SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 53859/07 Hamit KARAGÖZ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 9 aprilie 2013 într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători, și Françoise Elens-Passos, graffière de secțiune f.f., având în vedere cererea formulată anterior la 3 decembrie 2007 Având în vedere declarația depusă de guvern la 2 martie 2012 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație După ce a deliberat, face următoarea decizie FACTE ȘI PROCEDURA Reclamantul, domnul Hamit Karagöz, este un resortisant turc născut în 1958 și rezident în Karagöz Karatepe, avocat la Istanbul. Guvernul turc ( La 19 iulie 2004, Tribunalul și-a dat hotărârea. La 11 mai 2005, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre. La 29 mai 2006, Tribunalul de Mare Instanță s-a conformat acestei hotărâri. Curtea de Casație a confirmat hotărârea la 17 ianuarie 2007 și a respins acțiunea în soluționare la 7 iunie 2007. Invocând art. 6 din convenție, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil în fața instanțelor naționale, în măsura în care durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil. El contestă, de asemenea, rezultatul procedurii, punând sub semnul întrebării aprecierea elementelor din dosar și interpretarea legilor efectuate de instanțele naționale. ÎN Țările naționale, reclamantul susține că durata procedurii civile nu a respectat dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenție. □ Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) □ în urma eșecului negocierilor de soluționare pe cale amiabilă, printr-o scrisoare din 2 În martie 2011, guvernul a informat Curtea că va lua în considerare formularea unei declarații unilaterale pentru a rezolva problema ridicată de această parte a cererii și a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din convenție. I declare that the Government of the Republic of Turkey offers to pay to the applicant, dle Hamit Karagöz, the amount of 3 600 (three thousand and sase hundred) Euros in respect of the application registed under no 53859/07. Acest sum, which is considered to be aptate in the light of the jurisprudence of the Court, covers any pecuniary and moraly damage as well as costs, and shall be paid in Turkish Liras, free of any tax that may be applicable. The sum shall be plata within three months from the data of delivery of the decision by the Court pursuant to Article 37§ 1 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. The Government considers that in the present case, the length of the proceseedings was not in acordance with the requirements established by the case-law of the Court, failed to meet standards enshrined in Article 6/1 of the European Convention on Human Rights (Daneshpayeh c. Turcia , nr. 21086/04, 16 July 2009). The Government respectfully invitates the Court to declaration that it is not justited anymore to continue the examination of the application and to strike the case out of its lists in acordance with Article 37 of the Convention. Printr-o scrisoare din 12 martie 2012, reclamantul a indicat faptul că a fost nesatisfăcut de termenii acestei declarații și a solicitat Curții să continue examinarea cauzei. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu mai este justificat să se continue examinarea cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 77, CEDH 2003 Karal c. Turcia (dec.), nr 44655/09, 29 martie 2011 și Bar Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Turciei, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe încălcarea dreptului de a fi audiat într-un termen rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, ê 46, CEDH 2000 VII, Tendik și alții c. Turcia, n 23188/02, § 31, 22 decembrie 2005, Ebru și Tayfun Engin glamolak c. Turcia, 60176/00, §§ 80-81, 30 mai 2006, Ay 368/k c. Turcia , n 10667/02, § 26, 21 octombrie 2008, Daneshpayeh c. Turcia , n 21086/04, § 28-29, 16 iulie 2009 și Ümmühan Kaplan c. Turcia , n 24240/07, § 45-48, 20 martie 2012). În speță, în declarația sa, guvernul recunoaște că durata procedurii civile a depășit termenul rezonabil, în sensul articolului 6 1 din Convenție și propune plata sumei de 3 600 EUR (trei mii șase sute de euro) Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și cuantumul taxei propuse, care este în conformitate cu sumele alocate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (c) ]. În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă cu privire la acest subiect, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării cererii (art. 37 § in fine) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Invocând art. 6, reclamantul se plângea și de la . În acest context, el punea la îndoială aprecierea elementelor din dosar și interpretarea legilor efectuate de instanțele naționale. În sprijinul obiecțiilor sale, reclamantul nu a prezentat niciun argument sau element care să pună la îndoială echitatea procedurii desfășurate în dreptul intern. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și cu condiția ca aceasta să aibă competența de a cunoaște afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act termenii declarației guvernului cu privire la art. 6 alin. (1) din Convenție sub aspectul duratei procedurii și a modalităților prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel asumate decid să elimine această parte din cererea de rol în conformitate cu art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție Declară restul cererii inadmisibile. Françoise Elens-Passos Dragoljub Popović Ministru adjunct f.f. președinte
Requête n
o
53859/07
Hamit KARAGÖZ
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 9 April 2013 en un comité composé de
:
Dragoljub Popović,
président,
Paulo Pinto de Albuquerque,
Helen Keller,
juges,
et de Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe de section f.f.,
Vu la requête susmentionnée introduite le 3 décembre 2007
;
Vu la déclaration déposée par le gouvernement le 2 mars 2012 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse du requérant à cette déclaration
;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Hamit Karagöz, est un ressortissant turc né en 1958 et résidant à İstanbul. Il a été représenté devant la Cour par M
e
Karagöz Karatepe, avocat à Istanbul.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 13 décembre 1999, le requérant introduisit devant le tribunal de grande instance une action en indemnisation du préjudice subi en raison de la résiliation d’un contrat de construction.
Le 19 juillet 2004, le tribunal rendit son jugement.
Le 11 mai 2005, la Cour de cassation infirma ce jugement.
Le 29 mai 2006, le tribunal de grande instance se conforma à cet arrêt.
La Cour de cassation confirma le jugement le 17 janvier 2007 et rejeta le recours en rectification d’arrêt le 7 juin 2007.
Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas avoir bénéficié d’un procès équitable devant les juridictions nationales dans la mesure où la durée de la procédure a méconnu le principe du délai raisonnable.
Il conteste également l’issue de la procédure en remettant en cause l’appréciation des éléments du dossier et l’interprétation des lois opérées par les tribunaux nationaux.
Le requérant allégue que la durée de la procédure civile a méconnu l’article 6 § 1 de la Convention. Selon cette disposition :
« Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
Suite à l’échec des négociations de règlement amiable, par une lettre du 2
mars 2011, le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par cette partie de la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
La déclaration était ainsi libellée
:
«
I declare that the Government of the Republic of Turkey offers to pay to the applicant, Mr Hamit Karagöz, the amount of 3 600 (three thousand and six hundred) Euros in respect of the application registered under no 53859/07.
This sum, which is considered to be appropriate in the light of the jurisprudence of the Court, covers any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and shall be paid in Turkish Liras, free of any tax that may be applicable. The sum shall be payable within three months from the date of delivery of the decision by the Court pursuant to Article 37§ 1 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case.
The Government considers that in the present case, the length of the proceedings was not in accordance with the requirements established by the case-law of the Court, failed to meet standards enshrined in Article 6/1 of the European Convention on Human Rights (
Daneshpayeh c. Turquie
, no. 21086/04, 16 July 2009). The Government respectfully invites the Court to declare that it is not justified anymore to continue the examination of the application and to strike the case out of its lists in accordance with Article 37 of the Convention.
»
Par une lettre du 12 mars 2012, le requérant a indiqué qu’il n’était pas satisfait des termes de cette déclaration et a prié la Cour de poursuivre l’examen de l’affaire.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
A cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
26307/95, §§
75
‑
‑
VI
,
Karal
c. Turquie
(déc.), n
o
44655/09, 29
mars 2011, et
Barıș
Inan c. Turquie
(déc.), n
o
20315/10, 24 mai 2011).
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre la Turquie, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés de la violation du droit à être entendu dans un délai raisonnable (voir, par exemple,
Frydlender
c. France
[GC], n
o
2000
‑
VII,
Tendik et autres c. Turquie
, n
o
23188/02, § 31, 22
décembre 2005,
Ebru et Tayfun Engin Çolak c.
Turquie
, n
o
60176/00, §§ 80-81, 30 mai 2006,
Ayık c.
Turquie
, n
o
10467/02, § 26, 21 octobre 2008,
Daneshpayeh c. Turquie
, n
o
21086/04, §§ 28-29, 16 juillet 2009, et
Ümmühan Kaplan c. Turquie
, n
o
24240/07, §§ 45-48, 20 mars 2012).
En l’espèce, dans sa déclaration, le Gouvernement reconnaît que la durée de la procédure civile a dépassé le délai raisonnable, au sens de l’article 6 §
1 de la Convention, et propose de payer la somme de 3 600 EUR (trois mille six cents euros) – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –à titre de réparation pour dommage moral, matériel et frais et dépens.
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article 37 §
1
c)).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article 37 §
1
in fine
).
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
Invoquant l’article 6 le requérant se plaignait également de l’iniquité de la procédure. Dans ce contexte, il remettait en cause l’appréciation des éléments du dossier et l’interprétation des lois opérées par les tribunaux nationaux.
A l’appui de ses griefs, le requérant n’a présenté aucun argument ou élément qui permettraient de remettre en question l’équité de la procédure menée en droit interne. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et pour autant qu’elle ait compétence pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du Gouvernement concernant l’article 6 § 1 de la Convention sous l’aspect de la durée de la procédure et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer cette partie de la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention
;
Déclare
le restant de la requête irrecevable.
Françoise Elens-Passos
Dragoljub Popović
Greffière adjointe f.f.
Président