2ra-1399/23 — Repararea prejudiciului și compensarea cheltuielilor de judecată

La 17 iulie 2020, Vasile Stadnițchi, reprezentat de avocatul Lilian Prutean, a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Valentin Mihalachi, cu privire la repararea prejudiciului și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a indicat că l-a angajat pe Valentin Mihalachi să efectueze lucrări de construcție/reparație/ finisare în interiorul bunului imobil, casă de locuit individuală nr. cadastral ****, amplasată în mun. ****, s. ****, str. ****.

Reclamantul a menționat că, în vara/toamna anului 2018, Valentin Mihalachi a îndeplinit lucrările de construcție/reparație/finisare în interiorul bunului imobil, însă în primăvara/vara anului 2019, lucrările executate au început să se deterioreze.

În vederea soluționării amiabile a litigiului, Valentin Mihalachi a fost invitat la locul executării lucrărilor, unde a participat și expertul Anatolie Achimov. Pîrîtul și-a asumat obligația de a remedia deficiențele constatate și de a restitui sumele de 16 000 de lei și 9 100 de lei. Cu toate acestea, deși, potrivit raportului de expertiză nr. 105 din 9 iulie 2019, costul lucrărilor necesare pentru remedierea deficiențelor a fost estimat la 61582,09 de lei, acesta nu și-a executat obligațiile asumate, inclusiv în ceea ce privește restituirea sumelor cu care a fost de acord.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 8, art. 10, art. 11, art. 14, art. 514, art. 1398 și art. 1416 din Codul civil ( în vigoare până la 01 martie 2019).

Vasile Stadnițchi, reprezentat de avocatul Lilian Prutean, a solicitat încasarea de la Valentin Mihalachi a prejudiciului în sumă de 61582,09 de lei și compensarea cheltuielilor de judecată. 1

În consolidarea soluției adoptate, instanța de apel a stabilit că între părțile litigante au avut loc raporturi juridice de antrepriză, prin care intimatul, Valentin Mihalachi, s-a angajat să efectueze lucrări de reparație la bunul imobil situat în mun. ****, s. ****, str. ****, care aparține reclamantului/ apelantului, Vasile Stadnițchi, or, existența acestor relații stabilite între părți a fost recunoscută de însuși intimatul/pârât Mihalachi Valentin.

În același timp, din definiția contractului de antrepriză rezultă elementele și obligațiile principale ale participanților la acest contract, și anume: a) lucrarea este efectuată pe riscul antreprenorului; b) se efectuează nu o oarecare, ci o anumită lucrare, care, după cum rezultă din esența legii, este comandată de client și care trebuie să corespundă pe deplin cerințelor, intereselor, parametrilor 2 și condițiilor indicate de acesta; c) clientul este obligat să recepționeze lucrarea și să plătească prețul convenit.

Instanța de apel a notat că, într-adevăr, din suportul probatoriu nu reiese care lucrări de construcție/reparație/finisare a bunului imobil, casei de locuit individuală din s. ****, str. **** urmau a fi executate de către Valentin Mihalachi și cu ce materiale de construcție, adică rezultatul muncii antreprenorului nu este determinat individual.

Însă, din conținutul recipisei semnate olograf de pârâtul, Valentin Mihalachi, rezultă cu certitudine că ultimul și-a asumat responsabilitatea pentru lucrările efectuate la bunul imobil situat în mun. Chișinău, s. Colonița, str. Decebal 20.

Astfel, în măsura în care Mihalachi Valentin s-a obligat să-i restituie lui Stadnițchi Vasile anumite sume de bani, acesta a recunoscut efectuarea lucrării cu vicii de ordin material.

Totodată, instanța de apel a reținut că prima instanță a concluzionat în mod corect că raportul de expertiză extrajudiciară nr. 105 din 09 iulie 2019 nu poate fi valorificat ca probă certă, concludentă și incontestabilă pentru stabilirea întinderii prejudiciului. Cu toate acestea, având în vedere recunoașterea de către intimatul Valentin Mihalachi a obligației de a restitui suma de 9100 de lei, instanța de apel a apreciat că respingerea integrală a acțiunii de către prima instanță a fost neîntemeiată.

Contrar raționamentului instanței de fond, instanța de apel a reținut că, deși între părți nu a fost încheiat un contract de antrepriză în formă scrisă, care să reglementeze în mod expres drepturile și obligațiile acestora, volumul lucrărilor, modalitatea de executare și materialele utilizate, recipisa semnată olograf de intimatul, Mihalachi Valentin, constituie o recunoaștere expresă a obligației sale de a restitui suma de 9100 de lei, stabilită în temeiul concluziilor expertizei privind lucrările executate la imobilul litigios.

Instanța de apel a reținut că recunoașterea reprezintă declarația prin care o parte confirmă existența unor împrejurări de fapt pe care partea adversă își întemeiază pretențiile sau apărările, având drept efect înlăturarea obligației acesteia din urmă de a le mai dovedi.

În raport cu circumstanțele cauzei, instanța de apel a constatat că pârâtul nu a contestat existența raporturilor juridice dintre părți și nici faptul că, prin recipisa din 23 iulie 2019, și-a asumat obligația de a restitui suma de 9100 de lei. Prin urmare, această împrejurare urma să fie luată în considerare de către instanța de fond la examinarea litigiului. 3

Recurentul a menționat că între părți nu a fost semnat nici un contract individual de muncă și nici un contract de antrepriză. Din recipisa semnată de către Valentin Mihalachi și din raportul de expertiză extrajudiciară, nu reiese care lucrări de construcție/reparație/finisare a bunului imobil urmau a fi executate de către recurent și cu ce materiale de construcție, care sunt condițiile tehnice de executare a acestor lucrări și care este perioada de garanție pentru acestea. 4

La 02 octombrie 2023, Curtea Supremă de Justiție a expediat copia cererii de recurs depuse de Vasile Stadnițchi, reprezentat de avocatul Lilian Prutean, lui Valentin Mihalachi, iar copia recursului depus de Valentin Mihalachi, reprezentată de avocatul Andrei Botnari, lui Vasile Stadnițchi, creând astfel participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi.

Art. 432 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă: „Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanţa nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale. Temeiurile menţionate la alin. (1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanţa de apel.”

Art. 433 alin. (1)-(2) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (1);

Art. 440 din Codul de procedură civilă: „ (1) În cazul în care se constată existenţa unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conţine sumar faptele cauzei, motivele şi temeiul inadmisibilităţii, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”

Prin urmare, recursurile au fost declarate în termenul legal de 2 luni prevăzut de art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Din analiza prevederilor legale reţinute supra, rezultă că admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului, urmează să însuşească în condiţiile Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente şi serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanţei de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie reţine că Codul de procedură civilă dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar şi cerinţa de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile şi esenţiale încălcări de drept procedural şi material capabile să răstoarne deciziile instanţei de apel contestate.

Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conţină o motivare convingătoare şi întemeiată în condiţiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanţele expuse se referă la formalităţile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului şi filtrului de admisibilitate.

Instanţa de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă, deoarece se referă la dezacordul recurenților cu soluţia pronunţată de instanța de apel şi nu relevă interpretarea contrară a legii şi aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că cererile de recurs depuse de Vasile Stadnițchi, reprezentat de avocatul Lilian Prutean și Valentin Mihalachi, reprezentat de avocatul Andrei Botnari, nu conțin argumente concrete față de decizia instanței de apel, ci s-a limitat la o simplă exprimare a dezacordului cu soluția pronunțată. Recursurile nu îndeplinesc 6 condițiile legale de admisibilitate, întrucât nu conține motive de drept și nici temeiuri care să justifice reformarea deciziei recurate.

Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei şi care se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 din Codul de procedură civilă.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanţelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum şi dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de actul de dispoziţie pronunţat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre neîntemeiată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greşelilor imputate instanței de apel şi o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări şi/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către instanța de apel, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită şi în contextul rolului şi funcţiei legale a instanţei judecătoreşti supreme care constă, în special, în asigurarea şi interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să ţină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate şi a avea succes, de aceste însuşiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudenţa sa constantă statuează că dreptul de acces la instanţe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condiţiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăşi natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privinţă de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condiţiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franţei, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în faţa instanţelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale 7 procedurilor respective, urmând de ţinut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept naţional şi de rolul instanţelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.141, § 39). La fel, conform jurisprudenţei CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac şi procedurile care implică doar chestiuni de drept, şi nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerinţele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În astfel de circumstanţe, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează de a aprecia cererile de recurs depuse de Vasile Stadnițchi, reprezentat de avocatul Lilian Prutean și Valentin Mihalachi, reprezentată de avocatul Andrei Botnari, ca fiind inadmisibile. 43. Ţinând cont de cele expuse supra şi în temeiul art. 431 alin. (1), alin. (2), art. 433 alin. (1) lit. f), 440 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă,, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibile cererile de recurs depuse de Vasile Stadnițchi, reprezentat de avocatul Lilian Prutean și Valentin Mihalachi, reprezentată de avocatul Andrei Botnari, împotriva deciziei din 06 iunie 2023 a Curţii de Apel Chișinău. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Oxana Parfeni 8