SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 24604/08 Pelizar GÜRSOY împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 26 martie 2013 într-un comitet compus din Peer Lorenzen, președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători, și Françoise Elens-Passos, graffière de secțiune, având în vedere cererea formulată mai sus la 5 mai 2008 Având în vedere declarația depusă de guvern la 2 martie 2012 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul recurentei la această declarație După ce a deliberat, pronunța următoarea decizie FACTE ȘI PROCEDURA recurenta, dl Pelizar Gürsoy, este un resortisant turc născut în 1949 și rezident la Ordu. Akyürek, avocat la Ankara. Guvernul turc ( La 18 noiembrie 2003, Tribunalul a decis că nu se mai justifica continuarea examinării cauzei începând cu 4 martie 2003 din cauza lipsei de participare a reclamantei la procedură. La 16 iulie 2003, reclamanta a solicitat continuarea acțiunii sale. La 22 martie 2004, instanța a acordat reclamantei despăgubiri. La 17 iunie 2004, recurenta a introdus o altă acțiune suplimentară. La 20 septembrie 2005, Curtea de Casație a infirmat hotărârea pronunțată la 22 martie 2004 în cadrul primei acțiuni. Tribunalul de Mare Instanță a alăturat cele două acțiuni la 14 septembrie 2006 și a pronunțat hotărârea la 27 noiembrie 2006. Curtea de Casație a confirmat această hotărâre la 22 mai 2007 și a respins acțiunea în litigiu din 5 noiembrie 2007. GRIEFS invocând articolele 6 și 17 din Convenție, recurenta se plânge de durata procedurii civile. Recurenta se plânge, de asemenea, de lipsa de echitate a procedurii civile, în special de aplicarea și interpretarea eronată a dreptului intern și de soluția reținută de instanțele naționale. ÎN CEEA ce privește recurenta care susține că durata procedurii civile a încălcat art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat în partea sa relevantă: □ Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În urma eșecului negocierilor de soluționare pe cale amiabilă, printr-o scrisoare din 2 martie 2012, guvernul a informat Curtea că va intenționa să formuleze o declarație unilaterală pentru a soluționa problema ridicată de această parte a cererii. În plus, el a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din Convenție. I declare that the Government of the Republic of Turkey offers to pay to the applicant, Ms Pelizar Gürsoy, the amount of 3 600 (three thousand and sase hundred) Euros in respect of the application registed under no 24604/08. Acest sum, which is considered to be aptate in the light of the jurisprudence of the Court, covers any pecuniary and moraly damage as well as costs, and shall be paid in Turkish Liras, free of any tax that may be applicable. The sum shall be plata within three months from the data of delivery of the decision by the Court pursuant to Article 37§ 1 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. The Government considers that in the present case, the length of the proceseedings was not in acordance with the requirements established by the case-law of the Court, failed to meet standards enshrined in Article 6/1 of the European Convention on Human Rights (Daneshpayeh c. Turcia , nr. 21086/04, 16 July 2009). The Government respectfully invitas the Court to declaration that it is not justited anymore to continue the EXAMINation of the application and to strike the case out of its lists in acordance with Article 37 of the Convention. Printr-o scrisoare din 7 aprilie 2012, recurenta a pledat împotriva ofertei Registrului și a solicitat Curții să continue examinarea cauzei. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu mai este justificat să se continue examinarea cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația pe baza principiilor consacrate de jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], nr. 26307/95, § 77, CEDH 2003 VI, WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007, Karal c. Turcia (dec.), nr. 44655/09, 29 martie 2011 și Barnaș Inan c. Turcia (dec.), 20315/10, 24 mai 2011). Curtea a stabilit într-o serie de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Turciei, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe încălcarea dreptului de a fi audiat într-un termen rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 46, CEDH 2000 VII, Tendik și alte c. Turcia, n 23188/02, § 31, 22 decembrie 2005, Ebru și Tayfun Engin étolak c. Turcia , nr. 60176/00, § 80-81, 30 mai 2006, Ay Electroluxk c. Turcia , n 10467/02, § 26, 21 octombrie 2008, Daneshpayeh c. Turcia , n 21086/04, § 28-29, 16 iulie 2009 și Ümmühan Kaplan c. Turcia , n 24240/07, § 45-48, 20 martie 2012). În speță, în declarația sa, guvernul recunoaște că durata procedurii civile a depășit termenul rezonabil, în sensul articolului 1 din convenție, și propune plata sumei de 3 600 EUR (trei mii șase sute de euro) ca despăgubiri pentru daune morale, materiale și cheltuieli de judecată. Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și suma propusă a despăgubirii, care este conformă cu sumele alocate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii (articolul c)). În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă cu privire la acest subiect, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu ia în considerare examinarea cererii (articolul in fine În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). În ceea ce privește restul obiecțiunilor, având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa și cu condiția ca aceasta să aibă competența de a cunoaște afirmațiile formulate, Curtea nu a constatat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act termenii declarației guvernului cu privire la declarația de decădere din art. 6 alin. (1) din Convenție din cauza duratei procedurii și a modalităților prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel asumate decid să șteargă această parte a cererii de rol în conformitate cu art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție Declară restul cererii inadmisibile. Françoise Elens-Passos Peer Lorenzen Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
24604/08
Pelizar GÜRSOY
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 26 mars 2013 en un comité composé de
:
Peer Lorenzen,
président,
András Sajó,
Nebojša Vučinić,
juges,
et de Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 5 mai 2008
;
Vu la déclaration déposée par le gouvernement le 2 mars 2012 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la requérante à cette déclaration
;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Pelizar Gürsoy, est une ressortissante turque née en 1949 et résidant à Ordu. Elle a été représentée devant la Cour par M
e
R.
Akyürek, avocat à Ankara.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 24 décembre 1999, la requérante introduisit devant le tribunal de grande instance une action en indemnisation du préjudice subi en raison d’un accident de la circulation.
Le 18 novembre 2003, le tribunal décida qu’il ne se justifiait plus de poursuivre l’examen de l’affaire à partir du 4 mars 2003 en raison du manque de participation de la partie requérante à la procédure.
Le 16
juillet 2003, la partie requérante demanda la poursuite de son action.
Le 22 mars 2004, le tribunal accorda des dommages et intérêts à la requérante.
Le 17 juin 2004, la requérante introduisit une autre action complémentaire.
Le 20 septembre 2005, la Cour de cassation infirma le jugement rendu le 22
mars 2004 dans le cadre de la première action.
Le tribunal de grande instance joignit le 14 septembre 2006 les deux actions et rendit son jugement le 27 novembre 2006.
La Cour de cassation confirma ce jugement le 22 mai 2007 et rejeta le recours en rectification d’arrêt le 5
novembre 2007.
1.
Invoquant les articles 6 et 17 de la Convention, la requérante se plaint de la durée de la procédure civile.
2.
La requérante se plaint également du défaut d’équité de la procédure civile, en particulier, de l’application et l’interprétation erronée du droit interne et de la solution retenue par les juridictions nationales.
1.
La requérante allégue que la durée de la procédure civile a méconnu l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé dans sa partie pertinente :
« Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
A la suite de l’échec des négociations de règlement amiable, par une lettre du 2 mars 2012 le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par cette partie de la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
La déclaration était ainsi libellée
:
«
I declare that the Government of the Republic of Turkey offers to pay to the applicant, Ms Pelizar Gürsoy, the amount of 3 600 (three thousand and six hundred) Euros in respect of the application registered under no 24604/08.
This sum, which is considered to be appropriate in the light of the jurisprudence of the Court, covers any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and shall be paid in Turkish Liras, free of any tax that may be applicable. The sum shall be payable within three months from the date of delivery of the decision by the Court pursuant to Article 37§ 1 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case.
The Government considers that in the present case, the length of the proceedings was not in accordance with the requirements established by the case-law of the Court, failed to meet standards enshrined in Article 6/1 of the European Convention on Human Rights (
Daneshpayeh c. Turquie
, no. 21086/04, 16 July 2009). The Government respectfully invites the Court to declare that it is not justified anymore to continue the examination of the application and to strike the case out of its lists in accordance with Article 37 of the Convention.
»
Par une lettre du 7 avril 2012, la requérante s’est opposée à l’offre du Gouvernement et a prié la Cour de poursuivre l’examen de l’affaire.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
A cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt Tahsin Acar (
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC], n
o
26307/95, §§
75
‑
‑
VI, WAZA
Spółka z o.o. c.
Pologne
(déc.) n
o
11602/02, 26 juin 2007,
Karal c. Turquie (déc.),
no 44655/09, 29
mars 2011, et
Barıș Inan c. Turquie (déc.),
n
o
20315/10, 24 mai 2011).
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre la Turquie, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés de la violation du droit à être entendu dans un délai raisonnable (voir, par exemple,
Frydlender
c. France
[GC], n
o
2000
‑
VII,
Tendik et autres c. Turquie
, n
o
23188/02, § 31, 22
décembre 2005,
Ebru et Tayfun Engin Çolak c.
Turquie
, no
60176/00, §§ 80-81, 30 mai 2006,
Ayık c.
Turquie
, n
o
10467/02, § 26, 21 octobre 2008,
Daneshpayeh c. Turquie
, n
o
21086/04, §§ 28-29, 16 juillet 2009, et
Ümmühan Kaplan c. Turquie
, n
o
24240/07, §§ 45-48, 20 mars 2012).
En l’espèce, dans sa déclaration, le Gouvernement reconnaît que la durée de la procédure civile a dépassé le délai raisonnable, au sens de l’article
6
§
1 de la Convention, et propose de payer la somme de 3
600
EUR (trois mille six cents euros) à titre de réparation pour dommage moral, matériel et frais et dépens.
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires – la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article
37
§
1
c)).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article
37
§
1
in fine
).
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
2.
Quant au restant des griefs, compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et pour autant qu’elle ait compétence pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du Gouvernement concernant le grief déduit de l’article 6 § 1 de la Convention en raison de la durée de la procédure et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer cette partie de la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention
;
Déclare
le restant de la requête irrecevable.
Françoise Elens-Passos
Peer Lorenzen
Greffière adjointe
Président