Secțiunea a doua Cerere nr 38679/07 Sait UZUN și Nesifi Uzun împotriva Turciei introdusă la 27 august 2007 EXPOSAT DE FAPTE Reclamanții, dl Sait Uzun și dl Nesifi Uzun, sunt cetățeni turci născuți în 1960 și, respectiv, 1973 și rezidenți în Manisa. Ei sunt tatăl, și, respectiv, mama lui Vahit Uzun ( La 23 august 2006, Vahit s-a alăturat unității de instruire militară a ucenicilor din Tokat. El nu ar fi informat autoritățile cu privire la nicio problemă specială. La 2 octombrie 2006, după ce și-a petrecut șapte zile în concediu, s-a alăturat locului său de muncă din Izmir. La 12 octombrie 2006, Vahit și-a integrat unitatea în care a apărut incidentul. La 18 noiembrie 2006, Vahit și-a dat cartea de credit unuia dintre tovarășii săi, caporalul M.A., pentru a-i retrage 50 de lire turcești. La întoarcere, M.A. ar fi spus că nu avea bani în contul său. Cu toate acestea, mai târziu Vahit și-ar fi desfășurat propria anchetă și ar fi descoperit că 50 de lire turcești fuseseră retrase. Din cauza acestui incident, s-a inițiat o procedură penală împotriva lui M.A. la 28 decembrie 2006, în timp ce Vahit era în gardă, comandantul echipei sale, locotenentul G.B., i-a spus că a pus masca sub Beret și că era împotriva regulamentului. El i-a cerut să-l viziteze mai târziu pentru o depoziție. A doua zi, Vahit a dus-o la el, în cazul în care el ar avea o sancțiune și în cazul în care el ar putea pleca în concediu pentru sărbători. Locotenentul G.B. i-a spus că nu ar avea nici o sancțiune. La 30 decembrie 2006, în dimineața, Vahit a mers să cumpere o oaie pentru sacrificiu, cu ocazia sărbătorilor, împreună cu tovarășii săi. Unchiul său ar fi vândut oi în Izmir. Încă în dimineața zilei de 30 decembrie 2006, el a fost vizitat de părinții săi și de fratele său. În momentul de despărțire cu familia sa, mama sa ar fi vrut să se îmbrățișeze și să sărute un însoțitor de Vahit (de exemplu, sergent T.K.), dar el ar fi împiedicat, subit au avut o dispută. 10. La 30 decembrie 2006, a fost prins dormind în timpul gărzii de către subofițerul A.K., ofițerul de gardă, însoțit de apel M.A.D. La incident a fost notat în caietul de control al locurilor de gardă la 23:15. 11. În aceeași seară, la ora 23:30, el s-a sinucis cu pistolul său (de marcă Browning, 9 mm, al cărui număr de serie este T 237951) în fața garajului. 12. După incident, procurorul militar de gardă a fost contactat imediat și a ajuns la fața locului la 31 decembrie 2006, la ora 01:45. În același timp, o echipă de la Hotărârea Generală de Securitate a lui Izmir s-a dus la fața locului pentru a examina locul incidentului. : a luat clișee de la locul incidentului, a făcut o schiță, a luat mostre de pe mâini (mănuși, căci avea mănuși) defunctului pentru a căuta urme de reziduuri de praf de pușcă; a luat probe pentru a căuta amprentele digitale pe armă. 13. La 31 decembrie 2006, a fost efectuată o autopsie clasică. La autopsie a corpului a permis să se constate că a decedat ca urmare a unui glonț tras în lobul temporal drept. 14. La 28 martie 2007, procurorul militar al lui Izmir a emis un ordin de nejudiciare a motivului că este vorba despre un caz de sinucidere. În opinia sa, cei doi au permis evidențierea nici unui element care pune sub semnul întrebării responsabilitatea autorităților militare. El s-a bazat pe mărturiile, inclusiv pe cele ale părinților defunctului și pe celelalte dovezi. El a menționat în ordonanță că Vahit nu a avut probleme cu superiorii sau tovarășii săi; că sergentul T.K. nu a avut nici o dispută cu el; că adjutantul A.K. nu l-a lovit după ce l-a prins adormit în timpul gărzii și că caporalul a fost în discuție cu un alt numit în timpul incidentului. 15. La 27 aprilie 2007, tribunalul militar al lui Izmir a confirmat ordinul de nejudiciare. Dreptul și practica internă relevantă 16. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise, printre altele, în hotărârea arbitrale a lui Yilmaz c. Turcia (n 21899/02, §§ 32-39, 17 iunie 2008). GRIFS 17. Reclamanții susțin că evenimentele care au dus la moartea fiului lor au dus la încălcarea articolului 2 din convenție și susțin că fiul lor a fost ucis sau că este sinucis din cauza presiunilor pe care le-ar fi suportat din partea superiorilor ierarhici. 18. Invocând art. 13 din Convenție, reclamanții se plâng de absența unei anchete adecvate și eficiente privind moartea fiului lor. ÎntrebăriLE CU PRIVIRE LA PĂRȚI Dreptul la viață al lui Sait Uzun a fost protejat, așa cum se prevede la art. 2 din Convenție, în măsura în care s-a sinucis în timp ce acesta era sub responsabilitatea autorităților militare La chemat Sait Uzun a făcut obiectul, înainte, în momentul integrării sale în armată și după aceasta, orice examinare sau monitorizare medicală în ceea ce privește capacitatea sa psihologică în serviciul militar Autoritățile militare au făcut tot ce se putea aștepta în mod rezonabil de la ele pentru a preveni materializarea unui risc sigur și imediat pentru viața soldatului Sait Uzun, risc de care aveau sau ar fi trebuit să aibă cunoștință Circumstanțele decesului lui Sait Uzun au făcut obiectul, la nivel național, unei anchete în conformitate cu criteriile care decurg din jurisprudența Curții în materie de obligație pozitivă a statului în ceea ce privește protecția vieții persoanelor aflate sub responsabilitatea sa? Guvernul este rugat să trimită Curții o copie a tuturor documentelor referitoare la investigația desfășurată la nivel național și la starea de sănătate a lui Sait Uzun la admiterea sa în serviciul militar și după aceasta.
Requête n
o
38679/07
Sait UZUN et Nesifi UZUN
contre la Turquie
introduite le 27 août 2007
1.
Les requérants, M. Sait Uzun et M
me
Nesifi Uzun, sont des ressortissants turcs nés respectivement en 1960 et en 1973 et résidant à Manisa. Ils sont respectivement le père, et la mère de Vahit Uzun («
Vahit
»). Ils sont représentés devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
3.
Le 23 août 2006, Vahit rejoignit l’unité de formation militaire des apprentis à Tokat. Il n’aurait informé les autorités d’aucun problème particulier.
4.
Le 2 octobre 2006, après avoir passé sept jours en congés, il rejoignit son lieu d’affectation à Izmir.
5.
Le 12 octobre 2006, il intégra son unité où l’incident survint.
6.
Le 18 novembre 2006, Vahit aurait donné sa carte bancaire à un des ses compagnons, caporal M.A., pour qu’il lui retire 50 livres turques. Au retour, M.A. aurait dit qu’il n’y avait pas d’argent sur son compte. Toutefois, plus tard Vahit aurait mené sa propre enquête et aurait découvert que 50 livres turques avaient été retirées. En raison de cet incident, une procédure pénale aurait été déclenchée contre M.A.
7.
Le 28 décembre 2006, alors que Vahit était en garde, le commandant de son équipe le lieutenant G.B., lui fit remarquer qu’il avait mit la cagoule en dessous de son béret et que cela était contraire au règlement. Il lui demanda d’aller le voir plus tard pour une déposition.
Le lendemain, Vahit alla lui demanda s’il aurait une sanction et s’il pourrait partir en congé pour les fêtes. Le lieutenant G.B. lui dit qu’il n’aurait pas de sanction.
8.
Le 30 décembre 2006, dans la matinée, Vahit alla acheter un mouton pour le sacrifice, à l’occasion des fêtes, avec ses compagnons. Son oncle serait vendeur des moutons à Izmir.
9.
Toujours dans la matinée du 30 décembre 2006, il reçut la visite de ses parents et de son frère. Au moment de se séparer avec sa famille, sa mère aurait voulu prendre dans ses bras et embrasser un compagnon de Vahit (à savoir sergent T.K.), mais il l’aurait empêché, sous prétexte qu’ils avaient eu une querelle.
10.
Le 30 décembre 2006, il se fit surprendre endormi pendant la garde par l’adjudant A.K., l’officier de garde, accompagné de l’appelé M.A.D. L’incident fut noté sur le cahier de contrôle des lieux de garde à 23h15.
11.
Le même soir, à 23h30, il se suicida avec son pistolet (de marque Browning, 9 mm, dont le numéro de série est T 237951) sur le lieu de garde, devant le garage.
12.
Après l’incident, le procureur militaire de garde fut immédiatement contacté. Il arriva sur place le 31 décembre 2006, à 01h45. En même temps, une équipe de la Direction générale de sûreté d’Izmir se rendit sur place pour examiner le lieu d’incident. Elle recueillit tous les éléments de preuve
: prit des clichés du lieu d’incident, fit un croquis, effectua des prélèvements sur les mains (les gants, car il avait des gants) du défunt afin de rechercher les traces d’un résidu de poudre
; effectua des prélèvements afin de rechercher les empreintes digitales sur le pistolet.
13.
Le 31 décembre 2006, une autopsie classique fut pratiquée. L’autopsie du corps permit de constater qu’il était décédé à la suite d’une balle tirée dans le lobe temporal droit.
14.
Le 28 mars 2007, le procureur militaire d’Izmir rendit une ordonnance de non-lieu au motif qu’il s’agissait d’un cas de suicide. D’après lui, les investigations n’avaient permis de relever aucun élément mettant en cause la responsabilité des autorités militaires. Il se fonda sur les témoignages, y compris ceux des parents du défunt et les autres preuves.
Il nota dans l’ordonnance que Vahit n’avait pas eu de problèmes aves ses supérieurs ou compagnons
; que le sergent T.K. ne s’était pas querellé avec lui
; que l’adjudant A.K. ne l’avait pas frappé après l’avoir surpris endormi pendant la garde et que le caporal était en train de discuter avec un autre appelé lors de l’incident.
15.
Le 27 avril 2007, le tribunal militaire d’Izmir confirma l’ordonnance de non-lieu.
B.
Le droit et la pratique interne pertinents
16.
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits entre autres dans l’arrêt
Abdullah Yilmaz c. Turquie
, (n
o
21899/02
, §§ 32-39, 17 juin 2008).
17.
Les requérants allèguent que les événements ayant entraîné le décès de leur fils ont emporté violation de l’article 2 de la Convention. Ils soutiennent que leur fils a été tué ou il s’est suicidé en raison des pressions qu’il aurait subies de la part des supérieurs hiérarchiques.
18.
Invoquant l’article 13 de la Convention, les requérants se plaignent de l’absence d’enquête adéquate et effective sur la mort de leur fils.
1.
Le droit à la vie de Sait Uzun a-t-il été protégé, comme l’exige l’article 2 de la Convention, dans la mesure où il s’est suicidé alors qu’il était sous la responsabilité des autorités militaires
?
2.
L’appelé Sait Uzun a-t-il fait l’objet, avant, au moment de son intégration dans l’armée et après celle-ci, d’un quelconque examen ou suivi médical quant à son aptitude psychologique au service militaire
?
3.
Les autorités militaires ont-elles fait tout ce que l’on pouvait raisonnablement attendre d’elles pour empêcher la matérialisation d’un risque certain et immédiat pour la vie du soldat Sait Uzun, risque dont elles avaient ou auraient dû avoir connaissance
?
4.
Les circonstances du décès de Sait Uzun ont-elles fait l’objet, au plan national, d’une enquête conforme aux critères découlant de la jurisprudence de la Cour en matière d’obligation positive de l’Etat quant à la protection de la vie des personnes placées sous sa responsabilité
?
Le Gouvernement est prié de faire parvenir à la Cour copie de tous les documents relatifs à l’enquête menée au niveau national et à l’état de santé de l’appelé
Sait Uzun lors de son admission au service militaire et après celle-ci.