Polat împotriva Turciei

Secțiunea a doua Cerere nr. 3221/07 Cüneyt POLAT împotriva Turciei introdusă la 20 iulie 2007 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Cüneyt Polat, este un resortisant turc născut în 1959 și rezident în Tekirda. Acesta este reprezentat în fața Curții de către dl Kanar, avocat la Istanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura penală inițiată împotriva reclamantului la 4 septembrie 2005, reclamantul, cu sprijinul și sprijinul PKK, o organizație ilegală armată, a fost arestată și reținută de forțele de securitate din Istanbul. În aceeași zi, reclamantul a fost examinat de un specialist în spitale din spitalul dr Sadi Konuk. Acesta din urmă a constatat o incizie epidermică și subepidermică de 2'3 cm în capul reclamantului.

În declarația sa către Hotărârea de Securitate, reclamantul și-a negat apartenența la organizația ilegală respectivă și a desfășurat activități în numele acesteia. La 5 septembrie 2005, reclamantul a fost examinat de către Institutul de Medicină Legală, care a arătat că rănile reclamantului necesitau o intervenție medicală simplă și că nu exista niciun risc vital. După spusele reclamantului, acesta a fost rănit de loviturile de baston ale polițiștilor în timpul arestării și nu a fost supus abuzurilor în direcția de siguranță. Partea relevantă a raportului medical întocmit poate fi tradusă după cum urmează: : Starea generală de sănătate a pacientului este normală, el este conștient, [este] orientat, [el] a cooperat, edem suturat pe partea parietala stânga, dichimoză roșie de 1.5 Degetul mâinii stângi, [quil'il a declarat] că sunt cauzate de loviturile de baston la arestarea sa (...) mail.

În aceeași zi, reclamantul a fost pus în arest provizoriu. Printr-un act de acuzare din 17 octombrie 2005, procurorul Republicii Dalja l-a acuzat pe reclamant pentru ajutor și sprijin pentru PK. În cursul procedurii penale, mai multe audieri au stat în fața instanței judecătorești în care se afla instanța de judecată, care a dispus, la sfârșitul fiecărei audieri, menținerea în detenție provizorie a reclamantului, având în vedere calitatea infracțiunilor și conținutul dosarului. Mai mulți martori au fost audiați și reclamantul a avut posibilitatea de a contesta mărturiile martorilor aflați în întreținere.

La 19 februarie 2007 și la 26 martie 2007, reclamantul a formulat două opoziții împotriva deciziilor de menținere în arest provizoriu din 13 februarie 2007 și 20 martie 2007, care au fost respinse la 28 februarie 2007 și, respectiv, la 6 aprilie 2007, având în vedere calitatea încălcării dreptului comunitar și conținutul dosarului, aceste acțiuni în opoziție au fost examinate și respinse la dosar. Prin hotărârea din 20 martie 2007, tribunalul a condamnat reclamantul la o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani și la o amendă de 300 de lire turcești (aproximativ 160 de euro) pentru transferul de produse explozive și periculoase fără permisiunea autorităților competente și pentru apartenența la o organizație ilegală.

La 23 mai 2007, reclamantul a luat măsuri împotriva acestei hotărâri. Printr-o hotărâre din 28 ianuarie 2008, Curtea de Casație a confirmat hotărârea pronunțată de Curtea. Investigație penală cu privire la polițiștii de poliție la 4 decembrie 2006, reclamantul a depus o plângere împotriva polițiștilor de poliție pe care l-a considerat răspunzător pentru rănirea sa. Printr-o ordonanță de nejudiciare din 18 mai 2007, procurorul Republicii Bakirköy concluzionează că nu există dovezi care să demonstreze că faptele în litigiu fuseseră comise de polițiști și că declarațiile reclamantului nu au fost convingătoare. La 20 septembrie 2007, reclamantul a contestat acest ordin de refuz. Printr-o decizie din 5 decembrie 2007, având în vedere lipsa unor dovezi care să demonstreze că faptele în litigiu fuseseră comise de polițiști, președintele instanței de judecată a fost informat cu privire la ordonanța de nejudiciare atacată.

La 5 februarie 2009, această decizie a fost notificată reprezentantului reclamantului. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că a suferit abuzuri în timpul arestării sale, în special că se plânge de bătăile de băț ale polițiștilor în timpul arestării sale. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, reclamantul susține că instanța nu a examinat în mod corespunzător toate dovezile și nici nu a tras concluziile care au stat la baza plângerii sale împotriva poliției. Invocând, de asemenea, art. 6 alineatul (3) litera (d) din Convenție, reclamantul susține că autoritățile naționale au luat în considerare mărturiile polițiștilor, dar nu și ale acestora. În plus, invocând articolele 5 alineatul (3) și 6 alineatul (2) din Convenție, reclamantul se plânge de durata excesivă a detenției sale provizorii.

Invocând articolele 6 alineatul (1) și 5 alineatul (3) din convenție, acesta se plânge, de asemenea, de durata procedurilor penale inițiate împotriva sa. Pe teren de la art. 6 alin. (3) lit. (b) și (d) și 13 din Convenție, reclamantul susține că nu a dispus de timpul și de facilitățile necesare pregătirii apărării sale în fața instanței de judecată, în măsura în care nu a avut posibilitatea de a interoga anumiți martori necesari apărării sale în timpul procedurii penale împotriva sa. Pe de altă parte, reclamantul susține că respingerea cererilor sale suplimentare de competență a afectat procesul în fața instanței de judecată. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, reclamantul se plânge și de lipsa unei căi de atac în dreptul intern care să îi permită să își exercite dreptul la libertate și la securitate din cauza lipsei unei detenții în cadrul procedurii privind recursul în opoziție împotriva deciziilor de menținere în detenție.

A fost reclamantul supus, cu încălcarea articolului 3 din convenție, unor tratamente inumane sau degradante? În special, rănile menționate în rapoartele medicale corespund afirmațiilor specifice ale reclamantului cu privire la relele tratamente pe care le-ar fi suferit din cauza protecției procedurale împotriva tratamentelor inumane sau degradante (a se vedea Labita c. Italia [GC], nr 26772/95, § 131, CEDH 2000 IV), ancheta efectuată în speță de autoritățile interne a îndeplinit cerințele articolului 3 din convenție? Guvernul este invitat să comunice Curții o copie a tuturor documentelor referitoare la ancheta desfășurată la nivel național împotriva membrilor forțelor de ordine implicate în acest caz.

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 32211/07 Cüneyt POLAT contre la Turquie introduite le 20 juillet 2007

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Cüneyt Polat, est un ressortissant turc né en 1959 et résidant à Tekirdağ. Il est représenté devant la Cour par M e E. Kanar, avocat à Istanbul. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. 1. La procédure pénale engagée contre le requérant Le 4 septembre 2005, le requérant, soupçonné d’aide et soutien au PKK, une organisation illégale armée, fut arrêté et placé en garde à vue par les forces de sécurité d’Istanbul. Le même jour, le requérant fut examiné par un spécialiste de l’hôpital de Dr. Sadi Konuk. Ce dernier constata une incision épidermique et sous-épidermique de 2×3 centimètres dans la tête du requérant.

Dans sa déposition à la direction de sûreté, le requérant nia son appartenance à ladite organisation illégale et avoir mené des activités au nom de celle-ci. Le 5 septembre 2005, le requérant fut examiné par l’Institut de médicine légale qui releva que les blessures du requérant nécessitaient une intervention médicale simple et que l’intéressé ne présentait pas de risque vital. Aux dires du requérant, celui-ci fut blessé par les coups de matraque des policiers lors de son arrestation et qu’il ne fut pas soumis aux mauvais traitements dans la direction de sûreté.

La partie pertinente du rapport médical établi peut se traduire comme suit : « Lésions : L’état de santé général du patient est normal, il est conscient, [il est] orienté, [il a] coopéré, œdème suturé sur la partie pariétale gauche, d’ecchymose rouge de 1.5×1 et 1×0.5 centimètres sur la partie hémothorax, l’hypérémie et œdème sur le 4 ème doigt de la main droite et le 2 ème doigt de la main gauche, [qu’il a déclaré] qu’ils sont dus aux coups de matraque lors de son arrestation (...) ». Le même jour, le requérant fut placé en détention provisoire. Par un acte d’accusation du 17 octobre 2005, le procureur de la République d’Istanbul inculpa le requérant pour aide et soutien au PKK. Durant la procédure pénale, plusieurs audiences se tinrent devant la cour d’assises d’Istanbul (« la cour d’assises »), laquelle ordonna, à la fin de chaque audience, le maintien en détention provisoire du requérant, eu égard à la qualité des infractions et au contenu du dossier.

Plusieurs témoins furent entendus et le requérant eut la possibilité de contester les dépositions des témoins à charge. Le 19 février 2007 et le 26 mars 2007, le requérant forma deux oppositions contre les décisions de maintien en détention provisoire du 13 février 2007 et 20 mars 2007, lesquelles furent rejetées, respectivement le 28 février 2007 et le 6 avril 2007, eu égard à la qualité de l’infraction et au contenu du dossier. Ces recours en opposition furent examinés et rejetés sur dossier. Par un jugement du 20 mars 2007, la cour d’assises condamna le requérant à une peine d’emprisonnement de dix ans et à une amende de 300 livres turques (environ 160 euros) pour le transfert de produits explosifs et dangereux sans l’autorisation des autorités compétentes et pour appartenance à une organisation illégale.

Le 23 mai 2007, le requérant se pourvut en cassation contre ce jugement. Par un arrêt du 28 janvier 2008, la Cour de cassation confirma le jugement rendu par la cour d’assises. 2. Enquête pénale concernant les policiers Le 4 décembre 2006, le requérant porta plainte contre les policiers qu’il tenait pour responsables de ses blessures. Par une ordonnance de non-lieu du 18 mai 2007, le procureur de la République de Bakirköy conclut à l’absence de preuves démontrant que les faits litigieux avaient été commis par les policiers et que les déclarations du requérant n’étaient pas convaincantes. Le 20 septembre 2007, le requérant contesta ladite ordonnance de non-lieu. Par une décision du 5 décembre 2007, considérant l’absence de preuves démontrant que les faits litigieux avaient été commis par les policiers, le président de la cour d’assises d’Istanbul confirma l’ordonnance de non-lieu attaquée.

Le 5 février 2009, cette décision fut notifiée au représentant du requérant. GRIEFS Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir subi des mauvais traitements lors de son arrestation. En particulier, il se plaint des coups de matraque des policiers lors de son arrestation. Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, le requérant allègue que le parquet n’a pas examiné correctement tous les éléments de preuve ni tiré les conclusions qui s’imposaient concernant sa plainte contre les policiers. Invoquant également l’article 6 § 3 d) de la Convention, le requérant soutient que les autorités nationales ont pris en considération les témoignages des policiers mais pas le sien.

En outre, invoquant les articles 5 § 3 et 6 § 2 de la Convention, le requérant se plaint de la durée excessive de sa détention provisoire. Invoquant les articles 6 § 1 et 5 § 3 de la Convention, il se plaint également de la durée procédure pénale engagée à son encontre. Sur le terrain des articles 6 § 3 b) et d) et 13 de la Convention, le requérant prétend n’avoir pas disposé du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense devant la cour d’assises, dans la mesure où il n’a pas eu la possibilité d’interroger certains témoins nécessaires à sa défense durant la procédure pénale engagée à son encontre. Par ailleurs, le requérant allègue que le rejet de ses demandes d’expertise complémentaire a entaché le procès devant la cour d’assises d’iniquité.

Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, le requérant se plaint également de l’absence d’une voie de recours en droit interne lui permettant de faire valoir son droit à la liberté et à la sûreté en raison de l’absence d’audience dans la procédure relative au recours en opposition contre les décisions de maintien en détention.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le requérant a-t-il été soumis, en violation de l’article 3 de la Convention, à des traitements inhumains ou dégradants ? En particulier, les blessures mentionnées dans les rapports médicaux correspondent-elles aux allégations spécifiques du requérant quant aux mauvais traitements qu’il aurait subis ? 2. Eu égard à la protection procédurale contre les traitements inhumains ou dégradants (voir Labita c. Italie [GC], n o 26772/95, § 131, CEDH 2000 ‑ IV), l’enquête menée en l’espèce par les autorités internes a-t-elle satisfait aux exigences de l’article 3 de la Convention ? Le Gouvernement est invité à communiquer à la Cour une copie de tous les documents relatifs à l’enquête menée au niveau national contre les membres des forces de l’ordre impliqués dans cette affaire.