ÎNAPOI LA REZULTATE CtEDO

Sursă originală

CtEDO 27.06.2024 Auto

NOVOPARC HEALTHCARE INTERNATIONAL LIMITED c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

27.06.2024

Pe scurt

Instanță

CtEDO

Concluzie

Scoasă de pe rol

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

NOVOPARC HEALTHCARE INTERNATIONAL LIMITED c. FRANCE (CtEDO, 2024)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 33015/18 NOVOPARC HEALTHCARE INTERNATIONAL LIMITD împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 27 iunie 2024 într-un comitet compus din Carlo Ranzoni , președintele Mykola Gnatovskyy, Stéphane Pisani , judecători și Martina Keller, graffière de secțiune, având în vedere cererea nr. 33015/18 îndreptată împotriva Republicii Franceze și a cărei societate Novoparc Healthcare International Limited, care, până la dizolvarea sa, era o societate de drept irlandez, înființată în 1981 și având sediul social la Dublin, reprezentată de domnul S. Bonifassi, avocat, a sesizat Curtea la 11 iulie 2018, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( hotărârea guvernului irlandez de a nu invoca dreptul său de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul [art. 36 alineatul (1) din convenție], observațiile părților, după ce au deliberat, fac următoarea decizie FUGĂ ȘI PROCEDURA Hotărârile judiciare în cadrul unui litigiu inițiat de societatea reclamantă Prin hotărârea Tribunalului Civil din 20 august 2003, confirmată de Curtea de Apel din Amsterdam, societatea reclamantă a obținut condamnarea Băncii Centrale din Irak (BCI) de a plăti diferite sume pentru mai multe milioane de dolari americani.

În 2011, societatea reclamantă a dispus să practice, în Franța și în mâinile unei terțe părți, o indisponibilizare asigurătorie a creanțelor BCI. După ce a obținut în Franța la a exequatur a hotărârii Tribunalului de Primă Instanță din Amsterdam, aceasta a pus la dispoziția instanței asigurătorii să procedeze la conversia sechestrului asigurător în sechestru. BCI a înaintat apoi societății reclamante în fața judecătorului cu privire la executarea Tribunalului de Mare Instanță din Nanterra și a ridicat nulitatea măsurilor de executare, în temeiul articolului L. 153-1 din Codul monetar și financiar (CMF) care stabilește principiul unei insesibilitate a bunurilor pe care băncile centrale le dețin sau le gestionează în numele lor sau în statul sau în statele străine din care fac parte.

Societatea reclamantă a prezentat o cerere de întrebare prioritară de constituționalitate (QPC) referitoare la articolul L. 153-1 din CMF. Curtea de Casație a declarat că nu are loc să o transmită Consiliului Constituțional. La 1 iulie 2014, instanța de executare a declarat nul atât confiscarea asigurătorie, cât și actul de conversie în sechestru atribuit. Această hotărâre a fost confirmată prin hotărârea a Versailles la 1 octombrie 2015. Prin hotărârea din 11 ianuarie 2018, Curtea de Casație a respins recursul societății reclamante, considerând în special că decizia atacată nu a făcut obiectul unei restricții disproporționate a dreptului la executare în ceea ce privește scopul legitim urmărit și nu a încălcat cerințele procesului echitabil.

1 din Convenție, societatea reclamantă se plângea de încălcarea dreptului său la executarea hotărârilor judecătorești. Aceasta a susținut că Convenția Organizației Națiunilor Unite din 2 decembrie 2004 privind imunitatea judiciară a statelor și a bunurilor acestora prevede o excepție de la insesibilitatea principiului fondurilor deținute de o bancă centrală străină, în timp ce dispozițiile mai restrictive ale CMF creează o insezibilitate absolută. Aceasta a adăugat că dovada impusă de dreptul intern este imposibilă deoarece numai banca centrală străină este în măsură să precizeze modul în care fondurile în litigiu sunt utilizate efectiv. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, societatea reclamantă se plângea și de refuzul Curții de Casație de a-și retrimite QPC-ul Consiliului Constituțional.

Faptele care au avut loc după introducerea prezentei cereri la 20 octombrie 2022, societatea reclamantă cedează La 25 ianuarie 2023, asociații societății reclamante au adoptat o rezoluție de lichidare voluntară. 11. Ulterior, societatea OBEM i-a eliberat domnului Bonifassi o putere de reprezentare. În martie 2023, acesta a informat Curtea că cererea sa era subrogată în toate drepturile societății Novoparc care face obiectul prezentei cereri și că aceasta inteniona să continue procedura. Curtea amintește că, în temeiul articolului 37 din convenție, aceasta poate decide, în orice moment al procedurii, să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele duc la una dintre concluziile enunțate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din articolul menționat.

La art. 37 alineatul (1) litera (c) îi permite, în special, să elimine o cauză a rolului în cazul în care, din orice alt motiv pe care Curtea îl constată existența, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. 13. În speță, Curtea arată că lichidarea societății reclamante, formalizată în ianuarie 2023, a fost decisă în mod voluntar de către asociații acesteia, indiferent de orice acțiune sau omisiune a autorităților interne și fără legătură cu faptele vizate de prezenta cerere (a se vedea RF spol. sr.o. c. Slovacia (dec.), n 9926/03, 20 octombrie 2010 și, contrar Uniya OO și Belcourt Trading Company c. Rusia, nr. 4437/03 și 12390/03, § 264, 19 iunie 201414. De asemenea, Comisia observă că, în octombrie 2022, societatea reclamantă și-a transferat integral drepturile, titlurile și interesele legate de obiectul prezentei cereri către o altă societate privată.

În opinia Curții, o astfel de tranzacție comercială poate constitui un abuz de dreptul individual de a acționa în fața Curții. În orice caz, aceasta constată că, în legătură cu un astfel de demers, în esență, aceasta a renunțat la dreptul său individual de a acționa sau, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (a), nu a mai auzit menținerea cererii. În această privință, Curtea amintește că dreptul individual de recurs prevăzut la art. 34 nu este un drept de caracter patrimonial și că nu este transmis. Indiferent de validitatea tranzacției în temeiul dreptului intern, faptul de a permite transmiterea la voință a calității de reclamant nu ar fi în conformitate cu natura convenției, un instrument care protejează drepturile fundamentale și nici chiar a Curții (Nassau Verzekering Maatschappij N.V.

c. Țările de Jos (dec.), nr. 57602/09, § 17 și 24 26, 4 octombrie 2011, precum și, mutatis mutandis OOO Rusatommet n 2 c. Rusia (dec.), n 12064/04, 27 noiembrie 2008). 16. Prin urmare, societatea OBEM, care nu a fost succesorul legal al societății reclamante și nu a participat la nicio procedură internă, pe lângă faptul că nu a fost supusă personal niciunei restricții privind dreptul acesteia la executarea hotărârilor judecătorești, nu a avut niciun interes legitim, în sensul convenției, în continuarea procedurii în fața Curții (RF spol. s.r.o., decizie menționată anterior și Metalco Bt. c. Ungaria (revizuire), nr 34976/05, § 11, 26 iunie 2012 17. În cele din urmă, Curtea nu deține în speță niciun motiv special privind respectarea drepturilor omului, cerând continuarea examinării cererii în temeiul articolului 37 alineatul (1) in fine din Convenție.

18. În lumina celor de mai sus, Curtea, în conformitate cu art. 1 din Convenție, consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 29 august 2024. Martina Keller Carlo Ranzoni Adjunct Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 33015/18

NOVOPARC HEALTHCARE INTERNATIONAL LIMITED

contre la France La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 27 juin 2024 en un comité composé de : Carlo Ranzoni , président , Mykola Gnatovskyy, Stéphane Pisani , juges , et de Martina Keller, greffière adjointe de section, Vu la requête n o 33015/18 dirigée contre la République française et dont la société Novoparc Healthcare International Limited (« la société requérante »), qui était, jusqu’à sa dissolution, une société du droit irlandais, créée en 1981 et ayant son siège social à Dublin, représentée par M e S. Bonifassi, avocat, a saisi la Cour le 11 juillet 2018 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »), la décision de porter la requête à la connaissance du gouvernement français (« le Gouvernement »), représenté par son agent, D. Colas, directeur des Affaires juridiques au ministère de l’Europe et des Affaires étrangères, la décision du gouvernement irlandais de ne pas se prévaloir de son droit d’intervenir dans la procédure (article 36 § 1 de la Convention), les observations des parties, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante :

FAITS ET PROCÉDURE

Les décisions judiciaires dans le cadre d’un litige engagé par la société requérante

Par une décision du tribunal civil d’Amsterdam du 20 août 2003, confirmée par la cour d’appel d’Amsterdam, la société requérante obtint la condamnation de la Banque centrale d’Iraq (BCI) à lui payer différentes sommes portant sur plusieurs millions de dollars américains.

En 2011, la société requérante fit pratiquer, en France et entre les mains d’un tiers, une saisie conservatoire des créances de la BCI. Après avoir obtenu, en France, l’exequatur de l’arrêt de la cour d’appel d’Amsterdam, elle fit procéder à la conversion de la saisie conservatoire en saisie ‑ attribution.

La BCI assigna alors la société requérante devant le juge de l’exécution du tribunal de grande instance de Nanterre et souleva la nullité des mesures d’exécution, sur le fondement de l’article L. 153-1 du code monétaire et financier (CMF) qui pose le principe d’une insaisissabilité des biens que les banques centrales détiennent ou gèrent pour leur compte ou celui de l’État ou des États étrangers dont elles relèvent.

La société requérante présenta une demande de question prioritaire de constitutionnalité (QPC) portant sur l’article L. 153-1 du CMF. La Cour de cassation dit n’y avoir lieu à la transmettre au Conseil constitutionnel.

Le 1 er juillet 2014, le juge de l’exécution déclara nuls tant la saisie conservatoire que l’acte de conversion en saisie ‑ attribution. Ce jugement fut confirmé par la cour d’appel de Versailles le 1 er octobre 2015.

Par un arrêt du 11 janvier 2018, la Cour de cassation rejeta le pourvoi de la société requérante, considérant notamment que la décision attaquée ne portait pas une restriction disproportionnée au droit à l’exécution au regard du but légitime poursuivi et ne méconnaissait pas les exigences du procès équitable.

Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, la société requérante se plaignait d’une atteinte à son droit à l’exécution des décisions de justice. Elle soutenait que la Convention des Nations Unies du 2 décembre 2004 sur l’immunité juridictionnelle des États et de leurs biens prévoit une exception à l’insaisissabilité de principe des fonds détenus par une banque centrale étrangère, alors que les dispositions plus restrictives du CMF instaurent une insaisissabilité absolue. Elle ajoutait que la preuve exigée par le droit interne est impossible à apporter puisque seule la banque centrale étrangère est en mesure de préciser l’utilisation réelle des fonds litigieux.

Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, la société requérante se plaignait également du refus de la Cour de cassation de renvoyer sa QPC au Conseil constitutionnel. Les faits survenus après l’introduction de la présente requête

Le 20 octobre 2022, la société requérante céda « l’ensemble de ses droits, titres et intérêts liés à l’objet de la présente requête » (sa « créance contre l’État français ») à une société du droit néerlandais, Omni Bridgeway Emerging Markets B.V. (OBEM), également connue sous le nom commercial de Omni Bridgeway Middle East Debt Recovery. Le prix de la cession fut fixé à 57 500 euros (EUR).

10.

Le 25 janvier 2023, les associés de la société requérante adoptèrent une résolution de liquidation volontaire.

11.

Par la suite, la société OBEM délivra un pouvoir de représentation à M e Bonifassi. En mars 2023, celui-ci en informa la Cour, indiquant que sa mandante était « ainsi subrogée dans tous les droits de la société Novoparc faisant l’objet de la présente requête » et qu’elle entendait poursuivre la procédure. EN DROIT

12.

La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, elle peut, à tout moment de la procédure, décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si, pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.

13.

En l’espèce, la Cour relève d’emblée que la liquidation de la société requérante, formalisée en janvier 2023, a été volontairement décidée par les associés de celle-ci, indépendamment de toute action ou omission des autorités internes et sans lien avec les faits objet de la présente requête (voir RF spol. s.r.o. c. Slovaquie (déc.), n o 9926/03, 20 octobre 2010, et, a contrario , Uniya OOO et Belcourt Trading Company c. Russie , n os 4437/03 et 13290/03, § 264, 19 juin 2014).

14.

Elle observe également qu’en octobre 2022, la société requérante a transféré, à titre onéreux, « l’ensemble de ses droits, titres et intérêts liés à l’objet de la présente requête » à une autre société privée. De l’avis de la Cour, une telle transaction commerciale est susceptible de constituer un abus du droit de recours individuel devant elle. Elle constate, en tout état de cause, qu’en procédant à une telle démarche, l’intéressée a, en substance, renoncé à son droit de recours individuel, ou, aux termes de l’article 37 § 1 a), n’a plus entendu maintenir la requête.

15.

La Cour rappelle à cet égard que le droit de recours individuel prévu par l’article 34 n’est pas un droit de caractère patrimonial et qu’il n’est pas transmissible. Quelle que soit la validité de la transaction au regard du droit interne, le fait de permettre la transmission à volonté de la qualité de requérant ne cadrerait pas avec la nature de la Convention, instrument protégeant les droits fondamentaux, ni de la Cour elle-même ( Nassau Verzekering Maatschappij N.V. c. Pays-Bas (déc.), n o 57602/09, §§ 17 et 24 ‑ 26, 4 octobre 2011, ainsi que, mutatis mutandis , OOO Rusatommet n o 2 c. Russie (déc.), n o 12064/04, 27 novembre 2008).

16.

Il s’ensuit que la société OBEM, qui n’a pas légalement succédé à la société requérante et n’a participé à aucune procédure interne, outre le fait qu’elle n’a personnellement subi aucune restriction à son droit à l’exécution des décisions de justice, n’a pas d’intérêt légitime, au sens de la Convention, à la poursuite de la procédure devant la Cour ( RF spol. s.r.o. , décision précitée, et Metalco Bt. c. Hongrie (révision), n o 34976/05, § 11, 26 juin 2012).

17.

Enfin, la Cour ne décèle en l’espèce aucun motif particulier touchant au respect des droits de l’homme, exigeant la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1 in fine de la Convention. 18. À la lumière de ce qui précède, la Cour, conformément à l’article 37 § 1 de la Convention, considère qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête. Il y a donc lieu de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Fait en français puis communiqué par écrit le 29 août 2024. Martina Keller Carlo Ranzoni Greffière adjointe Président

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze

CtEDO 2022-05-23

0,95

NOVOPARC HEALTHCARE INTERNATIONAL LIMITED c. FRANCE

și de actul de conversie în sechestru atribuit la 23 decembrie 2011. Prin hotărârea din 11 ianuarie 2018, Curtea de Casație a respins recursul, considerând, printre altele, că decizia atacată nu a făcut obiectul unei restricții disproporțio

CtEDO 2021-07-01

0,92

SANGARE c. FRANCE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 23425/18 Ismaila SANGARE împotriva Franței (a se vedea tabelul din anexă) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 1 iulie 2021 într-un comitet compus din Stephanie Mo

CtEDO 2022-11-10

0,92

BUISSON c. FRANCE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 16352/20 Renaud BUISSON împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 10 noiembrie 2022 într-un comitet compus din Mārti Având în vedere declarațiile form

CtEDO 2025-10-02

0,92

AUBRY c. FRANCE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 31130/20 Laurent AUBRY împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 2 octombrie 2025 într-un comitet compus din Gilberto Felici, președintele Diana Sârcu

CtEDO 2024-09-12

0,92

BIALKIEWICZ c. FRANCE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 30390/23 Serge BIALKIEWICZ împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 12 septembrie 2024 într-un comitet compus din María Elósegui, președinta Kateřina

{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}

Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Creează cont gratuit Am deja cont

Sursă