime in Czechoslovakia in the early 1970s and which she believed had influenced her own sterilisation. She also referred to a number of reports and statements by human rights organisations, both in Slovakia and abroad, including governmental and inter-governmental bodies, requesting the Slovakian authorities to conduct an impartial and fair investigation of the allegations of forced and coerced sterilisation of Roma women in Slovakia, or criticising the absence of such an investigation (for
further details see also
V.C. v.
Slovakia
, no. 18968/07, §§ 43-47, ECHR 2011 (extracts)).
41.
The applicant considered that her ethnic origin had played a decisive role in the way in which she had been treated. Citing a number of international reports, the applicant submitted that discrimination against Roma in Slovakia extended to all facets of their lives.
B.
Relevant domestic law, practice and relevant international materials
1.
The Civil Code
42.
Under Article 11, natural persons have the right to protection of their personal rights (personal integrity), in particular their life and health, civil and human dignity, privacy, name and personal characteristics.
43.
Under Article 13 § 1, natural persons have the right to request that unjustified infringements of their personal rights be ended and that the consequences of such infringements be erased. They also have the right to appropriate just satisfaction.
44.
Article 13 § 2 provides that, in cases where the satisfaction obtained under Article 13 § 1 is insufficient, in particular because the injured party’s dignity or social standing has been significantly diminished, he or she is also entitled to financial compensation for non-pecuniary damage.
2.
The People’s Health Act 1966
45.
At the relevant time the following provisions of the of People’s Health Act 1969 (Law no.
20/1966 Coll.) were in force.
46.
Pursuant to section 23(2) and (3), medical interventions were to be carried out with the patient’s consent. Such interventions were also permissible in cases where the health condition prevented the patient from expressing his or her will but where his or her consent could be presumed.
47.
Pursuant to section 27 a sterilisation intervention was permissible only with the consent of or upon the request of the person concerned and subject to the conditions defined by the Ministry of Health.
3.
Other relevant domestic law, practice and international materials
48.
Further information about the relevant domestic law, practice and international materials is set out in
V.C. v.
Slovakia
, cited above, §§ 60-86;
N.B. v.
Slovakia
, no.
29518/10, §§ 50-51, 12 June 2012; and
I.G. and Others v. Slovakia
, no.
15966/04, § 88, 13 November 2012.
49.
The applicant complains under Article 3 of the Convention that (i)
she
was the victim of forced and unlawful sterilisation in a public hospital and (ii) the Slovakian authorities had failed to undertake a
thorough, effective and prompt investigation into the circumstances of her sterilisation.
50.
Under Article 8 of the Convention the applicant complains that her sterilisation was unlawful and has seriously interfered with her private and family life.
51.
The applicant alleges a violation of Article 12 of the Convention in that she has been denied her right to found a family as a result of her sterilisation.
52.
The applicant also alleges that her sterilisation was based on grounds of sex, race, colour, membership of a national minority and ethnicity. She relies on Article 14 of the Convention in conjunction with Articles 3, 8 and 12.
1.
Was the applicant sterilised during the delivery of her second child and, if so, was she subjected to inhuman or degrading treatment in that context, in breach of Article 3 of the Convention?
2.
Having regard to the procedural protection from inhuman or degrading treatment (see paragraph 131 of
Labita v. Italy
[GC], no. 26772/95, ECHR 2000-IV), was the investigation in the present case by the domestic authorities an effective one as required by Article 3 of the Convention?
3.
Has there been a violation of the applicant’s right to respect for her private and family life, contrary to Article 8 of the Convention?
4.
Has there been a violation of the applicant’s right to found a family, contrary to Article 12 of the Convention?
5.
Has the applicant suffered discrimination, contrary to Article 14 of the Convention read in conjunction with Articles 3, 8 and 12 in the context of the alleged sterilisation intervention and the way in which the authorities subsequently dealt with the case?